Deschide meniul principal


Entoloma (Elias Magnus Fries, 1836 ex Paul Kummer, 1871) sin. Rhodophyllus (Lucien Quélet, 1886),[1] este un gen mare de ciuperci din ordinul Agaricales și familia Entolomataceae din încrengătura Basidiomycota, aproape toate fiind otrăvitoare sau necomestibile. Ele sunt preponderent saprofite, unele specii fiind însă simbionți micoriza. Conform micologului și specialistului pentru aceste specii, Machiel E. Noordeloos, cresc în Europa peste 200 de specii (fără zone alpine), global aproximativ 1000. Genul este împărțit în patru subcategorii.[2] Numele generic este derivat din cuvintele grecești (greacă ἐντός=interior) și (greacă λῶμα= franjuri, pricinuit margini răsfrânte spre interior).[3] Tip de specie este Entoloma sinuatum.

Entoloma sin. Rhodophyllus
Roetling Riesen (7).JPG
Ciuperca pieptănușului
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Specia tip
Entoloma sinuatum
(Bull.) P.Kumm. (1871)
Specii (selecție)
Sinonime
  • Agaricus trib. Entoloma Fr. (1836)
  • Claudopus Gillet (1876)
  • Rhodophyllus Quél. (1886)
  • Arenicola Velen. (1947)

IstoricModificare

Renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries, a clasificat toate ciupercile cu lamele rozalii mai întâi în categoria Hyporhodius în marele său gen Agaricus, între ele și cele patru forme din genul ulterior Entoloma, bazând pe forma pălăriei, lamelelor și mărimii, ca triburi Agaricus, sub denumirile Eccilia, Leptonia, Nolanea (1821)[4] și Entoloma (1836).[5] Cunoscutul micolog german Paul Kummer a ridicat Entoloma, Nolanea, Leptonia și Eccilia la nivelul de gen în 1871.[6] Lucien Quélet a creat un nou gen, Rhodophyllus, care a legat toate ciupercile cu lamele rozalii și spori angulari (asemănători originalul Hyporhodius) în 1886.[7] Cele două clasificări au coexistat până de curând.

Deseori denumirea lui Quélet se găsește în cărți autentice de micologie, în special în cele cu un concept de gen mai amplu, respectiv în cele din țări cu limba romană. Micologul francez Henri Romagnesi (un suporter al denumirii Rhodophyllus) a studiat genul în ultimele decenii, descriind specii noi și creând o nouă clasificare infragenerică, făcându-l unul dintre cele mai bine cunoscute și studiate din familia Agaricaceae până în prezent.[8].

Între timp se decid din ce în ce mai mulți autori de cărți despre ciuperci și savanți pentru taxonul lui Kummer.

DescriereModificare

 
Diverse specii mici Entoloma

Din cauza diversității acestui gen rămân de menționat numai puține caracteristici comune. Cea fără incertitudine, dar pentru un culegător neaparentă, este forma colțuros-ovoidală, aproape hexagonală a sporilor. În rest contează:[9]

  • Pălăria arată în tinerețe marginea mereu răsfrântă spre interior.
  • Ciuperca nu are resturi unui văl parțial sau universal.
  • Lamelele sunt mereu intercalate, du un colorit rozaliu (roz, roz-gălbui, roz murdar).
  • Piciorul este fără solzi sau negi și nu are inel precum bulb sau/și volvă.
  • Carnea are aproape mereu un miros de făină sau castraveți proaspeți (rar penetrant și la specii mici adesea imperceptibil), gustul fiind la cele mai multe specii nu neplăcut.

SubcategoriiModificare

Genul este împărțit originar în patru subcategorii. Aceste au fost puse la îndoială de unii autori care au încercat să ridică subgenurile în rang de gen ca de exemplu cunoscutul micolog italian Giacomo Bresadola în volumul XII al marii sale opere Iconographia Mycologica din 1929.[10] Dar cercetările biologice moleculare recente au dovedit apartenența lor la genul Entoloma. Datorită rezultatelor studiilor filogenetice, diverși micologi lucrează în prezent la extinderea subcategoriilor (la până 12) precum secționarea lor.[11] Exemple:[10][12]

  • Subgenul Nolanea (3) sunt de formă gracilă cu pălării conice sau în formă de clopot precum lamele aderate și ascendente.
    • Entoloma cetratum (Fr.) M.M. Moser (1978)
    • Entoloma conferendum (Britzelm.) Noordel. (1980)
    • Entoloma icterinum (Fr.) M.M. Moser (1978)
    • Entoloma.juncinum (Kühner & Romagn.) Noordel. (1979)
    • Entoloma murrayi (Berk. & M.A.Curtis) Sacc. (1899)
  • Subgenul Eccilia (4) sunt soiuri mici, cu pălării ombilicale în centru și cu lamele decurente spre picior.
    • Entoloma griseocyaneum (Fr.) P. Kumm. (1871)
    • Entoloma lanicum (Romagn.) Noordel. (1981)
    • Entoloma phaeocyathus (Bres.) Noordel. (1979)
    • Entoloma politum(Pers.) Donk (1979)
    • Entoloma undatum (Gillet) M.M. Moser (1978)

Galerie de subgenuri în imaginiModificare

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Machiel E. Noordeloos: „Bestimmungsschlüssel zu den Arten der Gattung Entoloma(Rötlinge) in Europa”, cu 12 acuarele de E. Ludwig, Editura IHW-Verlag, Eching 1994
  3. ^ Helmut Genaust: „Etymologisches Wörterbuch der botanischen Pflanzennamen”, Editura Springer, Basel 1983, p. 163 ISBN 978-3-7643-1399-9
  4. ^ Elias Magnus Fries: „Systema mycologicum…”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 201, 204, 207
  5. ^ Elias Magnus Fries: „Epicrisis Systematis Mycologici seu Synopsis Hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Upsala 1836-1838, p. 143
  6. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 23 pp.
  7. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 57
  8. ^ Machiel E. Noordeloos: „Fungi Europaei: Entoloma”, Editura Giovanna Biella, Saronno 1992., p. 13
  9. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 234-243, ISBN 978-3-440-14530-2
  10. ^ a b Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica”, vol. XII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. 551-595
  11. ^ Jean-Marc Moncalvo și alții: „One hundred and seventeen clades of euagarics”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, nr. 23, Editura Academic Press, Amsterdam 2002. p. 357-400
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 45, ISBN 3-405-12116-7

BibiliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare