Deschide meniul principal

Ciuperci cu lame de pământ

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Inocybe geophylla)

Inocybe geophylla (Pierre Bulliard), 1791 ex Paul Kummer, 1871), .[1] din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe, denumită în popor ciuperci cu lame de pământ,[2] este, împreună cu celelalte specii din acest gen, o ciupercă otrăvitoare, provocând adesea intoxicații destul de grave. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord foarte des, crescând preferat în grupuri în păduri de conifere, de foioase și mixte, la margini de drum, prin parcuri și livezi, preferat pe sol umed, din (mai) iunie până în noiembrie. Această specie variază tare în colorit.[3][4]

Inocybe geophylla
Inocybe geophylla, Medford.jpg
Ciuperci cu lame de pământ
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Inocybaceae
Gen: Inocybe
Specie: I. geophylla
Nume binomial
Inocybe geophylla
(Bull.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus geophyllus Bull. (1791)
  • Agaricus geophyllus Sowerby (1798)
  • Agaricus candidus Fr. (1815)
  • Gymnopus geophyllus (Bull.) Gray (1821)
  • Agaricus pleoceps Pers. (1828)
  • Agaricus clarkii Berk. & Broome (1873)
  • Inocybe geophylla var. lilacina (Peck) Gillet (1878)
  • Inocybe geophylla var. lutescens Gillet (1878)
  • Inocybe clarkii (Berk. & Broome) Sacc. (1887)

IstoricModificare

Această specie a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea Agaricus geophyllus de savantul francez Pierre Bulliard în volumul 2 al lucrării sale Histoire des champignons de la France din 1791.[5] Uimitor este, că, 7 ani mai târziu, în 1798, micologul englez James Sowerby a descris ciuperca sub aceiași denumire. În urmă, multe surse, în special din secolul trecut, s-au referit la el cu privire la numele binomial. Dar între timp chiar și Index Fungorum acceptă numai taxonomia Bulliard/Kummer, descrierea lui Bulliard fiind cea mai veche.[1]

După introducerea taxonului Inocybe prin renumitul savant Elias Magnus Fries, de verificat în volumul 2 al cărții sale Monographia Hymenomycetum Sueciae din 1863,[6] micologul german Paul Kummer (1871) a transferat soiul la acest gen, păstrând epitetul.[7]

Acest soi a fost descris de nenumărate ori, incluzând multe variații.

DescriereModificare

 
Bres.: Inocybe geophylla

În urmare este descrisă specia de bază.

  • Pălăria: are un diametru de 2-6 cm, este subțire, întins conică sau în formă de clopot care se aplatizează treptat cu înaintarea în vârstă, fiind adesea adâncită în mijloc cu un gurgui destul de proeminent și turtit în centru. Marginea arată la început nu rar o cortină palidă care dispare repede, iar prezintă la bătrânețe în regulă crăpături scurte. Cuticula este în tinerețe fin brumată, mătăsoasă și câteodată presărată cu resturi ale valului parțial, dezvoltând de abia în vârstă fibre radiale. Coloritul este la început alb, schimbând cu timpul la albicios, gri-gălbui până ocru-gălbui.
  • Lamelele: sunt dense, destul de groase și bulboase, cu lameluțe scurte intermediare la margine și numai slab-atașate de picior, aproape libere. Coloritul este inițial alb, la bătrânețe gri-maroniu până ocru-brun cu muchii alb-flocoase. Există și o variație liliacee.
  • Sporii: sunt gălbui-maronii ca lutul, ovoidal alungiți în formă de migdale, netezi, având o mărime de 8-10 x 5-6 microni. Pulberea lor este brună ca pământul. Basidiile cu un aspect de măciucă măsoară 25-35 x 6-8 microni. Cistidele au pereți groși, sunt fusiforme, bombate la mijloc și cu un smoc cristalin la vârf.[8]
  • Piciorul: are o înălțime de 3-6 și o grosime de 0,3-0,7 cm, fiind fibros, cilindric, ușor îngroșat și alb-pâslos la bază precum repede gol pe dinăuntru. Suprafața este albicioasă, lucioasă, și brumată respectiv slab făinoasă spre pălărie. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: albă, subțire, ne-oxidând în roșiatic la tăiere, având un miros dezgustător spermatic sau intens de aluat dospit, gustul fiind dulceag. Ea conține o doză mare de muscarină.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele (carnea) se decolorează cu lactofenol brun-violet.[9]
  • Variații: sunt descrise mai multe, cele mai importante fiind
    • Inocybe geophylla var. lilacina cu o suprafață liliacee până violetă[10] și
    • Inocybe geophylla var. lutescens cu o pălărie complet galben maronie până ocru-brună și picior albicios.[11]

ToxicitateModificare

Toxina care produce sindromul este muscarina. Manifestări clinice apar la intervale variabile de la ingestie (15 minute până la 3 ore) și constau în grețuri, vărsături, accentuarea tranzitului intestinal, diaree, dureri abdominale, creșterea tuturor secrețiilor (salivație, lăcrimare, hipersecreție bronhică), mioză (pupile mici), bradicardie sinuzală (puls rar), vasodilatație periferică, tremurături generalizate.

Mortalitatea: nu au fost semnalate decese timp de 20 ani.

Antidot: Atropina 0,5 mg subcutaneu sau intravenos la fiecare 15 minute până la obținerea uscăciunii mucoasei bucale. Pacienților care au ingerat cantități mari de ciuperci li se face spălătura gastrică cu suspensie de cărbune activat.[12][13]

ConfuziiModificare

Ciuperca și variațiile ei pot fi confundate în mod normal numai cu alte specii otrăvitoare de genul Inocybe, ca de exemplu: Inocybe aeruginascens,[14] Inocybe bongardii,[15] Inocybe cookei,[16] Inocybe corydalina,[17] Inocybe erubescens,[18] Inocybe fibrosa,[19] Inocybe godeyi,[20] Inocybe grammata,[21] Inocybe mixtilis,[22] Inocybe napipes,[23] Inocybe praetervisa,[24] Inocybe pudica,[25] Inocybe rimosa,[26] Inocybe splendens,[27] Inocybe squamata,[28] Inocybe terrigena[29] sau Inocybe umbratica[30] dar de asemenea cu comestibilele Agrocybe dura,[31] Agrocybe praecox,[32] Laccaria amethystina,[33] Laccaria laccata,[34] Lepista irina,[35] Mycena pura (condiționat comestibilă, ușor otrăvitoare),[36] sau Tricholoma columbetta [37]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

Ciuperci otrăvitoareModificare

Ciuperci comestibileModificare

NoteModificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ [https://ro.esdemgarden.com/laccaire-amethyst-2771Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Pierre Bulliard: „Histoire des champignons de la France”, vol. 2, Editura Barrois le jeune, Belin, Croullebois, Bazan, Paris 1791, tab. 522 (fasc. 127-132)
  6. ^ Elias Fries: „Monographia Hymenomycetum Sueciae“, vol. 2, Editura C. A. Leffler, Uppsala 1863, p. 346
  7. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 78
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 752
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 382, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 240-241, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 342-343
  12. ^ Dănuț Panaitescu: „Intoxicații cu ciuperci”
  13. ^ Pilzvergiftungen
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 226-227, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 250-251, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 397, ISBN 3-85502-0450
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
  28. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
  29. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 371, ISBN 3-85502-0450
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12124-8
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12081-0
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 192-193, ISBN 3-405-12116-7
  33. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
  34. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 270-271, ISBN 3-405-12081-0
  35. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 316-317, ISBN 3-405-12081-0
  36. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 139, 141, ISBN 3-426-00312-0
  37. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 306-307, ISBN 3-405-11774-7

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-5, 7 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare