Sněžka / Śnieżka
Altitudine1.603 m[1][2]
Proeminență1.197 m ↓ Graben[a][b][3]
LocalizarePolonia Polonia, Silezia Inferioară
Cehia Cehia, Hradec Králové
Aparține deMunții Karkonosze, Sudeți
Coordonate50°44′10″N 15°44′25″E ({{PAGENAME}}) / 50.73611°N 15.74028°E
Vârstaneoproterozoic și paleozoic[4][5]
Rocihornfel[c], granit, șisturi, calcar[4][5]
Tipmunte
Localizare pe hartă
Sněžka se află în Cehia
Sněžka
Sněžka
Sněžka (Cehia)
Śnieżka se află în Polonia
Śnieżka
Śnieżka
Śnieżka (Polonia)

Sněžka/Śnieżka se află în Europa
Sněžka/Śnieżka
Sněžka/Śnieżka
Sněžka/Śnieżka (Europa)

Sněžka (în cehă) sau Śnieżka (în poloneză) (substantiv de gen feminin atât în cehă, cât și în poloneză, care poate fi tradus prin „Albă ca Zăpada”[6], în germană Schneekoppe, în slovacă Snežka) este un munte de la granița dintre Republica Cehă și Polonia. Vârful său, cu o înălțime de 1.603,3 metri[1][2], reprezintă punctul de maximă altitudine din Republica Cehă, din Silezia Inferioară, din Munții Karkonosze și din întregul lanț montan Sudeți. Înainte de 1945, Schneekoppe era cel mai înalt vârf din Prusia.

Granița de stat dintre Polonia și Republica Cehă trece peste vârful acestuia, iar cel mai înalt punct al muntelui este de fapt situat pe partea poloneză a graniței, la câțiva metri vest de Capela „Sf. Laurențiu” (în poloneză Kaplica świętego Wawrzyńca na Śnieżce). Deoarece vârful Sněžka este situat în Polonia, cel mai înalt vârf al unui munte situat integral în interiorul granițelor Republicii Cehe este Luční hora, cu o înălțime de 1.555 metri[7][8].

Toponimie

modificare

În 1546, Georgius Agricola, părintele mineralogiei, a numit muntele Risenberg. În 1871, pluralul Riesengebirge („Munții Uriași”) este menționat pentru prima dată ca denumire germană, încă folosită pentru întregul lanț montan[9]. Un vechi nume polonez pentru munte a fost Góra Olbrzymia, adică „Muntele Uriaș”. Numele original german (în cehă Obří hory, Munții Uriași) a lăsat urme în denumirile actuale din limba cehă Obří důl (Mina Uriașă) și Obří hřeben (Creasta Uriașă). În 1380, cronicarul și parohul ceh Příbík Pulkava a folosit numele de Sněžné hory pentru întregul lanț montan Riesengebirge[9]. În 1561, numele Riesenberg apare pe harta Sileziei a lui Martin Hellwig. Numele german s-a schimbat ulterior în Riesenkoppe („Vârful uriaș”) și în cele din urmă în Schneekoppe („Vârful cu zăpadă”).

Numele Sněžka apare în secolul al XIX-lea, fiind derivat din numele Sněžná („acoperit cu zăpadă”). Primul nume în cehă a fost Pahrbek Sněžný („deal înzăpezit”), apoi Sněžovka[10], forma actuală Sněžka apărând în 1823. Se mai întâlnesc numele Sněhovka sau traducerea literală din germană Sněhkop. În germană, pe lângă Schneekoppe, a apărut și forma Riessenkoppe[11].

Înălțime

modificare

Cercetările menite să determine înălțimea reală a Śnieżka au început în anii 1564-1569[12]. În 1936, pe vârf a fost instalată borna geodezică numărul 12, a cărei altitudine de 1.602 metri (mai precis 1.602,02 m) a fost considerată altitudinea vârfului Sněžka până în 2014. Cu toate acestea, la începutul anilor 2013 și 2014, au fost efectuate măsurători geodezice de precizie care au determinat locația și altitudinea celui mai înalt punct de pe vârful Sněžka. Astfel, cel mai înalt punct este situat pe teritoriul polonez, la Capela „Sf. Laurențiu”, la o distanță de aproximativ 3,5 metri de graniță, la altitudinea de 1.603 metri (mai precis 1.603,296 m). Cel mai înalt punct din Republica Cehă este cu aproximativ 10 cm mai jos și se află în apropiere[13][14][15][16][17][18].

 
Schneekoppe (în prezent Sněžka/Śnieżka), cel mai înalt vârf din Prusia, în jurul anului 1900. De la stânga la dreapta: refugiul prusac, refugiul ceh, Capela „Sf. Laurențiu” și stația meteorologică prusacă

Sněžka a fost unul dintre primii munți europeni vizitați de numeroși turiști. Acest lucru s-a datorat în principal gradului de dificultate relativ redus al ascensiunii pe munte și faptului că, începând cu secolul al XVI-lea, mulți vizitatori ai fostei stațiuni balneare prusace Bad Warmbrunn (în prezent Cieplice Śląskie-Zdrój, suburbie a orașului Jelenia Góra) puteau admira vârful Schneekoppe (în prezent Sněžka/Śnieżka), cel mai înalt vârf din Prusia, dominând panorama munților Schneekoppe și reprezentând o atracție importantă pentru turiști.

Primele ascensiuni înregistrate pe vârf au fost efectuate la mijlocul secolului al XV-lea. În 1456, un negustor venețian a urcat pe vârf în căutare de pietre prețioase[19]. Capela barocă „Sf. Laurențiu” de pe vârf a fost construită între 1668 și 1681, iar călugării din Warmbrunn țineau acolo slujbe de cinci ori pe an[19]. După secularizarea din 1810, capela a fost transformată în han în 1824. Când acesta nu a mai putut face față fluxului în creștere de turiști și întrucât o primă cabană fusese construită în apropiere, capela a fost restaurată și resfințită în 1850, slujbele având loc anual, în ziua onomastică a patronului, Sfântul Laurențiu[20].

Tot în 1850, Friedrich Sommer din Bad Warmbrunn a fondat primul adăpost pe Koppengipfel (Preußische Baude), o cabană cu etaj construită întegral din lemn. Aceasta a fost distrusă de un incendiu în 1857[21] și de un fulger în 1862, fiind ulterior reconstruită, cu o sală de mese mare la parter și un total de 26 de camere cu peste 100 de paturi[22]. În 1868 a fost construită o cabană și pe partea dinspre Boemia, denumită Böhmische Baude (în cehă Česká bouda), cu o capacitate de 50 de locuri. În 2004 a început demolarea fostului refugiu montan, pe locul său fiind construit un oficiu poștal[23].

În 1800, Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și Louise de Mecklenburg-Strelitz au urcat pe munte, iar în 1804, viitorul președinte american John Quincy Adams a publicat un jurnal de călătorie în Silezia, descriind ascensiunea pe Riesenkoppe[24].

Prima ascensiune de iarnă pe cel mai înalt vârf al Sudeților a avut loc la 17 ianuarie 1806, fiind reușită de către prințul Ferdinand von Ruppersberg din Marburg, după cum este consemnat în cărțile memoriale din Hampelbaude[12].

În 1872, Friedrich Sommer a reușit să inaugureze pe vârf un oficiu poștal, aflat la cea mai mare altitudine din Prusia, în clădirea de pe partea Sileziei. Acest lucru a fost documentat la 22 mai 1872. În 1875, Friedrich Pohl, un hotelier de succes din Adršpach, a achiziționat cele două clădiri simple de pe munte, pe care le-a transformat în hoteluri de primă clasă, rivalizând cu marile hoteluri și restaurante din Berlin și Dresda, ceea ce a făcut ca turismul să cunoască un boom uriaș și a atras oaspeții din clasele superioare[12][25].

Pe 5 iulie 1880, statul prusac a deschis pe vârf o stație meteo, găzduită inițial în clădirea prusacă, înainte de a se putea muta în 1900 într-o clădire nou construită, în formă de turn, inaugurată la 5 iunie 1900[25]. După 1945, stația a devenit proprietatea statului polonez, iar un plan de construire a unui nou observator a fost inițiat în 1949. Construcția a început în 1964 și a fost finalizată în 1969, dar abia în 1976 noul observator a intrat deplin în funcțiune și vechea stație, care nu mai era necesară, a fost demolată[25].

Refugiul ceh (Česká bouda), construit în 1868, a adăpostit și un barometru din 1886 până în 1900. În 1990, din cauza lipsei de întreținere, refugiul a fost închis, fiind ulterior demolat. Pe locul vechiului adăpost se găsește un nou oficiu poștal, construit între 2005 și 2006 și inaugurat în august 2007 de către președintele Republicii Cehe Václav Klaus[26].


Geografie

modificare

Sněžka se află în estul munților Karkonosze, pe creasta principală a acestora, denumită Creasta Sileziei de Est (în cehă Východní Slezský hřbet). La sud de munte se află orașul Pec pod Sněžkou (în germană Petzer) din regiunea cehă Hradec Králové, iar la nord, în voievodatul polonez Silezia Inferioară, se află orașul Karpacz (în germană Krummhübel)[10][27][28].

Munții învecinați cu Sněžka de-a lungul graniței ceho-polonă sunt Svorová hora (1.410,6 m, în germană Schwarze Koppe, în poloneză Czarna kopa) în est și Smogornia (1.488,6 m, în germană Mittagsberg, în cehă Stříbrný hřbet) în nord-vest. Spre sud, se desfășoară creasta Růžová hora (1.393,1 m, în germană Rosenberg), iar în nord-nord-vest se întinde pintenul polonez Kopa (1.377,4 m, în germană Kleine Koppe)[10][27][28].

La sud de Sněžka curge râul Úpa, care străbate platoul Sněžka (în poloneză Równia pod Śnieżką, în cehă Rovina pod Sněžkou, în germană Koppenplan) la vest de munte, trece prin comuna Pec pod Sněžkou și se varsă în râul Elba. Spre nord curge râul Łomnica, care străbate același platou, curge prin Karpacz și se varsă în râul Bóbr (în germană Bober)[10][27].

Vârful în sine se caracterizează printr-o formă relativ rotunjită, cu pante largi, înclinate ușor și uniform, care delimitează circuri glaciare și văi, atât pe partea poloneză — valea Łomniczki (în poloneză Kocioł Łomniczki), cât și pe partea cehă — valea Jelení (în cehă Jelení důl) spre sud-est, carstul Úpská jáma și valea Obří (în cehă Obří důl). Pante blânde coboară spre vest, creând vârfurile munților Karkonosze care se întind pe creasta Sileziei, în timp ce Creasta Neagră (în cehă Czarny Grzbiet) se întinde spre est până la Pasul Bufniței (în cehă Sowiej Przełęczy, 1.164 m[29]).

Sistem anemo-orografic

modificare

Curenții atmosferici care se ridică prin văile râurilor Mumlava și Elba Albă sau a pârâului Dolský își măresc viteza, datorită profilurilor îngustate ale văilor, chiar și atunci când parcurg platourile Elbei, luncile Pančavská, Bílá și Čertova, apoi coboară spre baza circurilor glaciare din vecinătate. De milenii, acești curenți locali își păstrează direcția, influențând astfel în mod fundamental distribuția ploilor și ninsorilor și formarea avalanșelor. Traseele de avalanșă sunt despădurite, expuse luminii solare, vântului și umidității provenită din câmpurile de zăpadă și gheață adiacente. Cu toate acestea, vântul transportă și semințe de plante, animale mici și particule de sol din locații apropiate sau mai îndepărtate. La baza circurilor glaciare se formează astfel un fel de „haldă biologică de gunoi”, constituită din natura cea mai diversă a întregului lanț montan. În literatura de specialitate, fenomenul este cunoscut sub termenul de sistem anemo-orografic, acesta fiind descoperit și descris în detaliu chiar în aceste zone din munții Karkonosze de către profesorul ceh Jan Jeník. Teoria sistemelor anemo-orografice explică interacțiunea forțelor naturale (vânt, zăpadă, avalanșe și ghețari antici) care determină distribuția naturii vii pe versanții expuși curenților de aer din munți și crearea condițiilor responsabile, printre altele, de bogăția unică a florei și faunei[30][31][32].

Geologie

modificare
 
Granit Karkonosze și câmpuri extinse de bolovani

Creasta Neagră (în cehă Czarny Grzbiet) este formată aproape în întregime din roci metamorfice, în principal gneis și șisturi de mică cu inserții de amfiboliți, șisturi de cuarț[5]. Culmea sa, Śnieżka, este din hornfel[c], o rocă deosebit de rezistentă la intemperii. Părți din versanții de nord-vest ai Śnieżka sunt din granit Karkonosze[5]. Structura geologică are cea mai mare influență asupra reliefului actual. Vârful Śnieżka își datorează înălțimea rezistenței la intemperii. Restul crestei, formată din roci mai puțin rezistente, este mai joasă[4][33].

În pleistocen, creasta a fost remodelată în condițiile unui climat periglaciar. Solul structural tipic zonelor polare și câmpurile extinse de bolovani[4], formă de relief rezultată prin eroziunea anumitor varietăți de roci cauzată de ciclurile de îngheț-dezgheț în condiții periglaciare în timpul ultimei epoci glaciare, s-au dezvoltat aici. Probabil în timpul glaciației baltice, partea superioară a văii Łomniczka existentă anterior a fost adâncită de ghețarul local și de formarea bazinului Łomniczki, subcutând versanții Śnieżka dinspre nord-vest[5].

La baza vârfurilor și versanților abrupți se găsesc câmpuri vaste de bolovani, în special pe versantul nordic, care coboară foarte abrupt până la valea Łomniczka (în poloneză Kocioł Łomniczki), aflată cu 400-500 de metri mai jos[5][4][33].

Munții Krkonoše au fost studiati de geomorfologi germani, cehi și polonezi încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și din punct de vedere geomorfologic aparțin celor mai bine investigate lanțuri montane din Europa. Studiile s-au concentrat asupra formelor de relief glaciare și periglaciare și au adus noi constatări în legătură cu reprezentarea formelor de relief cunoscute până acum doar din locații subarctice. Cu toate acestea, principalele caracteristici ale gamei sunt legate genetic de aplanarea prelungită, ridicarea neotectonică și controlul structural exercitat prin intermediul intemperiilor, eroziunii și dezvoltării pantei. Prin urmare, cele mai caracteristice forme de relief sunt suprafețele extinse de diviziune a apelor, piscurile de granit, văile adânc incizate, crestele ascuțite și vârfurile din hornfel[c] rezistent din zona de contact. Istoria dezvoltării reliefului datează cel puțin din cretacicul târziu, cu ridicarea neotectonică din neogen și cuaternar. În pleistocen, în zonele înalte au existat mai mult de 10 ghețari, cu o lungime de până la 5 km. Moștenirea geomorfă a glaciației include circuri, văi în formă de U, morene laterale și frontale. Pantele abrupte ale circurilor și văilor sunt adesea modelate de căderile de pietre declanșate de precipitațiile abundente. În timpurile recente, activitățile umane, în special mineritul și agricultura, au modificat geomorfologia zonei[34].

Rezervația transfrontalieră a biosferei Krkonoše/Karkonosze

modificare
Rezervația transfrontalieră a biosferei Krkonoše/Karkonosze
UNESCO: Krkonoše/Karkonosze Transboundary Biosphere Reserve
ID WDPA: 67747 / 67738
 
Tiprezervație a biosferei[35]
Amplasare  Polonia[36]
  Cehia[37]
50°42′36″N 15°38′14″E ({{PAGENAME}}) / 50.7100511°N 15.6373419°E
Suprafață71,4 ha
Deschis1992  (1992)
Operat deBiosphere Reserve Bilateral Board
Websitehttps://www.krnap.cz/

Programul Omul și Biosfera (Man and the Biosphere Programme - MAB) este un program științific interguvernamental, lansat în 1971 de UNESCO, care își propune să stabilească o bază științifică pentru îmbunătățirea relațiilor dintre oameni și mediul lor[35]. Rezervația transfrontalieră a biosferei Krkonoše/Karkonosze reprezintă una dintre cele două structuri de management transfrontalier de succes existente, alături de Rezervația Biosferei din Carpații de Est, eșecul înregistrat în alte arii protejate comune acoperite de MAB fiind cauzat de obiectivele divergente ale părților[38].

Krkonoše/Karkonosze este o rezervație transfrontalieră a biosferei situată în nord-vestul Republicii Cehe și în sud-vestul Poloniei. Munții Krkonoše/Karkonosze fac parte din Sudeții din nord-estul Boemiei, un sistem montan împărțit între Republica Cehă, Germania și Polonia. O pantă tectonică abruptă formează partea poloneză a munților, în timp ce pe partea cehă mai multe lanțuri paralele despărțite de văile râurilor se bifurcă din crestele principale. Mai multe lacuri glaciare se găsesc pe partea poloneză a munților, iar un complex de turbării subarctice se găsește pe platoul de vârf, de-a lungul ambelor părți ale graniței. Rezervația reprezintă o insulă unică a naturii arctice în Europa Centrală și o răscruce extraordinară în care elementele arctice și alpine, de câmpie și de munte se amestecă într-un teritoriu relativ mic. Zona este cunoscută pentru biodiversitatea sa ridicată răspândită în patru centuri de vegetație altitudinală[35], de la cea submontană de la poalele dealurilor, până la cea montană, cea subalpină și apoi centura alpină de la cea mai mare altitudine. Această diversitate de habitate creează o biodiversitate bogată. Printre speciile de animale se numără chițcanul alpin (Sorex alpinus), cocoșul de munte (Tetrao urogallus), șoimul călător (Falco peregrinus) și liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros).

Rezervația include două zone umede Ramsar[d]: turbăriile subalpine din Munții Karkonosze situate pe partea poloneză și mlaștinile Krkonoše (în cehă Krkonošská rašeliniště) pe partea cehă[35].

Relieful din partea poloneză a rezervației biosferei diferă considerabil de partea cehă. Este foarte abrupt și, prin urmare, lipsit de dezvoltare umană, dar, în schimb, este acoperit de păduri dese[29].

Munții Karkonosze sunt cel mai înalt lanț de munți din Pădurea Hercinică, situat chiar deasupra paralelei de 50 de grade latitudine nordică. Formează un lanț muntos natural, care este expus vânturilor umede și reci dinspre vest, provenite din direcția Oceanului Atlantic. Acest lucru se traduce prin precipitații abundente și temperaturi scăzute[39].

Temperaturile înregistrate pe vârful Śnieżka sunt excepțional de scăzute pentru condițiile poloneze. În medie, timp de 105 zile pe an, media zilnică este sub −5 °C (din 3 decembrie până în 19 martie), ceea ce demonstrează severitatea climei. În plus, temperatura medie zilnică a aerului rămâne sub 0 °C timp de până la 186 de zile (din 21 octombrie până în 26 aprilie). Din cauza frigului, zăpada acoperă vârful pentru o perioadă excepțional de lungă, până la 176 de zile (aproape jumătate de an) și pe alocuri măsoară peste 2 metri grosime. În ciuda frigului, vremea este relativ umedă, în principal din cauza ceții frecvente, care apare în medie peste 300 de zile pe an[40]. Datorită acestui fapt, aici pot fi observate adesea fenomene optice rare, precum spectrul Brocken și nimbul solar[e][29].

Vârful este acoperit de zăpadă aproape tot anul, cu excepția lunilor iulie și august. Grosimea medie a stratului de zăpadă depus atinge 109,7 cm în luna martie, valoarea maximă înregistrată a grosimii stratului de zăpadă fiind de 247 cm (14 martie 2005). Cea mai scăzută valoare înregistrată a temperaturii a fost de −24,9 °C (06 februarie 1991)[41]

Cea mai ridicată temperatură înregistrată a fost de 24,6 °C pe 28 iulie 2013[42]. Caracteristica climatică pe vârful Sniejka este frecvența vânturilor violente. Cea mai mare viteză medie a vântului de 10 minute a fost de 65 m/s (234 km/h), valoare înregistrată la 21 februarie 2004[43], cele mai violente rafale atingând 80 m/s (288 km/h)[44].


Date climatice pentru Śnieżka (1.603 m)
valori normale 1991-2020, valori extreme 1991–2020
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
Maxima medie °C (°F) −3.3
(26,1)
−3.7
(25,3)
−1.9
(28,6)
2.7
(36,9)
7.4
(45,3)
10.7
(51,3)
12.7
(54,9)
12.8
(55)
8.2
(46,8)
4.6
(40,3)
1.0
(33,8)
−2.2
(28)
4,08
(39,34)
Media zilnică °C (°F) −5.9
(21,4)
−6.2
(20,8)
−4.3
(24,3)
-0.0
(32)
4.4
(39,9)
7.7
(45,9)
9.8
(49,6)
9.9
(49,8)
5.8
(42,4)
2.1
(35,8)
−1.6
(29,1)
−4.7
(23,5)
1,42
(34,56)
Minima medie °C (°F) −8.3
(17,1)
−8.5
(16,7)
−6.5
(20,3)
−2.2
(28)
2.1
(35,8)
5.4
(41,7)
7.5
(45,5)
7.7
(45,9)
3.8
(38,8)
−0.1
(31,8)
−3.9
(25)
−7.1
(19,2)
−0,84
(30,49)
Minima istorică °C (°F) −22.7
(−8.9)
−24.9
(−12.8)
−20.9
(−5.6)
−14.9
(5,2)
−8.7
(16,3)
−4.8
(23,4)
−1
(30,2)
−1.9
(28,6)
−5.8
(21,6)
−12.6
(9,3)
−16.8
(1,8)
−23.7
(−10.7)
−24,9
(−12,8)
Precipitații mm (inches) 107.3
(4.224)
88.5
(3.484)
87.7
(3.453)
51.1
(2.012)
77.5
(3.051)
98.1
(3.862)
120.6
(4.748)
95.4
(3.756)
87.3
(3.437)
79.9
(3.146)
83.4
(3.283)
113.8
(4.48)
1.090,6
(42,937)
Zăpadă cm (inches) 78.8
(31.02)
99.7
(39.25)
109.7
(43.19)
76.0
(29.92)
25.8
(10.16)
0.8
(0.31)
0.0
(0)
0.0
(0)
1.2
(0.47)
7.3
(2.87)
16.9
(6.65)
43.1
(16.97)
459,3
(180,83)
Umiditate [%] 84.5 86.1 88.1 85.7 86.8 87.6 86.6 85.8 89.9 87.6 86.5 84.6 86,6
Nr. de zile cu precipitații (≥ 1 mm) 16.6 13.9 15.1 10.0 13.3 12.9 13.5 11.2 12.3 13.1 14.3 16.5 162,7
Nr. mediu de zile cu ninsoare 31.0 28.3 31.0 28.3 10.0 0.4 0.0 0.0 1.1 8.2 18.7 29.3 186,3
Ore însorite 72.2 80.1 103.3 157.8 177.8 172.2 187.9 190.0 122.3 99.6 67.9 63.8 1.494,8
Sursa nr. 1: NOAA[45]
Sursa nr. 2: Infoclimat[46] & IMGW[41]

Floră și faună

modificare

Śnieżka, datorită structurii, înălțimii și tipului de rocă, iese în evidență nu numai din munții Karkonosze, ci și din întreaga regiune, prezentând în unele locuri o vegetație specifică zonelor alpine și stâncoase, în ciuda altitudinii relativ scăzute. Toate acestea din cauza climatului caracteristic[29].

