Wikipedia

Entoloma griseocyaneum

specie de ciupercă

Entoloma griseocyaneum (Elias Magnus Fries, 1818 ex Paul Kummer, 1871) din încrengătura Basidiomycota, în familia Entolomataceae și de genul Entoloma[1][2] este o specie de ciuperci necomestibile rară și saprofită. Un nume popular nu este cunoscut. Bureții trăiesc în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol calcaros în grupuri mici prin iarbă și trifoi, în pajiști, pe pășuni, în parcuri și la margini de pădure adesea pe lângă pini de pădure și ienupări. Apar de la câmpie până la zonele subalpine din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4][5]

Entoloma griseocyaneum
Genul Entoloma, aici specia Entoloma griseocyaneum
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Entolomataceae
Gen: Entoloma
Specie: E. griseocyaneum
Nume binomial
Entoloma griseocyaneum
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus griseocyaneus Fr. (1818)
  • Rhodophyllus griseocyaneus (Fr.) Quél. (1886)
  • Hyporrhodius griseocyaneus (Fr.) J.Schröt (1888)
  • Entoloma griseocyaneum var. rhodocephalum Maire (1933)
  • Rhodophyllus griseocyaneus var. nudipes J.Favre (1955)
  • Leptonia griseocyanea (Fr.) P.D.Orton (1960)
  • Entoloma griseocyaneum var. nudipes (J. Favre) Bon & Cheype (1987)
  • Entoloma griseocyaneum var. glyciosmus Esteve-Rav. & A.Ortega (1999)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
P. Kummer

Numele binomial a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 2 al operei sale Observationes mycologicae din 1818.[6]

Apoi, în 1871, micologul german Paul Kummer a transferat specia la genul Entoloma sub păstrarea epitetului, de verificat în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen,[7] fiind numele curent valabil (2021).

Sinonime obligatorii sunt Rhodophyllus griseocyaneus a lui Lucien Quélet (1886),[8] Hyporrhodius griseocyaneus a lui Joseph Schröter (1888)[9] și Leptonia griseocyanea a lui Peter Darbishire Orton (1960),[10] dar, de asemenea, celelalte taxoane propagate precum variațiile descrise sunt autorizate (vezi infocaseta).

Epitetul este derivat din cuvintele latine (latină grisens=gri, de culoarea perlei)[11] și (latină cyaneus=azuriu, albastru ca apa [mării]), [12] datorită aspectului general.

Descriere

modificare
 
Bres.: Entoloma griseo-cyaneum
  • Pălăria: destul de subțire și slab higrofană are un diametru de 3,5-4,5 (6) cm, este la început conică, nu ombilicală, apoi convexă, adesea cu centrul puțin afundat și cicatricial încrețit, marginea rămânând mereu netedă. Cuticula în vârf netedă este în rest fin până grosolan pâsloasă, uneori aproape cu un aspect brumat, fără caneluri. Coloritul în tinerețe foarte deschis gri-bej, devine cu timpul mai mult gri-brun și în mijloc ceva mai închis.
  • Lamelele: înghesuite și destul de groase, cu multe lameluțe intercalate de lungime diferită precum parțial bifurcate, ascendente și strâmt aderate la picior, sunt inițial crem-albicioase, mai târziu cu nuanțe puternice de roz, muchiile convexe fiind de culoarea lamelelor și netede.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-7 (8) cm și o grosime de 0,4-0,8 cm, este mai mult sau mai puțin cilindric, spre bază uneori puțin subțiat, fin fibros și gol pe dinăuntru. Suprafața la vârf albă cu un aspect de hârtie de șlefuit de altfel gri mediu și brumată fibros albicios, uneori cu nuanțe slab albăstruie, la bază parțial alb-pâsloasă, nu prezintă un inel și nu se decolorează la atingere.
  • Carnea: subțire și relativ friabilă este sub vârf apos gri-brună, în miez albă și în picior gri deschis până gri-crem, mirosul fiind stătut aromatic ca de carne nu mai prea proaspătă, iar gustul slab de ciuperci și puțin amar.[3][4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori rozalii sub-elipsoidali, hetero-dimetrici cu 5-9 colțuri obtuze în vedere laterală și una sau mai multe picături uleioase în centru, având o mărime de 9,7-10,7-11,6 x 5,9-6,6-7,3 microni. Pulberea lor este de un brun-roșiatic. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare măsoară 40-45 x 10-12 microni. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) lipsesc. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu hife de peste 10 µm grosime sunt intacte, în apropierea creștetului un trichoderm cu celule terminale cilindrice, zvelt până lat cuneiforme, foarte voluminoase, cele mai mari cu o dimensiune de 100-200 x 30-50 microni, cu o pigmentație intracelulară complet discretă, foarte palidă, nici încrustată, nici vidă sau granulară și fără cleme. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) au o structură clar trichodermă, și hife de obicei dispuse în lanț precum celule terminale, clar erecte, cilindrice cu un vârf rotunjit de aproximativ 25-50 µm lungime și 6-8 µm lățime.[13][14]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[15]
  •  
    E. griseocyaneum: pălărie, lamele și picior

