Arda Mandikian
Date personale
Născută[1][2] Modificați la Wikidata
İzmir, İzmir, Turcia[3] Modificați la Wikidata
Decedată (85 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
Atena, Grecia Modificați la Wikidata
Cetățenie Grecia Modificați la Wikidata
Ocupațiecântăreață de operă
compozitoare Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba greacă Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materOdeio Athinon[*][[Odeio Athinon (conservatory in Athens, Greece)|​]]  Modificați la Wikidata
OrganizațieEthniki Lyriki Skini[*][[Ethniki Lyriki Skini (Greek opera and ballet company)|​]]  Modificați la Wikidata

Arda Mandikian (n. , İzmir, İzmir, Turcia – d. , Atena, Grecia) a fost o soprană de operă greco-armeană. Mandikian și-a lansat cariera în Anglia și a interpretat roluri principale în spectacolele de operă puse în scenă la Londra și Edinburgh. În anii 1980 a fost director asociat al Operei Naționale a Greciei⁠(d).

Biografie

modificare

Arda Mandikian s-a născut în anul 1924 în orașul Izmir din Turcia. Părinții ei, Krikor Mandikian și Beatrike Ananian, erau supraviețuitori ai Genocidului Armean din 1915–1916[4] și se refugiaseră în orașul Smirna.[5] Familia Mandikian a emigrat apoi la Atena (Grecia), când fata lor era foarte mică. Arda a urmat studii de canto la Conservatorul din Atena⁠(d) sub conducerea sopranei spaniole Elvira de Hidalgo⁠(d),[4] care a fost și profesoara Mariei Callas. Cele două tinere au cântat împreună în 1940 în duetul „Mira, O Norma” din Norma lui Bellini și apoi au susținut recitaluri de operă în 1942.[5][4][6]

După cel de-al Doilea Război Mondial, ea a devenit interesată de muzica populară tradițională greacă și de muzica bizantină cu ajutorul a doi muzicieni (și militari) britanici, James Matthews și Alan Collingridge, prezenți atunci la Atena. Ei i-au prezentat-o muzicologului și compozitorului Egon Wellesz⁠(d), specialist universitar în muzică bizantină. Arda Mandikian a călătorit în anul 1948 în Marea Britanie pentru a-l întâlni pe Wellesz, care a aranjat ca ea să susțină în 1949 un recital de muzică greacă veche intitulat „21 de secole de muzică greacă”,[7] care includea două dintre cele șase imnuri delfice scrise în jurul anului 128 î.Hr.,[7] monodii bizantine, cântece populare tradiționale și compoziții ale muzicienilor greci contemporani. Recitalul a avut loc mai întâi la Morley College și apoi la Oxford, unde locuia Wellesz, la cererea lui Ernest Newman⁠(d).[5][4][6] Ea a înregistrat cele șase imnuri delfice, în Teatrul din Delphi, sub protecția unui detașament de armată, deoarece Delphi se afla atunci în zona de conflict a Războiului Civil Grec. Înregistrarea, lansată pe un disc cu o viteză de 78 rpm, a fost prima din colecția „Istoria muzicii” a casei de discuri His Master's Voice (HMV).[5]

O demonstrație a calităților sale vocale a făcut ca Arda Mandikian să primească mai multe oferte și să desfășoare astfel o activitate permanentă. În 1950 Jack Westrup⁠(d) a angajat-o pentru a interpreta rolul Didona din opera Les Troyens⁠(d) a lui Hector Berlioz. Arda Mandikian a debutat astfel pe o scenă de operă. Ea a realizat două înregistrări ale operei. În 1951, ea a fost „prima vrăjitoare” și apoi „magiciana” în Dido și Aeneas a lui Purcell. Ea a realizat, de asemenea, două înregistrări ale acestei opere, a doua fiind sub conducerea lui Benjamin Britten. În același an a interpretat rolul principal în opera comică Incognita a lui Wellesz, care a fost reprezentată la Oxford,[8] iar în anul următor a jucat rolul Emma Hamilton în opera Nelson⁠(d) a lui Lennox Berkeley⁠(d). Ea a cântat, de asemenea, în L'Enfance du Christ a lui Berlioz la Festivalul Internațional de la Edinburgh⁠(d), dar a considerat că această interpretare a fost una dintre cele mai proaste din cariera ei.[5][4][6]

