Agaricus silvicola

specie de ciupercă


Agaricus silvicola și sylvicola (Carlo Vittadini, 1838 ex Charles Horton Peck, 1872), sin. Psalliota silvicola (Carlo Vittadini, 1838 ex Charles Richon & Ernest Roze, 1885),[1] numit în popor ciupercă de pădure (ca și Agaricus silvaticus precum Agaricus vaporarius)[2], este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agaricus. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase și în cele de conifere, mai ales pe lângă fagi respectiv molizi, crescând solitar sau în grupuri mici, de la câmpie până la munte, din mai până în octombrie.[3][4][5]

Agaricus silvicola
Anisch. Duennfl..JPG
Ciupercă de pădure
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Agaricus
Specie: A. silvicola
Nume binomial
Agaricus silvicola
(Vittad.) Peck (1872)
Sinonime
  • Agaricus campestris subsp. silvicola Vittad.(1838)
  • Pratella flavescens Gillet (1878)
  • Psalliota silvicola (Vittad.) Richon & Roze (1885)
  • Agaricus flavescens (Gillet) Sacc. (1887)
  • Fungus flavescens (Gillet) O.Kuntze (1898)
  • Agaricus essettei Bon (1983)

DescriereModificare

  • Pălăria: are un diametru de 6-12 cm și este amenajată central peste picior, fiind inițial semisferică, cu marginea răsfrântă către picior, dar se aplatizează destul de repede, devenind la bătrânețe aproape plană. Cuticula este uscată cu aspect fibros, prezentând niciodată solzi sau scuame. Coloritul este originar alb, dar trece odată cu vârsta sau pe vreme uscată ușor în culoarea crem-gălbuie. Se decolorează la atingere sau leziune pal-gălbui.
  • Lamelele: sunt lungi, subțiri, stau aglomerate, și libere de picior, inițial albe, schimbând coloritul apoi în pal-roz, gri-roz și la bătrânețe în maro de ciocolată închis.
  • Sporii: sunt netezi și ovoidali cu o dimensiune cuprinsă între 5–6 × 3–4 microni. Culoarea lor este brun-purpurie.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-10 cm, o lățime de 1-1,5 (2) cm și este alb, neted, aproape cilindric, deja în tinerețe gol pe interior, sfârșind într-un mic bulb mărginit și turtit fără volvă care se decolorează la atingere gălbui. Prezintă o manșetă simplă, albă, membranoasă, trecătoare care se răsfrânge în jos peste picior.
  • Carnea: este albă, destul de fragilă, pe măsura avansării în vârstă moale, îngălbenind (nici odată înroșind) după tăiere. Exemplare mai bătrâne capătă un accent maroniu. Buretele este de gust dulceag, având un miros intensiv de anason sau de migdale, mai ales spre bază, care nu se pierde complet în timpul preparării.[3][4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu Hidroxid de potasiu galben.[6]

ConfuziiModificare

În mod general, ciuperca pădurii poate fi doar confundată cu alte specii inofensive de genul Agaricus care au miros de anason sau de alune, cum sunt Agaricus abruptibulbus,[7] Agaricus albolutescens (comestibil),[8] Agaricus arvensis[9] sau Agaricus macrosporus,[10] dar și cu celelalte soiuri albuie ale genului Agaricus fără mirosul specific, ca de exemplu Agaricus bitorquis,[11] Agaricus campestris,[12] sau, de asemenea, cu Amanita Eliae,[13] Calocybe gambosa[14] ori Volvariella speciosa sin. Volvariella gloiocephala.[15] Excepția face otrăvitorul Agaricus xanthodermus, a cărui carne de bază este colorată mereu galben, mirosind a iod, fenol sau cerneală.[16] Altfel se prezintă situația, dacă un începător ar confunda soiul cu specii letale cum sunt Amanita phalloides, Amanita verna, Amanita virosa sau Inocybe erubescens care este în tinerețe alb.

Specii asemănătoare în imaginiModificare

Specii otrăvitoare de confundatModificare

Specii comestibile de confundatModificare

ValorificareModificare

Cu toate că această specie nu-și pierde mirosul de anason în timpul preparării complet, ciuperca de pădure este un burete mult căutat și consumat, pentru că gustos și de calitate bună. El poate fi pregătit ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci sau adăugat la un sos de carne, în special de vânat.[17] Gustos este de asemenea cu jumări de ou, prăjit în unt cu verdețuri, ca umplutura unei plăcinte de foaie sau în mod ardelean (seu de porc, ceapă, ciuperci tăiate, morcov, păstârnac, boia ardei, smântână).[18]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 68-69, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 134-135, ISBN 3-405-11568-2
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 211
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 303, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 168-169, ISBN 3-405-11774-7
  8. ^ S. M. Zeller: „New or Noteworthy Agarics from the Pacific Coast States”, în: „Mycologia”, vol. 30, 1938, p. 468-474
  9. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 70-71, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 172-173, ISBN 3-405-11774-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 160-161, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 20-21, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 128-130
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 170-171, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
  18. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 54-55

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto, volumele 1-4 (vezi la note).
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare