Deschide meniul principal

Petre Alexandrescu (pictor)

Petre Alexandrescu (pictor)
  • Acest articol se referă la pictorul Petre Alexandrescu. Pentru alte sensuri, vedeți Petre Alexandrescu (istoric și arheolog) .
Petre Alexandrescu
Date personale
Născut1828
Craiova, Țara Românească
Decedat18 iulie 1899, (71 de ani)
Brăila, România
Căsătorit cuAthina Rally
Naționalitate România
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictură, pictură murală
StudiiȘcoala Centrală din Craiova, Accademia di San Luca
PregătireConstantin Lecca, Léon Cogniet
Profesor pentruIon Andreescu
Opere importantepictura murală de la Mănăstirea Antim

Petre Alexandrescu (n. 1828, Craiova - d. 18 iulie 1899, Brăila) a fost un pictor român.

StudiiModificare

A urmat Școala Centrală din Craiova unde l-a avut profesor pe pictorul Constantin Lecca.[1]

Domnitorul Barbu Știrbei l-a remarcat pe tânărul Petre Alexandrescu, care la numai 17 ani era suplinitor la o catedră de desen din orașul lui natal. Domnitorul, impresionat de talentul acestuia a hotărât în 1851 să-l trimită în străinătate pentru aprofundarea studiilor.[2]

A plecat întâi în Italia, unde s-a înscris la Accademia di San Luca din Roma. Aici a studiat până în anul 1856, după care a plecat la Paris ca să continue studiile cu Léon Cogniet (1794-1880).[2]

Cariera artisticăModificare

 
Petre Alexandrescu - Coborârea de pe cruce, copie după pictura cu acelaşi nume a pictorului Daniele da Volterra (1509–1566)

În 1856, fiind la Paris a lucrat, în colaborare cu Carol Popp de Szathmáry, o pictură ce reprezintă Unirea Principatelor Române. În 1858, pictura Unirea Principatelor, a fost litografiată și difuzată în tiraj de masă[3]. Litografia, tipărită la Wonneberg, din care un exemplar se afla la Palatul Patriarhal (fost și Palatul Camerei Deputaților) din Dealul Mitropoliei, este o alegorie: la partea superioară Sfânta Treime, protectoare; jos, pe pământ, un înger încoronat, care strânge mâinile celor două țărănci, simbolizând cele două principate unite. Pe o treaptă, mai jos, alte două femei: Justiția și Istoria, sunt martore la acest act solemn.[2]

După 1859, Alexandrescu s-a întors la Craiova, la părinții săi, unde a pictat portretele membrilor familiilor boierești din oraș: Oteteleșeni, Vărvoreni, Filișeni. În ianuarie 1860 a plecat la București, devenind profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde a rămas până la 1867. Aici l-a avut ca elev pe viitorul pictor de renume Ion Andreescu. Cât a fost profesor, a executat o serie de portrete de episcopi și arhierei la cererea lui Dionisie Romano, episcopul Buzăului.[2]

Pictor de bisericiModificare

A contribuit la decorarea bisericii Antim din București. Între 1860-1863, sub grija episcopului Clement al Argeșului, pictura originală a fost înlocuită cu alta, lucrată în frescă de pictorul Petre Alexandrescu.[4] Peste tot se observă tendințele naturiste ale pictorului. Întreaga pictură a bisericii păstrează elemente de imitație a marilor artiști ai Renașterii, atât în compoziție cât și în tratarea personajelor.[5]

A lucrat la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Brăila. Pictura este executată în ulei, cu dominarea culorilor crem și maron închis, în anii 1863-1865, într-un stil de inspirație renascentistă italiană.[2][6]

Renunțarea la picturăModificare

 
Originalul lui Daniele da Volterra (1545)

În timp ce picta Biserica „Sfântul Nicolae” din Brăila, a fost admirat de fiica lui Rally, un mare bogătaș grec din Brăila, proprietar al teatrului și al hotelului cu același nume, precum și al multor prăvălii. Când grecul a aflat că fiica sa nu mai are somn din pricina unui „zugrav” de biserici, a trimis-o departe, la Messemvria. Petre Alexandrescu a continuat să picteze Biserica Sf. Nicolae. Când fresca era uscată, pictorul, sub înflăcărarea iubirii, s-a înfățișat la părinții fetei hotărât să-i ceară mâna. Inițial, grecul Rally nu prea s-a lăsat înduplecat de insistențele tânărului spiritual. Dar, ca să fie sigur, a chemat-o pe fiica sa pentru a-i cere încuviințarea. Într-un final a fost de acord să-și dea fata după Petre Alexandrescu, dar i-a interzis acestuia să mai pună mâna pe "vopsele". Petre Alexandrescu a consimțit și a mai pictat doar chipul soției sale, Athina, după care a renunțat definitiv la pictură.[7] Considerând că viața pe care o trăia la București era lipsită de perspective, deși era apreciat de contemporani ca pictor, a rămas la Brăila, unde a practicat negustoria până la sfârșitul vieții.[2] Contemporanii remarcau că, pentru a se putea căsători cu femeia iubită, Petre Alexandrescu a renunțat la penel și a devenit un „om serios”.[3]

Legături de familieModificare

A fost bunicul dinspre mamă al baritonului Petre Ștefănescu Goangă.[8]

OperaModificare

Lucrări ale lui Petre Alexandrescu se găsesc în galeria de pictură națională a Muzeului de Artă Craiova[9], și anume portretele familiilor Otetelișanu, Vorvoreanu, Filișanu, Ion și Masia Hagiad.[1]

NoteModificare