Wikipedia

Hygrophorus agathosmus

specie de ciupercă

Hygrophorus agathosmus (Elias Magnus Fries, 1815 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] denumit în popor buretele melcului,[3] este o specie destul de comună de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord preferat pe sol moderat umed și calcaros în păduri de conifere precum în cele mixte sub molizi și pini, crescând mereu în grupuri mari în cercuri de vrăjitoare, de la câmpie la munte, din iulie până în noiembrie.[4][5][6]

Hygrophorus agathosmus
Buretele melcului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. agathosmus
Nume binomial
Hygrophorus agathosmus
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus agathosmus Fr. (1815)
  • Agaricus cerasinus Berk. (1836)
  • Hygrophorus cerasinus (Berk.) Berk. (1860)
  • Limacium pustulatum var. agathosmum (Fr.) P.Kumm. (1871)
  • Limacium agathosmum (Fr.) Wünsche (1877)
  • Hygrophorus hyacinthinus Quél. (1886)
  • Hygrophorus agathosmus f. aureofloccosus Bres. (1928)
  • Hygrophorus agathosmus f. alba Candusso (1997)
  • Hygrophorus agathosmus var. hyacinthinus Kriegelst. (2001)
  • Hygrophorus hyacinthinus f. murinus E.Ludw. (2012)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Elias M. Fries

Numele binomial a fost determinat de marele savant suedez Elias Magnus Fries drept Agaricus agathosmus în volumul 1 al operei sale Observationes mycologicae din 1815.[7] În 1838, el însuși a transferat specia la genul Hygrophorus sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[8] acest taxon fiind numele curent valabil (2020). Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim (vezi infocaseta), dar nu sunt folosite și pot fi neglijate.

Epitetul este derivat din cuvintele grecești (greacă αγάθος=blajin, bun) și (greacă οσμέ=aromă, miros frumos),[9] datorită parfumului atrăgător al ciupercii.

Descriere

modificare
 
Bres.: Hygrophorus agathosmus
  • Pălăria: are un diametru de 4-7 (9) cm, este la început boltită semisferic cu marginea răsucită spre interior, apoi convexă și în sfârșit plată precum slab adâncită, prezentând adesea un gurgui mic și turtit în mijloc. Cuticula uneori zonată este netedă, la umezeală lipicioasă, marginea fiind acoperită adesea cu firicele scurte, iar centrul poate fi uneori slab scvămos. Cu excepția formei albe, coloritul pe fund albicios variază între deschis și închis cenușiu sau gri-brun murdar, în centru brun rareori chiar brun-negricios.
  • Lamelele: sunt mlădioase, clar distanțate, subțiri, arcuite, bifurcate și cu lameluțe intercalate, gratiile fiind nezimțate. În tinerețe sunt aderate drept la picior, devenind cu avansarea în vârstă slab decurente. Coloritul este alb, la bătrânețe cu nuanțe cenușii.
  • Piciorul: are o lungime de 4 la 9 (11) cm și o lățime de 1 până la 1,5 cm, este cilindric, uneori slab curbat, subțiat la bază, fiind alb, dar mai bătrân gri palid, preponderent fin brumat gri-brun, sub pălărie alb, foarte rar și galben-portocaliu (la forma albă nu se decolorează, nefiind brumat). Este plin pe dinăuntru, pe exterior uscat sau umed, niciodată lipicios-mucegăios. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este destul de moale, de culoare albă, uneori de un gri apos, mai groasă în mijloc și subțiată spre margine. Nu este mucoasă pe exterior. Mirosul este foarte particular, intensiv de marțipan sau migdale amare, gustul fiind blând.[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali sau asemănători unei migdale, hialini (translucizi) și netezi care se colorează cu Reactivul Melzer galben, având o mărime de 8-11 x 5-6 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare sunt clavate, măsoară 60-70 x 5-7 microni. Nu prezintă nici cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor), nici pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor). Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) constau dintr-o zonă gelatinoasă largă de 175-350 μm, formată din hife slab întrețesute, subțiri de doar 1,5-4 μm fără fibule (deși aceste se pot găsi pe hifele cărnii lamelelor).[10][11]
  • Reacții chimice: se decolorează carnea cu acid sulfuric roșu purpuriu, cu sulfoformol după scurt timp albastru deschis, și cu sulfovanilină violet.[12][13]
  •  
    H. agathosmus, spori
  •  
    H. agathosmus gri, pălărie
  •  
    H. agathosmus tânăr alb, lamele și picior
  •  
    H. agathosmus brun-cenușiu
  •  
    H. agathosmus gălbui
  •  
    H. agathosmus, grup

