Deschide meniul principal

Pâlnie ceroasă

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Clitocybe phyllophila)

Clitocybe phyllophila (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Paul Kummer, 1871), sin. Clitocybe cerussata (Elias Magnus Fries, 1821 ex Paul Kummer, 1871),[1] este o specie saprofită de ciuperci otrăvitoare, rareori chiar letală, din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Clitocybe, fiind denumită în popor pâlnie ceroasă.[2] Ea crește în grupuri cu mai multe exemplare precum în șiruri sau cercuri de vrăjitoare și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri acide până la cele bazice, de obicei îmbogățite în mod semnificativ cu azot, în păduri de foioase sub fagi și cele de conifere preferat sub molizi, pe risipit, dar de asemenea adesea prin vinarițe sau mălaiul cucului. Specia apare, de la câmpie până la munte, din (august) septembrie până în noiembrie (decembrie).[3][4][5]

Clitocybe phyllophila sin.

Clitocybe cerussata

Clitocybe phyllophila 041031w.jpg
Pâlnie ceroasă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Clitocybe
Specie: C. phyllophila
Nume binomial
Clitocybe phyllophila
Clitocybe phyllophila (Pers.) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus phyllophilus Pers. (1801)
  • Agaricus difformis Schumach. (1803)
  • Agaricus cerussatus Fr. (1821)
  • Clitocybe cerussata (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Clitocybe pithyophila (Fr.) Gillet (1874)
  • Omphalia phyllophila (Pers.) Quél. (1886)
  • Clitocybe difformis (Schumach.) Sacc., (1887)
Toxic.png

DescriereModificare

 
Bres.: C. cerussata
  • Pălăria: are o mărime de 3-9 (11) cm, este fibros-dură, inițial convexă, apoi plată și la maturitate adâncită în mijloc, dar niciodată în formă de pâlnie. Câteodată rămâne în centru un cocoș mic. Marginea este subțire, pentru destul de lung timp răsucită în jos, și numai rareori ceva ondulată. Cuticula este netedă, de culoare albicioasă până roșiatică ca carnea de vițel tânăr, acoperită în tinerețe de o brumă albă ca calcarul, pricinuind astfel un aspect mucegăios respectiv de ceară.
  • Lamelele: sunt subțiri, stau dense, cu scurte lamele intercalate și sunt ușor decurente la picior. Coloritul este la început alb, apoi ușor crem-gălbui, decolorând chiar câteodată spre brun-rozaliu.
  • Sporii: sunt elipsoidali, netezi, neamilozi (nu inträ in reactie cu iod) și hialini (translucizi), cu o mărime de 4-7,5 x 2,5-4 microni, basidiile având formă de buzdugan cu o mărime de 18-25 x 4,5-5,5 microni. Pulberea lor este albă până crem-albicioasă.
  • Piciorul: are o înălțime de 4–8 cm și o grosime de 0,5–1,2 cm, este inițial alb, neted, rareori brumat, plin, elastic, cilindric, adesea curbat, cu baza în mod normal îngroșată și fără manșetă. Se decolorează la bătrânețe ca pălăria.
  • Carnea: este albă, ușor gri-maronie în pălărie, subțire, apoasă, dură și fibroasă. Mirosul este plăcut dulcișor, câteodată ușor rășinos, cu un gust suav.
  • Reacții chimice: nu arată nici un fel de reacții.[3][4][5]

ConfuziiModificare

Buretele de fildeș fals poate fi confundat cu ciupercile asemănător de otrăvitoare Clitocybe candicans,[6] Clitocybe dealbata,[7] Clitocybe fragrans (miros de anason, crește prin păduri),[8] Clitocybe rivulosa[6] și Lyophyllum connatum sin. Clitocybe connata[9] dar, de asemenea, cu comestibilele Agrocybe dura[10] și Clitocybe odora (comestibil, forma albă, miros puternic de anason),[11] cu delicioasele Clitocybe gibba,[12] Clitopilus prunulus,[13] Calocybe gambosa, Marasmius oreades[14] precum cu ciuperci de genul comestibil Hygrophorus, ca de exemplu Hygrophorus agathosmus,[15] Hygrophorus chrysodon,[16] Hygrophorus eburneus sin. Hygrophorus karstenii,[17] Hygrophorus ligatus,[18] Hygrophorus nemoreus,[19] sau Hygrophorus persoonii sin. Hygrophorus olivaceoalbus.[20]

Specii asemănătoareModificare

ToxicitateModificare

Semnele de otrăvire sunt aceleași ca și în cazul de otrăvire Inocybe erubescens. Acest burete provoacă sindromul muscarian (sudorian): (Muscarina (muscardina)), găsită în această ciupercă în doze mari, produce intoxicații cu debut rapid, care afectează preponderent sistemul nervos. Simptomele caracteristice sindromului, se manifestă prin vasodilatație (eloxarea pereților vaselor de sânge), bradicardie, hipotensiune, contractarea pupilei, diaree, transpirație abundentă, hipersalivație, grețuri, vărsături, halucinații. Toate aceste semne se manifestă la 1-3 ore de la consum. Evoluția intoxicației este spectaculoasă și gravă pentru cardiaci. Sindromul nu lasă sechele, dar este rareori mortal. Cel mai mare pericol constă în pierderea masivă de lichide și de electroliți. Se intervine în primul rând cu atropină.[21][22]

Ciupercile mici albe sunt aproape întotdeauna periculoase! Începători ar trebui să evite mereu ciupercile albe de astfel de măsură!

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 296-297, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 136-137, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ a b Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
  7. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 147-148, ISBN 3-426-00312-0
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 294-295 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 326-327, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 354-355, ISBN 88-85013-46-5
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 338-339, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 148-150, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 268-269, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 434-435, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ B. Haberl B, J. J. Kleber, Th. Zilker: „Laubfreund-Trichterling (Clitocybe phyllophila)”, Abteilung für Klinische Toxikologie, München, 2000, [1]
  22. ^ Karlheinz Lohs, Ursula Stephan (ed.): „Fachlexikon Toxikologie”, Editura Springer, Berlin – Heidelberg 2009, p. 355, ISBN 978-3-540-27334-9

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto, vol. 1, 2, 3, 5 (vezi sus)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare