Tiocianat
Tiocianat | |
Nume IUPAC | Tiocianat |
---|---|
Alte denumiri | Sulfocianat/sulfocianură |
Informații generale | |
Formulă chimică | SCN- |
Masă molară | 58,0824 g/mol |
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text |
Ionul tiocianat (cunoscut mai rar și ca rodanură sau rodanat) este anionul [SCN]−, baza conjugată a acidului tiocianic (sau rodanic). Sărurile care conțin acest anion sunt în general incolore, și printre ele se numără: tiocianatul de potasiu (KSCN), tiocianatul de amoniu (NH4SCN) și tiocianatul de sodiu (NaSCN). Tiocianatul poate fi și o grupă funcțională, în compușii organici de forma R-SCN.
Tiocianatul este ionul analog cianatului, [OCN]−, în structura căruia un atom de oxigen este înlocuit de un atom de sulf. Denumirea mai veche de rodanură provine din limba greacă (cuvântul pentru trandafir) și face referire la culoarea pe care o au tiocianații în combinație cu fierul.
Structură
modificareAtât derivații organici ai tiocianaților, cât și cei ai metalelor tranziționale, pot exista sub formă de izomeri de legătură. În tiocianați, gruparea organică sau ionul metalic sunt atașați de atomul de sulf: R-S-C≡N, având o singură legătură de tipul S-C și o legătură triplă C≡N. [1] În izotiocianați, substituentul este legat de atomul de azot: R−N=C=S, având o legătură dublă S=C și o legătură dublă C=N.
Obținere
modificareTiocianații pot fi obținuți în urma reacției dintre sulful elemental sau tiosulfați și cianuri:
Proprietăți chimice
modificareAnaliza fierului (III) și cobaltului (II)
modificareTiocianații sunt folosiți în analiza chimică pentru identificarea cationului trivalent de fier Fe3+. O soluție apoasă de tiocianat adăugată la soluția unei săruri ferice (cum este clorura ferică) va forma o soluție de colorație roșu-sângerie, specifică tiocianatului de fier (III):[2][3]
Analog, ionii divalenți de cobalt Co2+ dau complecși de culoare albastră cu tiocianații. Ambii complecși, de fier și de cobalt, pot fi extrași cu solvenți organici, cum ar fi cu eter dietilic sau alcool amilic (pentanoli), obținându-se colorații mai intense.
Referințe
modificare- ^ Guy, R. G. (). „Syntheses and Preparative Applications of Thiocyanates”. În Patai, S. Chemistry of Cyanates and Their Derivatives. 2. New York: John Wiley.
- ^ Holleman, A. F.; Wiberg, E. (), Inorganic Chemistry, San Diego: Academic Press, ISBN 0-12-352651-5
- ^ Raluca Ripan, Ervin Popper, Candin Liteanu (1961), Chimie analitică calitativă, București, Editura de Stat Didactică și Pedagogică; p. 158