Deschide meniul principal

Stânjenițe

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Lepista irina)

Lepista irina (Elias Magnus Fries, 1838 ex Howard E. Bigelow, 1959), sin. Tricholoma irinum (Elias Magnus Fries, 1838 ex Paul Kummer, 1871),[1] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Lepista, al cărui nume generic este derivat din cuvântul latin (latină lepista=blid de băut[2] și (latină irinus=referitor la zeița Iris, ca curcubeul).[3] Acest soi saprofit, denumit în popor stânjenițe,[4] crește în grupuri cu multe exemplare precum în cercuri de vrăjitoare. El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase precum de conifere, preferat pe sol calcaros, prin luminișuri ierboase, dar de asemenea în grădini, sau parcuri. Apare de la câmpie până la munte, din (august) septembrie până la sfârșitul lui noiembrie.[5][6]

Lepista irina sin. Tricholoma irinum
Veilchen-Ritterling am Geschwister-Scholl-Weg Ruhland, "Heldenhain" nahe Heinestraße 02.jpg
Stânjenițe
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Lepista
Specie: L. irina
Nume binomial
Lepista irina
(Fr.) H.E.Bigelow (1959)
Sinonime
  • Agaricus irinus Fr.. (1838)
  • Tricholoma irinum (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Gyrophila irina (Fr.) Quél. (1886)
  • Rhodopaxillus irinus (Fr.) Métrod (1942)
  • Clitocybe irina (Fr.) H.E.Bigelow & A.H.Sm. (1969)
  • Lepista irina var. Lepista montana Bon (1985)

IstoricModificare

Primul micolog care a descris specia sub denumirea Agaricus irinus a fost renumitul Elias Magus Fries în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838.[7]

În 1871, micologul german Paul Kummer a transferat soiul la genul Tricholoma, de verificat în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen,[8] iar, în 1959, micologul american Howard E. Bigelow (n. 28 iunie 1923 – d. 21 noiembrie 1987) l-a clasificat sub genul Lepista, văzând diferențe clare privind felului de evoluție.[9]

După ce s-a dovedit, că genul Tricholoma este unul de micoriză, iar cel al genului Lepista unul saprofit, de acea, denumirea foarte apreciată, parțial până în prezent (și în România), nu a mai putut fi susținută. Numele binomial dat de Bigelow este valabil până astăzi (2018).

DescriereModificare

 
Bres.: Tricholoma irinum
  • Pălăria: are un diametru de 5-13 cm, este destul de cărnoasă, inițial aproape semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi extinsă, turtit cocoșată, cu marginea subțire și ondulată. Specia este higrofană (schimbă culoarea la umezeală). Cuticula este netedă și mată, în tinerețe brumată, mai târziu goală. Coloritul tinde de la albicios peste crem-albicios, roșu de carne deschis, fiind la bătrânețe slab maroniu. Mijlocul este adesea de culoare mai închisă.
  • Lamelele: sunt neregulate, subțiri, aglomerate, aderate la picior și acolo ușor rotunjite precum de depărtat fără probleme. Coloritul este pentru scurt timp aproape alb, devenind repede crem până crem-roz.
  • Sporii: sunt elipsoidali, aproape netezi (presarăți cu putini țepi foarte scurți), neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod) și hialini (translucizi), având o mărime de 7-9 × 3-3,7 microni. Pulberea lor este crem până crem-gălbuie.
  • Piciorul: este destul de lung cu o lungime de 5-10 (15) cm și o grosime de 1,3 până la 2,5 cm, fiind cilindric, nu rar puțin în formă de măciucă, fără manșetă, plin, la maturitate împăiat, fibros și de culoare albuie spre pălărie și murdar maroniu spre bază.
  • Carnea: rămâne (și după tăiere) albă până alb-rozalie, este ceva apoasă și cărnoasă în pălărie. Ciuperca are un miros puternic de stânjenel și un gust plăcut.[5][6]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu acid lactic purpur-violet, cu fenol după un sfert de oră brun-purpuriu și cu tinctură de Guaiacum după câteva minute albastru.[10]

