Wikipedia

Agaricus bresadolanus

specie de ciupercă

Agaricus bresadolanus (Gábor Bohus, 1969) din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare saprofită rară, fiind o descompunătoare ulterioară. O denumire populară nu este cunoscută. Trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în România, Basarabia și Bucovina de Nord, pe soluri mai nisipoase și terenuri prelucrate în parcuri și grădini, nu rar pe lângă sau sub copaci de foioase (adeseori descoperită sub salcâmi) și tufișuri, pe pajiști, în grupuri. Apare de la câmpie la munte, din (mai) iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Agaricus bresadolanus
Genul Agaricus, aici A. bresadolanus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Agaricus
Specie: A. bresadolanus
Nume binomial
Agaricus bresadolanus
Bohus (1969)
Sinonime
  • Agaricus campestris var. radicatus Vittad. (1835)
  • Psalliota campestris var. radicata (Vittad.) Bres. (1931)
  • Agaricus radicatus (Vittad.) Romagn. (1938)
  • Psalliota radicata (Vittad.) R.Sandor (1958)
  • Psalliota radicata var. crassanulata R.Sandor (1958)
  • Psalliota infida Alessio (1975)
  • Agaricus romagnesii Wasser (1977)
  • Agaricus infidus Bon (1981)
  • Agaricus romagnesii var. infidus<small Bon & Cappelli (1983)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
C. Vittadini

Numele binomial Agaricus bresadolanus (ca bresadolianus) a fost determinat în limba latină de micologul maghiar Gábor Bohus (1914-2005) în volumul 61 al jurnalului științific Annales Historico-Natureles Musei Nationalis Hungarici carniolica din 1969,[5] fiind și numele curent valabil (2024).

Denumirile anterioare, anume Agaricus campestris var. radicosus din 1834 al botanistului italian Domenico Viviani (1772-1840) [6] precum Agaricus campestris var. radicatus al compatriotului său, al micologului Carlo Vittadini din 1835,[7] sunt văzute doar sinonime.

De asemenea, toate celelalte încercări de redenumire și variațiile descrise sunt acceptate.

Epitetul specific bresadol(i)anus a fost creat de Gábor Bohus în onoarea renumitului micolog și preot romano-catolic Giacomo Bresadola.

Descriere

modificare
 
Bres.: Psalliota campestris var. radicata
  • Pălăria: cu un diametru de 6-13 cm, este cărnoasă, slab fibroasă și amenajată central peste picior, fiind în primul stadiu globuloasă și acoperită de vălul parțial, apoi semisferică cu margine răsfrântă către interior, și în sfârșit extinsă nu rar ușor deprimată. Cuticula albicioasă care poate fi ușor separată de carnea pălăriei este niciodată vâscoasă sau lipicioasă ci mereu uscată, presărată cu solzi deschis roșiatic-maronii trapezoidali dispuși într-un disc în formă de stea care se desfac/sparg repede, în mijloc mai închis galben-bruni și cu marginea mai deschisă.
  • Lamelele: sunt lungi, aglomerate, subțiri și neaderente la picior (libere), fiind inițial roz, apoi carneu-cenușii și în final violet-maronii închis până la brun ciocolatii cu margini mai deschise, fiind acoperite la început de o cortină groasă și albuie (rest al vălului parțial).
  • Piciorul: cu o înălțime de 5-10 cm și o lățime de 1-2,2 cm, este alb, fibros, plin, mai mult sau mai puțin clavat, canelat peste inel, în rest neted, la baza umflată (până la 3cm) maroniu acoperit cu un văl tranzitoriu și fire de miceliu înrădăcinate. Tulpina se termină cu o rădăcină lungă. Inelul care atârnă este alb, subțire, membranos, neted, uneori cu o margine dublă.
  • Carnea: este destul de compactă și tare, cu o textură fibroasă mai ales în tulpină, în pălărie și picior albă, ușor înroșită în zona lamelelor, baza tulpinii fiind galben ruginie. Se decolorează încet roșu după o secțiune longitudinală. Mirosul este la început plăcut de ciuperci, la maturitate adesea cu o notă care amintește slab de fenol, dar gustul este neplăcut.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii sunt netezi și elipsoidal-ovoidali, fără por de germen cu o dimensiune cuprinsă între 5,5 (6)-7,5 (9) x 4-5 microni. Culoarea lor este brun-purpurie. Basidiile clavate cu cap îndreptat au o dimensiune de 25-30 x 7-10 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) care pot lipsi uneori sunt variabile, în formă de pară până în cea de măciucă, unele iregulare.[8][9]
  • Reacții chimice: nu reacționează la testul lui Schaeffer,[10] un test care utilizează reacția anilinei și acidului azotic de la suprafață, dezvoltat de micologul german Julius Schäffer (1882-1944) pentru a ajuta la identificarea speciilor Agaricus.

Confuzii

modificare

În mod general Agaricus bresadolanus poate fi doar confundat cu alte specii de genul Agaricus în majoritate comestibile, de exemplu cu Agaricus abruptibulbus,[11] Agaricus albolutescens,[12] Agaricus arvensis,[13] Agaricus campestris (comestibil),[14] Agaricus comtulus[15] Agaricus placomyces (otrăvitor),[16] Agaricus silvaticus,[17] Agaricus silvicola,[18] Agaricus urinascens sin. Agaricus macrosporus (comestibil)[19] sau Agaricus xanthodermus (otrăvitor).[20]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Agaricus abruptibulbus
  •  
    Agaricus albolutescens
  •  
    Agaricus arvensis
  •  
    Agaricus campestris
  •  
    Agaricus comtulus
  •  
    !!Agaricus.placomyces!!
  •  
    Agaricus silvaticus
  •  
    Agaricus silvicola
  •  
    Agaricus urinascens sin. Agaricus macrosporus
  •  
     !! Agaricus xanthodermus !!

Valorificare

modificare

Agaricus bresadolanus este de fapt o ciupercă misterioasă. Unii autori o declară comestibilă, alții diferențiază, văzând în Agaricus bresadolanus o specie comestibilă, dar în Agaricus romagnesi una otrăvitoare. Dar Index Fungorum și MycoBank au hotărât că Agaricus romagnesi (precum Agaricus radicatus) sunt doar sinonime ale speciei aici descrise.

Agentul cauzal al unui episod de otrăvire din Norfolk în 2009, a fost identificată prin tehnicile de secvențiere ADN drept Agaricus bresadolanus.[21]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 64-65, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013, p. 171
  5. ^ Gábor Bohus: „Agaricus bresadolanus”, în: „ Annales Historico-Natureles Musei Nationalis Hungarici”, vol. 61, Budapesta 1969, p. 154
  6. ^ Domenico Viviani: „I funghi d'italia e principalmente le loro specie mangereccie, velenose, o sospette”, 1834, p. 54, tab. 44, tab. 45, fig. 1 (1834)
  7. ^ Carlo Vittadini: „Descrizione dei Funghi Mangerecci Più Comuni dell'Italia e De' Velenosi Che Possono Co' Medesimi Confondersi”, Editura Tipografia e Libreria di Felice Rugoni, Milano 1835, p.42
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 827
  9. ^ Elsevier Field Mycology
  10. ^ Myco-Ident
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 168-169, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ S. M. Zeller: „New or Noteworthy Agarics from the Pacific Coast States”, în: „Mycologia”, vol. 30, 1938, p. 468-474
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 162-163, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 160-163, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 56-57, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 80-81, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 66-67, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 70-71, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Research Impact Publications

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Pierluigi Angeli, ‎Ennio Lazzarini, ‎Roberto Para: „I funghi tossici e velenosi”, Editura Ulrico Hoepli, Milano 2009, ISBN: 978-88-203-4291-3
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, ISBN 978-3-940316-00-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Alberto Parra Sánchez: „Fungi Europaei”, vol. 1, Editura Edizioni Candusso, Alassio 2008, ISBN 978-8890-10577-7
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4
  • Juan Antonio Sánchez Rodríguez: „Setas comestibles y tóxicas. Diferencias y semejanzas”, Editura Ediciones Mundi-Prensa, Madrid 2012, ISBN: 978-84-8476-507-3

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Agaricus_bresadolanus&oldid=16450618