Deschide meniul principal

Bureți porumbei

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Tricholoma columbetta)

Tricholoma columbetta (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871), din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Tricholoma,[1] este o ciupercă comestibilă, denumită în popor bureți porumbei[2] sau porumbiță, porumbițe.[3] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol acru și nisipos, niciodată pe cel calcaros, în păduri de foioase cu preferință sub stejari, și mesteceni, mai rar în cele de conifere, prin luminișuri, la margini de pădure și de drum, crescând în grupuri mari precum cercuri de vrăjitoare. Timpul apariției este din iunie până în noiembrie (decembrie).[4][5]

Tricholoma columbetta
2012-10-12 Tricholoma columbetta (Fr.) P. Kumm 318304.jpg
Porumbițe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Tricholoma
Specie: T. columbetta
Nume binomial
Tricholoma columbetta
(Fr.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus columbetta Fr. (1821)
  • Agaricus impolitus Lasch (1829)
  • Tricholoma impolitum (Lasch) P. Kumm. (1871)
  • Gyrophila columbetta (Fr.) Quél. (1886)
  • Gyrophila impolita (Lasch) Quél. (1886)

DescriereModificare

 
Bres.: T. columbetta
  • Pălăria: are un diametru de 7-10 (12) cm, este cărnoasă, inițial arcuită, aproape ovoidală, cu marginea răsfrântă spre picior și apoi extinsă, bont cocoșată, cu marginea subțire, ondulată și ușor pâslită. Cuticula este netedă și mătăsoasă, fin radial-fibros incarnată, în tinerețe și la umezeală ceva unsuroasă. Culoarea ei este albă, la maturitate adesea presărată cu pete roze, albăstruie sau violacee.
  • Lamelele: sunt neregulate, inițial aglomerate, înghesuite, mai târziu ceva mai late și distanțate, rotunzite până bombate, cu muchii ușor crestate. Coloritul rămâne până la bătrânețe alb.
  • Sporii: sunt albi (câteodată cu pete albastre la bază), ovoidali până ușor elipsoidali, fibros-mătăsoși, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini cizi) (translucizi), având o mărime de 5–7,5 × 4–5 microni. Pulberea lor este albă.
  • Piciorul: este destul de lung cu o lungime de 6-10 (12) cm și o grosime de 0,8 până la 2 cm, fiind cilindric (câteodată ușor îndoit), fără manșetă, plin, fibros și de culoare albuie care arată adesea tonuri rozalii spre pălărie și albastru-verzuie spre bază.
  • Carnea: rămâne (și după tăiere) albă, destul de tare, cărnoasă și groasă. Ciuperca are un miros slab de faină proaspătă (care dispare după fierbere) și un gust plăcut, tot ceva făinos.[4][5]

ConfuziiModificare

Există mai mulți bureți comestibili care pot fi confundați cu Tricholoma columbetta, ca de exemplu cu Agaricus arvensis,[6] Clitopilus prunulus,[7] Entoloma clypeatum sin. Rhodophyllus clypeatus (scutul pieptănușului), Lepista irina,[8] Tricholoma goniospermum sin. Tricholosporum goniospermum (are la început o cuticulă alb-gălbuie, apoi gri-ruginie până la violet deschis cu lamele de aceiași culoare cu miros intensiv de faină proaspătă),[9] Volvariella speciosa (nu se dezvoltă în păduri, miros imperceptibil sau ușor de ridichi, gust aproape ceva neplăcut)[10] sau cu necomestibilul Tricholoma album (inițial cu miros rânced-făinos, apoi pământos, gust iute și amar).[11]

Mult mai periculoasă este confuzia cu bureți otrăvitori până letali, în special în stadiul de tinerețe al dezvoltării lor, astfel cu: Amanita verna (fără miros de făină, cu inel, bulb și volvă),[12] Amanita virosa (fără miros de făină, cu inel, bulb și volvă),[13] Clitocybe phyllophila, sin. Clitocybe cerussata (Se dezvoltă în același locuri ca pestrița dar este ceva mai mică carnea miroase aromatic-dulce, având un gust plăcut, la bătrânețe amărui. Buretele conține o doză mare de muscarină. O probă trebuie să fie scuipată imediat.),[14] Entoloma sinuatum sin. Rhodophyllus sinuatus (Ciuperca pieptănușului), (carne albă, miroase în tinerețe tot de faină proaspătă, apoi, deja devreme, râncedă și respingătoare. Ea se poate deosebii și prin lamelele ei care sunt la început de culoare albui-gălbuie, schimbând repede spre roz și roșu de somon.),[15] Inocybe erubescens sin. Inocybe patroullardii (Burete cărămiziu) (Crește în același locuri. În tinerețe este foarte asemănător, dar își schimbă culoarea curând spre roșu-maro iar lamelele spre maroniu. Mirosul nu est de faină proaspătă, ci fructuos-spirituos.),[16] sau Inocybe geophylla (are lamele albicioase, mai târziu ocru-maronii, cu un miros tipic foarte dezgustător, conținând o doză mare de muscarină).[17]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Pestrițele sunt ciuperci destul de savuroase. Exemplare tinere pot fi folosite împreună cu alte ciuperci de pădure. Conservarea în oțet sau untdelemn este de asemenea posibilă. Ele pot fi preparate ca buretele de mai.[18]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 306-307, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 156-157, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 114-116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 316-317, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 282-283, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 90-91, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 92-93, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Karl și Gretl Kronberger: „ Das farbige Pilzbuch”, Editura Falken-Verlag Erich Sicker, Wiesbaden 1974, p. 81, ISBN 3-8068-0215-7
  16. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 129, 164, 166
  17. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 240-241, ISBN 978-3-440-13447-4
  18. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 62-64, ISBN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-3 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare