Deschide meniul principal
Vogue
Madonna vogue 400-1-.jpg
Single de Madonna
Lansare Statele Unite ale Americii 20 martie 1990 [1]
Japonia 25 aprilie 1990 [1]
Înregistrare 1989
Limbă limba engleză  Modificați la Wikidata
Gen Pop/Dance/House/R&B
Durată 4:50
Casă de discuri Warner Bros
Textier Madonna  Modificați la Wikidata
Producător Madonna, Shep Pettibone
Recenzii profesioniste
  • SputnikMusic: 4of5.svg recenzie
  • Cronologie – Madonna
    "Keep It Together"
    (1990)
    Vogue "Hanky Panky"
    (1990)
    Poziții în clasamente

    Vogue” este un cântec înregistrat de Madonna în 1989 pentru coloana sonoră a filmului Dick Tracy, intitulată I'm Breathless. Acesta trebuia original să fie fața B a melodiei „Keep It Together” înainte să devină unul din cele mai mari hit-uri ale cântăreței, dar și al muzicii pop în general, odată cu lansarea sa din 1990. A ocupat prima poziție în peste 30 țări de pe toate continentele,[2] inclusiv în Australia, Canada, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite. A fost certificat cu dublu disc de platină în ultima țară, și cu un disc de aur în penultima.[1] În total a fost comercializat în peste șase milioane de exemplare în toată lumea, fiind al doilea cel mai bine vândut disc single al Madonnei, după „Hung Up”.[3] Hit-ul a fost inclus pe compilațiile The Immaculate Collection (1990) și Celebration (2009).[4]

    Deși nu Madonna a inventat mișcările de dans specifice, termenul este cel mai des asociat cu ea, nu cu comunitatea gay, de unde sunt originare.[5]

    Versurile sunt un tribut adus anilor de aur ai Hollywood-ului, precum și unui dans specific comunității gay, „voguing”. Videoclipul însoțitor s-a bucurat de aprecieri critice, primind nouă nominalizări la MTV Video Music Awards din 1990, inclusiv „Videoclipul anului”, câștigând trei premii pentru excelență tehnică.

    Cuprins

    Compunerea și inspirațiaModificare

    Madonna a fost criticată pentru introducerea dansului „vogue” în mainstream,[6][7] cu toate că acest lucru i-a adus și mai multă atenție din partea comunității gay.[7][8]

    Inițial, cântecul a fost compus pentru a fi fața B ultimului disc single de pe albumul Like a Prayer, „Keep It Together”.[1] Inspirată de perioada de aur a Hollywood-ului, Madonna a compus piesa alături de Shep Pettibone, lansând-o ca single separat în martie 1990, executivii de la Warner Bros. considerând că este prea bună pentru a fi „irosită” ca față B.[9]

    „L-am scris când filmam pentru Dick Tracy. După ce am terminat, Warren Beatty m-a întrebat dacă aș putea să scriu un cântec care i s-ar potrivi punctului de vedere al personajului meu. Ea era obsedată de filmele „vorbite” și vedetele acestora și lucruri de genul. Ideea pentru versuri au venit prin acea cerere. Apoi, am trecut pe la clubul Sound Factory unde i-am văzut pe acești dansatori, care încercau acest nou stil de dans, numit „vogueing”. Iar Shep Pettibone, care a co-produs „Vogue” cu mine, era DJ acolo. Așa l-am creat.”
    —Madonna.[10]

    Deși cântecul a fost realizat la cererea lui Beatty pentru a fi inclus pe coloana sonoră a filmului Dick Tracy, „Vogue” este un cântec dance/house, diferind mult de celelalte înregistrări de pe I'm Breathless, toate fiind pop cu influențe de jazz și swing.[4]

    StructuraModificare

    Cântecul este scris într-o tonalitate minoră.[11]. Linia melodică are influențe de muzică electronică, disco și muzică dance, stiluri ce aveau să fie explorate de Madonna mai târziu în cariera sa, notabil pe albumele Ray of Light și Confessions on a Dance Floor, rămânând totuși la bază un cântec pop-rock.[11] Piesa are un ritm dansabil, vocea muzicienei fiind dinamică.[11] În cântec se folosește doar câte un acord pe spații mari, acesta fiind utilizat pe tot parcursul acestuia.[11] Se remarcă utilizarea proeminentă a sintetizatorului și a percuției, fiind folosit subtil și un pian acustic.[11]

    Fragmente audio:

    Versurile sunt un tribut adus dansului ce i-a dat titlul cântecului, dar și al perioadei de aur a Hollywood-ului, solista rostind numele a mai multor vedete din anii respectivi, printre care Greta Garbo, Marilyn Monroe, Marlon Brando, James Dean, Jean Harlow, Rita Hayworth, Lauren Bacall și Bette Davis. Madonna a explicat versul „Rita Hayworth/Gave good face” ca fiind o referire la faptul că actrița arăta mereu bine.[12]

    Versul „Beauty's where you find it” (rom. - „Frumusețea e unde o găsești”), insinuează că nu există un standard pentru frumusețe.[13] Acesta reflectă ideea că femeile nu ar trebui să se simtă constrânse sau forțate să se conformeze standardelor tradiționale de frumusețe impuse de bărbați, ci să fie ele însele.[13] În partea de rap menționează numele Gretei Garbo, Marlenei Dietrich și a lui Bette Davis, cunoscute pentru faptul că nu se supuneau standardelor, ilustrând astfel ideea că idealurile de frumusețe se schimbă și că „stil ... grație ... atitudine” sunt lucrurile ce fac o femeie frumoasă. Această nouă imagine de femeie dominantă promovată de Madonna, corespundea cu moda tot mai frecventă a femeii dominante din Statele Unite.[13]

    RecenziiModificare

    Deși coloana sonoră a fost primită cu recenzii mixte, „Vogue” a fost considerat de toți criticii ca fiind piesa care iese în evidență. Stephen Thomas Erlewine de la allmusic a lăudat piesa, spunând că are "un ritm acut de muzică house și o melodie memorabilă instant".[14] Michael R. Smith, recenzor al site-ului Daily Vault consideră piesa ca fiind o compoziție superioară multor altora din catalogul Madonnei.[15] Nick Dedina, de la rhapsody.com a oferit o recenzie pozitivă cântecului, numindu-l de asemenea, ca fiind cel mai bun de pe disc.[16]

    Tony Power de la Blender Magazine a numit de asemenea „Vogue” ca fiind piesa care iese în evidență, spunând ca este singura care „salvează” coloana sonoră.[17] Jim Farber de la Entertainment Weekly a fost de acord, scriind că "Vogue" este singurul moment bun al albumului.[18] Editorul de la Slant Magazine a considerat inițial că „«Vogue» părea nelalocul lui pe album”, dar că, „prin tributul adus Epocii de Aur a Hollywood-ului, reprezintă totuși un final mai mult decât potrivit”.[19]

    Deși Robert Christgau a ignorat compoziția în recenzia pentru I'm Breathless, a numit-o "expresivă" în recenzia pentru compilația The Immaculate Collection.[20] Mark Coleman, recenzor al revistei americane Rolling Stone a fost mai puțin impresionat de piesă, spunând că era "inițial lipsit de strălucire, dar, fiind ultimul cântec de pe un album ambițios, dar inconsistent, brusc capătă rezonanță."[21]

    Nick Butler de la Sputnikmusic, în recenzia pentru The Immaculate Collection, i-a oferit nota 4.5 din 5, cel mai bine cotat cântec de pe album, la egalitate cu "Like a Prayer", după "Justify My Love".[22]

    VideoclipulModificare

     
    Videoclipul a fost un omagiu adus nu numai starurilor din perioada anilor '30, '40 şi '50, ci şi fotografiilor realizate de Horst P. Horst pentru revista Vogue.

    Videoclipul începe cu o cortină din pene ce acoperă ecranul, la ridicarea căreia sunt dezvăluiți câțiva dansatori pozând, pe fundal putând fi observate tablouri de Tamara de Lempicka și statui grecești. Madonna apare mișcându-se ușor, cu spatele la cameră, dansatorii defilând acum precum într-o prezentare de modă, alții stând relaxați pe scaune. În timpul primei strofe, cântăreața poartă o bluză transparentă de dantelă, cadrele fiind intrepătrunse cu momente când aceasta este prezentată plutind cu spatele deasupra unei podele acoperite de satin. La prima interpretare a refrenului, muziciana, purtând un costum bărbătesc, începe sa execute coregrafia, trei bărbați alăturându-i-se în spate, dansul fiind realizat doar cu ajutorul mâinilor, stând pe loc. În a doua strofă, cântăreața se plimbă în fața unei ferestre uriașe, purtând o rochie lungă, neagră, moment asemănător cu fotografii sau roluri ce amintesc de Marlene Dietrich, Katherine Hepburn și Jean Harlow. În cea de-a doua interpretare a refrenului, trei dansatori execută coregrafia specifică videoclipului, numită generic „vogue”, însă, spre deosebire de primul refren, nu stau pe loc, ci se mișcă în diferite colțuri ale cadrului. Partea dintre acest refren și următorul o surprinde pe cântăreață imitând-o pe Jean Harlow și o fotografie a lui Horst. P. Horst. Cel de-al treilea refren o înfățișează pe cântăreață dansând doar cu un singur bărbat. În partea rap, cântăreața le imită, printre altele, pe Bette Davis și Marlene Dietrich, urmând ca în partea instrumentală și în ultimul refren să realizeze coregrafia cu toți dansatorii și cele două cântărețe de fundal, solista purtând acum deschisă bluza costumului, fiind vizibil sutienul. Scenele sunt intrepătrunse de câteva secvențe în care Madonna imita fotografia "Mainbocher Corset" a lui Horst P Horst. Videoclipul se încheie cu tragerea cortinei de pene peste dansatori și cântăreață.

    Cântecul și videoclipul, la fel ca "Express Yourself", au avut mesaje feministe, Madonna purtând un costum de afaceri pentru bărbați. Solista pare să aibă bărbații sub supravegherea ei, controlând dansatorii când să stea pe loc și când să danseze; în câteva secvențe, îi determină pe aceștia să danseze doar printr-o simplă privire autoritară sau prin ghionturi mici.[13] Aproape tot videoclipul este inspirat de momente celebre din perioada cuprinsă între 1920 și aproximativ 1960. Încercând să redea stilul glamour al acelor ani, Madonna s-a folosit de fotografiile unor artiști renumiți ai acelei perioade, precum fotograful pentru revista Vogue, Horst P. Horst ("Mainbocher Corset" din 1939,[23] "Lisa with Turban" din 1940,[24] și "Carmen Face Massage" din 1946[25]), George Hurrell,[26][27] Eugene Robert Richee,[28][29] Don English,[30] Whitey Schafer,[31][32] Ernest Bachrach, Scotty Welbourne, Laszlo Willinger și Clarence Sinclair Bull.[33] Printre actrițele a căror imagine, filme sau fotografii au inspirat-o pe Madonna pentru videoclip se numără: Marilyn Monroe, Veronica Lake, Greta Garbo, Carole Lombard[34][35][36] Marlene Dietrich,[37][38] Katharine Hepburn,[39] și Jean Harlow.[40][41][42]

    Videoclipul a debutat pe postul american MTV pe 29 martie la ora 14:00, fiind urmat de alte trei difuzări în acea zi.[43]

    În cartea Sex, Art and American Culture, scriitoarea americană Camille Paglia a descris videoclipul pentru „Vogue” ca fiind apropiat de "Open Your Heart", calitativ vorbind, spunând anterior că „Open Your Heart” este unul din cele mai bune videoclipuri realizate vreodată.[44] Q Magazine a apreciat metamorfozele prin care trece artista în videoclip, fiind "încet absorbită de trecut".[45] Celebra publicație The New York Times a apreciat de asemenea videoclipul, în special coregrafia.[46]

    Liz Smith de la Sarasota Herald Tribune i-a oferit o recenzie pozitivă în urma vizionării, descriindu-l ca fiind "absolut fabulos", iar "Madonna n-a arătat niciodată mai atrăgătoare".[47] Edna Gundersen s-a declarat de asemenea încântată de videoclip, spunând că "Madonna nu a semănat atât de mult ca Marilyn, de la «Material Girl» încoace”,[48] afirmație făcută și de un jurnalist al ziarului Philadelphia Inquirer.[49]

    Interpretări liveModificare

     
    Interpretarea piesei „Vogue” de la premiile MTV din 1990 a fost apreciată pentru efectul vizual dat acesteia.

    Discul single pentru „Vogue” a fost lansat cu doar câteva zile înaintea începerii turneului Blond Ambition, piesa debutând astfel în timpul acestuia. Interpretarea a început cu dansatorii executând mișcările de „voguing”. Apoi Madonna a apărut pe scenă într-un costum negru cu sutien cu conuri, realizat de Jean-Paul Gaultier, executând împreună cu dansatorii coregrafia. Momentul a fost inclus și în filmul documentar al artistei, În pat cu Madonna. O a doua interpretare a piesei a avut loc tot în 1990, de această dată la doar câteva zile după terminarea turneului Blond Ambition, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor MTV, din 6 septembrie. Deși coregrafia și mișcările scenice au fost păstrate, acum Madonna și dansatorii ei au fost îmbrăcați în haine inspirate din Franța secolului XXVIII, solista întruchipând-o pe Maria Antoaneta, purtând o rochie extravagantă și o perucă mare, blondă.

    În următorul ei turneul, The Girlie Show Tour, cântecul a fost interpretat în prima secțiune, după „Erotica” și „Fever”. Purtând un costum negru simplu, alcătuit din cizme, pantaloni scurți și sutien, iar pe cap o extravagantă coroană hindusă, încrustată cu diamante, piesa a fost remixată, având un ritm oriental alert. La fel ca în turneul anterior, Madonna a ales să facă playback din cauza coregrafiei solicitante.

     
    În turneul Sticky & Sweet, „Vogue” a fost cântat pentru prima dată live.

    În perioade de promovare a albumului Ray of Light, Madonna a declarat că nu mai avea să cânte piesele ei vechi: „Nu mă mai văd cântând „Like a Virgin”, chiar și „Vogue” pare să fie acum un milion de ani.” S-a răzgândit totuși mai târziu, hotărându-se să cânte hitul în timpul turneului de promovare a albumului American Life, Re-Invention Tour (2004), la 11 ani după ultima interpretare a acestuia. După interludiul „The Beast Within'” ce a deschis turneul, Madonna a apărut pe scenă pe o platformă ce a ridicat-o deasupra, după care a coborât înapoi la nivelul scenei, timp în care solista a executat mișcări de yoga, stând inclusiv în cap. Costumul purtat a fost realizat de Christian Lacroix, fiind auriu în America și schimbat cu unul lila în Europa. Deși mult mai simplu, acesta, la fel ca și cel al dansatorilor, a fost din nou inspirat de perioada din timpul lui Ludovic al XVI-lea al Franței. Fundalul video a folosit imagini din ședința foto realizată cu Steven Klein, fiind realizat de Pusher Media. Acesta a creat un efect 3D ce părea să mărească scena.

    Melodia a fost din nou inclusă într-un turneu, de această dată în seria de concerte Sticky & Sweet din 2008/2009. Pentru prima dată, Madonna a cântat hitul live, adaptând coregrafia pentru a-i permite acest lucru. De asemenea, tot pentru prima dată, „Vogue” a folosit elemente din alte cântece, mai precis, a fost interpretat cu linia melodică din „4 Minutes”, conținând elemente din „Give It to Me” de Timbaland și „Discothèque” de U2. Inclus din nou în prima secțiune a unui turneu, de această dată a fost folosit pentru a o încheia. Purtând un costum negru, inspirat de cele din Blond Ambition și Girlie Show, Madonna interpretează piesa la capătul scenei, înconjurată de opt dansatori, îmbrăcați în costume de culoarea pielii și bondage. După partea rap, câteva note din instrumentația originală sunt redate, reîntorcându-se apoi la versiunea nouă, în timp ce artista părăsește scena.

    FormateModificare

    Sursa:[50][51]

    VersiuniModificare

    • Versiunea de pe album: 4:50
    • Versiunea single: 4:19
    • Versiunea 12": 8:19
    • Strike-A-Pose Dub 7:37
    • Bette Davis Dub 7:24
    • Versiunea The Immaculate Collection / Q-Sound Remix 5.17

    Sursa:[50][51]

    PersonalModificare

    • Scris de Madonna și Shep Pettibone
    • Produs de Madonna și Shep Pettibone
    • Producător executiv: Craig Kostich
    • Mixat de Shep Pettibone
    • Editat de Tony Shimkin, Shep Pettibone
    • Programator: Alan Friedman
    • Asistent inginer: Goh Hotoda
    • Voci de fundal: Niki Haris, Donna DeLory și Ndea Davenport
    • Mulțumiri speciale: Junior Vasquez

    Sursa:[1][4]

    Influența asupra culturii popModificare

    Momentul din finalul videoclipului a fost imitat de Lady GaGa în clipul pentru "Alejandro".[52]

    Videoclipul a fost parodiat într-un episod din seria TV Maniac Mansion, piesa numindu-se „Snob”.[53] În timpul episodului dedicat Madonnei din serialul american Glee, piesa nu a fost numai interpretată de Jane Lynch, una dintre actorii principali, ci s-a filmat și un videoclip mai scurt, asemănător celui original.[54]

    Cântecul original a fost inclus pe CD-ul Top 12 Gay Music, alături de alte piese cunoscute ca fiind favorite în comunitatea LGBT ca „I Will Survive” de Gloria Gaynor și „I Am Coming Out” de Diana Ross.[55]

    PreluăriModificare

    Piesa a fost prezentă pe mai multe compilații, în special cele dedicate Madonnei, precum Getting Into The Grooves: Madonna.[56] Formația Mad'House a realizat un remix pentru albumul lor de debut, Absolutely Mad.[57] Formația finlandeză Waltari a înregistrat o preluare pentru albumul lor din 1992, Torcha!, și l-au lansat ca single.[58][59]

    În 2008, a fost inclus în filmul Diavolul se îmbracă de la Prada, într-o scenă cu Anne Hathaway realizând comisioane pentru Miranda Priestly (Meryl Streep).[60][61]

    Kylie Minogue a interpretat partea rap ca parte a interludiului "Burning Up" în turneele Showgirl - The Homecoming[62] și For You, For Me.[63]

    Lanțul de magazine Marks & Spencer a recreat o scurtă secvență din videoclip pentru o reclamă tribut mai multor dansuri ce au influențat lumea, fostul model Twiggy imitând-o pe Madonna; comicul Peter Kay apare de asemenea în reclamă.[64]

    Premii și recunoașteriModificare

    Anul Ceremonia Premiul Rezultatul
    1990 The 1990 Pazz & Jop Critics Poll Cântece Locul 4[65]
    1990 The 1990 Pazz & Jop Critics Poll Videoclipuri Locul 2[65]
    1990 MTV Video Music Awards Videoclipul anului Nominalizare[66]
    1990 MTV Video Music Awards Cel mai bun videoclip al unei artiste Nominalizare[66]
    1990 MTV Video Music Awards Cel mai bun videoclip dance Nominalizare[66]
    1990 MTV Video Music Awards Cea mai bunǎ regizare Câștigat[66]
    1990 MTV Video Music Awards Cea mai bună coregrafie Nominalizare[66]
    1990 MTV Video Music Awards Best Art Direction Nominalizare[66]
    1990 MTV Video Music Awards Cea mai bunǎ editare Câștigat[66]
    1990 MTV Video Music Awards Cea mai bunǎ producție pentru un videoclip Câștigat[66]
    1990 MTV Video Music Awards Alegerea spectatorilor Nominalizare[66]
    1991 American Music Awards Best Dance Single Câștigat[51]
    1991 Juno Awards Best International Single Câștigat[51]
    1999 Billboard Hot 100 Singles of the '90 Locul 93[66]
    2003 Slant Magazine 100 cele mai bune videoclipuri Locul 4[67]
    2006 Slant Magazine 100 cele mai bune cântece dance Locul 3[7]
    2007 DigitalDreamDoor.com Cele mai grozave cântece rock ale anilor '90 Locul 35[68]
    2008 DigitalDreamDoor.com Cele mai grozave cântece dance ale anilor '90 Locul 1[69]
    2008 DigitalDreamDoor.com Cele mai grozave videoclipuri muzicale Locul 28[70]
    2008 DigitalDreamDoor.com 100 cei mai buni compozitori rock - „Vogue” Locul 117[71]
    2008 Europa FM Cele mai bune piese lansate de Madonna Locul 43[72]
    2008 Samesame.com Gayest Songs of All Time Locul 9[73]
    2009 DigitalDreamDoor.com Top 10 cântece ale fiecărui an (1990-1999) - 1990 Locul 3[74]
    2009 DigitalDreamDoor.com 500 cele mai bune cântece în genul dance/electronic ale tuturor timpurilor1 [75]
    2009 Associated Content 100 cele mai bune cântece ale anilor '90 Locul 18[76]
    2009 Billboard Cântecele de top ale Madonnei Locul 2[77]
    2009 Evenimentul Zilei Cele mai bune melodii ale Madonnei Locul 4[78]
    2010 Channel 4 100 Greatest Pop Videos Locul 9[79]
    2012 HitFix Top 10 Greatest Madonna Music Videos of All Time Locul 3[80]
    2012 Time Top 10 cântece despre modă1 [81]

    1 Lista este aranjată cronologic sau alfabetic, fără să fie numit un câștigător.

    Performanța în clasamenteModificare

    ClasamenteModificare

    Predecesori și succesoriModificare

    Predecesor:
    „The Power”
    de Snap!
    Locul 1 în
    UK Singles Chart

    8 aprilie 199029 aprilie 1990
    Succesor:
    „Killer”
    de Adamski featuring Seal
    Predecesor:
    „Nothing Compares 2 U”
    de Sinead O'Connor
    Locul 1 în
    VG-lista

    16 aprilie 199030 aprilie 1990
    Succesor:
    „Black Velvet”
    de Alannah Myles
    Predecesor:
    „The Power”
    de Snap!
    Locul 1 în
    Eurochart Hot 100 Singles

    21 aprilie 19909 iunie 1990
    Succesor:
    „Sacrifice”
    de Elton John
    Predecesor:
    „Nothing Compares 2 U”
    de Sinead O'Connor
    Locul 1 în
    Sverigetopplistan

    25 aprilie 199016 mai 1990
    Succesor:
    „Black Velvet”
    de Alannah Myles
    Predecesor:
    „Opposites Attract”
    de Paula Abdul
    Locul 1 în
    Australia ARIA Singles Chart

    5 mai 19909 iunie 1990
    Succesor:
    „All I Wanna Do Is Make Love to You”
    de Heart
    Predecesor:
    „Infinity”
    de Guru Josh
    Locul 1 în
    Belgian Flemmish VRT Top 30

    5 mai 1990
    Succesor:
    „What's a Woman?”
    de Vaya Con Dios
    Predecesor:
    Alright
    de Janet Jackson
    Locul 1 în
    Billboard Dance Music/Club Play

    19 mai 199026 mai 1990
    Succesor:
    „Killer”
    de Adamski featuring Seal
    Predecesor:
    „Nothing Compares 2 U”
    de Sinead O'Connor
    Locul 1 în
    Billboard Hot 100

    19 mai 19902 iunie 1990
    Succesor:
    „Hold On”
    de Wilson Phillips
    Predecesor:
    „Nothing Compares 2 U”
    de Sinead O'Connor
    Locul 1 în
    ARC Weekly Top 40

    19 mai 19902 iunie 1990
    Succesor:
    „Hold On”
    de Wilson Phillips
    Predecesor:
    „Walk on the Side”
    de Jamie J. Morgan
    Locul 1 în
    RIANZ Singles Chart

    25 mai 19909 iunie 1990
    Succesor:
    „Eagle Rock”
    de Daddy Cool
    Predecesor:
    „All I Wanna Do Is Make Love to You”
    de Heart
    Locul 1 în
    Canada RPM Singles Chart

    16 iunie 199030 iunie 1990
    Succesor:
    „It Must Have Been Love”
    de Roxette

    CertificateModificare

    Țara Certificat
    Brazilia   [92]
    Canada   [93]
    Franța   [94]
    Regatul Unit   [95]
    Statele Unite  [96]

