Ștefan Szönyi

pictor român
Ștefan Szönyi
Stefan Szonyi - autoportret+.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Banloc, Banloc, Timiș, România Modificați la Wikidata
Decedat1967 (53 de ani) Modificați la Wikidata
București, RS România Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[*] (cancer) Modificați la Wikidata
CopiiJulieta Szönyi
Anca Szönyi Thomas Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictură, frescă  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea de Vest din Timișoara, Academia Ranson  Modificați la Wikidata
PregătireVirgil Simonescu, Iuliu Podlipny  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticărealism socialist  Modificați la Wikidata
Opere importanteȚărancă[*], Lumină peste uzină[*], Portretul unei muncitoare[*]  Modificați la Wikidata
Premii1964 - Maestru Emerit al Artei

Ștefan Szönyi (n. , Banloc, Banloc, Timiș, România – d. 1967, București, RS România) a fost un pictor român. Toată copilăria sa a fost marcată de lumina, peisajele și personajele din Banat. Încă de copil pasiunea sa pentru artă îl face să fie acceptat în grupul unor artiști mai vârstnici care aveau obiceiul să se reunească la Lugoj în spiritul Școala de la Barbizon. La 15 ani lucrează sub îndrumarea lui Virgil Simonescu la executarea picturilor murale ale bisericii locale. La 19 ani are prima expoziție personală.

BiografieModificare

1934 - Student la Școala de Belle Arte Timișoara, profesor Alexandru Popp și Iuliu Podlipny. Pictează Profeții, Don Quijote, Apocalipsul. În 1935, la 22 de ani, expoziție personală. Suflul autentic ce înglobează lumina și natura care se contopesc cu personaje puternice, rămân un semn distinctiv în operele sale pe tot parcursul creației sale artistice. Puternic influențat de forța expresivă a personajelor sculptorului Romulus Ladea, Szönyi este înclinat către o formă de expresie și mai puternică, atât în mânuirea desenului cât și a culorilor.

În perioada interbelică, Ștefan Szönyi a fost atras de teme biblice și a semnat câteva compoziții expresioniste deosebite, inspirate din muzică, precum și un șir de portrete romantico-mistice[1] („Sfântul Sebastian”, seria de „Profeți”, „Apocalipsa”).

1938 - Studiază în Franța. Scurtă prezență la École nationale supérieure des beaux-arts din Paris, apoi urmează cursuri la Academia Ranson unde întâlnește numeroase personalități și diverse curente culturale. În perioada pariziană, se entuziasmează în fața elanului romantic, dramatismului și libertății stilistice în abordarea realității din operele lui Géricault și Delacroix. Este mult influențat de întâlnirea cu artistul revoluționar Alex Leon, cât și a unui grup de intelectuali militanți de stânga din anturajul lui André Malraux. Reflectarea artistică a realității, amestec de rațiune cu poezie își pune amprenta în toate creațiile sale.

Începând din 1939, întors în țară, începe elogiul pictorului pentru valorile culturii spirituale amenințate de valul fascist care îl decid să adere la curentul luptei revoluționare din perioada ilegalității (compoziții cu figuri de țărani revoluționari, iar mai târziu, de muncitori).

Corneliu Baba își amintea că Ștefan Szönyi se ducea uneori între cerșetorii din Timișoara pentru a-i imortaliza.[2]

Între anii 1940 și 1942, Ștefan Szönyi a realizat pictura monumentală din sala festivă a Școlii orășenești de meserii din Timișoara, ce fusese inaugurată în 1900. Fresca are 15 metri lungime și patru metri lățime și a fost restaurată în anii ’80 de pictorul V. Țigu.[3][4]

1948 - Premiul „Ion Andreescu“ al Academiei RPR

În 1949, Ministerul Artelor și Informațiilor i-a premiat pe artiștii plastici Ștefan Szönyi, Vida Géza, Alexandru Ciucurencu, Marcela Cordescu și Gheorghe Șaru.[5]

1950 - Director de studii și profesor la Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu” (Universitatea Națională de Arte București) unde înființează împreună cu profesorul Gheorghe Labin secția de artă monumentală. Din relatările foștilor săi studenți, imobilul în care se află sediul central al UNARTE București din strada Budișteanu există și astăzi mulțumită propunerii inițiale a lui Ștefan Szönyi.

1953 - Laureat al Premiului de Stat pentru Pictură

La începutul anului 1956, Secția de Știință și Cultură a C.C. al P.M R. a organizat o ședință plenară a Comitetului U.A.P. cu sarcini exprese decupate din documentele de partid și cu propuneri în alegerea noului birou executiv și a secretariatului U.A.P., măsuri „dictate de necesitatea îmbunătățirii muncii în domeniul artelor plastice”, în aceste organisme fiind cooptați, pe lângă Ștefan Szönyi, artiști ca: Al. Ciucurencu, Gheorghe Labin, C. Ursachi, Camil Ressu, Ion Irimescu, Boris Caragea, Corneliu Baba și Iosif Iser, prin care se spera „lichidarea caracterului birocratic și apolitic al muncii...”.[6]

În perioada comunistă, Ștefan Szönyi a devenit un militant reprezentativ al realismului socialist, creând lucrări ca „Plutașii de pe Bistrița”, „Ecaterina Varga”, „Aratul greu”, „Moartea partizanului”, „Lumină peste uzină”, „Bobâlna”, „Sudorul” „Tipografie ilegală”[7].

Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pictorului Ștefan Szönyi i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.[8]

Expoziții: București, Praga, Moscova, Leningrad, Budapesta, Sofia, RDG, Grecia, Turcia, Paris, New Delhi, Bienala de la Veneția 1958.

1966 - realizează mozaicul “Eminescu și Bălcescu” pe fațada Universității din Timișoara.

În 1967, după o lungă suferință, se stinge răpus de un cancer.

Astăzi, o stradă din Timișoara îi poartă numele.[9]

Una din fiicele sale, Julieta Szönyi (n. 13 mai 1949, Timișoara) este o actriță română de teatru și film.[10]

NoteModificare

  1. ^ Arta Bănățeană Interbelică
  2. ^ Lucian Popescu, Timișoara interbelică și universul social din România (2004)
  3. ^ Școala orășenească de meserii
  4. ^ La pas prin capitala Banatului
  5. ^ Vida Gheza, dalta eternității
  6. ^ Marin Radu Mocanu: Cenzura a murit, trăiască cenzorii, Editura EuroPress Group București, 2012, ISBN 978-973-1727-42-4
  7. ^ Arta românească în anii ’50
  8. ^ Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, pentru conferirea de titluri și ordine unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 22 ianuarie 1964.
  9. ^ Poză strada Ștefan Szönyi
  10. ^ Biografie Julieta Szönyi

Lectură suplimentarăModificare

  • Stefan Szönyi (Rumänien) în: Bildende Kunst 1/1961, VEB Verlag der Kunst, Dresden, (RDG), 1961
  • Istvan Dimeny: Stefan Szönyi, Editura Meridiane, 1964
  • Stela Radu, Annemarie Podlipny-Hehn: Stefan Szönyi - expoziție retrospectivă, Catalog, Muzeul Banatului, Timișoara, 1974.
  • Ruxandra Dreptu, Ștefan Szönyi - Album monografic (Ediție bilingvă română - franceză), Editura ICR, 2017, ISBN: 978-973-577-687-9