Organizarea teritorială a Republicii Populare Române

Regiunile împărțite în raioane, dintre care una autonomă, au reprezentat, între anii 1950 și 1968, aplicarea modelului sovietic de organizare administrativ-teritorială în Republica Populară Română (RPR) apoi în Republica Socialistă România (RSR).

Cronologie

modificare
  • 7 septembrie 1950 - Prin Legea nr.5 au fost desființate cele 58 de județe (ca și cele 424 plăși și 6.276 de comune rurale și urbane), fiind înlocuite cu 28 de regiuni [1] (compuse din 177 de raioane, 148 de orașe și 4.052 de comune).
  • 19 septembrie 1952 - Prin Decretul 331 a fost modificată Legea nr. 5/1950 astfel încât, prin comasare, numărul de regiuni a fost redus la 18: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, București, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, Stalin, Suceava, Timișoara și, pentru prima dată după unire, o entitate administrativă creată pe criterii etnice, Regiunea Autonomă Maghiară [2].
  • 10 ianuarie 1956 - Prin Decretul 12 a fost modificată din nou Legea nr. 5/1950 desființându-se regiunile Arad și Bârlad [3].
  • 24 decembrie 1960 - Prin Legea nr. 3 s-au făcut redistribuiri de teritorii și redenumiri de regiuni. Entitatea administrativă maghiară a fost redenumită Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, modificându-i-se, totodată, și teritoriul. În final numărul regiunilor s-a redus la 16.
  • 16 februarie 1968 - Prin Legea nr. 2 s-a revenit la împărțirea administrativ - teritorială a țării pe județe. În 14 ianuarie 1968 a fost publicată o hartă - proiect cu 35 de județe, care a fost discutată în organizațiile partidului comunist, suferind unele modificări. Rezultatul final, substanțial diferit de situația tradițională, anterioară anului 1950, a cuprins 39 județe, municipiul București, 236 orașe, dintre care 47 de municipii și 2706 comune având în componență 13149 sate.[4]

Galerie de hărți

modificare

Vezi și

modificare
  1. ^ Harta României cu prima împărțire pe regiuni Arhivat în , la Wayback Machine. (1950 - 1952)
  2. ^ Constituția Republicii Populare Române Arhivat în , la Wayback Machine., 1952, art. 18
  3. ^ Decret nr. 12 cu privire la modificarea Legii nr. 5/1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului RPR. Buletinul Oficial al R.P.R., nr. 1, 10. ianuarie 1956
  4. ^ Giurescu, Constantin C.; Giurescu, Dinu C. - Scurtă istorie a românilor, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, pag. 368

Legături externe

modificare
  1. Tiu, Ilarion - Comunism - Administratia locala, in mainile comunistilor Arhivat în , la Wayback Machine., Jurnalul Național, 04.04.2007
  Regiunile Republicii Populare Române (1950-1952)  

Regiunea Arad | Regiunea Argeș | Regiunea Bacău | Regiunea Baia Mare | Regiunea Bârlad | Regiunea Bihor | Regiunea Botoșani | Regiunea București | Regiunea Buzău | Regiunea Cluj | Regiunea Constanța | Regiunea Dolj | Regiunea Galați | Regiunea Gorj | Regiunea Hunedoara | Regiunea Ialomița | Regiunea Iași | Regiunea Mureș | Regiunea Prahova | Regiunea Putna | Regiunea Rodna | Regiunea Severin | Regiunea Sibiu | Regiunea Stalin | Regiunea Suceava | Regiunea Teleorman | Regiunea Timișoara | Regiunea Vâlcea

  Regiunile Republicii Populare Române (1952-1960)  

Regiunea Arad (până în 1956) | Regiunea Bacău | Regiunea Baia Mare | Regiunea Bârlad (până în 1956) | Regiunea București | Regiunea Cluj | Regiunea Constanța | Regiunea Craiova | Regiunea Galați | Regiunea Hunedoara | Regiunea Iași | Regiunea Autonomă Maghiară | Regiunea Oradea | Regiunea Pitești | Regiunea Ploiești | Regiunea Stalin | Regiunea Suceava | Regiunea Timișoara

  Regiunile Republicii Populare Române, din 1965 Republica Socialistă România (1960-1968)  

Regiunea Argeș | Regiunea Bacău | Regiunea Banat | Regiunea Brașov | Regiunea București | Regiunea Cluj | Regiunea Crișana | Regiunea Dobrogea | Regiunea Galați | Regiunea Hunedoara | Regiunea Iași | Regiunea Maramureș | Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară | Regiunea Oltenia | Regiunea Ploiești | Regiunea Suceava