Teodor Murășanu

scriitor român
Teodor Murășanu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Câmpia Turzii, Cluj, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani) Modificați la Wikidata
CopiiCamil Mureșanu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Română Unită cu Roma Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
biograf[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Franz Joseph din Cluj
Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta  Modificați la Wikidata

Teodor Murășanu (n. 19 iulie 1891, Câmpia Turzii – d. 2 septembrie 1966) a fost un preot român unit (greco-catolic), pedagog, om de cultură și deținut politic român. A fost tatăl academicianului Camil Mureșanu.

Biografie

modificare

Teodor Murășanu s-a născut din părinți țărani. A fost al doilea din cei cinci copii ai lui Vasile Murășanu și Eudochia (Dochița), născută Danciu, amândoi țărani din Urca.

Între 1904-1912 a urmat Liceul din Blaj. Între 1912-1916 a beneficiat de o bursă la Seminarul Catolic Central din Budapesta. În 1916 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Panticeu.[1] Între 1918-1919 a efectuat un an de studii de Filologie și Filozofie la Universitatea din Cluj, după care a fost numit profesor de limba și literatura română la „Liceul Regele Ferdinand” din Turda (azi Colegiul Național Mihai Viteazul), unde a pus bazele societății de lectură „Titu Maiorescu“ și a înființat revista școlară „Fire de tort“.

A debutat în anul 1906 cu poezia “Pastel”, tipărită în revista săptămânală “Unirea” din Blaj. A colaborat la diferite publicații, mai ales cu poezii, atât înaintea, cât și după Marea Unire din 1918. După 1918 a redactat la Turda, cu unele intermitențe, săptămânalul “Turda” (sau “Arieșul”), iar între 1933-1943 prestigioasa revistă “Pagini literare”, la care au colaborat Pavel Dan, Mihail Beniuc, Grigore Popa ș.a. A publicat mai multe volume de versuri: “Poezii” (Turda, 1920), “Lumini suflate de vânt” (Arad, 1923), “Fum de jertfă” (Cluj, 1923; volum premiat în anul 1934 de Academia Română, la propunerea lui Octavian Goga), “Chiot câmpenesc” (Cluj, 1926), “Lilioara” (Sighișoara, 1938 și Cluj, 1982). A publicat și volume de proză. A contribuit la înființarea tipografiei “Arieșul” din Turda.

În amintirea sa, în fața fostului „Liceu Regele Ferdinand” din Turda (azi Colegiul Național Mihai Viteazul) a fost ridicată o statuie (opera sculptorului Aurel Terec, dezvelită la 25 octombrie 1995), iar Biblioteca Municipală Turda și o școală din Turda poartă numele „Teodor Murășanu” (Școala "Teodor Murășanu", str. Dr. Ion Rațiu nr. 53).

Bibliografie

modificare
  • Lumini suflate în vânt, Arad, Editura Librăriei Diecezane, 1925
  • Fum de jertfă, Turda, Imprimeria Arieșul, 1940
  • Efemeride, Turda, Imprimeria Arieșul, 1944
  • Lilioara (editat de Lucian Bogdan), Cluj-Napoca, Dacia, 1982

Galerie de imagini

modificare
  1. ^ Aniversări. Teodor Murășanu (1861-1966), Ziarul Făclia, 19 iulie 2011.

Vezi și

modificare