Cel mai înalt nivel, cel alpin, apare fragmentar de la altitudinea de 1.450 de metri și ajunge până în vârful muntelui. Vegetația locală trebuie să facă față unor condiții extrem de nefavorabile, inclusiv o perioadă scurtă de vegetație (mai puțin de 100 de zile pe an), vânturi reci și rafale, precum și un sol foarte sărac, cu un strat mic de sol și multe resturi de rocă. În condițiile zonei alpine, printre altele, petice vaste de pajiști alpine care acoperă zone în care s-a format cel puțin un strat subțire de sol. Speciile dominante sunt plantele monocotiledonate din grupul de ierburi și rogoz, inclusiv: păiuș scurt (Festuca airoides), o specie distinctă de rogoz înalt (Carex bigelowii), iarbă albăstruie moale (Poa laxa Haenke), iarbă de luncă de stâncă (Agrostis rupestris) și rogoz skucina (Juncus trifidus) găsite în Silezia Inferioară numai în munții Karkonosze. Pe versanții estici s-a dezvoltat o vegetație alpină mai bogată, în care există o serie întreagă de plante cu flori, inclusiv un grup mare din genul Jasteria, care include specii și hibrizi greu de distins. În plus, există și piciorul cocoșului (Ranunculus platanifolius), coada șoricelului (Achillea millefolium), mărțișor (Geum montanum), ciuboțica-cucului (Primula veris), splinuță alpină (Solidago alpestris), bistorta (Bistorta officinalis) și dedițel (Pulsatilla alba). Pe versanții estici s-au format și pajiști alpine, dominate de iarba neagră (Calluna vulgaris), formând pete mici și joase. Speciile endemice includ clopoțelul Karkonosze (Campanula bohemica), păpădie negricioasă (Taraxacum nigricans), păpădie alpină (Taraxacum alpinum) și veronică (Veronica bellidioides). Datorită expunerii la vânturi mai puternice, versanții vestici sunt acoperiți cu o formă subalpină mai săracă, dominată de ierburi și gălbenele. Condițiile climatice dificile împiedică invadarea altor habitate montane înalte, cum ar fi desișurile de pin de munte (Pinus montana) și pajiștile de iarba vântului (Nardus stricta), care se găsesc pe suprafețe mici, în locuri mai adăpostite[29].

Datorită grohotișurilor și blocurilor de rocă foarte extinse care acoperă majoritatea părților de vârf ale Śnieżka, aici au fost create numeroase habitate de vegetație de stâncă (habitate Natura 2000 8110-3 și 8220). Acestea sunt ecosisteme specifice cu o gamă largă de habitate care apar pe suprafețele stâncilor, în crăpăturile și cavitățile acestora. În cazul lichenilor, lucrările de inventariere au scos la iveală aproximativ 80 de specii. Cele mai comune specii includ genurile Sporastatia, Cladonia rangiferina, Umbilicaria, Candelariella, Lecanora, Cetraria, Diploschistes, Schaereria, Brodoa, Acarospora și Rhizocarpon. În plus, speciile valoroase includ relicte glaciare, care constituie un grup unic de licheni precum Flavocetraria nivalis, Thamnolia vermicularis și Alectoria ochroleuca. În funcție de condițiile meteorologice, specii diferite cresc în diferite părți ale Śnieżka. Parcul găzduiește peste 250 de specii de licheni, împreună cu aproape 1.000 de specii de ciuperci[47]. În locurile mai calde, unde grohotișul nu este acoperit de zăpadă, se dezvoltă licheni chionofobi (lichenii care evită zăpada), care dau suprafețelor de rocă o culoare gri închis. Opusul lor sunt lichenii chionofili (lichenii care preferă zăpada), care se dezvoltă în locuri cu acoperire de zăpadă de lungă durată, care creează un mozaic colorat pe suprafețele de rocă, precum lichenii din genul Rhizocarpon, care colorează rocile în verde-gălbui[29].

În zonele inferioare, sub grohotișuri, unde condițiile sunt mai favorabile (vânt mai slab, strat de sol mai consistent), habitatele se diversifică, dintre care cele mai frecvente sunt desișurile extinse de pin de munte, cu o mare parte de arbuști, ferigi și desișuri de pin de munte de Sudeți (Pinetum mugo sudeticum), care apar în zona subalpină și se suprapun parțial zonelor adiacente. Este un habitat omniprezent care formează mozaicuri cu aproape toate celelalte comunități. Pe alocuri, pinul este însoțit de exemplare unice de alți arbuști caracteristici habitatului, în principal scoruș de munte (Sorbus) și salcie sileziană (Salix silesiaca), precum și exemplare răspândite de molid molid (Picea abies)[47]. Pe solurile uscate, se găsesc feriga alpină (Athyrium distentifolium), afinul (Vaccinium myrtillus), floarea-stea arctică (Lysimachia europaea), ciuperca Ramularia (Ramularia major) și ierburi precum iarbă stufoasă (Calamagrostis villosa), iarbă unduitoare (Deschampsia flexuosa), iarba vântului (Nardus stricta), în timp ce în habitatele mai umede și mai fertile există și plante perene caracteristice zonelor înalte, printre care: gențiană-salcie (Gentiana asclepiadea), măcriș franțuzesc (Rumex scutatus), veratrum (Veratrum lobelianum) și zmeur (Rubus idaeus), care creează un mozaic bogat de specii[29]. Din cauza exploatărilor forestiere care a avut loc în această regiune de-a lungul mileniilor, numărul de foioase din zonă a scăzut foarte mult[47].

Printre speciile protejate din zonă se numără:

  • clopoțelul Karkonosze (Campanula bohemica), specie endemică în Polonia, întâlnită doar în parcul național, unde este relativ comună și înregistrată în multe locuri. Pe Śnieżka, poate fi găsită atât pe ​​vârf, cât și pe versanți. Planta se află sub protecție strictă din 2004,
  • gențiana-salcie (Gentiana asclepiadea), care formează pâlcuri cu flori azurii sau albastre. În munții Sudeți, apare numai în zonele înalte ale Sudeților de Vest, inclusiv în Śnieżka. Crește mai ales în părțile inferioare, printre vegetația joasă sau în desișurile de pin de munte. Este sub protecție parțială din 2014,
  • piciorul cocoșului (Ranunculus platanifolius), o plantă perenă înaltă cu flori albe. Deși poate crește până la un metru în înălțime, atinge dimensiuni mai mici pe Śnieżka, din cauza vântului. Apare atât în zonele joase, printre desișurile pini de munte, cât și pe pășunile montane,
  • mărțișorul (Geum montanum), o plantă perenă mică de 10-30 cm înălțime, care produce flori galbene aurii pe lăstari unici. În munții Karkonosze este o specie comună, care se găsește în principal pe pajiști și pe pășuni montane înalte. Pe Śnieżka se poate găsi chiar și în vârf,
  • păpădia negricioasă (Taraxacum nigricans), o specie extrem de rară de păpădie. În Polonia se găsește doar pe vârful Śnieżka. Din acest motiv, este considerată o plantă pe cale de dispariție,
  • splinuța alpină (Solidago alpestris), o mică plantă de munte care atinge 20-50 cm înălțime. Produce flori galbene adunate în coșuri mici, care cresc pe un lăstar vertical dintr-o rozetă densă de frunze eliptice. În Silezia Inferioară, este răspândită doar pe pajiștile din părțile superioare ale Sudeților,
  • veronica (Veronica bellidioides), una dintre cele mai rare membre ale florei native, considerată dispărută până în 2009. Crește pe pajiștile acidofile din cele mai înalte zone ale munților Karkonosze. Specia este clasificată ca fiind pe cale de dispariție,
  • dedițelul (Pulsatilla alpina), una dintre cele mai recunoscute specii din munții Karkonosze, ale cărei flori albe ca zăpada apar în iunie în pășunile montane înalte, adesea de-a lungul potecilor. Pe Śnieżka, planta înflorește atât pe ​​vârf, cât și pe versanții descendenți. Specia este protejată în Polonia,
  • rogozul skucina (Juncus trifidus), o plantă joasă care formează pâlcuri dense, de 10-30 cm înălțime, cu frunze lungi și înguste. Primăvara și vara sunt colorate într-un verde intens, dar în august și septembrie devin brun-ruginii. În Silezia Inferioară, specia este înregistrată doar în munții Karkonosze, unde se întâlnește atât pe pajiștile montane înalte, cât și pe platouri[29].

Din cauza condițiilor extrem de neprielnice, multe dintre animalele sălbatice native din regiune au dispărut din regiune[29], cum ar fi ursul brun eurasiatic, lupii, râșii, mistreții și veverițele. În prezent, vidrele (Lutra lutra), vulpile (Vulpes vulpes), căprioarele (Capreolus capreolus) și cerbii (Cervus elaphus) sunt principalii locuitori ai regiunii[47].

