Arhitectura în România
Arhitectura în România prezintă aspecte diferențiate pentru fiecare provincie istorică în parte.[1]
Țara Românească
modificareÎn Țara Românească începuturile arhitecturii se caracterizează prin adoptarea unor tehnici de construcție și a unor tipuri planimetrice de origine bizantină. Existența la Niculițel a unei bazilici bizantine, cu fațadele decorate cu înalte arcaturi (sec. XII-XIII) a contribuit la precizarea raporturilor artistice cu Bizanțul în epoca de cristalizare a Țării Românești. Cele mai vechi monumente păstrate datează din sec. al XIV-lea, când, în timpul primilor Basarabi, s-au dezvoltat curțile domnești de la Câmpulung și Curtea de Argeș. În acea perioadă au fost înălțate cetățile de refugiu și de pază de la Poenari, Cetățeni și Rucăr.[2]
Moldova
modificareÎn Moldova este cert că în sec. al XIV-lea au existat curți întărite în principalele orașe de reședință: Baia, Rădăuți, Siret și Suceava. În epoca lui Petru Mușat au fost puse bazele unui sistem defensiv bine organizat, cu cetăți de piatră la Suceava și Neamț.[3] Cele mai vechi biserici de zid din Moldova sunt Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți (1359) și Biserica Sf. Treime din Siret (după 1374).
Transilvania și Banat
modificareÎn Transilvania și Banat începuturile unei arhitecturi de tip feudal datează din secolele X-XI, concretizate în cetățile de la Biharia și Satu Mare, precum și cele de la Cenad, Cluj și Făgăraș.[4] La sfârșitul secolului al XI-lea a fost construită la Alba Iulia o primă catedrală, sub forma unei bazilici romanice cu trei nave.
Cele mai vechi biserici păstrate din acea epocă sunt Bazilica de piatră de la Cisnădioara, precum și bazilicile de la Cisnădie, Ocna Sibiului, Chirpăr etc., toate de factură romanică.
Cele mai vechi biserici ortodoxe sunt monumente din sec. XII-XIII, precum Biserica din Streisângiorgiu, Biserica din Densuș, cele din Gurasada, Sântămărie-Orlea, Strei, care vădesc confluența dintre arhitectura balcanică și cea romanico-gotică.[5]
Vezi și
modificareNote
modificareBibliografie
modificare- „Istoria arhitecturii românești”, Grigore Ionescu, 1937
- „Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX)”, Narcis Dorin Ion, Editura Oscar Print, 2011 - recenzie
- Pagini de veche artă românească, volumul 1, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970
Bibliografie suplimentară
modificare- ARHIVARH, Ghid practic pentru constituirea, organizarea, conservarea și valorificarea fondurilor de arhitectură. Ediție coordonată de Monica Lotreanu împreună cu Fundația Culturală Inforom, Editura Heritage, 2013
Legături externe
modificare- Elitele si arhitectura rezidentiala (I). Arhitecti, artisti si decoratori, 20 ianuarie 2010, Narcis Dorin Ion, Ziarul de Duminică
- Elitele si arhitectura rezidentiala (II). Palatele Beizadelei Vitel, 27 ianuarie 2010, Narcis Dorin Ion, Ziarul de Duminică
- Elitele si arhitectura rezidentiala (III). Palate, case boieresti, gradini, 3 februarie 2010, Narcis Dorin Ion, Ziarul de Duminică
- Elitele si arhitectura rezidentiala (IV). Asa s-a nascut „Micul Paris”, 9 februarie 2010, Narcis Dorin Ion, Ziarul de Duminică
- Elitele si arhitectura rezidentiala (V). Dedesubturile construirii noului Palat Regal, 16 februarie 2010, Narcis Dorin Ion, Ziarul de Duminică