Virgilia Braniște

Participantă, în calitate de soră de caritate, la campanile Armatei României în Primul Război Mondial
Virgilia Braniște
Virgilia Braniste 1915.jpg
Virgilia Braniște
Date personale
Născută17 noiembrie 1885
Miercurea Sibiului
Decedată31 iulie 1969
Municipiul Brașov, județul Brașov, România
PărințiTatăl: Moise Braniște
Căsătorită cuDr. Pompiliu Nistor
NaționalitateRomână
CetățenieAustro-UngariaAustro-Ungaria
RomâniaRomânia

Virgilia Braniște (17 noiembrie 1885 - 31 iulie 1969), s-a născut la Miercurea Sibiului[1] într-o familie animată de idealuri patriotice, în care cei doi frați mai mari, Valeriu Braniște și Victor Braniște, cărturari și ziariști, s-au remarcat în lupta ardelenilor pentru Marea Unire și au sprijinit numeroase acțiuni în folosul armatei române în timpul primului război mondial.[2]

După moartea tatălui lor Moise Braniște în 1891, familia s-a mutat la Brașov, unde Virgilia a urmat toate cursurile școlare.[3]

Acolo s-a aflat și la începutul primului război mondial, când românii din Transilvania luptau eroic pe fronturile austro-ungare, într-un război străin, chiar potrivnic intereselor lor, și numeroși răniți erau dirijați spre spitalele militare din Brașov. Animată de dorința de a-și ajuta compatrioții, Virgilia Braniște s-a angajat ca soră de caritate la Crucea Roșie din Brașov. Impresionată profund de suferințele soldaților răniți, ea s-a instruit și perfecționat în activitatea de soră medicală, pentru a putea să fie cât mai folositoare în sălile de operație și la patul bolnavilor.[2]

Documente de arhivă ale vremii păstrează mărturii scrise de la răniții pe care i-a îngrijit, care au ținut să își arate recunoștința pentru dăruirea și competența cu care Virgilia i-a îngrijit.[4]

Pentru activitatea desfășurată în acea perioadă la Crucea Roșie austro-ungară în spitalele militare din Brașov, Virgilia Braniște a fost decorată cu "Crucea de argint pentru merite" (Silberne Medaille mit Kriegsdekoration).[5]

După intrarea trupelor române in Brașov (16/29 august 1916), Virgilia Braniște a intrat în serviciul armatei române, îngrijind răniții din rândul armatei române în aceleași spitale brașovene, ca mai apoi să urmeze traiectul de retragere al acesteia spre Moldova, până la Bacău. În toate acele grele timpuri de călătorie și muncă susținută, ea a avut-o ca prietenă și colegă de muncă pe o altă tânără brașoveancă, Maria Oncioiu, împreună cu care s-a bucurat de apreciere și recunoștință pentru faptele lor. Virgilia Braniște a ajutat, în calitate de soră de caritate, la evacuarea răniților și a bolnavilor de tifos exantematic din bătălia de la Mărășești, spre spitalele din Bacău.[4] Așa a ajuns să contacteze și ea tifosul, de care a suferit multe luni.

Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Epidemia de tifos exantematic din 1914-1922 în RomâniaVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Tot la Bacău, în 1918, în spitalul Lazaret, ea l-a întâlnit pe doctorul Pompiliu Nistor, medic patriot român, cu care și-a legat apoi destinul într-o îndelungată și fericită căsnicie,[6] stabilindu-se după război în Brașov.

Pentru meritele deosebite din anii războiului de eliberare și întregire națională, Virgiia Braniște a mai fost decorată, pe lângă medalia austriacă menționată, cu următoarele decorații românești: Ordinul „Crucea Regina Maria” clasa 1, la 22 martie 1917, prin decretul 242, brevetul nr. 2, al regelui Ferdinand “dat manu proprie de M.S. Regele Ferdinand pe când era bolnavă de (tifos) exantematic”; Crucea „Meritul Sanitar” clasa 1, la 11 mai 1933 prin decretul regal 1417 și Medalia Ferdinand I, la 28 octombrie 1933, prin decretul nr. 2675 al regelui Carol al II-lea.[4]

Virgilia Braniște
Virgilia Braniște

Mai târziu, în anii participării României la cel de-al doilea război mondial, Virgilia Braniște, acum Virgilia (Virginia) Nistor[nota 1], în calitatea ei de vicepreședintă a filialei Brașov a Crucii Roșii, a fost mobilizată pe loc în serviciul Crucii Roșii. Ea a condus, ca delegată a Crucii Roșii, cursuri de infirmiere la spitalul Mârzescu din Brașov în cursul anului 1941, a funcționat până în februarie 1942 ca soră-șefă la spitalul nou creat în zona interioară nr. 162 din Brașov , a condus un curs de alfabetizare cu răniți în cadrul spitalului și a continuat să fie activă și să ajute până la sfârșitul războiului.

Virgilia Braniște și soțul său dr. Pompiliu Nistor la sfârșitul primului război mondial (1918)

În anul 1943 a fost din nou decorată cu “Meritul sanitar clasa 1" și “Medalia Crucii Roșii".[4]

Alături de miile de femei animate de sentimente de profund patriotism care au sprijinit cauza românească în profida greutăților mari întâmpinate în anii războiului, Virgilia Braniște a rămas un exemplu de abnegație prin noblețea sufletească și spiritul de sacrificiu pentru servirea idealurilor de libertate și unitate națională.


NoteModificare

  1. ^ În certificatul de căsătorie (și ulterior în certificatul de deces) apare cu numele Virginia Nistor

ReferințeModificare

  1. ^ Braniște, Valeriu. Amintiri din închisoare Editura Minerva, București, 1972, p.43
  2. ^ a b Spânu, Margareta Susana; Vlad, Ioan; Virgilia Braniște - Simbol de bine al neamului nostru; Cumidava; Nr.XXII-XXIV (1998-2000); pp. 186; accesat la 25 mai 2019
  3. ^ Braniște, Valeriu. Amintiri din închisoare Editura Minerva, București, 1972, p.160
  4. ^ a b c d Spânu, Margareta Susana; Vlad, Ioan; Virgilia Braniște - Simbol de bine al neamului nostru; Cumidava; Nr.XXII-XXIV (1998-2000); pp. 187; accesat la 25 mai 2019
  5. ^ Vlad, Ioan; Brașovul și Marea Unire; Editura Dacia Europa Nova; 1996; p. 77
  6. ^ Vlad, Ioan; Brașovul și Marea Unire; Editura Dacia Europa Nova; 1996; p. 171

BibliografieModificare