Deschide meniul principal

Ciuperca pieptănușului

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Entoloma sinuatum)

Entoloma sinuatum (1871), sin. Rhodophyllus sinuatus (1951), denumită în popor ciuperca pieptănușului,[1] este o specie de ciuperci otrăvitoare posibil letală de basidiomicete din familia Entolomataceae și genul Entoloma. Buretele coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe terenuri calcaroase sau acre în păduri foioase sub stejari și, fagi, crescând în cercuri („cearcăne de vrăjitoare”), precum grupuri în locuri umede. El apare din mai până în octombrie (noiembrie).[2][3]

Entoloma sinuatum sin.

Rhodophyllus sinuatus

Entoloma sinuatum group.JPG
Ciuperca pieptănușului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
Specie: E. sinuatum
Nume binomial
Entoloma sinuatum
(Pers.) P.Kumm. (1871)
Sinonime

Agaricus lividus Bull. (1788)
Agaricus sinuatus Pers. (1801)
Entoloma lividum (Bull.) Quél. (1872)
Rhodophyllus lividus (Bull.) Quél. (1886)
Rhodophyllus sinuatus (Bull.) Quél. (1888)
Entoloma eulividum Noordel. (1985)

Toxic.png

IstoricModificare

 
P. Kummer

Și acest soi a fost menționat de multe ori sub denumiri diferite. Aici cele mai importante: Specia a fost descrisă și pictată pentru prima oară de Pierre Bulliard sub numele Agaricus lividus în cartea sa Herbier de la France, volumul 8, din anul 1788.[4] După ce Christian Hendrik Persoon la redenumit în Agaricus sinuatus (1801), micologul francez Lucien Quélet i-a dat trei însemnări noi: Entoloma lividum (1872), Rhodophyllus lividus (1886) și Rhodophyllus sinuatus (1888).[5], pe când între timp, micologul german Paul Kummer îi da-se o denumire numai puțin luată în seamă: Entoloma sinuatum (1871).[6]

Din mijlocul secolului al XX-lea, a fost folosit numele Rhodophyllus sinuatus dat de micologul german Rolf Singer în anul 1951 în toate cărțile de ciuperci.[7]

În sfârșit micologul olandez Machiel Noordeloos (n. 1949) a propagat în lucrarea sa Fungi Europaei din 1992, redenumirea în numele aproape uitat dat anterior de Paul Kummer: Entoloma sinuatum[8] care este valid până astăzi (situația pe 11 octombrie 2014).[9]

DescriereModificare

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[10]

  • Pălăria: are un diametru de 6-15 cm, este fragedă și cărnoasă, mai întâi semisferică, devenind apoi convexă și în final plată, ondulată neregulat și adesea tare cocoșată. Cuticula este netedă, nelucioasă, cu fibre radiale de gri-ocru. Coloritul diferă între albicios, cenușiu și pătat cenușiu-brun.
  • Lamelele: stau nu prea dense, sunt înalte și subțiri, mereu intercalate, fiind inițial albe, apoi de un roz-închis.
  • Sporii: sunt angulari-ovoidali, aproape hexagonali, au o mărime de 8-10 x 7-8,5 microni, fiind de un colorit roz murdar.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-14 cm și o grosime de 1,5-3 cm, este, destul de masiv, puternic, deseori curbat, subțiat în partea de sus, acolo brumat,cu baza îngroșată, inițial plin, la bătrânețe gol. Coloritul este alb murdar până la slab galben. Acest burete nu are manșetă în jurul piciorului.
  • Carnea: este albă și cam fragedă, de asemenea la marginea pălăriei. Ciuperca este de gust plăcut cu un miros de faină proaspătă.[2][3]
  • Reacții chimice: Lamelele se colorează cu sulfat de fier brun și cu sulfovanilină⁠(de) violet.[11]