    NoteModificare

    1. ^ a b c d e en madonna-online.ch „discography - vogue, 1990”.  Accesat pe 14 noiembrie 2009.
    2. ^ en top40.about.com Madonna's Top 10 Pop Hits - The Biggest Madonna Songs. Accesat pe 13 iulie 2010
    3. ^ en ninemsn.com Hits of 1990. Accesat pe 21 noiembrie 2010
    4. ^ a b c en mad-eyes.net „Vogue - Mad-Eyes”.  Accesat pe 16 octombrie 2009.
    5. ^ en New York Daily News Madonna: "Glee" gives Queen of Pop's hits a makeover as her misses are left behind. Accesat pe 23 ianuarie 2010
    6. ^ en Details Magazine p. 184 Madonna - Come and Get It. Accesat pe 26 iulie 2009.
    7. ^ a b c „100 Greatest Dance Songs”. 
    8. ^ en songfacts.com Vogue By Madonna Songfacts. Accesat pe 14 noiembrie 2009.
    9. ^ en top40.about.com Madonna's 37 Top 10 Pop Songs. Accesat pe 7 decembrie 2009.
    10. ^ en mad-eyes.net „Madonna's revealing Rolling Stone interview”.  Accesat pe 15 octombrie 2009.
    11. ^ a b c d e en pandora.com Vogue - Madonna - Pandora Internet Radio. Accesat pe 15 noiembrie 2009.
    12. ^ en youtube.com Madonna Interview Arsenio Hall Show 1990 part 1. Accesat pe 22 mai 2009.
    13. ^ a b c d en associatedcontent.com Madonna's Impact on Society - Associated Content. Accesat pe 19 noiembrie 2009.
    14. ^ en allmusic.com (((I'm Breathless > Overview))). Accesat pe 2 iulie 2010
    15. ^ en dailyvault.com The Daily Vault Music Reviews: I'm Breathless. Accesat pe 2 iulie 2010
    16. ^ en rhapsody.com I'm Breathless (Music From Dick Tracy). Accesat pe 2 iulie 2010
    17. ^ en Blender I'm Breathless: Music From And Inspired by the Film Dick Tracy. Accesat pe 2 iulie 2010
    18. ^ en Entertainment Weekly The Girl Material|Music|EW. Accesat pe 2 iulie 2010
    19. ^ en Slant Magazine Madonna: I'm Breathless|Music Review|Slant Magazine. Accesat pe 2 iulie 2010
    20. ^ en robertchristgau.com Robert Christgau: madonna. Accesat pe 2 iulie 2010
    21. ^ en Rolling Stone I'm Breathless by Madonna|Rolling Stone Music. Accesat pe 2 iulie 2010
    22. ^ en sputnikmusic.com Madonna - The Immaculate Collection Review. Accesat pe 2 iulie 2010
    23. ^ en USA Today Horst P. Horst: 60 Years and still in Vogue. Accesat pe 4 iulie 2010
    24. ^ en jacksonfineart.com Horst P. Horst - Artists - Jackson Fine Art - Photography - Atlanta. Accesat pe 4 iulie 2010
    25. ^ en jacksonfineart.com Horst P. Horst - Artists - Jackson Fine Art - Photography - Atlanta. Accesat pe 4 iulie 2010
    26. ^ Clerk, Carol (2002). Madonnastyle. ISBN 0-7119-8874-9.
    27. ^ Butler, Jeremy G. (2006). Television: Critical Methods and Applications. ISBN 0-8058-5415-0
    28. ^ Henry Keazor și Thorsten Wübbena (2007). Video Thrills The Radio Star: Musikvideos: Geschichte, Themen, Analysen (în germană), ISBN 3-89942-728-9
    29. ^ en flickr.com Sylva Sidney by Eugene Robert Richee. Accesat pe 4 iulie 2010
    30. ^ Guilbert, Georges-Claude (2002). Madonna as Postmodern Myth. ISBN 0-7864-1408-1, p.140
    31. ^ en blowuparchive.com SCOTT (1946) by Whitey Schafer.jpg Lizabeth Scott (1946) by Whitey Schafer. Accesat pe 4 iulie 2010
    32. ^ en blowuparchive.com GARDNER in _One Touch Of Venus_ (1948).jpg Ava Gardner in One Touch of Venus (1948). Accesat pe 4 iulie 2010
    33. ^ Kobal, John (1976). Hollywood Glamor Portraits: 145 photos of stars, 1926-1949. ISBN 0-486-23352-9
    34. ^ en rhino.co.uk Video of the week: Madonna - Vogue. Accesat pe 4 iulie 2010
    35. ^ en madonnarevelations.com Lombard, Monroe, Lake: She's Not Me - She's a Copy Machine. Accesat pe 4 iulie 2010
    36. ^ en nndb.com Greta Garbo (1931) by Clarence Sinclair Bull for the film Mata Hari. Accesat pe 4 iulie 2010
    37. ^ en gettyimages.com Marlene Dietrich (1932) by Don English for the film Shanghai Express Accesat pe 4 iulie 2010
    38. ^ en gettyimages.com Marlene Dietrich "The Dark Angel" (1941) by Scotty Welbourne. Accesat pe 4 iulie 2010
    39. ^ en katherinehepburntheater.org Katharine Hepburn (c.1934) by Ernest Bachrach. Accesat pe 4 iulie 2010
    40. ^ en gettyimages.com Jean Harlow portrait "Hollywood Goddess" (1933) by George Hurrell. Accesat pe 4 iulie 2010
    41. ^ en gettyimages.com Jean Harlow portrait "The Baby" (1933) by George Hurrell. Accesat pe 4 iulie 2010
    42. ^ en lisaburks.com Jean Harlow (black dress) by George Hurrell. Accesat pe 4 iulie 2010
    43. ^ en Boston Globe Faithfull's Falling Out With the Stones. Accesat pe 7 iulie 2010
    44. ^ en Sex, Art and American Culture „Camile Paglia - Sex, Art and American Culture”.  Accesat pe 14 iunie 2009.
    45. ^ en rocksbackpages.com Madonna: I'm Breathless. Accesat pe 16 noiembrie 2009.
