Wikipedia

Hygrophorus latitabundus

specie de ciupercă

Hygrophorus latitabundus (Max Britzelmayr, 1899) din încrengătura Basidiomycota, în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] este o specie rară de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește preferat pe sol calcaros, cald, moderat uscat până la proaspăt, alcalin și relativ sărac în nutrienți, numai sub pini, în păduri luminoase și ierboase de conifere, preferat în cele de pin, pe marginea lor precum în zone de câmpie cu ienupăr și pin, crescând în grupuri. Apare de la câmpie la munte din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Hygrophorus latitabundus
Genul Hygrophorus, aici Hygrophorus latitabundus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. latitabundus
Nume binomial
Hygrophorus latitabundus
Britzelm. (1899)
Sinonime
  • Hygrophorus olivaceoalbus var. obesus Bres. (1887)
  • Hygrophorus olivaceoalbus var. obesus (Bres.) Rea (1922)
  • Hygrophorus latitabundus f. alba Rocabruna & Tabarés (2005)
  • Hygrophorus limacinus Kühner și Romagn. (1953) fide Checklist of the British & Irish Basidiomycota (2005)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Max Britzelmayr

Numele binomial hotărât este Hygrophorus latitabundus, determinat de micologul bavarez Max Britzelmayr în volumul 80 al jurnalului botanic Botanisches Zentralblatt din 1899,[5] fiind și numele curent valabil (2023). Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile descrise sunt și ele acceptate drept sinonime.

Mai trebuie menționat că taxonul Hygrophorus limacinus în sensul savanților Giovanni Antonio Scopoli (1772) și Fr. (1838) este în prezent un nume exclus, indicat drept nomen confusum, din cauza interpretării variate, aplicată de exemplu pentru Hygrophorus persoonii și specii înrudite.[6] Chiar din contră, Hygrophorus limacinus în sensul micologilor Kühner și Henri Romagnesi (1953) este acceptat, dar conform Checklist of the British & Irish Basidiomycota din 2005, văzut de mulți micologi preponderent britanici drept sinonim al speciei aici descrise.[7]

Epitetul specific este derivat din verbul latin (latină latitare=a se ține ascuns, cu sufixul -bundus),[8] datorită probabil detecției grele a ciupercii, din cauza rarității ei.

Descriere modificare

 
Bres.: Hygrophorus limacinus
  • Pălăria: destul de mare, cărnoasă, nehigrofană, cu un diametru de 5-10 (12) cm este inițial emisferică cu marginea rulată spre interior, apoi convexă, plan-convexă cu o cocoașă obtuză, la bătrânețe nu rar adâncită în centru cu marginea îndoită spre jos. Cuticula netedă este aproape mereu învelită de un strat vâscos, doar la ariditate usucă ceva, fiind atunci mată. Coloritul este gri-brun până la brun-măsliniu, puțin opalescent, în mijloc mai închis.
  • Lamelele: groase, distanțate, ceroase, cu lameluțe intercalate de lungime diferită, sunt atașate față de picior atât larg adnate, cât și decurente sau semi-decurente. Coloritul este pentru mult timp alb, devenind apoi gălbui până la palid crem sau crem-roz. Muchiile de aceiași culoare sunt netede.
  • Piciorul: ferm, cărnos și plin pe dinăuntru cu o lungime de 5-10 (11,5) cm și o lățime de 1,5-4 cm este cilindric sau bombat, spre bază țuguiat, conectat cu marginea pălăriei printr-un voal lipicios și hialin (translucid). Suprafața cleioasă este spre vârf albă, chiar uscată, cu negi mici, albi și flocoși în rest acoperită de un strat cleios. Majoritatea tijei este presărată cu pete sau benzi neregulate, viperine gri-brune până la brun-măslinii pe fond albicios. Nu poartă un inel.
  • Carnea: fermă și groasă este albă până la galben palid. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este aromatic, fructuos și gustul blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, hialini (translucizi), neamilozi, elipsoidali până la alungit elipsoidali rar sub-cilindrici, măsurând 8-11,5 x 5-6 (7) microni. Pulberea lor este albă. Basidiile clavate cu preponderent cu patru sterigme (uneori doar cu 2-3 spori) fiecare au o dimensiune de (45) 50-60 (68) x 7 (8)-8(12) microni. Pileipellis (cuticula), este un ixo-trichoderm de hife neregulat gros de 300-1000 µm și lat de 1,5-6 µm cu sau fără un pigment intracelular maro pal și/sau incrustații fine, cu în plus granule intracelulare brune care nu se decolorează în soluții alcaline. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) lipsesc. Stipitipellis (coaja tijei) este un trichoderm gros de 400 µm de hife erecte precum de elemente terminale sub-cilindrice cu o dimensiune de 38-65 x 4-6 microni prezentând veruci pe picior.[9][10]
  • Reacții chimice: se decolorează cu hidroxid de potasiu pe vârful piciorului galben pal cu negi galbeni, pe cuticulă și pe baza tijei portocaliu strălucitor, apoi brun.[10]
  •  
    H. latitabundus tânăr: lamele și picior
  •  
    H.latitabundus matur: lamele și picior
  •  
    H. latitabundus tineri
  •  
    H. latitabundus la umezeală

Confuzii modificare

În mod general, Hygrophorus latitabundus poate fi confundat cu ciuperci comestibile și mai mult sau mai puțin savuroase aceleiași specii cum sunt: Hygrophorus agathosmus (comestibil),[11] Hygrophorus atramentosus (comestibil)[12] + imsgini, Hygrophorus camarophyllus (comestibil),[13] Hygrophorus discoideus (comestibil),[14] Hygrophorus erubescens (comestibil),[15] Hygrophorus fulgineus (comestibil),[16] Hygrophorus hypothejus (comestibil),[17] Hygrophorus meridionalis (comestibil),[18] Hygrophorus olivaceoalbus (comestibil),[19] Hygrophorus persoonii (comestibil)[20] sau Hygrophorus russula (comestibil).[21]

Specii asemănătoare în imagini modificare

  •  
    Hygrophorus agathosmus
  •  
    Hygrophorus atramentosus
  •  
    Hygrophorus camarophyllus
  •  
    Hygrophorus discoideus
  •  
    Hygrophorus erubescens
  •  
    Hygrophorus fuligineus
  •  
    Hygrophorus hypothejus
  •  
    Hygrophorus meridionalis
  •  
    Hygrophorus olivaceoalbus
  •  
    Hygrophorus persoonii
  •  
    Hygrophorus pustulatus
  •  
    Hygrophorus russula

Valorificare modificare

Hygrophorus latitabundus este o specie aromatică și gustoasă care se potrivește în bucătărie, după ce a fost curăță de mucilagiu, nu numai ca adăugare la o mâncare de alte ciuperci, dar, fiind rară, ar trebui fi cruțată și lăsată la loc.

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ MycoBank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 424-425, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 110-111 - 1, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Max Britzelmayr: „Hygrophorus latitabundus”, în: „Botanisches Zentralblatt”, vol. 80, München 1899, p. 118, t. 437 [1]
  6. ^ Checklist of the British & Irish Basidiomycota 1
  7. ^ Checklist of the British & Irish Basidiomycota 2
  8. ^ A. Holzmann: „Neues und möglichst vollständiges leteinisch-deutsches und deutsch-lateinisches Taschenwörterbuch”, vol. 1, Editura C.H. Stage’sche Buchhandlung, Augsburg și Leipzig 1813, p. 315
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 315
  10. ^ a b Machiel E. Noordeloos, Th. W. Kuyper & Else Christine Vellinga (ed.): „Flora agaricina neerlandica”, vol. 2, Editura Taylor & Francis Books, Boca Raton 1990, p. 131, ISBN 978- 90-6191-971-1
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 432-433, ISBN 88-85013-25-2
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 432-433, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 452-453 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 380-381, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Alexandru Eliseevici Kovalenko, Ė. L. Nezdoĭminogo: „Definitorium fungorum URSS”, Editura Наука (Știința), Leningrad 1989, p. 14, ISBN: 978-5020-26552-3 (în limba rusă și latină)
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 432-433 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, p. 352, ISBN: 978-84-9044-345-3
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 444-445 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 108-109 - 2, ISBN 978-3-440-14530-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 288-289 - 2, ISBN 3-405-12116-7

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, ISBN 978-3440-14364-3
  • Paul Konrad, André Maublanc: „Icones selectae fungorum”, Editura Paul Lechevalier, Paris 1937
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder, Armin Kaiser: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 2: „Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, Editura Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3531-8</ref>
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, cu 429 ilustrații, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_latitabundus&oldid=15978387