Theophanu
| Teofanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 960 d.Hr.  Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit |
| Decedată | (31 de ani) Nijmegen, Gelderland, Țările de Jos |
| Înmormântată | St. Pantaleon[*] |
| Părinți | Konstantinos Skleros[*] Sophia Phokaina[*] |
| Căsătorită cu | Otto al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman |
| Copii | Sofia[*] Adelaida[*] Matilda[*][1] Otto al III-lea al Sfântului Imperiu Roman |
| Ocupație | suveran[*] |
| Activitate | |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | regină[*] Kaiserin des Heiligen Römischen Reiches[*] |
| Kaiserin des Heiligen Römischen Reiches[*] | |
Modifică date / text  | |
Theophanu (în greacă Θεοφανώ Σκλήραινα Theophano Skleraina, variante ale numelui: Theophania, Theophana sau Theophano; n. 960 d.Hr., Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit – d. , Nijmegen, Gelderland, Țările de Jos) a fost soția împăratului Otto al II-lea.
FamiliaModificare
La un moment dat, împăratul Otto I cel Mare a solicitat Imperiului Bizantin o prințesă pentru a o căsători cu fiul său, viitorul împărat Otto al II-lea, și pentru a pecetlui astfel un tratat între Imperiul romano-german și Bizanț. Inabila formulă de adresare pe care papa a utilizat-o la adresa împăratului de la Constantinopol, Nicefor al II-lea Focas, cea de „grec”, într-un moment în care la curtea bizantină se afla, ca ambasador al lui Otto, Liudprand de Cremona, adversar al Bizanțului, a condus la eșecul primei runde de negocieri. Odată cu urcarea pe tron a noului împărat, negocierile asupra tratatului au putut fi reluate. Theofano a sosit în Occident cu mare pompă în 972, cu o escortă impozantă și purtând o mare comoară. Cu toate acestea, potrivit cronicarului Thietmar de Merseburg, ea nu era tocmai virgo desiderata, scontata prințesă imperială. În cadrul contractului nupțial, ea este identificată ca fiind doar neptis (nepoata) împăratului Ioan I Tzimiskes. Totuși, Theofano avea o distincție nobiliară. Cercetarea modernă a stabilit că era fiica Sofiei Focaina, verișoară a lui Tzimiskes și nepoată a lui Nicefor al II-lea Focas, și a cumnatului lui Tzimiskes din prima sa căsătorie, Constantin Skleros.[2][3]
Căsătorie și copiiModificare
Theofano și Otto au fost căsătoriți de către papa Ioan al XIII-lea la data de 14 aprilie 972 la Bazilica Sfântul Petru din Roma și a fost încoronată ca împărăteasă în aceeași zi la Roma. Copiii rezultați din această căsătorie au fost:
- Sofia, abatesă de Gandersheim și Essen.
- Adelaida I de Quedlinburg, abatesă de Quedlinburg și Gandersheim.
- Matilda, căsătorită cu Ezzo de Lotharingia, conte palatin de Lotharingia
- Otto al III-lea, împărat
- o fiică, geamănă cu Otto al III-lea, care a murit la puțină vreme după naștere
Viața ca împărăteasăModificare
Theofano și-a însoțit bărbatul în toate călătoriile sale și a emis diplome în numele său proprie de împărăteasă. Este cunoscut că adesea s-a aflat pe poziții adverse față de soacra sa, Adelaida de Italia, fapt care a cauzat o îndepărtare între Otto al II-lea și mama sa. Potrivit lui Odilo, abate de Cluny, Adelaida ar fi fost foarte bucuroasă când "acea grecoaică" a murit.
Cronicarul Albert de Metz o desccrie pe Theofano ca fiind o prezentă neplăcută. Ea a mai fost criticată pentru "decadența" sa, manifestată prin băile zilnice și regulate și prin introducerea veșmintelor luxoase și a bijuteriilor costisitoare în Germania. Pe seama ei se mai pune introducerea furculiței în Europa de vest: cronografii menționează uluirea pe care a produs-o atunci când "a folosit o furcă cu doi dinți de aur pentru a-și duce mâncarea la gură", în loc de a folosi mâinile. Teologul Petru Damiani chiar afirmă implicarea ei într-o aventură cu Ioan Filagathos, un călugăr grec care a fost pentru scurtă vreme antipapă, ca antipapa Ioan al XVI-lea.
Împăratul Otto al II-lea a murit pe neașteptate la 7 decembrie 983 și a fost înmormântat la Roma. De Crăciunul acelui an, Theofano a obținut încoronarea fiului ei de trei ani, sub numele de Otto al III-lea, ea devenind împărăteasă-regentă. Ducele de Bavaria, Henric al II-lea l-a asediat pe Otto în primăvara lui 984, însă în cele din urmă a fost nevoit să predea copilul către mama acestuia. Având sprijinul arhiepiscopilor Willigis de Mainz și Hildebald de Worms, Theofano s-a menținut la guvernare până la moartea sa din 991.
Ea a fost înmormântată în Biserica Sfântul Pantaleon din Köln. Cronicarul Thietmar de Merseburg îi oferă un elogiu, după cum urmează: "Deși aparținea sexului slab, ea poseda prudență, încredere și bune maniere. În acest fel, ea a protejat cu vigilență de bărbat puterea regală a fiului ei, fiind prietenoasă cu toți cei cinstiți, dar de o superioritate înspăimântătoare față de cei rebeli".
Dat fiind că Otto al III-lea era încă minor la moartea mamei sale, bunica lui Adelaida de Italia a preluat regența până când Otto a ajuns la vârsta potrivită de a conduce imperiul.
NoteModificare
- ^ Genealogics
- ^ Sandra Schwab, 2009), p. 14
- ^ Adelbert Davids, 2002, p. 79–80
BibliografieModificare
- Adelbert Davids, The Empress Theophano: Byzantium and the West at the turn of the first millennium, 2002. ISBN 0-521-52467-9
- Hans K. Schulze, Die Heiratsurkunde der Kaiserin Theophanu, Hannover, 2007. ISBN 978-3-7752-6124-1
- Schwab, Sandra (). Theophanu: eine oströmische Prinzessin als weströmische Kaiserin (în German). GRIN Verlag. ISBN 978-3640270415.
Legături externeModificare
- Find-A-Grave biography
- Women's Biography: Theophanu, empress Arhivat în , la Wayback Machine., contains several letters received by Theophanu.