Theodor Capidan

lingvist român
Theodor Capidan

Lingvistul Theodor Capidan
Date personale
Născut28 aprilie 1879
Prilep, Macedonia
Decedat1 septembrie 1953, (74 de ani)
București, Republica Populară Română
Naționalitate România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Leipzig  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea Babeș-Bolyai
Universitatea din București  Modificați la Wikidata
Membru titular al Academiei Române

Theodor Capidan (n. 28 aprilie 1879, Prilep, Macedonia - d. 1 septembrie 1953, București) a fost un lingvist român.

Biografie modificare

S-a născut în Perlepe (Macedonia), din negustori aromâni. A făcut școala primară în Perlepe, iar liceul în București. A devenit doctor în filologia romanică la Weigand în Leipzig. A fost asistent la „Institutul Balcanic” din Leipzig, profesor de limba română și director la Școala Superioară de Comerț în limba română din Salonic, 1902-1919, conferențiar de dialecte transdanubiene la Universitatea din Cluj, 1924-1937, dar și profesor, apoi decan, 1927-1928, și prodecan, 1928-1929. În 1937 a devenit profesor de limbi romanice la Universitatea din București. A colaborat al scrierea Dicționarului limbii române (DA), începând cu 1910. Din 1948, a continuat să activeze în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei Române.

Fiind un specialist în studiul limbii și trecutului românilor din Peninsula Balcanică, a adus contribuții de luat în considerare la studierea procesului de geneză a limbii române, recunoscând și aportul considerabil pe care l-au avut influențele alogene în acest proces. De asemenea, a abordat și evoluția relațiilor, celor de la nord de Dunăre, cu celelalte popoare din Balcani[2].

A fost autor al unor monografii lingvistice și etnografice referitoare la limba română și la dialectele sale sud-dunărene: aromân, meglenoromân și istroromân. S-a ocupat în special cu studiul limbii meglenoromâne sub numeroase aspecte: lexic, fonologie, etimologie, literatură populară și istoria limbii și a vorbitorilor ei.

Opera modificare

  • Meglenoromânii, București, 1925-1935
    • vol. I: Istoria și graiul lor;
    • vol. II: Literatura populară la meglenoromâni;
    • vol. III: Dicționar meglenoromân.
  • Fărșeroții: studiu lingvistic asupra românilor din Albania, Cluj, 1930;
  • Aromânii: dialectul aromân, studiu lingvistic, București, 1932.
  • În 1943 a publicat monografia Limbă și cultură, în prefața căreia a afirmat: „Privind limba ca supremul instrument al conștiinței românești, ea nu se înfățișază numai ca un reflex al spiritului și al felului de a vedea lumea, ci reprezintă și expresia soartei noastre: numai prin limbă noi ne dăm seama de ceea ce am ajuns și suntem în mijlocul popoarelor ce ne înconjoară. Ea ne aparține mai mult decât oricare altă moștenire spirituală, pentru că numai în ea se resfrânge sufletul poporului nostru și întreaga realitate a vieții noastre spirituale.”

Afilieri modificare

Decorații modificare

  • Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[3]

Note modificare

  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ Ștefănescu, Ștefan (). Enciclopedia istoriografiei românești. Ed. științifică și enciclopedică. p. 82. 
  3. ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.

Bibliografie modificare

  • Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978, p. 89-91.
  • Mircea Borcilă, Opera lingvistică a lui Theodor Capidan, în „Cercetări de lingvistică”, XXIV, 1979, nr. 2, p. 129-144.

Legături externe modificare

Articole biografice