Wikipedia

Inocybe umbratica

specie de ciupercă

Inocybe umbratica Lucien Quélet, 1884) din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe[1][2] este o specie rară de ciuperci otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte, pe sol acru, în grupuri, în păduri umbroase de conifere, mai ales sub molizi precum la margini de drumuri forestiere. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4][5]

Inocybe umbratica
Genul Inocybe, aici I. umbratica
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Inocybaceae
Gen: Inocybe
Specie: I. umbratica
Nume binomial
Inocybe umbratica
Quél. (1884)
Sinonime
  • Inocybe commixta Bres. (1884)
  • Inocybe paludinella var. umbratica (Quél.) Gminder (2010)
  • Inocybe umbratica f. aurantiaca Takah.Kobay. (2002)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Lucien Quelet

Numele binomial a fost determinat drept Inocybe umbratica de renumitul micolog francez Lucien Quélet în volumul 12 al jurnalului științific Comptes Rendus de l´Association Française pour l´Avancement des Sciences din 1884,[6] fiind și numele curent valabil (2021).

Taxonii Inocybe umbratica f. aurantiaca a micologului japonez Takahito Kobayashi din 2002[7] și Inocybe paludinella var. umbratica a micologului german Andreas Gminder din 2010[8] sunt acceptați sinonim, pe când denumirea renumitului micolog italian Giacomo Bresadola din 1884 nu mai este uzată.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină umbraticus=situat în umbră, trăind comod/confortabil),[9] datorită habitatului în care se dezvoltă.

Descriere

modificare
 
Bres.: Inocybe umbratica
  • Pălăria: cu un diametru de 2,5-4 (5) cm este subțire cu o grosime maximală de 1 cm, destul de fibroasă, inițial conică sau ca de clopot cu o cocoașă lată și pronunțată, mai târziu mai mult sau mai puțin plat convexă cu o cocoașă turtit-ascuțită și cu crăpături scurte, cuneiforme. Marginea la început îndoită spre interior, în vârstă spre exterior, are un aspect slab zdrențuros. Cuticula uscată, adesea doar neted-mătăsoasă poate fi și dens pâsloasă până fin lânoasă. Coloritul rămâne pentru mult timp mai mult sau mai puțin alb opac, pentru a se decolora la bătrânețe până la gri-bej cu nuanțe gălbuie mai ales în centru.
  • Lamelele: sunt destul de subțiri și aglomerate, intercalate precum aderate la picior cu un dinte. Coloritul mai întâi albui până gri-albicios cu o tentă gălbuie, devine odată cu vârsta bej sau palid gri-brun cu nuanțe măslinii. Muchiile netede cu multe gene fine albicioase se ondulează slab la bătrânețe.
  • Piciorul: de 3-5 (6) înălțime și de 0,4-0,5 cm grosime este cilindric, uneori slab îndoit în partea de jos, fibros și plin pe dinăuntru, cu baza numai foarte puțin umflată, dar astfel de puternic întrețesută cu un fetru miceliar, că simulează un aspect de bulb. Suprafața netedă este brumată dens în deplin. Coloritul inițial alb devine la bătrânețe ceros. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: destul de robustă și fibroasă, de colorit alb până crem-albicios care se decolorează la bază galben după tăiere, având un miros pământos, prăfos, slab spermatic, și un gust blând. Ea conține muscarină.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, de colorit ocru, colțuros-stelați, cu o mărime de 7,2-8,9 x 5,1-6,7 microni. Pulberea lor este asemănătoare argilei sau a tutunului. Basidiile clavate cu preponderent 4 sterigme fiecare măsoară 20-55 x 6-7 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 40 (50)-45 (65) x 12 (13)-14 (20) microni cu pereți foarte groși (până la 5 µm) sunt fusiform-ventricoase, vârfurile fiind de culoare deschis maronie în formă de ciucuri cu incrustații apicale. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) și pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) cu aspect aproape identic și ei cu pereți galbeni, groși de până la 5 µm care se subțiază spre bază măsoară 35-50 x 10-14-(16) microni, paracistidele (cistide numai puțin diferențiate de pe muchiile lamelor) numeroase fiind alungit clavate. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) similare cu cheilocistidele cu o dimensiune de 35-45-50 x 10-13-(16) microni, prezente la baza piciorului, sunt situate între celule lunguiețe sau în formă de balon.[10][5]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]
  •  
    I. umbratica, aspect lateral
  •  
    I. umbratica, lamele și picior

