Wilhelm al II-lea al Germaniei
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Wilhelm al II-lea (Friedrich Wilhelm Albert Victor von Preußen; n. 27 ianuarie 1859, Berlin – d. 4 iunie 1941, Olanda) a fost ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei de la 1888 la 1918. Wilhelm al II-lea provine din familia Hohenzollern. Tatăl lui a fost Friedrich al III-lea iar mama a fost împărăteasa Victoria Adelaide Mary Louisa.
Primii ani
modificare
Wilhelm s-a născut la 27 ianuarie 1859 la Berlin ca fiu al Prințului Frederic Wilhelm al Prusiei (viitorul Frederic al III-lea) și a soției lui, Victoria, Prințesă Regală a Marii Britanii. A fost primul nepot al reginei Victoria dar mai important, ca primul născut al Prințului Moștenitor al Prusiei, Wilhelm a fost din 1861 al doilea în linia de succesiune la tronul Prusiei iar după 1871 la tronul Imperiului German.
O naștere pelviană traumatică l-a lăsat cu brațul stâng schilodit din cauza paraliziei Erb, problemă pe care a încercat cu un oarecare succes să o ascundă. În multe fotografii el poartă o pereche de mănuși albe în mâna stângă pentru a face brațul să pară mai lung, își ține mâna stângă cu dreapta sau are brațul schilodit pe mânerul vreunei săbii. Biografii, inclusiv Miranda Carter, au sugerat că acest handicap a afectat dezvoltarea sa emoțională.
La vârsta de 6 ani, Wilhelm a început pregătirea cu profesorul Georg Hinzpeter care avea 39 de ani. Wilhelm a declarat mai târziu că instructorul său nu a rostit niciodată un cuvânt de laudă pentru eforturile sale.[4] Ca adolescent a fost educat la Kassel la Friedrichsgymnasium și la Universitatea din Bonn.
Wilhelm a fost interesat de domeniul științei și tehnologiei, dar, a rămas convins că el a aparținut unui ordin distinct al omenirii, desemnat pentru monarhie prin voia Domnului. Wilhelm a fost acuzat de megalomanie încă din 1892, de către omul de litere portughez Eça de Queiroz, apoi din nou în 1894 de către germanul pacifist Ludwig Quidde.
Politica
modificareÎn cei treizeci de ani de regență a împăratului Wilhelm II (1888 - 1918) este cunoscută în istorie sub numele de perioada wilhelmină.
Această perioadă de timp este marcată prin eforturile împăratului de a dobândi un prestigiu național și a dezvolta Germania aducând-o în rândul marilor puteri ale lumii.
Această ambiție o asociază și cu o înarmare a Germaniei, pentru a obține colonii noi în Africa și mările sudului.
Această tendință pe plan extern a Germaniei, precum și amestecul în războaiele din colonii (Krüger 1896), (Criza marocană 1905/06 și 1911) ca și (scandalul Daily-Telegraph 1908) a determinat o serie de conflicte politice în special cu Anglia și la o destabilizare a politicii externe.
Wilhelm iubește parada militară, cu aceste ocazii subliniază faptul că militarismul caracterizează societatea germană, funcții importante în aparatul de stat primesc acei care au o carieră militară strălucită.
Avântul economic german în timpul lui Wilhelm II este datorat încurajării dezvoltării tehnologiilor, industrializării, științelor naturale, aceste progrese fiind sprijinite personal de către împărat.
În politica internă Wilhelm II continuă politica socială a lui Bismarck, pe care l-a eliberat din funcția de cancelar, căutând însă - cu succes parțial - să șteargă diferențele în acordarea de drepturi grupărilor etnice minoritare. Politica lui internă și externă a lăsat impresia unui împărat mai autoritar ca bunicul său Wilhelm I, însă istoricii socotesc regimentul lui personal ca o contradicție cu politica lui socială, împăratul nefiind de fapt deosebit de autoritar, frecvent contrazicându-se sub influența unor miniștri sau generali. În perioada lui de domnie au loc lupte pentru putere ale diferitelor partide politice, fapt care determină schimbări frecvente ale cancelarilor. Astfel, în conflictele dintre național-liberalo-conservativi și partidul social-democrat, din 7 cancelari 5 au fost eliberați din funcție.
În timpul primului război mondial (1914 - 1918), incompetența strategică și tactică a împăratului devine evidentă, iar din 1916 se abține de a mai lua hotărâri, predând conducerea statului în mâna conducătorilor militari, generalii Hindenburg și Ludendorff care în ultimii ani ai războiului instaurează dictatura militară. După sfârșitul primului război mondial, Germania este înfrântă și 10 milioane de morți rămân pe câmpurile de luptă, se declară Republica de la Weimar cu abolirea monarhiei, împăratul este silit să abdice (9 noiembrie 1918). Moare în exil în Olanda în anul 1941.
Arbore genealogic
modificareDescendenți
modificare| Descendenții lui Wilhelm al II-lea și Augusta Viktoria |
|---|
|
Note
modificare- ^ a b Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în
- ^ „Wilhelm al II-lea al Germaniei”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Buchner, Max. Wilhelm II, Seine Weltanschauung [Wilhelm II, his world-view]. Leipzig: Verlag von K.F. Koehler. 1927, p. 22
Vezi și
modificareLegături externe
modificare
- de Wilhelm al II-lea al Germaniei în Biografii din bibliografia lexiconului bisericesc (BBKL).
- Lebendiges Museum online: Wilhelm II. (Deutsches Historisches Museum, Berlin)
- Preussen-Chronik Arhivat în , la Wayback Machine. (Website zu einer Sendereihe der ARD im „Preußenjahr“ 2001 über Kaiser Wilhelm II.)
- Wilhelm II. Arhivat în , la Wayback Machine. (Preussen.de)
- Friedrich August Henn: „Meine Erinnerungen an Wilhelm II. im Exil in Doorn“ Arhivat în , la Wayback Machine. (Ein Zeitzeuge, ehedem Hofpfarrer in Doorn, berichtet)
- Über Wilhelm II. Arhivat în , la Wayback Machine. (Universität Gießen; mit umfangreicher Sammlung zur Geschichte der Sozialversicherung)
- Website des Kaiser-Wilhelm-Kuratorium Arhivat în , la Wayback Machine.
- Haus Doorn in den Niederlanden
- Mausoleum Wilhelm II in Doorn Arhivat în , la Wayback Machine.
- Sursa=http://de.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_II._%28Deutsches_Reich%29