Wikipedia

Inocybe sambucina

specie de ciupercă

Inocybe sambucina (Elias Magnus Fries, 1821 ex Lucien Quélet, 1887) din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe[1][2] este o specie rară de ciuperci otrăvitoare care poate provoca intoxicații letale. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri, pe sol nisipos, fără sau sărac în calcar, în păduri de conifere și mixte cu predilecție sub molizi și. pini. Apare de la câmpie la munte, din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Inocybe sambucina
Genul Inocybe, aici I. sambucina
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Inocybaceae
Gen: Inocybe
Specie: I. sambucina
Nume binomial
Inocybe sambucina
(Fr.) Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus obesus Batsch (1789)
  • Agaricus sambucinus Fr. (1821)
  • Gymnopus obesus (Batsch) Gray (1821)
  • Agaricus sambucinus var. obesus (Batsch) Pers. (1828)
  • Inocybe geophylla var. sambucina (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Ripartites laevigatus P.Karst. (1879)
  • Inocybe laevigata P.Karst. (1889)
  • Derminus sambucinus (Fr.) J.Schröt (1889)
  • Inocybe geophylla var. maxima Torrend (1912)
  • Pleurotus obesus (Batsch) Murrill (1917)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Lucien Quélet

Specia a fost descrisă pentru prima dată drept Agaricus obesus de omul de știință german August Batsch în volumul 3 al marii sale opere Elenchus Fungorum latine et germanice din 1789,[5] dar numele binomial hotărât este Agaricus sambucinus, creat de faimosul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din 1821.[6]

Apoi, în 1872, renumitul micolog francez Lucien Quélet a transferat specia corect la genul Inocybe sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 5 al Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard,[7] fiind numele curent valabil (2021).

Sinonim obligatoriu este Inocybe geophylla var. sambucina, denumit astfel de cunoscutul micolog german Paul Kummer în lucrarea sa principală Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.[8]

Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, însă nu (mai) sunt folosite.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină sambucus=soc),[9] datorită culorii cuticulei, similară cu cea a florilor socului.

Descriere modificare

 
Bres.: Inocybe sambucina
  • Pălăria: cu un diametru de 4-7 (9) cm este relativ cărnoasă pentru acest gen de ciuperci, robustă, fibroasă, inițial în formă lată de clopot, mai târziu mai mult sau mai puțin aplatizată cu o cocoașă accentuată, la bătrânețe chiar adâncită în centru și cu crăpături radiale uneori adânci. Marginea la început îndoită în jos devine cu timpul puțin ondulată și în sfârșit răsucită în sus. Cuticula este mătăsoasă, de fapt netedă, dar colant foarte fin și dens radial-fibroasă, la umezeală unsuroasă, nu rar brumată argintiu. Coloritul în tinerețe alb, devine repede albicios ca floarea socului, pentru a se decolora cu avansarea în vârstă gălbui până brun-gălbui de-a lungul fibrelor, mijlocul rămânând albui.
  • Lamelele: sunt slab bombate, subțiri și destul de aglomerate, intercalate precum fin aderate cu un dinte la picior, muchiile drepte devenind zimțate la bătrânețe. Coloritul mai întâi albicios, devine odată cu vârsta palid bej-gălbui.
  • Piciorul: de 4-8 (11) înălțime și de 1-2 (3) cm grosime este drept, ocazional slab îndoit, gros, fibros și plin pe dinăuntru, cu baza ușor umflată. Suprafața canelată longitudinal este pe deplin brumată. Coloritul inițial alb capătă la bătrânețe nuanțe gălbuie. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: fibroasă, dură și fermă, de colorit alb cu nuanțe gălbuie care nu se decolorează după tăiere are un miros spermatic, în tăietură insistent dulceag și un gust blând. Ea conține o doză mare de muscarină.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori ruginii alungiți ovoidal, puțin în formă de rinichi cu un apicol, netezi, având o mărime de (9) 10-12 x 6-7 microni. Pulberea lor este brun-roșiatică. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 30-35 x 8-9 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 75-90 x 15-20 microni cu pereți de până la 3 µm grosime sunt clavat fusiforme, pediculate, vârfurile uneori cu, uneori fără structuri cristaline. Pereții nu reacționează cu hidroxid de potasiu. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) asemănătoare în aspect, dar mai mici, cu pereți subțiri, au o dimensiune de 40-75 x 16-20 microni, nepurtând incrustații în vârf.[10][11]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[12]
  •  
    I. sambucina, spori
  •  
    I. sambucina, lamele și picior în diverse stadii de evoluție

Confuzii modificare

Ciuperca și variațiile ei pot fi confundate în mod normal numai cu alte specii otrăvitoare de genul Inocybe, ca de exemplu: Inocybe cookei,[13] Inocybe erubescens,[14] Inocybe fibrosa,[15] Inocybe geophylla (otrăvitoare),[16] Inocybe hirtella,[17] Inocybe pudica,[18] Inocybe rimosa,[19] Inocybe sindonia (posibil letală),[20] Inocybe squamata,[21] Inocybe umbratica[22] sau Inocybe whitei,[23] dar, de asemenea, cu comestibilele Agrocybe dura,[24] Agrocybe praecox,[25] și Tricholoma columbetta[26] precum cu necomestibilele Entoloma excentricum,[27] și Tricholoma album[28] sau cu otrăvitoarea Hebeloma crustuliniforme.[29]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Agrocybe dura
  •  
    Agrocybe praecox
  •  
    !Entoloma excentricum!
  •  
    !!Hebeloma crustuliniforme!!
  •  
    !!Inocybe cookei!!
  •  
    !!!Inocybe erubescens!!!
  •  
    !!!Inocybe fibrosa!!!
  •  
    !!Inocybe geophylla!!
  •  
    !!!Inocybe hirtella!!!
  •  
    !!!Inocybe.rimosa!!!
  •  
    !!!Inocybe sindonia!!!
  •  
    !!Inocybe squamata!!
  •  
    !!Inocybe.umbratica!!
  •  
    !!!Inocybe whitei!!!
  •  
    !Tricholoma album!
  •  
    Tricholoma columbetta

Valorificare modificare

Specia este foarte otrăvitoare pentru că conține muscarină însă doze mari. După o scurtă perioadă de latență de la 15 minute la 2 ore, simptomele încep cu salivație, lacrimare, constricție a pupilei, tulburări vizuale severe, scăderea tensiunii arteriale și puls lent, vărsături, diaree și colici gastrice. O intoxicație fatală are loc în principal în cazuri severe (prin consumul de cantități mai mari) și/sau tărăgănate de otrăvire sau la persoane care au deja o stare de sănătate precară.[30]

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  4. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 306-307, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ August Batsch: „Elenchus Fungorum latine et germanice”, vol. 3, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1789, p. 89, tab. 39, fig. 216 Elenchus Fungorum Arhivat în , la Wayback Machine.
  6. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 257
  7. ^ Lucien Quélet: „Inocybe sambucina”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, vol. 5, 1872, p. 182
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 78
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1066, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 750
  11. ^ Verein für Pilzkunde Basel: ”Jahresdokument 2014”, Editura asociației, Basel 2014, p. 40
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 385, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 202-203, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 304-305, ISBN 978-3-8354-1839-4
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 192-193, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 85, 116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 252-253 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 194-195, ISBN 3-405-11774-7
  30. ^ Pilzforum

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 458-459, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde“, vol. 1: „Die wichtigsten und häufigsten Pilze mit besonderer Berücksichtigung der Giftpilze“, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Berlin 1983
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich, R. Pilger: Die höheren Pilze (Basidiomycetes)“, Editura Springer, Berlin-Heidelberg 1983, ISBN: 978-3-64290-770-8
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Inocybe_sambucina&oldid=15763690