O situație similară se întâmplă cu păsările și reptilele. Doar câteva specii pot supraviețui în aceste condiții dificile. Un factor suplimentar este presiunea turistică puternică, Śnieżka fiind unul dintre locurile naturale cele mai frecvent vizitate din Polonia, motiv pentru care se înregistrează o prezență umană constantă atât pe versanți, cât și pe vârf[29]. În ciuda acestui fapt, speciile care trăiesc în zona subalpină se regăsesc pe Śnieżka, inclusiv pietrarul sur (Oenanthe oenanthe), privighetoarea cu gușă albastră (Luscinia svecica) și brumărița de stâncă (Prunella collaris), dar și exemplare de cucuvea pitică (Glaucidium passerinum) sau minuniță (Aegolius funereus). Numeroase specii de gândaci, păianjeni și libelule trăiesc, de asemenea, în limitele parcului, iar animalele zburătoare includ peste o duzină de specii de lilieci[47]. Printre cele mai importante zone de protecție a faunei aflate pe partea cehă, spre Culmea Neagră (în cehă Czarny Grzbiet), se numără rezervația cocoșilor negri caucazieni (Lyrurus mlokosiewiczi), specie strâns înrudită cu cocoșul de mesteacăn[29].

Sisteme de transport pe cablu

modificare

După cel de-al Doilea Război Mondial, turismul a luat amploare din nou. Au fost construite sisteme de transport pe cablu pentru a depăși diferența de altitudine dintre stațiunile turistice din jur și creasta montană.

Inițial, pe partea cehoslovacă, a fost construit un sistem de telescaun monocablu tip Von Roll care conducea turiștii spre vârf. Traseul mergea de la marginea de nord a orașului Pec pod Sněžkou (890 m) peste Růžová hora (1.354 m) până la Sněžka (1.594 m). Prima secțiune avea o lungime de 1.560 de metri, iar durata călătoriei era de 11 minute. A doua secțiune avea 1.967 metri și dura 13,5 minute. Construcția telecabinei a început în 1946, partea inferioară fiind deschisă la 15 ianuarie 1949, iar partea superioară la 10 noiembrie 1949[19]. În 1980, operațiunile au fost oprite temporar după 30 de ani de funcționare, sistemul de telecabină fiind repus în funcțiune în 1982. De la începutul operațiunilor în 1949 până la sfârșitul anului 1998, un total de 9.677.940 de pasageri s-au îmbarcat în stația Pec pod Sněžkou, iar 6.011.003 pasageri au fost transportați la stația Sněžka[48].

În iulie 2012, au demarat lucrările de construcție ale unui nou traseu de telecabină, care să înlocuiască vechiul telescaun[49]. Noul sistem de transport este o telegondolă cu un singur cablu, fiecare dintre cele 34 de cabine oferind spațiu pentru patru persoane[48].

Ca și telescaunul, traseul telecabinei conține două secțiuni, prima între Pec pod Sněžkou (829 m) și Růžová hora (1.339 m), iar cea de-a doua până la Sněžka (1.588 m). Stațiile Růžová hora și Sněžka sunt construite pe amplasamentele fostului telescaun, însă stația de plecare din Pec pod Sněžkou a fost coborâtă cu aproximativ 60 de metri și, prin urmare, este mai aproape de oraș. Lungimea totală a traseului telecabinei este de 3.759 metri (1.747 m + 2.012 m), iar durata călătoriei este de aproximativ 15 minute (călătoria cu telescaunul dura aproximativ 25 de minute). Din motive de conservare a naturii, capacitatea maximă de transport a noii telecabine a rămas identică cu cea a telescaunului, 250 de persoane pe oră. Noua telecabină a început să funcționeze pe 21 decembrie 2013[50].

Pe partea poloneză, una dintre cele mai mari investiții întreprinse în zona Śnieżka a fost construcția unui sistem de transport pe cablu până la vârful de pe partea cehoslovacă, a cărui lungime totală este de 3.527 metri, cu o diferență de nivel de 704 metri între stațiile de capăt. Considerat cel mai vechi sistem de transport european de acest tip, investiția a inspirat proiectul unei telegondole peste Łomniczka, care, totuși, nu a fost implementat. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a existat și un plan de construire a unei linii electrificate de cale ferată cu cremalieră până la vârf[51], dar contele von Schaffgotsch s-a opus, blocând orice inițiativă în acest sens[12].

În prezent, un sistem modernizat de transport pe cablu (telescaunul Zbyszek) dotat cu banchete de patru persoane, preia turiștii din orașul Karpacz și îi transportă până la vârful Kopa (1.377 m), în vecinătatea vârfului Śnieżka[40][52].

Trasee montane

modificare
Traseul Prieteniei Polono-Cehă
 
Traseul Prieteniei Polono-Cehă

Traseul Prieteniei Polono-Cehă (în cehă Cesta česko-polského přátelství, în poloneză Droga Przyjaźni Polsko-Czeskiej) este o rută publică de drumeție în Munții Karkonosze, desfășurându-se pe ambele părți ale graniței ceho-polone, de-a lungul crestei principale și traversând toate vârfurile acesteia. Traseul a fost deschis la 16 iunie 1961, ca urmare a tratatului polono-cehoslovac privind turismul și relațiile reciproce[53].

În iulie 1978, a avut loc o întâlnire a dizidențiii polonezi și cehi pe ruta dintre Luční și Obří Bouda, la care au participat, printre alții Adam Michnik, Jacek Kuroń și Václav Havel[12][54]. Odată cu punerea în aplicare a legii marțiale la 13 decembrie 1981, traseul a fost închis, fiind redeschis în 1984. În mod paradoxal, în ciuda prieteniei declarate, traseul a fost supus unor probleme formale: autoritățile cehoslovace au susținut că traseul încalcă teritoriul ceh cu 2 metri. Excursiile către vârful Sněžka erau posibile numai dacă turiștii erau însoțiți de un ghid aprobat de autoritățile locale (inclusiv de armată și miliție)[55]. Pe 17 martie 1990 a avut loc o întâlnire unică între Lech Wałęsa și Václav Havel la pasul Karkonosze, iar pe 10 august 2010, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Laurențiu, președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski, a avut prima întâlnire cu președintele Republicii Cehe, Vaclav Klaus[12].

După dizolvarea Cehoslovaciei în 1993, reglementările au fost reduse considerabil, punctele de control au fost abandonate și au fost efectuate doar inspecții aleatorii la graniță. Odată cu introducerea Acordului Schengen în 2007, toate controalele la frontieră au fost eliminate. Cu toate acestea, orice persoană care trece frontiera trebuie să aibă asupra sa un act de identitate valabil (carte de identitate, pașaport)[56].

Traseul începe cu ascensiunea pe vârful Szrenica (1.362 m, în cehă Jínonoš, în germană Reifträger) un vârf de munte din Polonia situat în partea de vest a munților Karkonosze, foarte aproape de granița polono-cehă, în Parcul Național Karkonosze) și se sfârșește în pasul Okraj (1.046 m), alăturându-se traseului principal din Sudeți, care se desfășoară între Świeradów-Zdrój și Prudnik. Lungimea Traseului Prieteniei Polono-Cehă este de cca. 30 de kilometri, iar nivelul de dificultate este moderat. Traseul se suprapune parțial cu traseele de schi, mergând spre est de-a lungul crestei principale până la Śnieżka, cel mai înalt vârf al lanțului montan Karkonosze[57].

Trasee de drumeție

Dinspre partea poloneză, orașul Karpacz este punctul principal de pornire al traseelor ​​turistice către Śnieżka[40]:

  • cu telecabina până la vârful Kopa — lungime: 2,3 km, diferență de nivel: 247 m, durată: 1h. Ruta: Kopa – adăpostul Dom Śląski (20', 1,2 km) – Śnieżka (40', 1,1 km),
  • via adăpostul Dom Śląski — lungime: 10,2 km, diferență de nivel: 831 m, durată: 3h50'. Ruta: Karpacz, Świątynia Wang – Polana (50', 2,1 km) – Pielgrzymy (30', 1,2 km) – Słonecznik (40', 1,2 km) – Spalona Strażnica (50', 3 km) – adăpostul Dom Śląski (25', 1,7 km) – Śnieżka (40', 1,1 km),
  • via adăpostul Samotnia — lungime: 9 km, diferență de nivel: 796 m, durată: 3h30'. Ruta: Karpacz, Świątynia Wang – Polana (50', 2,1 km) – adăpostul Samotnia (1h 30', 4,2 km) – adăpostul PTTK Strzecha Akademicka (15', 0,6 km) – Spalona Strażnica (40', 1,6 km) – adăpostul Dom Śląski (28', 1,7 km) – Śnieżka (40', 1,1 km),
  • prin Valea Pląsawa până la Słonecznik — lungime: 10 km, diferență de nivel: 913 m, durată: 4h. Ruta: Karpacz, Rozdroże Łomnickie – Polana w Karkonoszach (55', 2 km) – Słonecznik (1h10', 2,2 km) – Spalona Strażnica (50', 3 km) – adăpostul Dom Śląski (25', 1,7 km) – Śnieżka (40', 1,1 km),
  • prin Kocioł Łomniczki — lungime: 6,6 km, diferență de nivel: 793 m, durată: 3h. Ruta: Karpacz, Orlinek – adăpostul PTTK Nad Łomniczką (1h10', 3,3 km) – adăpostul Dom Śląski (1h10', 2,2 km) – Śnieżka (40', 1,1 km),
  • prin Pasul Bufniței (Sowią Przełęcz) — lungime: 15,2 km, diferență de nivel: 1.083 m, durată: 5h40'. Ruta: Karpacz, Łomniczka – adăpostul PTTK Nad Łomniczką (1h30', 3,5 km) – adăpostul Dom Śląski (1h10', 2,2 km) – Śnieżka (40', 1,1 km) – Jelenka (55', 3,2 km) – Sowia Przełęcz (12', 0,8 km) – Karpacz, Łomniczka (1h10', 4,4 km),
  • de la Pasul Okraj (Przełęczy Okraj) prin Skalny Stół — lungime: 8 km, diferență de nivel: 721 m, durată: 3h15'. Ruta: pasul Okraj – Skalny Stół (1h15', 2,9 km) – Sowia Przełęcz (15', 1 km) – Jelenka (25', 0,8 km) – Śnieżka (1h20', 3,2 km).

Dinspre partea cehă, punctul principal de pornire este comuna Pec pod Sněžkou[40]:

  • cu telecabina până pe vârf — lungime: 3.759 m, diferență de nivel: 760 m, durată: 15',
  • via Růžohorky și adăpostul Dom Śląski — lungime: 14 km, diferență de nivel: 902 m, durată: 5h. Ruta: Pec pod Sněžkou – Růžohorky (1h35', 2,9 km) – Śnieżka (1h25', 3,2 km) – adăpostul Dom Śląski (30', 1,8 km) – Pec pod Sněžkou (1h35', 6,1 km).

Alte trasee de drumeție pe partea cehă sunt[58][57]:

  • traseul roșu, prin Valea Łomniczki — lungime: 6,7 km, diferență de nivel: 810 m, durată: 5h30',
  • traseul negru, de la stația inferioară a telescaunului spre Kopa - lungime: 5,9 km, diferență de nivel: 820 m, durată: 3h30',
  •   de la Velká Úpa, traseul galben urcă spre creastă, intersectează traseul telecabinei dinspre Růzová hora și continuă în direcția vârfului,
  •   de la Peca pod Sněžkou, traseul turistic albastru trece prin Obří důl până la Obří sedlo, unde atinge creasta principală Krkonoše la cabana poloneză Slezský dům. Acest drum este închis iarna din cauza pericolului de producere a avalanșelor,
  •  /  ;   de la Špindlerova Mlýna, spre Luční boudě, fie urmând traseul albastru de-a lungul Bílého Labe, fie urmând traseul roșu prin Kozí hřbety. Ambele rute către Luční boudě pot fi expuse riscului de avalanșă în timpul iernii. De asemenea, se poate continua pe traseul albastru prin Úpské rašeliniště până la Obřího sedla și apoi spre vârf de-a lungul crestei de nord-vest,
  •   de la Slezského sedla, traseul marcat cu roșu („Traseul Prieteniei Ceho-Polone”) urmează creasta principală Krkonoše, în cea mai mare parte pe teritoriul polonez, până la Obří sedlo și apoi spre vârf de-a lungul crestei de nord-vest asigurată de o balustradă cu lanț,
  •  / /  trei variante de traseu duc de la Karpacz la Obří sedlo prin valea râului Plasawa (marcajul albastru), valea râului Lomnica (marcajul galben) și valea Zlatého potok (marcajul negru). Toate trei se reunesc la Obřím sedle. Ruta de-a lungul Zlaté potok este amenințată iarna de avalanșe masive,
  •  ;   de la Wilcza Poreba, traseul galben urcă abrupt de-a lungul pârâului Lomnička, la cabana Nad Lomniczka se leagă de ruta roșie dinspre Karpacz și duce la Obří sedlo. Iarna, drumul este închis din cauza pericolului de avalanșă,
  •   de la Malá Úpa, Traseul Prieteniei Ceho-Polone, marcat cu roșu, duce de la Pomezních bud prin Soví sedlo și Svorová hora până pe vârful Sněžka. De asemenea, se poate ajunge la Soví sedlo din Pomezních bud urmând ruta albastră de-a lungul Lesním hřebeni, sau din Karpacz urmând ruta neagră. La Svorová hora se poate ajunge și urmând ruta galbenă via cabana turistică Jelenka.

Două trasee de promenadă duc de-a lungul versanților Sněžka. Pe partea cehă, o rută pietonală marcată cu verde pavată cu pietre mari traversează versantul de sud-est dintre Jelenko și intersecția Nad Růžovohorské sedlom. Pe partea poloneză, versantul nordic este străbătut de vechiul drum silezian pavat cu piatră cubică, folosit de vehiculele de teren în cazuri excepționale. Drumul silezian este închis iarna din cauza pericolului de avalanșe[57].

Trasee de schi fond

Sněžka este un loc tradițional pentru schiul turistic și extrem. În prezent, majoritatea traseelor ​​de coborâre sunt închise din motive de protecție a naturii.

Se poate practica schi fond pe o pârtie lungă și sigură până la fostul punct de control la trecerea frontierei Pomezní Boudy, sau spre Růžová hora și Portášky. În prezent, coborârile de schi alpinism[f] sunt posibile doar pe traseele marcate menționate, deoarece vârful Sněžka este situat în zona 1 KRNAP din rezervația naturală Krkonoše, prin urmare nu este permisă deplasarea în afara rutelor marcate. Traseele istorice (interzise astăzi) de coborâre duc de-a lungul părții sudice stâncoase până la Obřího dolu[59] și mai departe la Peca pod Sněžkou. Se coboară spre Karpacz de-a lungul peretelui nordic, peste grohotișuri[60]. Alte variante sunt posibile de la Obřího sedla spre nord și spre sud și de la Růžovohorského sedla spre vest[57].

  1. ^ În geomorfologie, un col este cel mai jos punct de pe o creastă montană între două vârfuri
  2. ^
     
    Proeminența topografică (înălțime relativă) măsoară înălțimea unui vârf de munte sau de deal în raport cu cea mai joasă curbă de nivel care îl înconjoară, dar care nu conține un vârf mai înalt în interiorul său (diferența de nivel între vârful și cel mai ridicat punct al bazei unui munte sau deal)
    Izolarea topografică a unui vârf reprezintă distanța minimă până la un punct de cotă egală sau mai mare. Acest indicator poate fi determinat atât pentru dealuri și insule mici, cât și pentru vârfuri montane majore și poate fi calculat chiar și pentru vârfuri submarine
  3. ^ a b c Hornfel este un tip de rocă din grupul rocilor metamorfice de contact (epimetamorfice), care au fost coapte și întărite de căldura maselor magmatice intruzive, devenind masive, dense, colțuroase și, în unele cazuri, extrem de dure și durabile
  4. ^ Un sit Ramsar este o zonă umedă desemnată a fi de importanță internațională în temeiul Convenției Ramsar, cunoscută și sub numele de „Convenția privind zonele umede”, un tratat internațional de mediu semnat la 2 februarie 1971 la Ramsar, Iran, sub auspiciile UNESCO
  5. ^
     
    Spectru Brocken creat de lumina farurilor unui vehicul pe fundal cețos
    Spectrul Brocken este umbra mărită (și aparent enormă) a unui observator profilată pe un fundal gazos (nor sau ceață) vizavi de o sursă de lumină puternică. Partea superioară a umbrei poate fi înconjurată de o zonă luminoasă sau de inele de lumină de culoarea curcubeului, asemănătoare cu aureola, care formează un nimb și care apar în direcția opusă Soarelui atunci când picăturile de apă de dimensiuni uniforme din nori refractează și răspândesc lumina solară
     
    Nimb solar
    Un nimb este un fenomen optic, asemănător cu aureola unui sfânt, apărut în jurul umbrei părții superioare a unui obiect, cauzată de lumina soarelui sau (mai rar) de lumina lunii care interacționează cu picăturile minuscule de apă din ceață sau nori. Nimbul constă din unul sau mai multe inele concentrice, succesiv estompate, fiecare dintre ele fiind colorat în roșu la exterior și albăstrui spre centru. Datorită aspectului său, fenomenul este uneori confundat cu un curcubeu circular, dar acesta din urmă are un diametru mult mai mare și este cauzat de procese fizice diferite. Nimbul apare din cauza interferenței undelor luminoase refractate intern de picăturile mici de apă
  6. ^ Schi alpinism uneori prescurtat skimo (din engleză skimountaineering), se referă la escaladarea munților și a pășunilor alpine pe schiuri și coborârea ulterioară fără utilizarea pârtiilor de schi amenajate

Referințe

modificare
  1. ^ a b „Sněžka, Czech Republic/Poland” [Sněžka, Republica Cehă/Polonia]. peakbagger.com. Accesat în . 
  2. ^ a b „Sněžka”. eProgress s.r.o. Accesat în . 
  3. ^ „Graben” [Graben]. peakbagger.com. Accesat în . 
  4. ^ a b c d e „Budowa geologiczna Polski” [Structura geologică a Poloniei]. geografia24.pl. Accesat în . 
  5. ^ a b c d e f pl Staffa, Marek (). „Karkonosze”. Słownik geografii turystycznej Sudetów. 3. Varșovia: Wydawnictwo PTTK „Kraj”. p. 56. ISBN 83-7005-168-5. 
  6. ^ „Sněžka/Śnieżka”. summitpost.org. Accesat în . 
  7. ^ Matějka, Martin. „10 nejvyšších ultratisícovek” [Cele mai înalte 10 vârfuri montane]. ultratisicovky.cz. Accesat în . 
  8. ^ „Luční hora” [Muntele Luční]. mapy.cz. Accesat în . 
  9. ^ a b Holubec, Pavel (). „Historické proměny krajiny Krkonoš” [Transformări istorice ale peisajului Krkonoše] (PDF). Historie a estetika. p. 9-10. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  10. ^ a b c d „Hora Sněžka” [Muntele Sněžka]. horasnezka.cz. Biblioteca Națională a Republicii Cehe. Accesat în . 
  11. ^ „Sněžka Explained” [Sněžka explicat]. everything.explained.today. Accesat în . 
  12. ^ a b c d e f „Historia Śnieżki” [Istoric Śnieżki]. sniezka.karpacz.pl. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ Matějka, Martin. „Krkonoše” [Krkonoše]. ultratisicovky.cz. Accesat în . 
  14. ^ „Přepište učebnice – Sněžka měří 1603 metrů, vrchol je v Polsku” [Rescrierea manualelor - Sněžka are 1603 metri înălțime, vârful este în Polonia]. ČT24. . Accesat în . 
  15. ^ Hlavsa, Vladimír (). „Technická zpráva: Určení výšky a polohy nejvyššího bodu Sněžky” [Raport tehnic: Determinarea înălțimii și poziției celui mai înalt punct al Sněžka] (PDF). Geodézie Krkonoše. Accesat în . 
  16. ^ „Turistická mapa | Sněžka” [Hartă turistică | Sněžka]. Accesat în . 
  17. ^ Brázdil, Karel (). „K výšce Sněžky” [Înălțimea Sněžka]. Zeměměřický úřad. Accesat în . 
  18. ^ „Přepište si mapy. Sněžka oficiálně měří 1603,296 metru a vrchol leží v Polsku” [Transcrierea hărților. Sněžka măsoară oficial 1603.296 metri, iar vârful este în Polonia]. lidovky.cz (în cehă). . Accesat în . 
  19. ^ a b c Junek, Pavel. „Sněžka a její historie” [Sněžka și istoria sa]. snezka.net. Accesat în . 
  20. ^ de Weczerka, Hugo (). Handbuch der historischen Stätten Band: Schlesien [Manualul siturilor istorice Volum: Silezia]. Kröners Taschenausgabe. Stuttgart: Kröner. p. 480. ISBN 3-520-31601-3. 
  21. ^ de Zur Tagesgeschichte. În: Wiener Zeitung, 30 octombrie 1857, p. 5 (accesibil online pe site-ul ANNO). Accesat în 11 martie 2024.
  22. ^ de Zur Tagesgeschichte. În: Wiener Zeitung, 30 octombrie 1857, p. 5 (accesibil online pe site-ul ANNO). Accesat în 11 martie 2024.
  23. ^ „Česká bouda” [Cabana cehă]. snezka.net. Accesat în . 
  24. ^ en Adams, John Quincy (). Letters on Silesia: Written During a Tour Through that Country in the Years 1800, 1801 [Scrisori despre Silezia: scrise în timpul unui turneu prin acea țară în anii 1800, 1801]. Londra: Gosnell. OCLC 65237774. 
  25. ^ a b c Drescher, Karl-Heinz. „Meteorologische Station Schneekoppe 1900–1989”. riesengebirgler.de. Accesat în . 
  26. ^ „Česká poštovna na vrcholu Sněžky” [Oficiul poștal ceh de pe partea superioară a Sněžka]. kudyznudy.cz. Česká centrála cestovního ruchu - CzechTourism. Accesat în . 
  27. ^ a b c „Sněžka - nejvyšší hora České republiky” [Sněžka - cel mai înalt munte al Republicii Cehe]. priroda.cz. Accesat în . 
  28. ^ a b „Sněžka – nejvyšší hora Česka i Slezska” [Sněžka – cel mai înalt munte din Republica Cehă și Silezia]. kudyznudy.cz. Accesat în . 
  29. ^ a b c d e f g h i j k „Śnieżka”. przyrodniczo.pl. Accesat în . 
  30. ^ Administrația Parcului Național Krkonoše. „Větro-horopisné systémy” [Sistem anemo-orografic]. krnap.cz (în cehă). Accesat în . 
  31. ^ „Anemo-orographic systems and their impact on plant life” [Sisteme anemo-orografice și impactul lor asupra vieții plantelor]. Botanical Electronic News. . ISSN 1188-603X. Accesat în . 
  32. ^ Jeník, Jan (). „Biodiversity of the Hercynian Mountains of Central Europe” [Biodiversitatea munților hercinici din Europa Centrală] (PDF). Pirineos (151-152). doi:10.3989/pirineos.1998.v151-152. Accesat în . 
  33. ^ a b pl Oberc, Józef (). „Tektonika, cz. 2 Sudety i obszary przyległe” [Tectonică, partea a 2-a Munții Sudeți și zonele adiacente]. Budowa geologiczna Polski [Structura geologică a Poloniei]. IV. Varșovia: Wydawnictwo Geologiczne. ISBN 9788322001455. 
  34. ^ en Pilous, Vlastimil (). „Krkonoše Mountains: A Case Study of Polygenetic Relief” [Munții Krkonoše: Un studiu de caz al reliefului poligenetic]. În Pánek, T., Hradecký, J. Landscapes and Landforms of the Czech Republic [Peisaje și forme de relief ale Republicii Cehe]. World Geomorphological. Cham: Springer International Publishing AG. doi:10.1007/978-3-319-27537-6_15. ISBN 978-3-319-27536-9. 
  35. ^ a b c d Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. „Krkonoše/Karkonosze Transboundary Biosphere Reserve, Czech Republic/Poland” [Rezervația transfrontalieră a biosferei Krkonoše/Karkonosze, Republica Cehă/Polonia]. UNESCO. Accesat în . 
  36. ^ Națiunile Unite (). „Protected Area Profile for Krkonoše from the World Database on Protected Areas” [Profilul ariei protejate Krkonoše din baza de date mondială privind ariile protejate]. protectedplanet.net. UNEP-WCMC. Accesat în . 
  37. ^ Națiunile Unite (). „Protected Area Profile for Krkonose/Karkonosze from the World Database on Protected Areas” [Profilul ariei protejate pentru Krkonose/Karkonosze din Baza de date mondială privind ariile protejate]. protectedplanet.net. UNEP-WCMC. Accesat în . 
  38. ^ en Urami Manage Goodale (). „Trans-Boundary Protected Areas: The Viability of Regional Conservation Strategies” [Arii protejate transfrontaliere: viabilitatea strategiilor regionale de conservare]. A Transboundary Management Plan [Un plan de management transfrontalier]. Routledge. p. 98. ISBN 1560220953. Accesat în . Înființarea unei structuri comune permanente a fost realizată în doar două cazuri: Rezervația Biosferei Krkonose/Karkonosze [și] Rezervația Biosferei Carpaților de Est... Toate celelalte situri se bazează exclusiv pe contacte personale... (Juliet J. Fall) 
  39. ^ Administrația Parcului Național Krkonoše. „Klima” [Clima]. krnap.cz (în cehă). Accesat în . 
  40. ^ a b c d Zając, Hasajace (). „Śnieżka, najwyższy szczyt Gór Olbrzymich” [Śnieżka, cel mai înalt vârf din Munții Karkonosze]. hasajacezajace.com. Accesat în . 
  41. ^ a b Institutul de Meteorologie și Gospodărirea Apelor - Institutul Național de Cercetare. „Normy klimatyczne 1991-2020” [Standarde climatice 1991-2020]. klimat.imgw.pl (în poloneză). Accesat în . 
  42. ^ „Ogimet Dane obserwacyjne 2013” [Date de monitorizare Ogimet 2013] (în poloneză). Accesat în . .
  43. ^ „Ogimet Dane Obserwacyjne 2004” [Date de monitorizare Ogimet 2004] (în poloneză). Accesat în . 
  44. ^ „IMGW Rekordy klimatyczne w Polsce” [IMGW Recorduri climatice în Polonia] (în poloneză). Accesat în . 
  45. ^ Administrația Națională Oceanică și Atmosferică. „WMO Climate Normals | Sniezka_12510” [Normalele climatice OMM | Sniezka_12510]. Accesat în . 
  46. ^ „Sniezka”. infoclimat.fr. Accesat în . 
  47. ^ a b c d e Wilson, Marie. „Krkonoše national park” [Parcul național Krkonoše]. peakvisor.com. Accesat în . 
  48. ^ a b „Sněžka” [Sněžka]. snezka.net. Accesat în . 
  49. ^ Prouza, Vladislav (). „Stavba lanovky na Sněžku po letech dohadů začala” [Construcția telecabinei pe Sněžka a început după ani de planificare]. novinky.cz. Accesat în . 
  50. ^ „Seilbahn: Geschichte und Daten” [Telecabină: istoric și date]. snezkalanovka.cz (în cehă). Accesat în . 
  51. ^ Scheer, Andrzej. „Elektryfikacja linii kolejowych na Dolnym Śląsku w latach 1914–1939” [Electrificarea liniilor de cale ferată în Silezia Inferioară în perioada 1914–1939] (în poloneză). Accesat în . 
  52. ^ Karpacz Ski Arena. „W drodze na Śnieżkę” [În drum spre Śnieżka]. karpaczskiarena.pl. Accesat în . 
  53. ^ pl Czerwiński, Janusz (). Sudety: przewodnik [Munții Sudeți: ghid]. Varșovia: Sport i Turystyka MUZA SA. ISBN 83-7079-677-X. 
  54. ^ „Solidarność ponad granicami”. Gazeta Polska. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  55. ^ Woqlski (). „Karkonosze i Sudety — Okres po 2 wojnie światowej” [Munții Karkonosze și Sudeți — Perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial] (în poloneză). Arhivat din original la . Accesat în . 
  56. ^ „Euroregion TATRY” [Euroregiunea TATRY] (în poloneză). Accesat în . 
  57. ^ a b c d „Sněžka | Turistické výstupy” [Sněžka | Trasee turistice]. cs.wikipedia.org. Accesat în . 
  58. ^ „Śnieżka”. karkonosze.pl. Accesat în . 
  59. ^ „Pět sjezdů ze Sněžky na jih” [Cinci coborâri de la Sněžka spre sud]. horydoly.cz (în cehă). Accesat în . 
  60. ^ „Na jaře ze Sněžky na sever” [Primăvara de la Sněžka spre nord]. horydoly.cz (în cehă). Accesat în . 

Bibliografie

modificare
  • pl Staffa, Marek (). „Karkonosze”. Słownik geografii turystycznej Sudetów [Dicționar de geografie turistică a munților Sudeți] (în poloneză). 3. Varșovia: Wydawnictwo PTTK „Kraj”. p. 56. ISBN 83-7005-168-5. ,
  • pl Kolbuszewski, Jacek (). Z dziejów Śnieżki w Karkonoszach [Istoricul Śnieżka din Munții Karkonosze] (în poloneză). Varșovia: Wydawnictwo PTTK „Kraj”. ISBN 9788370051792. ,
  • de Die Wunder-volle Schnee-Koppe, Oder Beschreibung Des Schlesischen Riesen-Gebirges. Aus denen Nachrichten einiger Personen, welche diesen hohen Berg selbst überstiegen haben Zusammen getragen [Minunatul Schneekoppe, sau descrierea Munților Uriași din Silezia. Compilat din mesajele unor oameni care au urcat ei înșiși pe acest munte înalt] (în germană). Leipzig. . ,
  • de Eckert, Gerhard (). Die Schneekoppe. Rübezahls Gipfel, geliebt und unvergessen [Sněžka. Vârful lui Rübezahl, iubit și de neuitat] (în germană). Nürnberg: Preußler. ISBN 3-925362-67-3. ,
  • de Przerwa, Tomasz (). „Die Schneekoppe. Der höchste Gipfel des Riesengebirges” [Sněžka. Cel mai înalt vârf al Munților Uriași]. În Czapliński, Marek; Hahn, Hans-Joachim; Weger, Tobias. Schlesische Erinnerungsorte. Gedächtnis und Identität einer mitteleuropäischen Region [Locurile din amintire ale Sileziei. Memoria și identitatea unei regiuni central-europene] (în germană). Görlitz: Neiße. p. 7–11. ISBN 3-934038-33-6. ,
  • de Schmidt, Jürgen W. (). „Zur Geschichte der Wetterstation auf der Schneekoppe” [Istoricul stației meteo de pe Sněžka]. Fachprosaforschung – Grenzüberschreitungen [Cercetare de specialitate în proză – depășirea granițelor] (în germană). 7. Baden-Baden. p. 351–370. ISSN 1863-6780. ,

Hărți și ghiduri

modificare
  • cs „Sněžka” (Hartă). mapy.cz. Accesat în . 
  • cs Karkonosze: mapa turystyczna: skala 1:25 000 [Karkonosze: harta turistică: scara 1:25.000]. Jelenia Góra: Wydawnictwo Turystyczne Plan. ISBN 83-88049-26-7. 
  • cs Krkonoše-východ. turistická a lyžařská mapa 1:25 000 [Krkonoše-est. Harta turistică și de schi 1:25.000] (ed. 2). Praga: Klub českých turistů Nakladatelství ROSY. . ISBN 80-85510-29-4. 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare