Wikipedia

Anne Frank

diaristă și victimă a Holocaustului
(Redirecționat de la Trădarea Annei Frank)
Anne Frank
Date personale
Nume la naștereAnnelies Marie Frank Modificați la Wikidata
Născută[3][4][5][6][7] Modificați la Wikidata
Frankfurt pe Main, Germania (Republica de la Weimar)
Decedatăfebruarie 1945 (15 ani)[8][9][10] Modificați la Wikidata
Lagărul de concentrare Bergen-Belsen, Statul Liber Prusia⁠(d), Germania Nazistă[11][5] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatăLagărul de concentrare Bergen-Belsen Modificați la Wikidata
Cauza decesuluimoarte nenaturală[*]​ (tifos[12][13][14]) Modificați la Wikidata
PărințiOtto Frank[2]
Edith Frank Modificați la Wikidata
Frați și suroriMargot Frank[2]
Eva Schloss  Modificați la Wikidata
Cetățenie Germania Nazistă (–)[15]
apatrid (–)[16]
 Republica de la Weimar Modificați la Wikidata
ReligieIudaism reformat[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațiediaristă[*]​
scriitoare Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiAmsterdam[17] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba neerlandeză[18][19]
limba germană Modificați la Wikidata
PseudonimAnne Robin, Anne Aulis
StudiiȘcoala Montessori nr. 6 „Anne Frank”
Activitatea literară
Operă de debutJurnalul Annei Frank (1947)
Opere semnificativeJurnalul Annei Frank
Anne Frank's Tales from the Secret Annex[*][[Anne Frank's Tales from the Secret Annex |​]]  Modificați la Wikidata
Influențe
Cissy van Marxveldt[1]
Semnătură
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Annelies Marie „Anne” Frank (n. , Frankfurt am Main, Statul Liber Prusia⁠(d), Republica de la Weimar – d. februarie 1945, Lagărul de concentrare Bergen-Belsen, Statul Liber Prusia⁠(d), Germania Nazistă) a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul neerlandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.

Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.

Copilăria

modificare
 
Statuia Annei Frank la Amsterdam

Anne a fost cea de-a doua fiică a lui Otto Frank și a lui Edith Frank (născută Holländer). A avut o soră care era cu trei ani mai mare, Margot Frank.

Familia Frank, evrei reformați, locuia într-un cartier cu oameni de diferite credințe, Anne având prietene romano-catolice, protestante și evreice. Familia nu era strictă în ceea ce privește tradițiile religioase. Cea mai religioasă dintre ei era mama, Edith, iar Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa mai ales de educația fetelor, îndemnându-le să citească.

După ce naziștii au venit la putere în Germania, Otto Frank s-a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, Opekta, la Amsterdam, în Olanda.[20]

După ce Otto se mutase singur la Amsterdam în 1933, Edith și fetele l-au urmat în februarie 1934.

În 1938 Otto a înființat împreună cu Herman van Pels (tot evreu, exilat din Osnabrück) o a doua firmă, Pectacon, care vindea mirodenii.

În 1939, mama lui Edith s-a exilat și ea la Amsterdam de la Aachen, unde a decedat în 1942.

În mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, rezultatul fiind că regina Wilhelmina a plecat la Londra în exil, Olanda capitulând.

La început naziștii au fost mai puțin agresivi față de evreii din Olanda, dar acest lucru nu a durat mult timp. Legi antisemite au fost decretate una după alta, interzicerea evreilor de a merge la cinematograf afectând-o pe Anne cel mai tare deoarece avea plăcerea de a colecționa fotografii ale actorilor și actrițelor de film. Totodată a fost nevoită să se transfere la o școală pentru evrei, iar puțin mai târziu toți evreii au fost obligați să poarte steaua lui David. Pentru a ocroti firmele de controlul strict nazist, Otto a predat pro forma conducerea lor colaboratorilor săi arieni Johannes Kleiman și Victor Kugler.

Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia aniversării vârstei de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roșii, cu cheie. În el, făcea confidențe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme de religie, dragoste și sexualitate.

Ascunzătoarea

modificare
 
Reconstrucție a bibliotecii-ușă a ascunzătorii din Prinsengracht 263

La sugestia lui Kleiman, Otto Frank pregătise o ascunzătoare în locuința din Prinsengracht 263, de circa 50 m², a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Otto o rugase pe secretara sa, Miep Gies, să îi ajute. Cu toate că știa că riscă condamnarea la moarte dacă ar fi fost descoperiți, aceasta a acceptat imediat, ea și soțul ei, Jan Gies, plus colegii de serviciu Kugler și Kleiman, precum și dactilografa Bep Voskuijl ajutând familia Frank cu alimente și alte lucruri necesare tot timpul cât au stat ascunși.

Pe data de 5 iulie 1942, Margot, sora Annei, a primit o înștiințare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă. În caz de neprezentare, toată familia Frank urma să fie arestată. De aceea, familia Frank s-a hotărât să se ascundă mai repede decât planificaseră inițial.

Pentru a deruta autoritățile, și-au lăsat locuința în dezordine, cu un bilet care crea impresia că ar fi fugit în Elveția. După o săptămână, li s-a alăturat în ascunzătoare familia van Pels, iar în noiembrie 1942 Fritz Pfeffer.

Cei ascunși
Nume Pseudonim Născut Decedat
Otto Frank 12 mai 1889, Frankfurt pe Main 19 august 1980, Basel
Edith Frank (n. Holländer) 16 ianuarie 1900, Aachen 6 ianuarie 1945, Auschwitz-Birkenau
Margot Betti Frank 16 februarie 1926, Frankfurt pe Main (probabil) martie 1945, Bergen-Belsen
Annelies Marie Frank 12 iunie 1929, Frankfurt pe Main (probabil) martie 1945, Bergen-Belsen
Hermann van Pels Hans van Daan (la Anne)
Hermann van Daan (în carte) 		31 martie 1898,[21] Gehrde 8 septembrie 1944, Auschwitz-Birkenau[22]
Auguste van Pels Petronella van Daan 29 septembrie 1900,[21] Buer, lângă Osnabrück 9 aprilie 1945, Raguhn, lagăr exterior al lagărului de concentrare Buchenwald[22]
Peter van Pels Alfred van Daan (la Anne)
Peter van Daan (în carte) 		8 noiembrie 1926, Osnabrück 5 mai 1945, Mauthausen[22]
Fritz Pfeffer Albert Dussel 30 aprilie 1889, Gießen 20 decembrie 1944, Neuengamme
Cei care i-au ajutat pe cei ascunși
Nume Pseudonim Născut Decedat
Miep Gies-Santrouschitz Anne van Santen (la Anne) 15 februarie 1909, Viena 11 ianuarie 2010, Hoorn
Jan Gies Henk van Santen (la Anne) 18 octombrie 1905, Amsterdam 26 ianuarie 1993, Amsterdam
Victor Kugler Harry Kraler (la Anne) 5 sau 6 iunie 1900,[23] Vrchlabí 16 decembrie 1981, Toronto
Johannes Kleiman Simon Koophuis (la Anne) 1896, Koog aan de Zaan (Olanda) 30 ianuarie 1959, Amsterdam
Bep Voskuijl Elly Kuilmans (la Anne) 5 iulie 1919, Amsterdam 6 mai 1983, Amsterdam

Cei ascunși au locuit mai bine de doi ani în ascunzătoare. În acest timp nu au putut ieși afară și trebuiau să aibă grijă să nu atragă atenția asupra ascunzătorii prin zgomote, lumină etc.

Trădarea și arestarea

modificare

Cu toate că se consideră că cei ascunși au fost trădați de către cineva, trădătorul nu a putut fi identificat niciodată.

Pe data de 4 august 1944, naziștii au venit la locuința din Prinsengracht după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. Kleiman și Kugler au fost arestați (primul fiind eliberat ulterior din motive de sănătate, iar cel de-al doilea reușind pe 28 martie 1945 să evadeze din lagărul unde era ținut). Miep Gies a folosit haosul care s-a produs în legătură cu arestarea celor ascunși și a încuiat jurnalul Annei într-un sertar, intenționând să i-l dea înapoi după război.

Cei ascunși au fost duși la sediul Gestapo-ului, unde au fost ținuți peste noapte, iar a doua zi au fost transferați în închisoarea Huis van Bewaring, iar după alte două zile în lagărul de tranzit Westerbork.

Pe 2 septembrie 1944, familiile Frank și van Pelt au fost anunțate la apel că vor fi trimise la Auschwitz. Pe 3 septembrie 1944 a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1.019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile și bărbații s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toți cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare.

Cei 258 de bărbați și 212 de femei care scăpaseră de prima selecție au fost dezbrăcați, dezinfectați, rași și tatuați cu un număr.

Anne, Margot și Edith Frank au fost trimise la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen.

În martie 1945 a izbucnit în lagăr o epidemie de tifos, care se pare că a omorât 17.000 de prizonieri. Printre victime s-au aflat Anne și Margot. Se pare că Margot a murit cu câteva zile înainte Annei.

Pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare.

Otto Frank a fost singurul care a supraviețuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. După eliberarea pe 27 ianuarie 1945 (de către trupele sovietice) a lagărului de la Birkenau a locuit până în 1953 la Amsterdam. După aceea, s-a mutat la Basel, Elveția, unde locuia sora sa. Acolo s-a recăsătorit cu Elfriede Markovits, care își pierduse la rândul său soțul și fiul la Auschwitz. Până la moartea sa, pe data de 19 august 1980, Otto a locuit la Birsfelden, lângă Basel, dedicându-și viața publicării jurnalului Annei.

Note

modificare
  1. ^ Müller, pp. 143, 180–181, 186
  2. ^ a b Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  3. ^ Anne Frank, Gran Enciclopèdia Catalana 
  4. ^ Anne Frank (2), Discogs, accesat în  
  5. ^ a b Verbrannt, verboten, vergessen[*][[Verbrannt, verboten, vergessen (Second edition 1989)|​]], p. 45–48  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  6. ^ Anne Frank, BD Gest', accesat în  
  7. ^ Anne Frank, Munzinger Personen, accesat în  
  8. ^ Het laatste transport vanuit Westerbork naar Auschwitz (în neerlandeză) 
  9. ^ The Guardian, accesat în  
  10. ^ Anne Frank Likely Died Earlier Than Believed (în engleză), Live Science, accesat în  
  11. ^ „Anne Frank”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  12. ^ (PDF) http://www.annefrank.org/ImageVaultFiles/id_17536/cf_21/Eines_Tages_waren_sie_einfach_nicht_mehr_da.PDF  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  13. ^ (PDF) http://www.annefrank.org/ImageVaultFiles/id_17313/cf_21/def_AFS_eines_tages_2015.PDF, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  14. ^ Révélations sur la mort d'Anne Frank (în franceză), Le Point[*]​,  
  15. ^ http://www.bbc.co.uk/annefrank/timeline.shtml  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  16. ^ https://www.google.fr/books/edition/Anne_Frank_s_Family/WNLkhqupTXkC?hl=fr&gbpv=1&dq=anne+frank+stateless+1941&pg=PA177&printsec=frontcover, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  17. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  18. ^ CONOR.SI[*]​  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  19. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  20. ^ Gespräch mit Cousin Buddy Elias auf der Seite der Anne-Frank-Stiftung
  21. ^ a b Kurzbiografie Familie van Pels auf der Seite der Anne-Frank-Stiftung
  22. ^ a b c „Stolpersteine in Osnabrück”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ Porträt bei annefrank.org

Bibliografie

modificare
  • Anne Frank et al. Geschichten und Ereignisse aus dem Hinterhaus. Frankfurt/M. Fischer 2002, ISBN 3-596-15777-3.
  • Miep Gies. Meine Zeit mit Anne Frank. Basel: Scherz 1987, ISBN 3-502-18266-3.
  • Willy Lindwer. Anne Frank, Die letzten sieben Monate. Frankfurt/M.: Fischer 2000, ISBN 3-596-11616-3.
  • Jacqueline van Maarsen. Ich heiße Anne, sagte sie, Anne Frank. Frankfurt/M.: Fischer 2004, ISBN 3-10-048822-9.
  • Alison L. Gold. Erinnerungen an Anne Frank. Ravensburger Buchverlag 2000, ISBN 3-473-58142-9.
  • Melissa Müller. Das Mädchen Anne Frank. Die Biographie. Claassen 1998, ISBN 3-546-00151-6.
  • David Barnouw. Anne Frank. Econ, ISBN 3-612-26620-9.
  • Carol Ann Lee. Anne Frank. Die Biographie. München: Piper 2000, ISBN 3-492-04152-3.
  • Carol Ann Lee. The hidden life of Otto Frank William Morrow 2003, ISBN 0-06-052083-3.
  • In Anne Franks Haus. Eine bebilderte Reise durch Annes Welt Anne Frank Stichting (Hrsg.), Amsterdam. Fischer, Frankfurt 2004, ISBN 3-10-076715-2.
  • Jürgen Steen, Wolf von Wolzogen: Anne aus Frankfurt. Leben und Lebenswelt Anne Franks. Frankfurt/M.: Historisches Museum 1990.
  • Marion Siems: Anne Frank Tagebuch. Erläuterungen und Dokumente Stuttgart: Reclam 2003, ISBN 3-15-016039-1.
  • Matthias Heyl: Anne Frank Reinbek: Rowohlt TB 2002 (rm 50524), ISBN 3-499-50524-X.
  • Anne Frank Haus: Ein Museum mit einer Geschichte Amsterdam: Anne Frank Stichting 2002, ISBN 90-72972-56-2.
  • Anne Frank Stiftung, Amsterdam. Ruud van der Rol & Rian Verhoeven: Anne Frank Hamburg: Oetinger 1993, ISBN 3-7891-7600-1.
  • Ernst Schnabel: Anne Frank. Spur eines Kindes. Frankfurt/M.: Fischer 1958, ISBN 3-596-25089-7.
  • Menno Metselaar, Ruud van der Rol: Die Geschichte der Anne Frank Anne Frank Stichting, Amsterdam 2004, ISBN 90-72972-84-8.
  • Barbara Honigmann: Das Gesicht wiederfinden. Über Schreiben, Schriftsteller und Judentum. Essays Hanser, München 2006, ISBN 3-446-20681-7 ISBN .978-3-446-20681-6 (Reihe: Edition Akzente) (über Anne Frank, Rahel Varnhagen, Glückel von Hameln im Vergleich, u. a.; über die Änderungen am Tagebuch durch den Hg. Otto Frank)
  • Robert M. W. Kempner: Edith Stein und Anne Frank. Zwei von Hunderttausend. Die Enthüllungen über die NS-Verbrechen in Holland vor dem Schwurgericht in München. Die Ermordung der »nichtarischen« Mönche und Nonnen, Freiburg 1968. DNB
  • Joop van Wijk-Voskuijl; Jeroen De Bruyn (). The Last Secret of the Secret Annex: The Untold Story of Anne Frank, Her Silent Protector, and a Family Betrayal. Simon & Schuster. 

Legături externe

modificare

Vezi și

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Anne_Frank&oldid=16686783#Trădarea_și_arestarea