Wikipedia

Parasola plicatilis

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Burecior de rouă)

Parasola plicatilis (William Curtis, 1787 ex Scott Alan Redhead, Rytas Vilgalys, și John S. Hopple, 2001), sin. Coprinus plicatilis (William Curtis, 1787 ex Elias Magnus Fries, 1838), din încrengătura Basidiomycota în familia Psathyrellaceae și de genul Parasola,[1][2] este o ciupercă saprofită, necomestibilă din cauza micimii corpului fructifer, cunoscută în popor sub denumirea burecior de rouă,[3] balegă strălucitoare[4] Acest soi, în România, Basarabia și Bucovina de Nord comun și răspândit, crește solitar, dispersat sau în grupuri mai mari, în iarbă sau pe pământ gol, pe lângă drumuri, poteci de pădure, prin pajiști și parcuri, dar, de asemenea, pe lemn în putrefacție și mulci. Se poate găsi de la câmpie la munte, timpul fructificației fiind din (aprilie) mai până în noiembrie.[5][6]

Parasola plicatilis sin.

Coprinus plicatilis

Burecior de rouă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Psathyrellaceae
Gen: Parasola
Specie: P. plicatilis
Nume binomial
Parasola plicatilis
Parasola plicatilis (Curtis) Redhead, Vilgalys, & Hopple (2001)
Sinonime
  • Agaricus plicatilis Curtis (1787)
  • Coprinus plicatilis (Curtis) Fr. (1838)
  • Coprinus plicatilis var. tenellus Rick. (1906)
  • Coprinus plicatilis var. filopes Wichanský (1968)
Modifică text Consultați documentația formatului

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină plicare= a plia, a împături),[7] nume cauzat suprafeței.

Taxonomie

modificare

Numele binomial Agaricus plicatilis a fost determinat de botanistul englez William Curtis în volumul 5 al marii sale opere Flora londinensis din 1787.[8]

În 1838, renumitul savant suedez Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Coprinus sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[9] Acest taxon este folosit de cele mai multe cărți și articole micologice până în prezent (2023).

Valabilă însă este în momentul de față denumirea Parasola plicatilis, creată de micologii Scott Alan Redhead, Rytas Vilgalys, și John Hopple, publicată în volumul 50 al jurnalului științific Taxon din 2001.[10]

Descriere

modificare
 
Bres.: Coprinus plicatilis
  • Pălăria: subțire are un diametru de 1-3 (5) cm și inițial forma de ghindă sau de rolă, devine apoi ecranată, arătând ca o parașută mică și rotundă cu marginea dințată. Suprafața cu un aspect slab pâslos sau făinos, este mereu canelată, clar crestată de riduri adânci. Doar centrul în forma de disc rămâne neted. Coloritul, în tinerețe galben-maroniu până brun roșcat, se schimbă cu maturitatea în diverse nuanțe de gri, uneori aproape albicioase, mijlocul rămânând în regulă mai închis, maroniu.
  • Lamelele: sunt destul de subțiri și relativ distanțate, fiind parțial scurt bifurcate către margine. Nu sunt aderate la picior ci sfârșesc clar înaintea lui, formând un fel de guler. Coloritul este mai întâi alb, apoi gri și în final gri-negricios, brun-negricios până la negru (prăfuit de pulberea sporilor). După eliberarea sporilor par transparenți.
  • Piciorul: cilindric și foarte fragil, aproape translucid, are o lungime de 3-6 cm și o grosime 0,2-0,3 cm cu o bază îngroșată, nodulară. Este gol pe dinăuntru, suprafața fiind netedă, dar spre pălărie adesea brumată, albicioasă, spre bază din ce în ce mai ocru-maronie.
  • Carnea: foarte subțire, gri-maronie până brun deschis nu se lichefiază în final ci se ofilește. Mirosul și gustul sunt neremarcabil.[5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori mici, rotunjori sau în formă de inimioară, de culoare închisă și opace, măsurând 8-10 x 6-9 microni. Pulberea lor este neagră. Basidiile (celulele purtătoare de spori) în formă de măciucă foarte lată și pediculate cu 4 sterigme fiecare au o mărime de 20-25 x 9-10 microni și cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) veziculos clavate 50-70 x 20-30 microni.[11]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[5][6]
  •  
    P. plicatilis, lamele și picior din apropiere
  •  
    P. plicatilis mai tânăr
  •  
    P. plicatilis bătrân
  •  
    P. plicatilis, grup

Confuzii

modificare

Acești bureți ar putea fi confundat cu alte specii ale familii, acestea în special de asemenea necomestibile, ca de exemplu Coprinellus bisporus,[12] Coprinellus disseminatus,[13] Coprinopsis candidata[14] și Parasola lactea[15] cu speciile otrăvitoare împreună cu alcoolul Coprinopsis cinerea[16] Coprinopsis nivea[17] și Coprinopsis lagopus,[18] cu bureții de usturoi Marasmius scorodonius[19] și Marasmius alliaceus[20] sau chiar cu deliciosul Marasmius oreades (mai mare și aromatic).[21]

Ciuperci asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Coprinellus bisporus
  •  
    Coprinellus disseminatus
  •  
    Coprinopsis candidata
  •  
    Coprinopsis cinerea
  •  
    Coprinopsis lagopus
  •  
    Coprinopsis nivea
  •  
    Marasmius alliaceus
  •  
    Marasmius oreades
  •  
    Marasmius scorodonius
  •  
    Parasola lactea
  •  
    Parasola schroeteri

Valorificare

modificare

Aceste ciuperci nu sunt otrăvitoare, dar din cauza consistenței și a mărimii nesemnificative fără nici o valoare culinară, dar sunt indicatori fiabili pentru aparința iminentă a speciilor mai mari de ciuperci care au nevoie de un timp mai lung pentru dezvoltarea lor.[22]

Note

modificare
  1. ^ Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 62-63 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  6. ^ a b c Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 296-297, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 906
  8. ^ William Curtis: „Flora londinensis”, vol. 5, Editura B.White & Son, Londra 1787, p. 57
  9. ^ Elias Fries: „'Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”', Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 252 [1]
  10. ^ Scott Alan Redhead, Rytas Vilgalys & John Hopple: „Parasola plicatilis”, în: jurnalul „Taxon”, vol. 50, nr. 1, 2001, p. 235
  11. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 884
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 60-61 - 1, ISBN 88-85013-46-5
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 166-167, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 324-325 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Pilzforum
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 46-47, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 54-55, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 54-55, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 274-275, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 236-237, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 268-269, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Jurnalul „Der Tintling”

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Parasola_plicatilis&oldid=15741637