Wikipedia

Hygrophorus marzuolus

specie de ciupercă

Hygrophorus marzuolus (Elias Magnus Fries, 1821 ex Giacomo Bresadola, 1893), în familia Hygrophoraceae și de genul Hygrophorus,[1][2] denumit în popor băloasă de martie[3] sau băloasă timpurie,[4] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Această specie destul de rară (dar în unele locuri crescând din abundență) se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, dezvoltându-se în mod general în grupuri cu multe exemplare pe soluri proaspete, ușor acide până ceva alcaline, relativ sărace și nisipoase, deseori ascunsă sub frunze atrofiate, în păduri de conifere și de foioase, de la deal până în zonele montane. Ea apare odată cu topirea zăpezii, fiind foarte rezistentă la frig, din (ianuarie) februarie până în mai.[5][6][7][8]

Hygrophorus marzuolus
Băloasă de martie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hygrophoraceae
Gen: Hygrophorus
Specie: H. marzuolus
Nume binomial
Hygrophorus marzuolus
(Fr.) Bres. (1893)
Sinonime
  • Agaricus marzuolus Fr. (1821)
  • Agaricus cardarella subsp. marzuola (Fr.) Pers. (1828)
  • Clitocybe marzuolus (Fr.) Sacc. (1887)
  • Camarophyllus marzuolum (Fr.) Ricken (1915)
  • Limacium marzuolus (Fr.) Velen. (1920)
  • Limacium camarophyllum subsp. marzuolum (Fr.) Herink (1949)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Giacomo Bresadola

Numele binomial Agaricus marzuolus a fost determinat de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al trilogiei sale Systema Mycologicum din anul 1821.[9] Apoi, în 1893, cunoscutul preot și micolog italian Giacomo Bresadola a transferat specia la genul Hygrophorus, de verificat în volumul 11 al Atti della Reale Accademia degli Agiati di Rovereto,[10] fiind și numele curent valabil (2023).

Sinonime obligatorii sunt Clitocybe marzuolus a micologului italian Sacc.[11] și Limacium camarophyllum subsp. marzuolum a micologului ceh Josef Herink (1915–1999) din 1949,[12] ambele bazând pe descrierea lui Fries. Toate celelalte încercări de redenumire precum variațiile create sunt acceptate drept sinonime.

Epitetul specific se trage din cuvântul latin (latină Martius=luna martie, referitor la zeul Marte),[13] datorită timpului primei apariții ale ciupercii.

Descriere modificare

 
Bres. - Hygrophorus marzuolus
  • Pălăria: are un diametru de aproximativ 4-11 cm, este cărnoasă, tare, inițial globuloasă, apoi convexă și la maturitate plată, la bătrânețe chiar ușor adâncită, cu suprafața neregulată și bordura ondulată. Cuticula este netedă cu aspect mătăsos datorită micilor filamente care o acoperă, fiind niciodată lipicioasă sau unsuroasă. Coloritul variază de la albicios murdar până la gri metalic închis.
  • Lamelele: sunt ceroase, în tinerețe dense și bulboase, mai târziu groase, distanțate, unite prin vinișoare, numai puțin bifurcate și decurente de-a lungul piciorului. Culoarea lor este la început albă, devenind cu timpul gri-albăstrui.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 1,5-3 cm, fiind plin, cărnos și solid, cilindric sau ușor curbat precum nu rar îngroșat spre bază. Tija este albă, adesea cu aspect mătăsos și argintiu, mai târziu gri, partea superioară fiind brumată.
  • Carnea: este compactă, dar destul de fragedă, albă, subt cuticulă cenușie, cu miros abia perceptibil, nespecific și gust plăcut.[5][6][7]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi și neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), hialini (translucizi), elipsoidali până la sub-globuloși, măsurând 5-7,5 × 4-5 microni. Pulberea lor este albă. Basidiile îngust clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de (40) 55-60 x 5-8 microni și o lungime de până la 70 µm. Trama lamelară este iregulară.[14]
  • Reacții chimice: se pare că nu se decolorează cu substanțe chimice.[15]
  •  
    H. marzuolus, pălărie
  •  
    H. marzuolus, lamele
  •  
    H. marzuolus, lamele și picior
  •  
    H. marzuolus mai tineri
  •  
    H. marzuolus bătrân
  •  
    H. marzuolus, colonie

Confuzii modificare

Hygrophorus marzuolus poate fi confundat în tinerețe cu exemplare tinere ale soiurilor Calocybe gambosa sin. Tricholoma georgii, comestibil,[16] Entoloma sinuatum sin. Rhodophyllus sinuatus, foarte otrăvitor,[17] Inocybe erubescens sin. Inocybe patouillardi, letal,[18] Inocybe geophylla, foarte otrăvitoare (are lamele albicioase, mai târziu ocru-maronii, nu decurente la picior și cu un miros tipic foarte dezgustător. Ea conține o doză mare de muscarină.)[19] sau Tricholoma goniospermum sin. Tricholosporum goniospermum, comestibil (are la început o pălărie alb-gălbuie, apoi gri-ruginie până la violet deschis cu lamele de aceiași culoare precum miros intensiv de faină proaspătă; crește prin păduri și pajiști foarte des deja din aprilie/mai).[20]

Mai departe, culegători neexperimentați confundă specia cu ciuperci care apar mai târziu în an, cum ar fi: Clitopilus prunulus, comestibil,[21] Hygrocybe nitrata, necomestibilă (pălărie cenușie cu tonuri măslinii, picior de aceiași culoare cu pălăria, fragil și gol pe dinăuntru, miros nitros),[22] Hygrocybe ovina, necomestibilă (pălărie brun-gri-măslinie, picior de aceiași culoare cu pălăria, destul de subțire, carnea mai întâi înroșind apoi negrind, șubredă),[23] Hygrophorus agathosmus (comestibil),[24] Hygrophorus camarophyllus, comestibil,[25] Tricholoma columbetta, comestibil (tare asemănător cu lamele albe, câteodată cu nuanțe rozalii, nu decurente la picior care se dezvoltă preferat în păduri de foioase)[26] sau Tricholoma portentosum, comestibil (apare mult mai târziu).[27]

Specii asemănătoare modificare

  •  
    Calocybe gambosa
  •  
    Clitopilus prunulus
  •  
    !!!Entoloma sinuatum!!!
  •  
    !Hygrocybe nitrata!
  •  
    !Hygrocybe ovina!
  •  
    Hygrophorus agathosmus
  •  
    Hygrophorus camarophyllus
  •  
    !!!Inocybe erubescens!!!
  •  
    !!!Inocybe geophylla!!!
  •  
    Tricholoma columbetta
  •  
    Tricholoma portentosum

Valorificare modificare

Băloasă de martie este una din primele ciuperci ale anului și foarte apreciată datorită consistenței cărnii și a gustului. Ea poate fi preparată prăjită în unt cu sare, piper și pătrunjel, într-o supă pre-primăvăratică, ca adăugare la o salată sau cu jumări de ou.[28] Pe de altă parte, ciuperca este protejată în unele state europene. Culegeți-o numai acolo, unde apare des, altminteri aveți milă de ea.[29]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ „Denumire RO 2”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 430-431, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 112-113, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 118-119, ISBN 978-3-440-13447-4
  8. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 140, ISBN 978-1-4454-8404-4
  9. ^ Elias Magnus Fries: „Systema Mycologicum”, vol. 1, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1821, p. 84
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Hygrophorus marzuolus”, în: „Atti della Reale Accademia degli Agiati di Rovereto”, Editura Academiei, vol. 11, Rovereto 1893, p. 3
  11. ^ P. A. Saccardo: „Sylloge fungorum omnium husque cognitorum”, vol. 5, Editura „Sumptibus auctoris typis Seminarii”, (apoi R. Friedländer und Sohn, Berlin), Padova 1887, p. 164 [1]
  12. ^ Josef Herink: „Limacium camarophyllum subsp. Marzuolum”, în: „Ceská Mykologie”, vol. 3, nr. 8-10, Brno 1949, p. 109
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 728
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. VII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928, p. + tab. 318
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 187, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 276-277, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Karl sia Gretl Kronberger: „ Das farbige Pilzbuch”, Editura Falken-Verlag Erich Sicker, Wiesbaden 1974, p. 81, ISBN 3-8068-0215-7
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
  19. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 240-241, ISBN 978-3-440-13447-4
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 282-283, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 114-116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 442-443, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 398-399, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 434-435, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 432-433, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 85, 116, ISBN 978-3-8427-0483-1
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 432-433, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7
  29. ^ Periclitația buretelui

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto, vol. 1-3 (vezi sus)
  • Ettore Bielli: „Funghi. Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura De Agostini, Novara 2012, ISBN: 978-88418-7695-4
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Karl și Gretl Kronberger: „Das farbige Pilzbuch”, Editura H. G. Gachet & Co., Langen 1976, ISBN 3-8068-0215-7
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, vol. 2, Editura Paul Lechevalier, Paris 1971, ISBN: 978-27205-0514-0
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Hygrophorus_marzuolus&oldid=15817607