Wikipedia

Clitocybe

Clitocybe (Elias Magnus Fries, 1821 ex Friedrich Staude, 1857) din încrengătura Basidiomycota în ordinul Agaricales și familia Tricholomataceae,[1] este un gen de ciuperci saprofite foarte mare cu global în jur de 300, în Europa de 80 specii. În România, Basarabia și Bucovina de Nord este denumit pâlnioare.[2] Numele generic este derivat din cuvintele greci (greacă κλειδιά=pantă și (greacă κυβικά = cap), adică cap povârnit, în formă de pâlnie.[3] Ciupercile acestui gen sunt saprofite și se dezvoltă în grupuri cu multe exemplare precum în cercuri de vrăjitoare în păduri de foioase și de conifere, prin luminișuri ierboase, de asemenea prin iarbă în grădini, livezi sau parcuri, de la câmpie până la munte. Timpul apariției depinde de specie. Se poate găsi din mai până în noiembrie (decembrie). Unele specii, în special cele galben-maronii, sunt comestibile, multe necomestibile, iar câteva, mai ales cele albicioase, uneori serios otrăvitoare, chiar letale. Toxina principală este muscarina. Tip de specie este Clitocybe nebularis.[4][5][6]

Clitocybe
Clitocybe nebularis (cenușărese)
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Clitocybe
(Fr.) Staude (1857)
Specia tip
Clitocybe nebularis
(Batsch) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus subtrib. Dasyphylli Fr. (1821)
  • Agaricus trib. Clitocybe Fr. (1821)
  • Trigonipes Velen. (1939)
  • Clitocybe subgen. Pseudolyophyllum Singer (1943)
  • Singerella Harmaja (1974)
  • Pseudolyophyllum (Singer) Raithelh. (1979)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere modificare

 
Diverse Clitocybe
  • Pălăria: incluse sunt specii cu corpuri fructifere mici și foarte mari, pălăriile având un diametru de 2-3 până 15 (20) cm. Ea este inițial mereu convexă cu marginea răsucită spre interior, ca apoi, la maturitate, să devină din ce în ce mai aplatizată și adâncită în centru până la formă de pâlnie adâncă respectiv ombilicală. Suprafața poate fi uscată și netedă, mată, fin pâslită sau solzoasă, exemplare de specii mari fiind în tinerețe adesea ușor brumate. Spectrul de culori variază de la predominant alb la gri până la nuanțe roșii ca carnea, gri-brune sau maronii. Specii higrofane (caracteristica unor ciuperci de a-și schimba culoarea atunci când pierd sau absorb apă) arată o canelură transparentă.
  • Lamelele: sunt apropiate, lungi, destul de subțiri câteodată inegale dar nu bifurcate precum arcuit decurente la picior (unele soiuri numai slab, altele foarte accentuat). La cele mai multe specii nu pot fi desprinse de trama pălăriei. Paleta de culori variază de la alb la crem-gălbui până la gri-maroniu. Sporii sunt elipsoidali, netezi și necolorați. Pulberea lor este albă, crem sau rozalie.
  • Piciorul: este cilindric și se adaptează în înălțime și lățime mărimii pălăriei. La exemplarele mari este cărnos, moale ca carnea și ne-fragil, la început plin, la bătrânețe spongios și adesea aproape gol în interior, la cele mici elastic și plin. Nu arată niciodată un inel sau un văl la bază. Coloritul lui este alb sau albicios cu nuanțe gri-brune respectiv brun-roșiatice, ori de culoarea pălăriei, ori ceva mai deschis.
  • Carnea: este, cu excepția tulpinilor ale speciilor mici destul de moale, fiind predominant albă sau albicioasă, fără a se decolora la tăiere. Specia Clitocybe nu poate fi identificată prin miros sau gust, fiind în acest domeniu foarte diverși.[4][6]
 
C. candida Bres.

Subspecii și secții ale genului modificare

Marcel Bon a listat următoarele subspecii și secții pentru genul Clitocybe:[7]

  • Subspecia Clitocybe: specii nu higrofane, mai mult sau mai puțin cărnoase;
    • Secția Hygroclitocybe: pălărie cărnoasă, cu lamele moale și destul de late cu tramă iregulară, formând vacuole, de exemplu C. clavipes, C. geotropa;
    • Secția Infundibuliformes: pălărie mai puțin cărnoasă, în formă de pâlnie, lamele lung decurente, cu tramă regulară, de exemplu C. gibba, C. sinopica;
    • Secția Disciformes: pălărie ne-ombilicală (sau numai la bătrânețe) în centru, carne tare și cărnoasă, cuticulă niciodată albă, lamele aproape orizontal decurente, de exemplu C. nebularis, C. odora;
    • Secția Candicantes: specii cu carne subțire, cu pălărie albuie, brumată și/sau lăcuită, cele mai multe foarte otrăvitoare, de exemplu C. dealbata, C. rivulosa;
  • Subspecia Pseudolyophyllum: specii higrofane, mici cu carne subțire;
    • Secția Epruinatae: corp fructifer alb sau crem deschis, nu gri, de exemplu C. brumalis, C. diatreta;
    • Secția Fragrantes: miros plăcut, în cele mai multe cazuri de anason, de exemplu C. fragans, C. obsoleta;
    • Secția Ditopae: lamele gri, miros de făină, cu toate fără valoare culinară, de exemplu C. ditopa, C. vibecina;
    • Secția Metachroae: lamele gri, fără miros sau cu cel de pământ, toate speciile necomestibile, de exemplu C. nitriolens, C. phaeophtalma;

Specii (mică selecție) modificare

Următoarea listă conține numai cele mai cunoscute soiuri. Unele au fost clasificate nou și listate în genurile Ampulloclitocybe = A și Infundibulicybe = I. Dar nu toți micologii merg conform cu această modificare.

Genul în imagini modificare

  •  
    C. agrestis
  •  
    C. alexandrii
  •  
    C..amarescens
  •  
    C. bresadolana
  •  
    C. brumalis
  •  
    C. candicans
  •  
    C. clavipes
  •  
    C. dealbata
  •  
    C. diatreta
  •  
    C.ditopa
  •  
    C. fragrans
  •  
    C. geotropa
  •  
    C. gibba
  •  
    C. nebularis
  •  
    C. obsoleta
  •  
    C. odora
  •  
    C. phaeophthalma
  •  
    C. rivulosa
  •  
    C. truncicola
  •  
    C. vibecina

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ Dicționar etimologic francez
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 132-132 și 134-141, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 44, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 132-132, ISBN 978-3-440-13447-4

Bibliografie modificare

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Wien-Zürich 1976-1980
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983-1993
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

  Materiale media legate de Clitocybe la Wikimedia Commons

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Clitocybe&oldid=16045875