Wikipedia

Agaricus abruptibulbus

Agaricus abruptibulbus (Charles Horton Peck, 1905) sin. Psalliota abruptibulba (Charles Horton Peck, 1905 ex Calvin Henry Kauffman, 1918) din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus[1] este o specie saprofită de ciuperci comestibile, numită în popor migdală(migdale) de pământ.[2] Buretele crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la câmpie la munte, în păduri de conifere, solitar sau în grupuri mici de 2 până 3 exemplare, preferat adâncite în așternut de ace de molizi. Perioada de dezvoltare o are din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Agaricus abruptibulbus
Migdală de pământ
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Agaricus
Specie: A. abruptibulbus
Nume binomial
Agaricus abruptibulbus
(Peck) Peck (1905)
Sinonime
  • Agaricus abruptus Peck (1900)
  • Psalliota abruptibulba (Peck) Kauffmann (1918)
Modifică text Consultați documentația formatului

Istoric

modificare

Specia a fost descrisă pentru prima dată de micologul american Charles Horton Peck, mai întâi sub numele Agaricus abruptus (1900), schimbându-l apoi în cel actual (2019) și publicat în Bulletin of the New York State Museum din 1905.[5]

După ce micologul german Paul Kummer l-a redenumit genul în Psalliota, în dependență de Elias Magnus Fries, în cartea sa Der Führer in die Pilzkunde din anul 1871,[6] această nouă denumire a fost preluată de cei mai mulți colegi ai lui până la revenirea la taxonul lui Carl von Linné.[7] În consecință, și speciile au fost redenumite și ciuperca aici descrisä a ascultat pentru mult timp pe numele Psalliota abruptibulba, determinat de botanistul și micologul american Calvin Henry Kauffman (1869–1931) în 1918.[8] Această denumire se mai găsește în cărți micologice mai vechi.

Descriere

modificare
 
Farlow: A. abruptibulbus
  • Pălăria: are un diametru de 8-12 cm și este amenajată central peste picior, fiind inițial semisferică, cu marginea răsfrântă către picior, dar se aplatizează destul de repede, devenind la bătrânețe aproape plană, fiind atunci adesea slab cocoșată. Cuticula este uscată cu aspect mătăsos în centru și slab flocos spre margine, prezentând niciodată solzi sau scuame. Coloritul este de un alb pur, dar capătă odată cu vârsta sau pe vreme uscată trăsături galbene. Se colorează la atingere sau leziune imediat galben ca lămâia.
  • Lamelele: sunt lungi, aglomerate, subțiri și libere, inițial palide, albuie, schimbând coloritul apoi în pal gălbui-roz, și la bătrânețe în brun-negricios.
  • Piciorul: are o înălțime de 10-12 cm, o lățime de 1-1,5 cm, este zvelt, cilindric, adesea ceva excentric, deja în tinerețe gol pe interior, lucios precum slab flocos-solzos, sfârșind într-un mic bulb mărginit și turtit fără volvă. Coloritul este alb, spre pălărie nu rar cu nuanțe de roz, devenind la bătrânețe negricios în jurul bazei. Prezintă un inel ca un tubuleț, fraged, larg, pliat și neregulat, partea superioară fiind netedă, iar cea inferioară ușor focoasă, situat destul de sus spre pălărie.
  • Carnea: este în pălărie albă, iar în tijă palidă, ceva fragilă, pe măsura avansării în vârstă moale, îngălbenind viu (nici odată înroșind) după tăiere. Buretele este de gust dulceag, având un miros slab de migdale.
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt bruni, netezi și ovoidali cu o dimensiune cuprinsă între 6-8 × 4-5 microni. Culoarea lor este brun-purpurie. Basidiile poartă 4 sterigme fiecare.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu galben.[9]
  •  
    A. abruptibulbus tânăr: cuticulă
  •  
    A. abruptibulbus tânăr: picior, văl, lamele
  •  
    A. abruptibulbus matur: lamele și picior
  •  
    A. abruptibulbus bătrân: lamele, picior și pălărie
  •  
    A. abruptibulbus tânăr: vedere lăturalnică
  •  
    A. abruptibulbus matur: vedere lăturalnică

Confuzii

modificare

În mod general, migdala de pământ poate fi doar confundată cu alte specii inofensive de genul Agaricus care au miros de anason sau de migdale, cum sunt Agaricus albolutescens (comestibil),[10] Agaricus arvensis,[11] Agaricus bresadolanus (otrăvitor),[12][13] Agaricus macrosporus.[14] sau Agaricus silvicola,[15] dar și cu cele alte soiuri albuie ale genului Agaricus fără mirosul specific, ca de exemplu cu mai micul Agaricus comtulus,[16] Agaricus bitorquis,[17] Agaricus campestris[18] sau, de asemenea, cu Amanita Eliae,[19] Calocybe gambosa,[20] Leucoagaricus leucothites[21][22] ori Volvariella speciosa sin. Volvariella gloiocephala.[23] Excepția face otrăvitorul Agaricus xanthodermus, a cărui carne de bază este colorată mereu galben, mirosind a iod, fenol sau cerneală.[24] Altfel se prezintă situația, dacă un începător ar confunda soiul cu specii letale cum sunt Amanita phalloides, Amanita verna, Amanita virosa Entoloma sinuatum,[25] sau Inocybe erubescens care este în tinerețe alb.

Specii asemănătoare în imagini

modificare

Specii comestibile

modificare
  •  
    Agaricus albolutescens
  •  
    Agaricus arvensis
  •  
    Agaricus bitorquis
  •  
    !!Agaricus bresadolanus!!
  •  
    Agaricus campestris
  •  
    Agaricus comtulus
  •  
    Agaricus silvicola
  •  
    Agaricus macrosporus
  •  
    Amanita eliae
  •  
    Calocybe gambosa
  •  
    Leucoagaricus leucothites
  •  
    Volvariella speciosa

Specii otrăvitoare

modificare
  •  
     !! Agaricus xanthodermus !!
  •  
     !!! Amanita phalloides !!!
  •  
     !!! Amanita verna !!!
  •  
     !!! Amanita virosa !!!
  •  
     !!! Entoloma sinuatum !!!
  •  
     !!! Inocybe erubescens !!!

Valorificare

modificare

Cu toate că această specie nu-și pierde mirosul de migdale în timpul preparării complet, migdala de pământ este un burete mult căutat și consumat, pentru că este gustos și de calitate bună. El poate fi pregătit ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci sau adăugat la un sos de carne, în special de vânat.[26] Gustos este de asemenea cu jumări de ou, prăjit în unt cu verdețuri, ca umplutura unei plăcinte de foaie sau în mod ardelean (seu de porc, ceapă, ciuperci tăiate, morcov, păstârnac, boia ardei, smântână).[27] Dar nu consumați aceastä specie în cantități mari (vezi jos).

Atenție!

Agaricus abruptibulbus este cunoscut de a bio-acumula elementul toxic cadmiu - cu alte cuvinte, el absoarbe cadmiul mai repede decât îl pierde - astfel încât specimenele colectate în sălbăticie conțin deseori concentrații mai mari ale elementului decât solul în care sunt găsite.[28]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 499, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 176-177, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 68-69, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ Charles Horton Peck: „Agaricus abruptibulbus”, în: „Bulletin of the New York State Museum”, vol. 94, nr. 8, 1905, p. 58
  6. ^ Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 72
  7. ^ L. A. Parra: „Nomenclatural Study of the Genus Agaricus L. of the Iberian peninsula and Balearic Islands”, Editura Consejo Superior de Investigaciones Cientificas, Madrid 2005, p. 36, ISBN 84-00-08316-4
  8. ^ Mycobank
  9. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 231
  10. ^ S. M. Zeller: „New or Noteworthy Agarics from the Pacific Coast States”, în: „Mycologia”, vol. 30, 1938, p. 468-474
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 64-65, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013, p. 171
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 70-71, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 56-57, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 172-173, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 160-161, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 20-21, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 142-143, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 40-41, ISBN 88-85013-57-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 123, 125-126
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
  27. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 54-55
  28. ^ Ulrich Meisch, Anne-Ruth Scholl, Johannes A. Schmitt Catedra 15.2, Biochimie, a Universității din Saarland: „Cadmium - ein Wachstumsfaktor für den Schiefknolligen Anischampignon Agaricus abruptibulbus (Peck)”, Saarbrücken 1981 [1]

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto, „I funghi dal vero”,volumele 1-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Agaricus_abruptibulbus&oldid=16450596