În 1953 a interpretat roluri principale în spectacole de operă puse în scenă atât la Paris, cât și la Londra.[4] În acel an a interpretat-o pe Euridice la Opera din Paris⁠(d), apoi a interpretat mai multe roluri pentru Royal Opera House la Covent Garden⁠(d) din Londra: nepoata în Peter Grimes⁠(d) a lui Benjamin Britten, Musetta în Boema a lui Giacomo Puccini și (în 1954) regina Chemakha în Cocoșul de aur⁠(d) a lui Rimski-Korsakov.[8] Ea a devenit una dintre interpretele preferate ale lui Benjamin Britten, care i-a oferit diverse roluri înainte de a i-l oferi pe cel al fantomei Miss Jessel în premiera operei sale de cameră The Turn of the Screw⁠(d), care a avut loc în anul 1954 la Teatrul La Fenice din Veneția. Ea a participat la înregistrarea operei la începutul anului următor. Britten a spus că rolul a fost scris special pentru Arda Mandikian, ținând cont de specificul vocii sale. S-a spus că Britten a făcut acest rol atât de apropiat de vocea Ardei Mandikian, încât „sună ca Arda, oricine o cântă”.[6] Interpretarea sa a primului imn delfic în 1954 la Festivalul de la Aldeburgh (fondat în 1948 de Britten) i-a sugerat compozitorului aria cântată de Apollo în opera Death in Venice⁠(d).[5][4][6]

În 1955 a interpretat-o pe Alice Ford în opera comică bufă Falstaff a lui Giuseppe Verdi. A fost apoi Savitri în opera de cameră omonimă⁠(d) a lui Holst⁠(d), unde a jucat alături de Peter Pears⁠(d), în 1956, apoi Electra în Idomeneu, regele Cretei a lui Mozart în 1958. În toamna anului 1959 a susținut un nou recital de muzică greacă antică (în prima parte) și de muzică greacă contemporană (în partea a doua).[5] Compatriotul Mikis Theodorakis a compus un ciclu pentru ea.[5]

În anii 1960 mama ei s-a îmbolnăvit, iar Arda Mandikian s-a întors în Grecia pentru a avea grijă de ea. În timp ce se afla în Grecia, o juntă militară a preluat puterea acolo, iar soprana s-a opus dictaturii coloneilor și, prin urmare, a fost considerată de autorități ca un cetățean suspect care trebuia supravegheat. Ea a refuzat multe oferte de roluri din străinătate, temându-se că nu se va mai putea întoarce în Grecia dacă va pleca. Această situație a pus astfel practic capăt carierei sale de cântăreață.[5][4][6] Dictatura juntei militare grecești a luat sfârșit în anul 1974. Arda Mandikian a îndeplinit din 1974 până în 1980 funcția de director asociat al Operei Naționale a Greciei⁠(d), colaborând împreună cu Christos Lambrakis⁠(d), care era atunci președinte al Societății Maria Callas și responsabil cu distribuirea burselor Maria Callas.[5][4][6]

Arda Mandikian a avut câteva relații de dragoste în timpul vieții sale, dar nu s-a căsătorit niciodată.[6] A murit în anul 2009 la Atena.[4]

  1. ^ a b c d „Arda Mandikian”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b c d Arda Mandikian, Find a Grave, accesat în  
  3. ^ https://dspace.mmb.org.gr/mmb/handle/123456789/6765  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ a b c d e f g h i j „Arda Mianikian – obituary”. The Telegraph. . 
  5. ^ a b c d e f g h i j „Arda Mandikian: soprano championed by Benjamin Britten”, The Times, , Arhivat din original în , accesat în  
  6. ^ a b c d e f g h John Amis (), „Arda Mandikian obituary”, The Guardian, accesat în  
  7. ^ a b John Warrack, „Mandikian, Arda (1924?–2009)”, în Oxford Dictionary of National Biography, Oxford University Press, ianuarie 2013.
  8. ^ a b „Recordings by Arda Mandikian”, Naxos.com, accesat în