Sangeacul Niš

Sangeacul Niš
Supposed Flag of the House of Crnojevic.svg – Flag of Serbia (1835–1882).svg
CapitalăNiș
Guvernare
Istorie
În prezent parte din
Serbia

Sangeacul Niš (în turcă Niş Sancağı, în sârbă Niški Sandžak, în bulgară Нишки санджак/Nishki sandzhak, în albaneză Sanxhaku i Nishit) a fost unul dintre sangeacurile Imperiului Otoman, iar centrul său administrativ era orașul Niš. Acesta a fost format din mai multe kazâ‎: Niš (Niș), Pirot (Șehirköy), Leskovac (Leskofça), Vranje (İvranye), Kursumlija (Kurșunlu), Prokuplje (Ürküp) și Tran (Turan).[2]

IstorieModificare

Evul MediuModificare

Imperiul Otoman a capturat orașul Niš în 1375 pentru prima dată. În bătălia de la Niš (începutul lunii noiembrie 1443), cruciații conduși de Ioan de Hunedoara, au capturat cetatea otomană Niš și au învins trei armate ale Imperiului Otoman. După 1443 Niš a fost controlat de Đurađ Branković. În 1448 a fost din nou capturat de Imperiul Otoman și a rămas sub controlul său pentru următorii 241 de ani.

Toponime precum Arbanaška și Đjake arată o prezență albaneză în regiunile Toplica și Morava de Sud (situată la nord-estul Kosovoului contemporan) încă din Evul Mediu târziu.[3][4] Albanezii din regiunea Niš s-au convertit la islam după ce zona a devenit parte a Imperiului Otoman.

În timpul stăpânirii otomane, importanța orașelor din sangeac a crescut. Leskovac a devenit un oraș mare, centru economic și comercial, cunoscut pentru târgurile sale unde veneau oameni din întreaga Peninsulă Balcani. Prokuplje a prosperat prin legăturile sale comerciale cu Dubrovnik. Alte orașe ca Stalać sau Kruševac au prosperat în timpul stăpânirii otomane.[2]

Secolele al XVII-lea și al XVIII-leaModificare

În 1689 (în timpul Marelui Război Turc) și în 1737 Niš a fost capturat pentru o scurtă perioadă de timp de către monarhia austriacă. Războaiele otomano-habsburgice și urmările lor au determinat ca orașul Niš și zona mai largă să piardă o parte considerabilă a populației sale, deoarece multe persoane au fugit sau au murit. Unii albanezi din Albania de nord contemporană și Kosovo de Vest s-au stabilit în regiunile Toplica și Morava în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, uneori instigați de autoritățile otomane. [4][5]

Secolul al XIX-leaModificare

Midhat Pașa a fost unul dintre cei mai notabili sanjak-bei din Niš (1861–64) ale căror reforme în sangeac au fost atât de benefice încât sultanul l-a însărcinat cu pregătirea planului pentru adaptarea lor în întregul imperiu. Sangeacul Niš a devenit parte din Vilaietul Dunării când acesta din urmă a fost creat în 1864. În 1868, sangeacul a fost unit cu Sangeacul Prizren, Sangeacul Skopje și Sangeacul Dibra într-un vilaiet, Prizren, care a existat scurt timp până în 1877. [6] În 1871, sangeacul a fost unit cu Sangeacul Novi Pazar pentru a înființa noul Vilaiet Novi Pazar, care a existat mai puțin de un an, când situația anterioară a fost restabilită.[7]

Albanezii erau o populație majoritară în unele zone din Sangeacul Niš, cum ar fi regiunea Toplica și unele sate din districtul Vranje, înainte de războiul ruso-turc (1877-1878).[8] În timpul războiului sârb-otoman din 1876–78, între 30.000 și 70.000 de musulmani, în mare parte albanezi, au fost expulzați de armata sârbă din Sangeacul Niș și s-au refugiat în Vilaietul Kosovo.[9][10][11][12][13][14]

Cea mai mare parte a sangeacului Niš a fost anexată de Principatul Serbiei după Războiul Ruso-Turc (1877–1878), în timp ce o parte mai mică și întregul sangeac Sofia au fost anexate de Principatul Bulgariei.[15]

