Deschide meniul principal

Petru Racz

(Redirecționat de la Petru Rácz)
Petru Rácz I.
Petru Rácz I. și Zamfira Logofăt de Pitești.jpg
Petru Rácz I. și Zamfira Logofăt de Pitești. Tablou votiv (sec. XVII), Biserica Greco-Catolică din Teiuș, jud. Alba
Date personale
Născut?
Decedat28 octombrie 1599
Șelimbăr, lângă Sibiu
Căsătorit cuZamfira Logofăt de Pitești
CopiiAdam, Eva
Naționalitateromână
Religieortodoxă
Ocupațiesoldat
diplomat Modificați la Wikidata
Activitate
RezidențăPrincipatul Transilvaniei
Domeniunobil, diplomat, militar

Petru Rácz I. (n. ? – d. 28 octombrie 1599, Șelimbăr, jud. Sibiu) a fost nobil de origine română, o personalitate aproape legendară a familiei Rațiu (în grafie maghiară Rácz) din Transilvania medievală, cu rădăcini vechi de la începutul sec. al XIV-lea.

OrigineaModificare

Petru Rácz a fost un curtean respectat, traducător, diplomat, reprezentant al împăratului Rudolf II în Rusia și la Sublima Poartă și reprezentantul principelui Transilvaniei Ștefan Báthory la a doua înscăunare a voievodului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu. Pentru meritele sale a fost răsplătit de către împărat și principii Transilvaniei cu mai multe titlturi nobiliare cu predicatul: Rácz I. (întâi); de Tӧvis (Teiuș), jud. Alba; de Nagylak (Noșlac), jud. Alba; de Galgó (Gâlgău), jud. Sălaj. A fost căsătorit cu domnița Zamfira, fiica logofătului Ioan Norocea de Pitești și Szaszsebes (Sebeș, jud. Alba). Mama sa, domnița Stana, a fost fiica domnitorului Mircea Ciobanul, stră-stră-nepot al lui Mircea cel Bătrân, și a doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rareș și nepoată a lui Ștefan cel Mare.

Ajuns căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, Petru și-a pierdut viața în bătălia de la Șelimbăr, jud. Sibiu. A fost înmormântat în biserica românească din Teiuș, ctitorită împreună cu soția sa. Mormintele celor doi ctitori au existat în biserică, acum greco-catolică, până în anul 2001, când au fost desființate, iar lespezile de mormânt au fost scoase afară. Mărturii stau: tabloul votiv din sec. al XVII-lea și pisania originală dăltuită în piatră, în limba slavonă cu blazonul Rácz de Galgó [1] și numele lui Mihail Rácz II., al treilea ctitor al bisericii.

Mutarea lespezilor de mormânt a fost considerată ilegală de către istorici și a stârnit controverse.[2]

UrmașiiModificare

Membrii familiei Rácz s-au împărțit în două mari ramuri: cea de Galgó (Gâlgău), maghiarizată, și cea de Tӧvis (Teiuș), românească. Ambele au jucat un rol important în istoria Transilvaniei [3].

Din ramura de Galgó (Gâlgău) a făcut parte Claudia Rhédey de Kiss Rhéde, stră-străbunica M.S. Regina Elisabeta a II a Marii Britanii.

Din ramura românească de Tӧvis (Teiuș), stră-strănepotul lui Petru, Ștefan (Istvan) Rácz (Ratz, Raț), a fost unul din cei doi epitropi laici care împreună cu Episcopul Atanasie Anghel și toți membrii sinodului au semnat în anul 1700, actul de înființare a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică[4]. A îndeplinit mai multe funcții administrative importante, a fost primar de Alba Iulia, capitala Principatului Transilvaniei. Ulterior, în timpul ocupației habsburgice a fost guvernatorul Olteniei. Fiul acestuia, Ioan Ratz (Raț) de Mehadia, prefectul districtelor Lugoj, Caransebeș și Lipova, a restaurat în 1726 biserica mănăstirii ortodoxe din Lugoj, din care mai există azi doar Turnul Sf. Nicolae. Ramura românească a familiei cu predicatul de Nagylak (Noșlac), s-a stabilit la Turda și dăinuie și în ziua de azi. Membrii ei au jucat un rol important în viața politică, culturală, economică și bisericească din Transilvania și din România.

Ctitoria din TeiușModificare

În anul 2010 mai mulți membri ai familiei Rațiu au adresat un memoriu către academicianul Nicolae Edroiu, prin care au tras „un semnal de alarmă cu privire la cele ce se petrec la biserica greco-catolică monument istoric din Teiuș, ctitorie a Rățeștilor, unde mormintele ctitorilor au fost înlăturate, iar reabilitarea lăcașului pune în pericol alte vestigii importante.”[5]

ReferințeModificare

BibliografieModificare

  • Ioan Gheorghe Rațiu, Biserica Greco-Catolică din Teiuș.
  • Ioan Gheorghe Rațiu, [Biserica Greco-Catolică din Teiuș], Eseu documentar.
  • Ioan Aurel Pop, Istoria Transilvaniei Medievale
  • Binder, P., Nobilul român Ștefan Raț (cca. 1670-1720), „odorbirăul Bălgradului”, sprijinitor al culturii românești, Revista Apulum, XXIII, 1986.
  • Dobrei, F., Mitropolitul Ghenadie II al Transilvaniei (1627-1640) - repere biografice, Revista Teologica, nr.2/2008.
  • Dumitran, A., Moștenirea mitropolitului de la Bălgrad: Mărturii despre vlădica Simion Ștefan, Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania, 8 august 2011.
  • Fleșer, G., Sulptura în piatră la bisericile românești din județul Alba - considerații preliminare (Sculpture en pierre aux églises roumaines du dép. d'Alba - considérations préliminaires), Revista Apulum, XL, 2003.
  • Fleșer, G., Biserici romanesti de zid din judetul Alba, (Eglises roumaines en murailles au dép. d'Alba), Editura Altip, Alba Iulia, 2001.
  • Galgói Rácz Viktor, A galgói Rácz család története 23 leszármazási táblával, Miskolc 1928
  • Iorga, N., Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor, vol II, Vălenii de Munte, 1909.
  • Iorga, N., Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
  • J. Siebmacher’s großes Wappenbuch, Band 34, Der Adel von Siebenbürgen, Bauer & Raspe, Inhaber Gerhard Gessner, Neustdat an der Aisch, 1984.
  • Kádár, J., Szolnok-Dobokavármegye Monographiája, III. Kötet. A vármegye községeinek részletes története, Galgó, 1900.
  • Meteș, Șt., Mănăstirile din Banat, 4. Lugoj, Mănăstirile Românești din Transilvania și Ungaria, Sibiu 1936.
  • Mureșanu, B.I., Mănăstiri din Banat, Editura Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1976.
  • Olde, P., Biserica mică a Lugojului, Analele Banatului IV, Timișoara, 1931.
  • Ostafie, Al., Noul Testament de la Bălgrad (1648) – operă românească de prestigiu teologic, istoric și literar, Alba Iulia, 2007.
  • Petrov, G., Biserica medievală românească din Teiuș, jud. Alba, 2011, (manuscris nepublicat).
  • Pop, S., et al., Asociațiunea ASTRA, Despărțământul „Timotei Cipariu”, Blaj, Dicționarul culturii și civilizației populare, Editura ASTRA Blaj, 2011.
  • Pop, Șt., ntre două lumi culturale – Studii din istoria luptelor bisericei române. II. Stefan Rácz † 1720, Răvașul, Anul V. Cluj, 9 Noemvrie 1907.
  • Prunduș, S.A., Plăianu, C., Catolicism și Ortodoxie Românească-scurt istoric al Bisericii Române Unite, cap. EPISCOPII TEOFIL SEREMI (1692-1697) și ATANASIE ANGHEL (1698-1713), Editura Viața Creștină, Cluj-Napoca, 1994.
  • Rațiu, I.G., Rațiu, M.D., Memoriu, 2010, (manuscris nepublicat).
  • Rácz V., A galgói Rácz család (czímerrajzzal). Genealógiai Füzetek 1 (1903).
  • Străjan, I., Istoricul tiparniței Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului și Arhiepiscopia Țării Ardealului, Dacoromânia, Revista Fundației pentru Unitatea și Integritatea României, Nr. 1, Alba Iulia, 1999.
  • Țurcan V., Un monument istoric: Biserica "Sf. Nicolae» din Lugoj", Mitropolia Banatului, Anul XII, Ianuarie-Aprilie 1962.
  • Draghița, Z.I., Ioan Micu Moldovan (1833-1915), protector al patrimoniului cultural din Transilvania, Annales Universitatis Apulensis, series Historica, nr. 8, 2004.
  • Șematismul Veneratului Cler al Archidiecesei Metropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia și Făgăraș pre Anul Domnului 1900, de la Sânta Unire 200, Blaș, Tipografia Seminariului Archidiecesan.

Vezi șiModificare

Galerie de imaginiModificare