Confuzii

modificare

Forma albă a ciupercii poate fi confundată ușor cu Hygrophorus cossus (comestibil),[14] Hygrophorus eburneus (comestibil),[15] Hygrophorus penarioides (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, fiind mai mare cu cuticulă uscată și mătăsoasă precum ușor pătat pe picior, rar)[16] sau Cuphophyllus virgineus sin. Hygrocybe virginea (comestibil, se dezvoltă preferat prin pășuni),[17] mai departe, soiul seamănă cu Hygrophorus camarophyllus (comestibil),[18] Hygrophorus chrysodon (comestibil),[19] Hygrophorus discoxanthus (comestibilitate tare limitată, se dezvoltă tot sub fagi pe sol calcaros, dar cu miros puternic și nu prea plăcut, lamelele se decolorează galben-maroniu),[20] Hygrophorus gliocyclus (comestibil, se dezvoltă în păduri de conifere sub pini, rar),[21] Hygrophorus hypothejus (comestibil),[22] Hygrophorus latitabundus (comestibil),[23] Hygrophorus ligatus (comestibil, se dezvoltă sub molizi, fără miros sau gust specific)[24] Hygrophorus marzuolus (comestibil),[25] Hygrophorus nemoreus (comestibil, se dezvoltă în păduri de foioase)[26] Hygrophorus olivaceoalbus (comestibil),[27] Hygrophorus penarius comestibil, se dezvoltă tot sub fagi dar și sub stejari, mai gălbui)[28] Hygrophorus piceae (comestibil, se dezvoltă în păduri de molizi pe mușchi, fără miros, cu gust plăcut),[29] Hygrophorus poetarum (comestibil, se dezvoltă tot sub fagi, dar cu miros fructuos și roz sub cuticulă, destul de rar),[30] Hygrophorus pustulatus (comestibil)[31] sau Hygrophorus queletii (comestibil).[32]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Hygrocybe virginea
  •  
    Hygrophorus camarophyllus
  •  
    Hygrophorus chrysodon
  •  
    Hygrophorus cossus
  •  
    Hygrophorus discoxanthus
  •  
    Hygrophorus hypothejus
  •  
    Hygrophorus ligatus
  •  
    Hygrophorus nemoreus
  •  
    Hygrophorus marzuolus
  •  
    Hygophorus latitabundus
  •  
    Hygrophorus olivaceoalbus
  •  
    Hygrophorus penarius
  •  
    Hygrophorus penarioides
  •  
    Hygrophorus poetarum
  •  
    Hygrophorus pustulatus
  •  
    Hygrophorus queletii

Valorificare

modificare

Buretele este comestibil însă nu de valoare culinară deosebită, dar datorită faptului că este o specie întâlnită destul de des, se potrivește ca adăugare la de exemplu o ciulama de ciuperci. Nu este adecuat pentru uscare. Ciuperca firește poate fi conservată în ulei, oțet sau saramură după ce a fost prăjită.[33]

După examinarea potențialului antioxidant al speciei, ea conține cel puțin cinci acizi organici: acid oxalic, acid citric, acid malic, acid chinez (C7H12O6) și acid fumaric.[34]

Mai departe, biologii turci Mustafa Yamaç și Fatma Bilgili au dovedit, conform unui test de laborator standard pentru a determina activitatea anti-microbiană, că Hygrophorus agathosmus a arătat o inhibare a creșterii diferitelor bacterii patogene incluzând Escherichia coli, Klebsiella aerogenes (anterior Enterobacter aerogenes), Salmonella Typhimurium, Pseudomonas aeruginosa, ' Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis și Bacillus subtilis; de asemenea, inhibă creșterea drojdiilor Candida albica și Saccharomyces cerevisiae.[35]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 536, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 436-437, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 434-435, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 110-111, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 1, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1815, p. 16
  8. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 325 [1]
  9. ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Griechisch-Deutsches Wörterbuch für den Schulgebrauch”, vol. 1, Editura Henning’sche Buchhandlung, Erfurt și Gotha, 1829, p. 282 respectiv 258
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica”, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 319
  11. ^ Lexemuel Ray Hesler, Alexander Hanchett Smith: „North American Species of Hygrophorus”, Editura University of Tennessee Press, Knoxville, Tennessee 1963, p. 386-388
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 105, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 80
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 410-411, ISBN 88-85013-37-6
  16. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 114-115, ISBN 978-3-440-13447-4
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 390-391, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 432-433, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 100-101, ISBN 978-3-440-14530-2
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 90, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 424-425, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 430-431, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 378-379, ISBN 3-405-12124-8
  30. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 94, ISBN 3-85502-0450
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 446-447 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  33. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  34. ^ Bárbara Ribeiro, Joana Rangel et al.: „Contents of Carboxylic Acids and Two Phenolics and Antioxidant Activity of Dried Portuguese Wild Edible Mushrooms”, în: „Journal of Agricultural and Food Chemistry” vol. 54, nr. 22, 2006, p. 8530-8537
  35. ^ Mustafa Yamaç, Fatma Bilgili: „Antimicrobial Activities of Fruit Bodies and/or Mycelial Cultures of Some Mushroom Isolates”, în: „Pharmaceutical Biology”, vol. 44, nr. 9, 2006, p. 660-667

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Albert Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, p. 110, ISBN 3-8001-3536-1
  • Ioana Tudor: Ciupercile din flora spontană a României - Manualul culegătorului și consumatorului autohton, Editura Gramen, București 2010, p. 66, ISBN 978-606-92709-1-2

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_agathosmus&oldid=16136927