ReferințeModificare

  1. ^ https://www.unicode.org/iso15924/iso15924-codes.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b Godišnjak grada Beograda. Museum of the Belgrade. . p. 116. Accesat în . 
  3. ^ Uka, Sabit (2004). Jeta dhe veprimtaria e sqiptarëve të Sanxhakut të Nishit deri më 1912 [Life and activity of Albanians in the Sanjak of Nish up to 1912]. Verana. pp. 244–245. "Eshtë, po ashtu, me peshë historike një shënim i M. Gj Miliçeviqit, i cili bën fjalë përkitazi me Ivan Begun. Ivan Begu, sipas tij ishte pjesëmarrës në Luftën e Kosovës 1389. Në mbështetje të vendbanimit të tij, Ivan Kullës, fshati emërtohet Ivan Kulla (Kulla e Ivanit), që gjendet në mes të Kurshumlisë dhe Prokuplës. M. Gj. Miliçeviqi thotë: “Shqiptarët e ruajten fshatin Ivan Kullë (1877–1878) dhe nuk lejuan që të shkatërrohet ajo”. Ata, shqiptaret e Ivan Kullës (1877–1878) i thanë M. Gj. Miliçeviqit se janë aty që nga para Luftës se Kosovës (1389). [12] Dhe treguan që trupat e arrave, që ndodhen aty, ata i pat mbjellë Ivan beu. Atypari, në malin Gjakë, nodhet kështjella që i shërbeu Ivanit (Gjonit) dhe shqiptarëve për t’u mbrojtur. Aty ka pasur gjurma jo vetëm nga shekulli XIII dhe XIV, por edhe të shekullit XV ku vërehen gjurmat mjaft të shumta toponimike si fshati Arbanashka, lumi Arbanashka, mali Arbanashka, fshati Gjakë, mali Gjakë e tjerë. [13] Në shekullin XVI përmendet lagja shqiptare Pllanë jo larg Prokuplës. [14] Ne këtë shekull përmenden edhe shqiptarët katolike në qytetin Prokuplë, në Nish, në Prishtinë dhe në Bulgari.[15].... [12] M. Đj. Miličević. Kralevina Srbije, Novi Krajevi. Beograd, 1884: 354. "Kur flet mbi fshatin Ivankullë cekë se banorët shqiptarë ndodheshin aty prej Betejës së Kosovës 1389. Banorët e Ivankullës në krye me Ivan Begun jetojnë aty prej shek. XIV dhe janë me origjinë shqiptare. Shqiptarët u takojnë të tri konfesioneve, por shumica e tyre i takojnë atij musliman, mandej ortodoks dhe një pakicë i përket konfesionit katolik." [13] Oblast Brankovića, Opširni katastarski popis iz 1455 godine, përgatitur nga M. Handžic, H. Hadžibegić i E. Kovačević, Sarajevo, 1972: 216. [14] Skënder Rizaj, T,K “Perparimi” i vitit XIX, Prishtinë 1973: 57.[15] Jovan M. Tomić, O Arnautima u Srbiji, Beograd, 1913: 13.
  4. ^ a b Geniș, Șerife, and Kelly Lynne Maynard (2009). "Formation of a diasporic community: The history of migration and resettlement of Muslim Albanians in the Black Sea Region of Turkey." Middle Eastern Studies. 45. (4): 556–557: Using secondary sources, we establish that there have been Albanians living in the area of Nish for at least 500 years, that the Ottoman Empire controlled the area from the fourteenth to nineteenth centuries which led to many Albanians converting to Islam, that the Muslim Albanians of Nish were forced to leave in 1878, and that at that time most of these Nishan Albanians migrated south into Kosovo, although some went to Skopje in Macedonia. ; pp. 557–558. In 1690 much of the population of the city and surrounding area was killed or fled, and there was an emigration of Albanians from the Malësia e Madhe (North Central Albania/Eastern Montenegro) and Dukagjin Plateau (Western Kosovo) into Nish.
  5. ^ Jagodić, Miloš (). „The Emigration of Muslims from the New Serbian Regions 1877/1878”. Balkanologie. 2 (2).  para. 10, 12.
  6. ^ Grandits, Hannes; Nathalie Clayer, Robert Pichler (). Conflicting Loyalties in the Balkans The Great Powers, the Ottoman Empire and Nation-building. Gardners Books. p. 309. ISBN 978-1-84885-477-2. Accesat în . In 1868 the vilayet of Prizren was created with the sancaks of Prizren, Dibra, Skopje and Niš; it only existed till 1877 
  7. ^ Šabanoić, Hazim (). Bosanski pašaluk: postanak i upravna podjela. Naučno društvo NR Bosne i Hercegovine. p. 98. Accesat în . 
  8. ^ Bataković, Dušan T. (). Kosovo and Metohija: living in the enclave. Serbian Academy of Sciences and Arts, Institute for Balkan Studies. p. 35. Accesat în . Prior to the Second Serbo-Ottoman War (1877–78), Albanians were the majority population in some areas of Sanjak of Nis (Toplica region), while from the Serb majority district of Vranje Albanian-inhabited villages were emptied after the 1877–1878 war 
  9. ^ Pllana, Emin (1985). "Les raisons de la manière de l'exode des refugies albanais du territoire du sandjak de Nish a Kosove (1878–1878) [The reasons for the manner of the exodus of Albanian refugees from the territory of the Sanjak of Niš to Kosovo (1878–1878)] ". Studia Albanica. 1: 189–190.
  10. ^ Rizaj, Skënder (1981). "Nënte Dokumente angleze mbi Lidhjen Shqiptare të Prizrenit (1878–1880) [Nine English documents about the League of Prizren (1878–1880)]". Gjurmine Albanologjike (Seria e Shkencave Historike). 10: 198.
  11. ^ Șimșir, Bilal N, (1968). Rumeli’den Türk göçleri. Emigrations turques des Balkans [Turkish emigrations from the Balkans]. Vol I. Belgeler-Documents. p. 737.
  12. ^ Bataković, Dušan (). The Kosovo Chronicles. Plato. 
  13. ^ Elsie, Robert (). Historical Dictionary of Kosovo. Scarecrow Press. p. XXXII. ISBN 9780333666128. 
  14. ^ Stefanović, Djordje (2005). "Seeing the Albanians through Serbian eyes: The Inventors of the Tradition of Intolerance and their Critics, 1804–1939." European History Quarterly. 35. (3): 470.
  15. ^ Balcanica, Volume 37. Srpska Akademija Nauka i Umetnosti, Balkanološki Institut. . p. 122. Accesat în . Serbia a păstrat cea mai mare parte a fostului Sangeac Niš, în timp ce partea mai mică și întregul Sangeac Sofia au fost anexate de către Principatul Bulgariei. 

Vezi șiModificare