Paul Decei
Date personale
Născut3 august 1926(1926-08-03)
Luna de Arieș, județul Cluj
Decedat (76 de ani)
București
NaționalitateRomână
OcupațieInginer silvic
Scriitor
Activitate
EducațieColegiul Național „George Coșbuc”, Năsăud
Alma materFacultatea de Silvicultură, Universitatea Politehnica din București
OrganizațieInstitutul de Studii și Proiectări Forestiere
Direcția Economiei Vânatului, Ministerul Silviculturii
Cunoscut pentruDezvoltarea salmoniculturii în România
Literatură de pescuit și de drumeție

Paul Emil Decei (n. 3 august 1926, Luna de Arieș, județul Cluj – d. 2 iulie 2003, București)[1] a fost un inginer silvic și scriitor român,[1] personalitate incontestabilă a salmoniculturii românești din ultima jumătate de secol.[2]

Acesta, a inițiat o amplă repopulare cu salmonide a apelor de munte, a lacurilor de baraj și a celor alpine și a dezvoltat baza materială, a păstrăvăriilor.[3]

Ca scriitor, a publicat și s-a făcut remarcat atât prin broșuri și cărți de specialitate în domeniul salmoniculturii, cât și prin schițe de drumeție de-a lungul apelor de munte.[3]

Carieră

modificare

A absolvit după liceul din Năsăud (actualul Colegiu Național „George Coșbuc”[4]), Facultatea de Silvicultură a Politehnicii București în anul 1950[1].

S-a făcut remarcat încă din anii '50 ai secolului XX prin proiectele sale de amenajări silvice, în acea vreme lucrând ca proiectant principal în cadrul Institutului de Studii și Proiectări Forestiere. Ulterior a lucrat în cadrul Direcției Economiei Vânatului din Ministerul Silviculturii,[3] unde printr-o muncă – în mare măsură de pionierat, a abordat munca de gospodărire a apelor de munte cu devotament și curaj, drept care autoritățile i-au dat în grijă fondul piscicol al apelor de munte. Astfel, a reușit populare cu salmonide a lacurilor alpine, amenajarea și repopularea cu puiet a râurilor de munte, precum și modernizarea păstravariilor care existau și construirea altora noi.[1] De asemenea, a sprijinit inaugurarea unor zone de protecție ecologică.[5]

Datorită măsurilor sale și a rolului pe care și l-a asumat – acela de formator de școală, producția de păstrăv a crescut semnificativ și s-au format specialiști în creșterea păstrăvului.[1] Literatura sa salmonicolă reprezintă bibliografie în domeniu, pentru facultăți silvice.[6] O serie de informații puse la dispoziție de către P. Decei despre răspândirea speciilor de pești de apă dulce au fost folosite de academicianul Petru Bănărescu în scrierea monografiei "Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964." [7]

Opera literară și științifică

modificare
  • Articole în revistele Ocrotirea naturii, Vânătorul și Pescarul Sportiv, România Pitorească, Revista Pădurilor.
  • Coautor la:
  • Cartea pescarului; Ed. Agro-Silvică de Stat; București; 1959
  • Cartea pescarului sportiv; Ed. Agro-Silvică de Stat; București; 1960
  • Cartea paznicului; 1962
  • Despre Râsul din Carpații României; 1963
  • Economia vânatului și salmonicultură : Manual pentru clasele a XI-a și a XII-a, licee cu profil de silvicultură și școli profesionale, anii II-IV; Editura Didactică și Pedagogică; Bucureștiș 1991
  • Salmonicultura: Manual pentru școlile profesionale de pădurari și vînători; Anul I și II; București; Ed. Didactică și pedagogică; 1964
  • Gospodărirea apelor de munte - Elemente de salmonicultura; Ed. Agro-Silvică de Stat; București; 1964
  • Îndrumătorul crescătorului de salmonide Ed. Agro-Silvică de Stat; București; 1966.
  • Creșterea păstrăvului; Editura Ceres; București; 1978
  • Pescuit în ape de munte - Ghid; Ed. Ceres; București; 1975
  • Străbătând văile carpatine; Ed. Albatros; Colecția Atlas, București; 1977
  • Lacuri de munte – drumeție și pescuit; Ed. Sport-Turism; București; 1981
  • Pe plaiuri și văi carpatine; Ed. Albatros; Colecția Atlas, București; 1983
  • Drumețind pe văile apelor repezi; Ed. Sport-Turism; București; 1989
  • Poiana Florilor (Pe cărări de munte); Ed. Proema, Baia-Mare; 1997
  • Creșterea salmonidelor; Ed. Terra Design; Gura Humorului; 2001
  1. ^ a b c d e Părintele spiritual al păstrăvărilor din România Paul Decei a plecat să străbată văile Raiului Arhivat în , la Wayback Machine.; Ziua, Nr. 2753 de sambata, 5 iulie 2003
  2. ^ Cristea Ion; Cuvânt înainte Arhivat în , la Wayback Machine. la „Managementul fondurilor piscicole în apele de munte”; Ed. Silvică; București; 2007; ISBN 978-973-88379-1-1; p. 43
  3. ^ a b c A.J.V.P.S. Timiș; Paul Decei. Revista Diana, revista vânătorilor, pescarilor, chinologilor, și a altor iubitori ai naturii; An XXIV Nr. 1, ianuarie - martie 2014 Arhivat în , la Wayback Machine.; p. 17-18
  4. ^ Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud; Istoric; gcosbucnasaud.ro
  5. ^ Dohotaru, Adi; „«Viața a devenit o marfă». Nicolae Dărămuș și lupta împotriva marii terori anti-ecologiste”; Vatra, nr. 1/2014
  6. ^ Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca; Fișa disciplinei „Salmonicultură” Arhivat în , la Wayback Machine.; 2013
  7. ^ Petru Bănărescu. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIII : Pisces - Osteichtyes (Pești ganoizi și osoși). București. Editura Academiei Republicii Populare România, 1964.