Confuzii

modificare

Buretele poate fi confundat preponderent cu specii necomestibile sau toxice ale aceluiași gen, cum sunt între altele: Entoloma cetratum (otrăvitor),[16] Entoloma conferendum sin. Entoloma staurosporus (probabil toxic),[17] Entoloma excentricum (necomestibil),[18] Entoloma hiemale (necomestibil),[19] Entoloma jubatum (necomestibil),[20] Entoloma mougeotii (necomestibil),[21] Entoloma rhodopolium (otrăvitor),[22] Entoloma sepium (comestibil, crește sub porumbar),[23] Entoloma sordidulum (otrăvitor),[24] sau Entoloma undatum (necomestibil),[25] dar și cu bureți a altelor genuri, ca de exemplu Tricholoma inamoenum (necomestibil).[26] Foarte periculoasă este confuzia cu specii din genul Inocybe, toate fiind grav toxice până letale, cum ar fi: Inocybe asterospora (foarte otrăvitoare, posibil letală),[27] Inocybe cookei,[28] Inocybe corydalina (necomestibilă, foarte slab otrăvitoare),[29] Inocybe erubescens sin. Inocybe patouillardi (letal),[30] Inocybe grammata (otrăvitor),[31] Inocybe napipes (otrăvitor, carnea tăiată devine ușor maronie, crește mai târziu),[32] Inocybe rimosa sin. Inocybe perlata,[33] Inocybe splendens (foarte otrăvitor)[34] sau Inocybe squamata (foarte otrăvitor).[35]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !!Entoloma cetratum!!
  •  
    !!Entoloma conferendum!!
  •  
    !Entoloma excentricum!
  •  
    !Entoloma jubatum!
  •  
    !Entoloma mougeotii!
  •  
    Entoloma rhodopolium
  •  
    !!Entoloma sordidulum!!
  •  
    !Entoloma undatum!
  •  
    !!!Inocybe asterospora!!!
  •  
    !!Inocybe cookei!!
  •  
    !Inocybe corydalina!
  •  
    !!!Inocybe erubescens!!!
  •  
    !!Inocybe.grammata!!
  •  
    !!Inocybe.napipes!!
  •  
    !!Inocybe.splendens!!
  •  
    !!! Inocybe rimosa sin. perlata !!!
  •  
    !Tricholoma inamoenum!

Valorificare

modificare

Ciuperca nu este otrăvitoare, dar din cauza mirosului, a calității cărnii precum al gustului nu neapărat plăcut, nu este comestibilă. Mai departe, specia, fiind rară, ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 266-267 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 298-299, ISBN 88-85013-46-5
  5. ^ a b Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 417, ISBN 3-8289-1619-8
  6. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Ernest Mauritius, Greifswald, 1822, p. 96
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 97
  8. ^ Lucien Quélet: „Enchiridion Fungorum in Europa Media et Praesertim in Gallia Vigentium”, Editura Octave Doin, Paris 1886, p. 58
  9. ^ Joseph Schröter (Ferdinand Kohn ed.): „Die Pilze Schlesiens”, în: „Kryptogamen-Flora von Schlesien”, vol. 3, partea 1, Editura J. U. Kern, Breslau 1888, p. 617
  10. ^ P.D. Orton: „Leptonia griseocyanea”, în: „Transactions of the British Mycological Society”, vol. 43, nr. 2, 1960, p. 177
  11. ^ Johann Gottfried Haas: „Vollständiges lateinisch-deutsches und deutsch-lateinisches Handwörterbuch”, partea 1, Editura August Schumann, Ronneburg și Leipzig 1808, p. 269
  12. ^ Johann Gottfried Haas: „Vollständiges lateinisch-deutsches und deutsch-lateinisches Handwörterbuch”, partea 1, Editura August Schumann, Ronneburg și Leipzig 1808, p. 160
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 553
  14. ^ Machiel E. Noordeloos: „Entoloma (Agaricales) in Europe - Synopsis and Keys to All Species and a Monograph of the Subgenera Trichopilus, Inocephalus, Alboleptonia, Leptonia, Paraleptonia, and Omphaliopsis”, Editura J. Cramer, Vaduz 1987, p. 194, fig. 101, ISBN: 978-34435-1013-8
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 259, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 272-273 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 268-269, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 266-267 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 210-211 – 2 și p. 222-223 – 1, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 119, ISBN 978-3-8427-0483-1
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 290-291, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 272-273 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 330-331 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 238-239, ISBN 3-405-12081-0
  34. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
  35. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • German Josef Krieglsteiner et al.: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 4, - în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 4: „Ständerpilze: Blätterpilze II (Hell- und Dunkelblättler)“, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2003, p. 285-286, ISBN 978-3-8001-3281-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brandpilze“, Editura Julius Springer, Berlin-Heidelberg, 1928, p. 233
  • Frieder Gröger: „Bestimmungsschlüssel für Blätterpilze und Röhrlinge in Europa”, partea 1, vol. 13, în: Regensburger Mykologische Schriften, Regensburg 2006, p. 489
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, p. 436, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder & Armin Kaiser: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 4: „Ständerpilze. Blätterpilze II“, Editura Ulmer, Stuttgart 2003, p. 461, ISBN 3-8001-3281-8
  • Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, p. 135, ISBN 978-3-940316-00-4
  • Machiel E. Noordeloos: „Entoloma”, vol. 1, Editura Libreria editrice Giovanna Biella, Saronno 1992, p. 549

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Entoloma_griseocyaneum&oldid=14579955