Alexandru Wassilko de Serecki (ofițer)
.svg){kind=small}
Alexandru conte Wassilko de Serecki (n. 2 februarie 1871, Castelul Berhomet – d. 21 iulie 1920, Bârlad) din familia Wassilko, a fost un ofițer de cavalerie din Armata Comună a Austro-Ungariei cu gradul de locotenent-colonel, șambelan imperial, camerier al arhiducelui Heinrich Ferdinand de Habsburg-Lorena-Toscana și agent de contrainformații al Austro-Ungariei. După anul 1918 a activat ca ofițer în Armata Română.
Originea și anii de formare
modificareAlexandru a fost nepotul baronului Iordachi (1795-1861) și al treilea fiu al baronului Alexandru Wassilko de Serecki (1827-1893) – mareșal al Ducatului Bucovinei (pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar) și de asemenea membru pe viață al Camerei Superioare de la Viena. Mama sa a fost Ecaterina de Flondor (1843-1920).
După ce a parcurs primii ani de școală învățând în privat, a absolvit studiile secundare la K.k. I. Staatsgymnasium Czernowitz din Cernăuți și a obținut diploma de bacalaureat în 1890.[1] Ulterior a intrat să studieze la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt, una dintre cele mai prestigioase din Europa.
Cariera
modificarePerioada premergătoare Marelui Război
modificare| Alexandru Wassilko de Serecki | ||
|---|---|---|
| Locotenent de husari 1893 |
Căpitan 15 noiembrie 1909 | |
 |
.jpg) - | |
La 18 august 1893, s-a încadrat cu gradul de locotenent în regimentul de dragoni galițian-bucovinean „Erzherzog Albrecht” nr. 9 la Olmütz.[2] Promovat la gradul de locotenent major pe ziua de 1 august 1897, s-a transferat la regimentul de dragoni boemian „Fürst von Liechtenstein” nr.10, unde a figurat oficial până la căderea monarhiei.[3][4]
Avansat pe 1 noiembrie 1907 la gradul de căpitan, ofițerul a fost numit la 7 decembrie 1907 camerier al arhiducelui Heinrich Ferdinand de Habsburg-Lorena-Toscana. El l-a însoțit pe acesta până la izbucnirea războiului, fiindu-i alături la München, Salzburg și Viena. În 1909, ( dar numai împreună cu fiul mai mic Gheorghe) s-a convertit de la ritul ortodox la cel romano-catolic cu ocazia celebrării jubileului de 60 de ani al domniei împăratului Franz Joseph al Austriei.
Conform baronului von Wedel, a fost cooptat în același an în serviciul de contrainformații al Austro-Ungariei, unde a lucrat pentru biroul de evidențe la Viena, pentru un timp ca adjunct al colonelul Maximilian Ronge. În acest context a fost implicat în descoperirea cazului de spionaj al colonelului Alfred Redl, care a fost demascat în mai 1913 ca spion pentru Rusia.[3][5] Pentru serviciile sale deosebite, a fost decorat la 23 iunie 1913 cu Crucea de Ofițer a Ordinului Franz Joseph I.[6].
Primul Război Mondial
modificareÎn timpul Primului Război Mondial, Alexandru Wassilko de Serecki la-a însoțit mai întâi ca ofițer de ordonanță pe arhiducele Heinrich Ferdinand pe front în Bucovina și Galiția, în timpul serviciului acestuia în cadrul Armatei a 4-a (aflată sub comanda Arhiducelui Joseph Ferdinand de Habsburg-Lorena). A luptat printre altele în ultima bătălie de cavalerie din istoria lumii – la Râul Sanna și Jarosław la est de Zolociv, precum și în apărare împotriva forțelor țariste în 1914/1915 în timpul Asediului Przemyślului[3][4] Ulterior acestuai, a fost trimis pe frontul italian în Tirolul de Sud și Trentino.
În anii 1915 și 1916 ofițerul a luptat în nordul Italiei, printre altele pe Monte Baldo și la Alto Adige în ofensiva de pe Pasubio din Tirolul de Sud. Pentru angajamentul său a fost promovat la gradul de maior la 1 februarie 1916. Mai târziu a fost rănit grav și a căzut în captivitate franceză, din care a fost eliberat prin canale diplomatice.[7][8] O onoare deosebită pentru el a fost audiența privată la împărat, urmată de un dejeuner la 14 februarie 1917.[9]
În anii 1917/1918 Wassilko de Serecki l-a însoțit arhiduce (avansat la comandant de grupă și scurt timp după aceea la gradul de general major), pe frontul din Carintia. După demisia lui Heinrich Ferdinand a căpătat permisiunea de a lupta mai departeîmpotriva inamicului. Pentru angajamentul său, ofițerul a fost promovat la gradul de locotenent colonel și comandant al Regimentului de Ulani nr. 8. la 1 mai 1918,[10] după ce i-a fost acordată deja la 27 aprilie al anului – în semn de recunoaștere pentru comportamentul său curajos în fața adversarului și serviciile sale excelente, Crucea de Merit Militar cu săbii.[11][12] Ordinul Coroana României
Împreună cu frații săi, la 19 decembrie 1905 a fost numit șambelan imperial.[13] Printr-o înaltă rezoluție a împăratului Carol I al Austriei dată la 29 august 1918 în Eckartsau (Diploma: Viena, 19 octombrie al anului), a fost onorat cu titlul de conte, motivul fiind loialitatea sa de soldat și capacitatea de a se sacrifica personal împreună cu familia sa.[14]
Serviciul în Armata Română
modificareÎn 1919 contele a fost preluat cu rangul său militar austriac (după alții în calitate de colonel) în Armata Română. A fost încadrat în Regimentul Nr. 3 Roșiori si a fost decorat cu Ordinul Coroanei României în grad de cavaler.
Cariera sa militară s-a încheiat prin sinucidere la vârsta de doar 49 de ani. S-a împușcat cu arma de serviciu în parcul orașului Bârlad.[15]
Decorații
modificare
Ofițerul a primit mai multe distincții, printre care s-au numărat:
- Medalia comemorativă pentru forțele armate, înainte de 1910
- Crucea militară de aniversare, înainte de 1910
- Crucea Marianilor al Ordinului Cavalerilor Teutoni, înainte de 1910
- Crucea de Ofițer al Ordinului împărătesc austriac Franz Joseph, 23 iunie 1913
- Medalia de Merit Militar "Signum Laudis" la banda Crucii de Merit Militar, 5 ianuarie 1916
- Ordinul al Crucii de Fier de clasa a 2-a la banda alb-neagră împărătesc german, 28 ianuarie 1916
- Ordinul de Merit „Sfântul Mihail” (Bavaria) de clasa a 2-a cu coroană, 1 septembrie 1916
- Ordinul Coroana de Fier de clasa a 3-a cu decorație de război (KD.), 24 februarie 1917
- Crucea de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.) și săbii, 27 aprilie 1918
- Ordinul regal al Ordinului Coroana României, 1919
Familia
modificare
- Familia
-
Alexandru la Castelul Berhomet, 1904 -
Alexandru cu fiica Eva Lucretia, pe la 1905 -
Eva cu copiii, Rezidența Salzburg, 1917 -
Alexandru cu Lucretia și Carol, 1919 -
La Leitersdorf, Alexandru jos pe dreapta, 1906
Alexandru s-a căsătorit în ziua de 11 octombrie 1899 la Castelul Leitersdorf (Județul Opava) cu Eva Anastasia (n. 2 iulie 1878, Castelul Leitersdorf – d. 1 iulie 1946, Opava), fiica politicianului și marelui moșier Karl Borromäus Baron Putz von Rolsberg (1852-1921). Aceasta era în același timp și nepoată a generalului de artilerie (Feldzeugmeister) și a savantului Wilhelm Baron Lenk von Wolfsberg (1809-1894). Cuplul a avut 3 copii: Eva Lucreția (n. 27 iulie 1902, Olomouc – d. 12 iulie.1969, Ottawa) , măritată cu prințul Leon de Sayn-Wittgenstein (n. 31 decembrie 1900, Țarskoe Selo - d. 24 ianuarie 1974,); Carol, (n. 9 august 1905 Olomouc – d. 1 februarie 1989, Hamburg) inginer forestier, căsătorit printre altele cu Elisabeta Conovici (n. 17 martie 1922, București - d. 28 aprilie 2010, București); Gheorghe (n. 20 mai 1908, München – d. 14 iunie 1982, Garching bei München), șef de direcțiune la „Prodexport București”, apoi jurnalist și redactor economic la Radio Europa Liberă, căsătorit cu Elvira von Wiese (n. 20 iunie 1915, Liepāja - d. 4 octombrie 1981, München).[16] De-a lungul războiului Eva a trăit cu copiii în Rezidența de la Salzburg, care a aparținut arhiducelui Heinrich Ferdinand. Ofițerului au rămas sub numele de familie 3 nepoți: Alexandru (n. 17 august 1947), Mihai (n. 14 martie 1951) și Ștefan (n. 22 aprilie 1952).[17]
- Copii și nepoții
-
Fiica Lucretia, 1926 -
Fiul Carol, 1926 -
Ella Conovici cu fratele Valentin (căzut 1944) 1940 -
Fiul Gheorghe, 1928 -
Elvira von Wiese, 1938 -
Nunta lui Gheorghe la Berhomet, 1943 -
Nepotul Ștefan, n. 1952 -
Nepotul Alexandru, n. 1947 -
Nepotul Mihai, n. 1951
Note
modificare- ^ en List of graduated students in the k.k. Staats-Ober-Gymnasium of Radautz 1885 - 1896 Arhivat în , la Wayback Machine.
- ^ Johann Svoboda: „Die Theresianische Militär-Akademie zu Wiener-Neustadt und ihre Zöglinge von der Gründung der Anstalt bis auf unsere Tage”, vol. 2, Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1894, p. 855
- ^ a b c Theodor Ritter von Zeynek, Ein Offizier im Generalstab erinnert sich (Un ofițer al Statului major se amintește), Editura Böhlau GmbH, Viena – Colonia – Weimar 2009, p. 196 pp
- ^ a b kuk-wehrmacht.de, 10. Böhmisches Dragoner-Regiment (1888) Liechtenstein, Johannes Joseph Fürst von, FM
- ^ Dosarul militar pentru Alexander Freiherr Wassilko von Serecki, Reichskriegs-Ministerium, secțiunea 1, începând 1903
- ^ Bukowinaer Post nr. 3015, marți, 24. Iunie 1913, p. 2
- ^ Salzburger Chronik nr. 33, sâmbătă, 12 februarie 1916, p. 7
- ^ Eva Lucretia principesa de Sayn Wittgenstein: „Înregistrări privind familia Wassilko”, Hangu 1938
- ^ Neues Wiener Journal nr. 8367, joi, 15 februarie 1917, p. 8
- ^ Gemeinsame Kriegsausgabe (Editură comună de război) al Czernowitzer Allgemeine Zeitung și Czernowitzer Tagblatt nr. 230, duminică, 19 mai 1918, p. 7
- ^ Feldblatt nr. 1292, miercuri, 15 mai 1918, p. 5
- ^ Neue Freie Presse nr. 19297, joi, 16 mai 1918, p. 8
- ^ Erich Prokopovich: Der Adel in der Bukowina (Nobilimea din Bucovina), Südostdeutscher Verlag, München, 1983, p.130
- ^ Adelsbrief 1918 (Brevetul de nobilitare din 1918
- ^ Heinz Sieghart (Ed.): "Adel in Österreich" („Nobilimea în Austria”),Editura Kremayr & Scheriau, Viena 1971, p. 129
- ^ Gothaisches Genealogischen Taschenbuch der Gräflichen Häuser Teil B, 114. Jahrgang, 1941
- ^ Gottfried Graf Finck v. Finckenstein: „Gothaisches genealogisches Taschenbuch der gräflichen Häuser“, vol. 1, Editura Verlag des deutschen Adelsarchivs, Marburg 2016, p. 503 pp, ISBN 978-3-9817243-2-5
Bibliografie
modificare
- Die Gothaischen Genealogischen Taschenbücher des Adels S–Z (Gota), p. 606, GB 1919.
- Gothaisches Genealogischen Taschenbuch der Gräflichen Häuser partea B (Gota), p. 536–537, anul 114, 1941.
- Peter Broucek (Ed.): „Ein General im Zwielicht – Erinnerungen des Edmund Edmund Glaises von Horstenau“, Editura Hermann Böhlaus Nachf. GmbH, Graz 1980.
- Johann Svoboda: „Die Theresianische Militär-Akademie zu Wiener-Neustadt und ihre Zöglinge von der Gründung der Anstalt bis auf unsere Tage“, vol. 2, Hof- und Staatsdruckerei, 1894.
- Theodor Ritter von Zeynek: „Ein Offizier im Generalstab erinnert sich“, Editura Böhlau GmbH, Viena – Colonia – Weimar 2009, p. 196 pp.
Legături externe
modificare
Materiale media legate de Alexandru Wassilko de Serecki la Wikimedia Commons
