Sangeacul Prizren
Sangeacul Prizren (în turcă Prizren Sancağı, în albaneză Sanxhaku i Prizrenit, în sârbă Призренски санџак, cu alfabetul latin: Prizrenski sandžak) a fost unul dintre sangeacurile Imperiului Otoman, care a avut centrul administrativ în orașul Prizren.
| Sangeacul Prizren | ||||
| Prizren Sancağı Sanxhaku i Prizrenit Призренски санџак | ||||
| — sangeac — | ||||
| ||||
| ||||
.png) Localizare | ||||
| Capitală | Prizren | |||
|---|---|---|---|---|
| Guvernare | ||||
| Istorie | ||||
| Fondare | 1455 | |||
| Tratatul de la Londra (1913) | ||||
| În prezent parte din | ||||
 Kosovo[a],  Macedonia de Nord | ||||
Modifică date / text  | ||||
.svg)
El a fost înființat imediat după capturarea de către Imperiul Otoman a orașului Prizren de la Despotatul Serbiei în 1455.[1] Restul teritoriului Despotatului Serbiei a fost cucerit după căderea cetății Semendria în 1459 și împărțit în următoarele sangeacuri: sangeacul Vučitrn, sangeacul Kruševac și sangeacul Semendria. La începerea Primului Război Balcanic din 1912, teritoriul sangeacului Prizren era ocupat de armata Regatului Serbiei. Pe baza Tratatului de la Londra semnat la 30 mai 1913, teritoriul sangeacului Prizren a devenit parte componentă a Serbiei.
Diviziuni administrative
modificareConform registrului administrativ otoman din 1571, sangeacul Prizren era format din cinci nahii:[2] Prizren, Hoča, Žežna, Trgovište și Bihor.
În ultima sa perioadă de existență (între 1889 și 1913), sangeacul Prizren era format din trei kaza (districte): Prizren, Tetovo și Gostivar.
Teritoriul care a aparținut cândva sangeacului Prizren aparține acum statelor Kosovo (regiunea Prizren) și Macedonia de Nord (regiunile Tetovo și Gostivar).
Vilaietele Skopje, Prizren și Kosovo
modificareÎn 1867 sangeacul Prizren a fuzionat cu sangeacul Dibra și cu sangeacul Skopje și a devenit vilaietul Prizren. În 1871 sangeacul Prizren a fost inclus în nou-înființatul vilaiet Prizren.[3][4] Vilaietul Prizren, împreună cu sangeacurile sale, inclusiv sangeacul Prizren, au devenit parte componentă a vilaietului Kosovo, care a fost înființat în 1877. Autoritățile otomane au decis ca orașul Prizren să fie centrul administrativ al vilaietului Kosovo.[5]
Sangeacul Niš și sangeacul Pirot, împreună cu comuna Vranje (care era o kaza a sangeacului Priština), au fost desprinse din Vilaietul Kosovo și anexate Principatului Serbiei după Congresul de la Berlin din 1878. Sangeacul Dibra a fost atașat vilaietului Monastir. În urma acestor schimbări teritorial-administrative Vilaietul Kosovo a fost format din trei sangeacuri: sangeacul Prizren, sangeacul Skopje și sangeacul Novi Pazar.[6] Ca urmare a hotărârii adoptate la Congresul de la Berlin de a acorda stăpânirea sangeacului Novi Pazar Austro-Ungariei, vilaietul Kosovo a rămas sub administrarea de facto a Imperiului Otoman.[7]
Revoluția Junilor Turci
modificareDupă Revoluția Junilor Turci, care a avut loc în 1908, autoritățile Imperiului Otoman au organizat primele alegeri parlamentare în sangeacul Prizren.
Desființare
modificarePână la sfârșitul lunii octombrie 1912, în cursul Primului Război Balcanic, sangeacul Prizren a fost ocupat de armata Regatului Serbiei.[8] În urma Tratatului de la Londra semnat în cadrul Conferinței de la Londra din 1913, teritoriul său a devenit parte componentă a Serbiei.
Note și referințe
modificareNote:
- ^ Kosovo este subiectul unei dispute teritoriale între Republica Kosovo și Republica Serbia. Republica Kosovo și-a declarat unilateral independența la 17 februarie 2008, dar Serbia continuă să o revendice ca parte a teritoriului său suveran. Cele două guverne au început să-și normalizeze relațiile în 2013, ca parte a Acordului de la Bruxelles. Kosovo este recunoscută ca stat independent de 110 din cele 193 state membre ale ONU.
Referințe:
- ^ Zbornik za narodni život i običaje, Volume 40 (în s). Jugoslavenska akademija znanosti i umjetnosti. . p. 407. Accesat în .
Neposredno posle zauzimanja (1455. godine) Prizren je postao sedište prizrenskog sandžaka
- ^ Katić, Tatjana (), Tibor Živković, ed., Опширни попис призренског санџака из 1571. године (Detailed register of the prizren sancak from 1571.) (în sârbă), Belgrade: Istorijski Institut, p. 8, ISBN 978-86-7743-081-8, OCLC 712374230
- ^ Grandits, Hannes; Nathalie Clayer; Robert Pichler (). Conflicting Loyalties in the Balkans The Great Powers, the Ottoman Empire and Nation-building. Gardners Books. p. 309. ISBN 978-1-84885-477-2. Accesat în .
In 1868 the vilayet of Prizren was created with the sancaks of Prizren, Dibra, Skopje and Niš; it only existed till 1877
- ^ Akșin Somel, Selçuk (). The modernization of public education in the Ottoman Empire, 1839-1908. Netherlands: Brill. p. 234. ISBN 90-04-11903-5. Accesat în .
the vilayet of Prizren was founded in 1871
- ^ Apostoloski, Mihailo (). Makedonija vo istočnata kriza 1875-1881. Skopje: Makedonska akademija na naukite i umetnostite. p. 187. Accesat în .
Thus the seat of the Kosovo vilayet naturally moved to Prizren.
- ^ Apostoloski, Mihailo (). Makedonija vo istočnata kriza 1875-1881. Skopje: Makedonska akademija na naukite i umetnostite. p. 187. Accesat în .
The Kosovo vilayet was then divided into three sanjaks: the Prizren, Skopje and Novi Pazar.
- ^ Morisson, Kenneth (). „Political and religious conflict in Sanjak”. Defence Academy of United Kingdom. Accesat în .
- ^ Yücel Yigit (), „Prizren Sancağı'nın Idarî Yapısı (1864–1912)”, History Studies (în turcă), 2/1,
Zaten Balkan Savașları sonunda 31 Ekim 1912’de deșehir Sırp kontrolüne geçmiș ve Prizren’deki Osmanlı idaresi de sona ermiștir
Bibliografie
modificare- Ağanoğlu, Yıldırım (). Salnâme-i Vilâyet-i Kosova: Yedinci defa olarak vilâyet matbaasında tab olunmuștur: 1896 (hicri 1314) Kosova vilâyet-i salnâmesi (Üsküp, Priștine, Prizren, İpek, Yenipazar, Tașlıca). İstanbul: Rumeli Türkleri Kültür ve Dayanıșma Derneği.
- Katić, Tatjana (), Tibor Živković, ed., Опширни попис призренског санџака из 1571. године (Detailed register of the prizren sancak from 1571.) (în sârbă), Belgrade: Istorijski Institut, ISBN 978-86-7743-081-8, OCLC 712374230
- Yücel Yigit (), „Prizren Sancağı'nın Idarî Yapısı (1864–1912)”, History Studies (în turcă), 2/1