ToxicitateModificare

Această ciupercă este cea mai toxică și otrăvitoare din genul Entoloma, care poate provoca după consum complicații gastrointestinale mortale, mai ales la copii și persoane în vârstă care au un sistem imunitar al organismului mai scăzut. Zece la sută din toate cazurile de otrăvire sunt cauzate de această ciupercă. Se suspectă, că cauza intoxicației ar fi un glicovinil (C4H7NO2), de asemenea sunt conținute lectine fungide care duc în mod specific la agregare de celule sanguine de grupa de sânge A.[12] și alcaloide.[13] În plus, acest soi conține cele mai mari concentrări de cupru, zinc, mercur și arsen în relație cu alte specii.[14][15]

Simptomele de ingestie încep după 20 minute, dar deseori de abia după 4 ore de la ingerare. Principalele simptome pe care se observă la persoane care au consumat astfel de ciuperci sunt: stări de greață și vărsături, probleme acute și severe la nivel gastrointestinal cu diaree, dureri mari de cap, dificultăți respiratorii, amețeli si dureri de burtă.[16]

ConfuziiModificare

 
C. gambosa
 
E. sinuatum

Buretele poate fi confundat cu specii comestibile și toxice acelui gen cum sunt între altele: Entoloma abortivum (comestibil),[17] Entoloma clypeatum (comestibil)[18] Entoloma excentricum (otrăvitor)[19] sau Entoloma hiemale,[20] dar și cu bureți altor genuri, ca de exemplu Agaricus campestris (comestibil),[21] Clitocybe nebularis (fiert comestibil),[22] Clitopilus prunulus (comestibil),[23] Hygrophorus russula (comestibil),[24] Lepista glaucocana (comestibil),[25]> Lepista personata, (comestibil)[26] Russula citrina (comestibil) ),[27] Tricholoma columbetta (comestibil),[28] Tricholoma irinum sin. Lepista irina, (comestibil)[29] sau Tricholoma pseudoalbum (necomestibil)[30].

De cele mai multe ori Entoloma sinuatum (ciuperca pieptănușului) este confundată cu savuroasa Calocybe gambosa (buretele de mai).[31]

Specii asemănătoareModificare

NoteModificare

  1. ^ Denumirea română
  2. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 236-237, ISBN 3-405-11774-7
  3. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 123, 125-126
  4. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France”, volumul 8, Editura Didot et Debure, Paris 1788, tabl. 382
  5. ^ Index fungorum, descrierea ciupercii pieptănușului
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde etc.” (Ghid pentru știința micologiei) cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 97-98
  7. ^ Rolf Singer: „Die Agaricales in der modernen Taxonomie”, Editura A. R. Gantner Verlag KG, Vaduz 1951, p. 672–73
  8. ^ Machiel Noordeloos: „Fungi Europaei”, vol. 5: Entoloma, Editura Giovanna Biella, Saronno (Italia) 1992, p. 111
  9. ^ Noul nume Entoloma sinuatum
  10. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 256, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Jürgen Guthmann, Christoph Hahn, Rainer Reichel: „Taschenlexikon der Pilze Deutschlands - Ein kompetenter Begleiter zu den wichtigsten Arten, Editura Quelle & Meyer, Wiebelsheim 2011, p. 142 pp, ISBN 978-3-494-01449-4
  13. ^ Jaume Bastida, Fransesc Viladomat, Jose M. Llabrés, Carles Codina, „Screening of higher fungi from Catalonia for alkaloids-II”. International Journal of Crude Drug, 1987
  14. ^ M. Tuzen, E. Sesli, M. Soylak: Mustafa (2007), „Trace element levels of mushroom species from East Black Sea region of Turkey”, Food Control nr. 18 (7), 2007, p. 806–811
  15. ^ Arsen în Entoloma
  16. ^ Simptomele otrăvirii
  17. ^ Entoloma abortivum
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 238-239, ISBN 3-405-11774-7 
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 268-269, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 322-323, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 280-281, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 322-323, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 336-337, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 298-299, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 316-317, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 256-257, ISBN 3-405-12124-8
  31. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 130

BibliografieModificare

  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147, 192 p.
  • Bruno Cetto, vol. 1, 2, 3, 4 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950

Legături externeModificare