Ajutor:Revenire

(Redirecționat de la Wikipedia:Revenire)
Comandă rapidă:
A:R, WP:R

Revenirea este procesul prin care o pagină este readusă la o formă anterioară, de exemplu atunci când în urma vandalismului conținutul său a fost afectat. Operația de revenire poate fi realizată manual sau automat, dar numai cu respectarea politicilor privind rezolvarea disputelor. Revenirea nu trebuie folosită în cazul în care sunteți implicat într-un conflict de editare.

 
Schimbări recente și posibila vandalizare. (Apăsați pentru a mări)

Orice utilizator, chiar anonim, poate face operația de revenire manual, prin salvarea unei versiuni anterioare. Se procedează astfel:

  1. Se afișează istoricul paginii vandalizate. Acesta este accesibil atât de la pagina respectivă cât și de la unele liste, precum Schimbări recente.
  2. Se determină care este ultima versiune acceptabilă a paginii prin comparații între versiuni. Atenție: uneori vandalii modifică pagina de mai multe ori la rând, alteori pagina este vandalizată de la adrese IP diferite. (Problema se complică atunci când după o vandalizare au urmat modificări utile: vezi mai jos.)
  3. Se afișează acea versiune și se apasă pe modifică pagina.
  4. La descrierea modificărilor se scrie un mesaj descriptiv, de exemplu: „anulat vandalism” sau „revenire la ultima versiune de Ixulescu”.
  5. Se salvează pagina.

Dacă după vandalizare au fost făcute modificări utile, pagina poate fi reparată numai manual, într-unul din modurile următoare, alegând calea mai convenabilă:

  • fie se modifică ultima versiune dinainte de vandalizare și se introduc manual modificările utile ulterioare,
  • fie se modifică ultima versiune a paginii și scot/reintroduc părțile vandalizate.

Alternativ, pentru anularea unei singure contribuții se poate folosi butonul "anulare" aflat atât lângă fiecare versiune din istoric, cât și în pagina de diferențe. Acesta provoacă editarea paginii, iar textul este cel curent, mai puțin modificarea selectată.

 
Pagina de diferențe ale paginii și butonul de [anulare]. (Apăsați pentru a mări)

Procesul automat este rezervat administratorilor și patrulatorilor și se folosește pentru a anula modificări evident greșite, în primul rând pentru a repara stricăciuni făcute de vandali. Pentru aceasta administratorii și patrulatorii au acces la funcția de revenire automată printr-o legătură plasată în coloana din dreapta la afișarea diferențelor dintre versiuni (v. imaginea alăturată). Aceeași legătură există și în istoricul paginii în dreptul fiecărei versiuni.

Dacă un utilizator efectuează mai multe modificări, revenirea automată acționează asupra tuturor acestor modificări și aduce pagina la ultima versiune dinaintea lor. Pentru a anula numai o parte dintre modificări revenirea trebuie făcută manual.

În mod obișnuit, pentru revenirea automată utilizatorul procedează astfel:

  1. Compară ultima versiune a unei pagini cu ultima versiune anterioară făcută de alt utilizator și observă că pagina a fost vandalizată.
  2. Apasă pe revenire și astfel anulează modificarea (modificările) ultimului utilizator.
  3. Îi lasă utilizatorului respectiv un mesaj de avertizare, de exemplu unul dintre cele gata scrise:
 
O editare ștearsă dintr-o pagină de utilizator

În plus, administratorii au și posibilitatea de a șterge descrierea unei modificări, sau chiar întreaga modificare (de exemplu în cazul în care conține injurii la adresa altor utilizatori). Comportamentul în acest caz este același cu cel al unei pagini șterse - editarea rămâne accesibilă doar pentru administratori.

Vezi și

modificare