Regiunea Banat
Regiunea Banat a fost o diviziune administrativ-teritorială situată în sud-vestul Republicii Populare Române. A fost înființată la reorganizarea administrativ-teritorială din 1960 din teritoriul administrativ al fostei regiuni Timișoara, precum și din teritorii ale fostei regiuni Arad. A fost desființată în 1968, când s-a revenit la împărțirea administrativ-teritorială pe județe.
Istoric
modificareReședința regiunii Banat a fost la Timișoara. Regiunea se întindea pe teritoriile actualelor județe Timiș, Caraș-Severin, o mică parte (cea din Banatul tradițional) din teritoriul județului Mehedinți și o parte din teritoriul județului Arad, inclusiv municipiul Arad, până la nord de localitățile Macea și Pâncota. Astfel, suprafața totală era de 21.000 km² și o populație totală de 1.234.340 locuitori (1961).[1]
Vecinii regiunii Banat
modificareRegiunea Banat se învecina:
- 1960-1968: la est cu regiunile Hunedoara și Oltenia, la sud cu R.P.F Iugoslavia, la vest cu R.P.F Iugoslavia și Republica Populară Ungară, iar la nord cu regiunea Crișana.
Subdiviziuni
modificareRegiunea Banat era împărțită în 12 raioane administrative și 16 orașe, dintre care 4 aveau statut de orașe regionale (Timișoara, Reșița, Arad și Lugoj). Alte localități importante erau: Bozovici, Caransebeș, Deta, Făget, Lipova, Moldova Nouă, Oravița, Orșova, Sînnicolau Mare. Cele 321 de comune din regiune cuprindeau 601 sate.
Regiunea Banat era împărțită în raioanele: Arad, Bozovici, Caransebeș, Deta, Făget, Lipova, Lugoj, Moldova Nouă, Oravița, Orșova, Sânnicolau Mare, Timișoara, precum și orașul regional Reșița, care avea o suprafață și un număr de localități echivalente unui raion.
Localități cu nume schimbat
modificareLa 18 decembrie 1964, prin Decretul 799, au fost făcute schimbări de nume ale unor localități. Dintre acestea:
- Tolvădia în Livezile,
- Chizdia în Coșarii,
- Beșenova Veche în Dudeștii Vechi,
- Beșenova Nouă în Dudeștii Noi,
- Omor în Rovinița Mare,
- Omoru Mic în Rovinița Mică,
- Bașești în Begheiu Mic,
- Ciavoș în Grăniceri,
- Jadani în Cornești,
- Cacova în Grădinari[2]