    46. ^ en New York Times Critic's Notebook; On the Edge of the Permissible: Madonna's Evolving Persona. Accesat pe 16 noiembrie 2009.
    47. ^ en Sarasota Herald-Tribune Madonna's New Video is in 'Vogue'. Accesat pe 7 iulie 2010
    48. ^ en USA Today Madonna strikes a video pose. Accesat pe 7 iulie 2010
    49. ^ en Philadelphia Inquirer Vogue Posing in New Madonna Video. Accesat pe 7 iulie 2010
    50. ^ a b c cs madonnacollection.cz „Madonna Collection - Vogue”.  Accesat pe 14 noiembrie 2009
    51. ^ a b c d e f g en enlacemadonna.com „Enlace Madonna -Vogue”.  Accesat pe 16 octombrie 2009.
    52. ^ en Rolling Stone Before Lady Gaga: Madonna, Elton John and More Monster Influences. Accesat pe 22 iulie 2010
    53. ^ en youtube.com Snob - Vogue Madonna (Parody). Accesat pe 28 noiembrie 2009.
    54. ^ en gawker.com Glee's Vogue vs Madonna's Vogue - A Comparison. Accesat pe 4 iulie 2010
    55. ^ en rhapsody.com Music: Top 12 Gay Music - Rhapsody. Accesat pe 7 noiemrie 2009.
    56. ^ en rhapsody.com Getting Into The Grooves:Madonna... Accesat pe 7 noiembrie 2009.
    57. ^ en amazon.com Amazon.com: Absolutely Mad. Accesat pe 22 iulie 2010
    58. ^ en discogs.com Waltari - Torcha! (CD, Album) at Discogs. Accesat pe 22 iulie 2010
    59. ^ en youtube.com Waltari - Vogue. Accesat pe 22 iulie 2010
    60. ^ en moviemistakes.com The Devil Wears Prada movie questions and answers. Accesat pe 22 iulie 2010
    61. ^ en rhapsody.com Music From The Motion Picture The Devil Wears Prada. Accesat pe 7 noiembrie 2009.
    62. ^ en pytalhost.net Kylie Minogue - Impossible Princess. Accesat pe 22 iulie 2010
    63. ^ en mercurynews.com Review: Kylie Minogue in concert. Accesat pe 22 iulie 2010
    64. ^ en madonnarama.com IN SHORT: Rosie O'Donnell; X-Factor; Fashion Moments; Marks & Spencer. Accesat pe 19 noiembrie 2010
    65. ^ a b en robertchristgau.com The 1990 Pazz & Jop Critics Poll. Accesat pe 7 iulie 2009.
    66. ^ a b c d e f g h i j en mtv.com „MTV Video Music Awards”.  Text " 1990" ignorat (ajutor) Accesat pe 11 noiembrie 2009
    67. ^ en Slant Magazine 100 Greatest Music Videos. Accesat pe 22 decembrie 2010.
    68. ^ en digitaldreamdoor.com Greatest Rock Songs of the 1990s. Accesat pe 6 iulie 2009.
    69. ^ en digitaldreamdoor.com 100 Greatest Dance Songs of the 90s. Accesat pe 7 iulie 2009.
    70. ^ en digitaldreamdoor.com Greatest Music Videos. Accesat pe 6 iulie 2009.
    71. ^ en digitaldreamdoor.com 100 Greatest Rock Songwriters. Accesat pe 6 iulie 2009.
    72. ^ europafm.ro Top 50 cele mai bune piese lansate de Madonna. Accesat pe 22 iulie 2010.
    73. ^ en samesame.com And the Gayest Songs Of All Time Are.... Accesat pe 18 noiembrie 2009.
    74. ^ en digitaldreamdoor.com Top Ten Songs Of Each Year (1990-1999). Accesat pe 6 iulie 2009.
    75. ^ en digitaldreamdoor.com 500 Greatest Dance/Electronic Songs of All Time . Accesat pe 6 iulie 2009.
    76. ^ en associatedcontent.com 100 Best Songs of the 90s. Accesat pe 24 iulie 2009.
    77. ^ en allaboutmadonna.com Madonna's Top Singles. Accesat pe 21 decembrie 2009.
    78. ^ en Evenimentul Zilei Cea mai buna melodie a Madonnei, "Frozen". Accesat pe 6 iulie 2011.
    79. ^ en channel4.com [1]. Accesat pe 21 iunie 2010.
    80. ^ en HitFix 3. Vogue. Accesat pe 27 martie 2012.
    81. ^ en Time Stylish Tunes: Top 10 Songs About Fashion. Accesat pe 11 februarie 2013.
    82. ^ a b c d e f g h en australian-charts.com „Madonna - Vogue”.  Accesat pe 16 octombrie 2009.
    83. ^ fr top3-2.radio2.be Radio 2- Top 30. Accesat pe 16 octombrie 2009.
    84. ^ en collectionscanada.ca Volume 52, No. 5, June 16 1990. Accesat pe 16 octombrie 2009.
    85. ^ en musicline.de Musicline.de - Madonna. Accesat pe 16 octombrie 2009.
    86. ^ en irishcharts.ie The Irish Charts - All there is to know. Accesat pe 16 mai 2009.
    87. ^ it hitparadeitalia.it Hit Parade Italia. Accesat pe 16 mai 2009.
    88. ^ en everyhit.com UK Singles Chart. Accesat pe 16 mai 2009.
    89. ^ a b en allmusic.com „allmusic (((Madonna > Charts & Awards > Billboard Singles)))”.  Accesat pe 16 octombrie 2009.
    90. ^ a b pt madonnaonline.com.br „Singles Chart”. Accesat pe 16 octombrie 2009
    91. ^ en rockonthenet.com „Rock On The Net: Madonna”.  Accesat pe 16 octombrie 2009.
    92. ^ en abpd.org.br ABDP|Associacao Brasileira de Produtores de Disco. Accesat pe 2 iulie 2010
    93. ^ en cria.ca Canadian Recording Industry Association (CRIA). Accesat pe 2 iulie 2010
    94. ^ fr infodisc.fr Les Singles en Argent. Accesat pe 23 decembrie 2009
    95. ^ en bpi.co.uk Certified Awards Search. Accesat pe 2 iulie 2010
    96. ^ en riaa.com RIAA - Gold & Platinum - 01 iulie 2010. Accesat pe 2 iulie 2010

    Legături externeModificare