ConfuziiModificare

Există mai mulți bureți comestibili care pot fi confundați cu Lepista irina, ca de exemplu cu Agaricus arvensis,[11] Clitopilus prunulus,[12] Entoloma clypeatum sin. Rhodophyllus clypeatus (scutul pieptănușului), Entoloma prunuloides (necomestibil),[13] Lepista personata (comestibil),[14] Leucopaxillus giganteus,[15] Tricholoma columbetta,[16] Tricholoma goniospermum sin. Tricholosporum goniospermum (are la început o cuticulă alb-gălbuie, apoi gri-ruginie până la violet deschis cu lamele de aceiași culoare cu miros intensiv de faină proaspătă),[17] Volvariella speciosa (nu se dezvoltă în păduri, miros imperceptibil sau ușor de ridichi, gust aproape ceva neplăcut)[18] sau cu necomestibilul Tricholoma album (inițial cu miros rânced-făinos, apoi pământos, gust iute și amar).[19]

Mult mai periculoasă este confuzia cu bureți otrăvitori până letali, în special în stadiul de tinerețe al dezvoltării lor, astfel cu: Amanita verna (fără miros de făină, cu inel, bulb și volvă),[20] Amanita virosa (fără miros de făină, cu inel, bulb și volvă),[21] Clitocybe phyllophila, sin. Clitocybe cerussata (Se dezvoltă în același locuri ca pestrița dar este ceva mai mică carnea miroase aromatic-dulce, având un gust plăcut, la bătrânețe amărui. Buretele conține o doză mare de muscarină. O probă trebuie să fie scuipată imediat.),[22] Entoloma sinuatum sin. Rhodophyllus sinuatus (Ciuperca pieptănușului), (carne albă, miroase în tinerețe tot de faină proaspătă, apoi, deja devreme, râncedă și respingătoare. Ea se poate deosebii și prin lamelele ei care sunt la început de culoare albui-gălbuie, schimbând repede spre roz și roșu de somon.),[23] Inocybe erubescens sin. Inocybe patroullardii (Burete cărămiziu) (Crește în același locuri. În tinerețe este foarte asemănător, dar își schimbă culoarea curând spre roșu-maro iar lamelele spre maroniu. Mirosul nu est de faină proaspătă, ci fructuos-spirituos.),[24] sau Inocybe geophylla (are lamele albicioase, mai târziu ocru-maronii, cu un miros tipic foarte dezgustător, conținând o doză mare de muscarină).[25]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Stânjenițele sunt ciuperci de savoare medie. Exemplare tinere pot fi folosite împreună cu alte ciuperci de pădure. Conservarea în oțet sau untdelemn este de asemenea posibilă. Ele pot fi preparate ca buretele de mai.[26]

În spațiile intercelulare există o peroxidază, care poate descompune β-carotenul în compuși aromatici.[27]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Gertraud Breyer: „Etruskisches Sprachgut im Lateinischen unter Ausschluss des spezifisch onomastischen Bereiches”, Editura Uitgeverij Peters, Leuven 1993, p. 213, ISBN 90-6831-335-5
  3. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 650
  4. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 527, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 316-317, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 48 [1]
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 132
  9. ^ Howard E. Bigelow: „Lepista irina”, în: „Canadian Journal of Botany”, nr. 37, 1959, p. 775
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 147, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 120-122, ISBN 3-426-00312-0
  12. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 114-116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  13. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 192-193, ISBN 978-3-440-13447-4
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 322-325, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 328-329, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 156-157, ISBN 978-3-440-13447-4
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 282-283, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 32-33, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 258-259, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 90-91, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 92-93, ISBN 3-405-11774-7
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Karl și Gretl Kronberger: „ Das farbige Pilzbuch”, Editura Falken-Verlag Erich Sicker, Wiesbaden 1974, p. 81, ISBN 3-8068-0215-7
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 129, 164, 166
  25. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 240-241, ISBN 978-3-440-13447-4
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 62-64, ISBN 3-453-40334-7
  27. ^ H. Zorn, S. Langhoff, M. Scheibner și alții: „A peroxidase from Lepista irina cleaves beta,beta-carotene to flavor compounds”, în: „Biological Chemistry, vol. 384, nr. 2005, ISSN 1431-6730, p. 1049-1056

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. III, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
  • Bruno Cetto, vol. 1-3 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare