Pricaz, Hunedoara
Pricaz | |
— sat — | |
Ansamblul rural Pricaz (monument istoric) | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 45°51′33″N 23°10′21″E / 45.85917°N 23.17250°E | |
---|---|
Țară | România |
Județ | Hunedoara |
Comună | Turdaș |
SIRUTA | 91704 |
Populație (2021) | |
- Total | 1.123 locuitori |
Fus orar | EET (+2) |
- Ora de vară (DST) | EEST (+3) |
Cod poștal | 337496 |
Prezență online | |
GeoNames | |
Modifică date / text |
Pricaz (în germană Perkaß, în maghiară Perkász) este un sat în comuna Turdaș din județul Hunedoara, Transilvania, România.
Istoric
modificareLăcașuri de cult
modificareSatul Pricaz este păstrătorul a două edificii ecleziastice românești, de stiluri constructive și de vechimi diferite.
Prima în ordine cronologică este biserica de cărămidă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, ridicată, „pe spesele” preotului unit Ioan Stoian, în perioada 1844-1846, după ce timp de cincisprezece ani vechiul lăcaș de cult ortodox al localității deservise liturgic ambele confesiuni; a fost sfințită la 20 august 1846 de episcopul Ioan Lemeni. Anterior, obștea fusese deservită, probabil, de o capelă, menționată în tabelele conscripției din anii 1829-1831.
De plan dreptunghiular, cu absida semicirculară nedecroșată, biserica este prevăzută cu un turn-clopotniță de o verticalitate accentuată, al cărui coif piramidal robust, învelit în tablă, poartă amprenta arhitecturală a goticului săsesc; la acoperișul propriu-zis s-a folosit țigla. În dreptul unicei intrări apusene s-a adosat un pridvor deschis de zid. Interiorul edificiului a rămas nepictat.
Lăcașul de cult ortodox, închinat praznicului „Adormirii Maicii Domnului”, a fost construit între anii 1931 și 1934, în timpul păstoririi preotului Ioan Ardeu, pe locul unei vechi biserici de zid, consemnată în tabelele comisiilor de recenzare din 1733, 1750, 1761-1762, 1805 și 1829 1831 și pe harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773).
Este un edificiu de plan triconc, cu absidele poligonale cu trei laturi, supraînălțat printr-o turlă centrală octogonală amplă și două clopotnițe de aceeași formă, dispuse de o parte și de alta a intrării apusene (alte două se găsesc pe latura sudică), precedată de un pridvor deschis, cu arcade și coloane. La acoperiș s-a folosit, alternativ, țigla și tabla. Zestrea murală inițială, executată de pictorul Teodor Zarma din Turnu Severin în anii 1933-1934, a fost restaurată în 1967 de Ion Tengheru. În cadrul amplului șantier de renovare din anii 1990-1992, pictorul Mihai Minescu din Orăștie a reîmpodobit lăcașul cu un nou decor iconografic. Biserica a fost târnosită la 29 iunie 1934[2].
Note
modificare- ^ 95. PERKÁSZ | Tündérkert | Kézikönyvtár (în maghiară), www.arcanum.com
- ^ Dobrei, pag. 235-236
Bibliografie
modificare- Florin Dobrei: Bisericile ortodoxe hunedorene, Editura Eftimie Murgu, Reșița, 2010.
Legături externe
modificareMateriale media legate de Pricaz la Wikimedia Commons
Imagini
modificare-
Pricaz în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
-
Pricaz în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
-
Intrarea în Pricaz dinspre Orăștie
-
Școala
-
Biserica greco-catolică Sfinții Arhangheli din Pricaz (1844-1846)
-
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Pricaz (1931-1934)
-
Căminul cultural
-
Monumentul eroilor din Pricaz
-
Monumentul eroilor din Pricaz (detaliu)