Confuzii

modificare

Ciuperca și variațiile ei pot fi confundate în mod normal numai cu alte specii otrăvitoare de genul Inocybe, ca de exemplu: Inocybe cookei,[12] Inocybe fibrosa,[13] Inocybe geophylla (otrăvitoare),[14] Inocybe hirtella,[15] Inocybe pudica,[16] Inocybe rimosa,[17] Inocybe sambucina (posibil letală),[18] Inocybe sindonia (posibil letală),[19] Inocybe squamata[20] sau Inocybe whitei,[21] dar, de asemenea, cu comestibilele Agrocybe dura,[22] Hygrophorus eburneus,[23] și Tricholoma columbetta[24] precum cu necomestibilele Entoloma excentricum,[25] și Tricholoma album[26] sau cu otrăvitoarea Hebeloma crustuliniforme.[27]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Agrocybe dura
  •  
    !Entoloma excentricum!
  •  
    !!Hebeloma crustuliniforme!!
  •  
    Hygrophorus eburneus
  •  
    !!Inocybe cookei!!
  •  
    !!!Inocybe fibrosa!!!
  •  
    !!Inocybe geophylla!!
  •  
    !!!Inocybe hirtella!!!
  •  
    !!!Inocybe.rimosa!!!
  •  
    !!!Inocybe sambucina!!!
  •  
    !!!Inocybe sindonia!!!
  •  
    !!!Inocybe whitei!!!
  •  
    !Tricholoma album!
  •  
    Tricholoma columbetta

Valorificare

modificare

Inocybe umbratica conține muscarină, astfel ar provoca intoxicații severe în caz de ingerare, dar cazuri cu un rezultat fatal nu sunt cunoscute.[28]

Nu mâncați niciodată bureți de genul Tricholoma iuți și/sau amari pentru că provoacă mereu tulburări gastrointestinale, parțial foarte severe.[29]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank 1
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Paul Konrad, André Maublanc: „Icones selectae fungorum”, vol. 2, Editura P. Lechevalier, Paris 1932, p. 104
  5. ^ a b J. Stangl: „Die eckigsporigen Rißpilze (2)”, în: „Zeitschrift für Pilzkunde”, iulie 1976, p. 26, 31
  6. ^ Lucien Quélet: „Lepiota castanea”, în: „Comptes rendus de l'Académie des Sciences (CRAS)”, vol. 12, 1884, p. 500
  7. ^ T. Kobayashi: „Inocybe umbratica f. aurantiaca”, în: „Nova Hedwigia” vol. 124 (supliment), 2002, p. 81
  8. ^ Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, p. 650, ISBN 978-3-8001-3572-1
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1227, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 734 - 2
  11. ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 260
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 248-249, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 304-305, ISBN 978-3-8354-1839-4
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 85, 116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 252-253 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 194-195, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Österreichische Mykologische Gesellschaft
  29. ^ Pilzforum 123

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Irmgard Krisai-Greilhuber: „Die Makromyceten im Raum von Wien: Ökologie und Floristik”, Editura IHW-Verlag, Eching 1992, ISBN: 978-3980-27326-8
  • Roger Heim: „Encyclopédie mycologique”, vol. 1, Editura P. Lechevalier, Paris 1931, p. 144-145
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde: Blätterpilze-Dunkelblättler“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1958
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Carlton Rea: „British Basidiomycetae - A Handbook to the Larger British Fungi”, Editura University Press, Cambridge 2015, ISBN: 978-1-107-48736-9
  • Universitatea "Babeș-Bolyai: „Contribuții botanice”, Editura Universitatea "V. Babeș", Facultatea de Științe Naturale-Geografie. Grădina Botanică, Cluj-Napoca 1985
  • W(ulfard) Winterhoff (ed.): „Fungi in Vegetation Science”, Editura Springer Science+Business Media, Dordrecht 2012, ISBN: 978-94-011-2414-0

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Inocybe_umbratica&oldid=14639852