Campionatul European de Handbal Feminin din 2024 - Calificările

Această pagină descrie procesul de calificare pentru Campionatul European de Handbal Feminin din 2024.

Siglă

Sistemul calificărilor

modificare

Tragerea la sorți a grupelor de calificare la Campionatul European din 2024 s-a desfășurat pe 20 aprilie 2023, de la ora 17:00 CET, la Zürich, Elveția.[1] Austria, Elveția și Ungaria, ca țări gazde, s-au calificat direct. Norvegia, campioana europeană din 2022, s-a calificat și ea direct în faza finală a competiției din 2024.[2] În afara celor patru, alte 32 de echipe au fost inițial înregistrate să participe și să concureze pentru 20 de locuri la turneul final. Ulterior, Marea Britanie s-a retras, așa că în cursă au rămas 31 de echipe.[1]

Spre deosebire de edițiile anterioare, pentru cea din 2024 s-a disputat o singură fază de calificări: cele 31 de selecționate au fost împărțite prin extragere în șapte grupe grupe de câte patru echipe, respectiv o grupă cu doar trei echipe, din cauza retragerii Marii Britanii din procesul de calificare.[2] Primele două formații din fiecare grupă s-au calificat la turneul final.[2] Suplimentar, s-a întocmit un clasament general al echipelor clasate pe locul 3 în fiecare grupă, fără a fi luate în considerare partidele disputate de acestea împotriva echipelor de pe locurile 4.[2] Primele patru echipe din acest clasament s-au calificat și ele la turneul final din 2024.[2]

Tragerea la sorți

modificare

Tragerea la sorți a grupelor de calificare a avut loc pe 20 aprilie 2023 și a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a campionatului european și pe canalul oficial YouTube al EHF.[1][2]

Distribuția în urnele valorice

modificare

Pe 14 aprilie 2023, Federația Europeană de Handbal a anunțat distribuția echipelor în urnele valorice, conform coeficienților EHF. Aceasta a fost următoarea:[1]

Urna 1 Urna a 2-a Urna a 3-a Urna a 4-a
  Franța
  Danemarca
  Germania
  Țările de Jos
  Suedia
  Spania
  Muntenegru
  Croația
  România
  Slovenia
  Serbia
  Polonia
  Cehia
  Macedonia de Nord
  Slovacia
  Islanda
  Portugalia
  Ucraina
  Turcia
  Italia
  Insulele Feroe
  Lituania
  Grecia
  Kosovo
  Israel
  Finlanda
  Luxemburg
  Bosnia și Herțegovina
  Letonia
  Azerbaidjan
  Bulgaria
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   România 6 6 0 0 200 125 +75 12 Turneul final
2   Croația 6 4 0 2 167 122 +45 8
3   Grecia 6 2 0 4 130 164 −34 4 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
4   Bosnia și Herțegovina 6 0 0 6 115 201 −86 0
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
11 octombrie 2023
17:30
România   49 – 18   Bosnia și Herțegovina Sala Sporturilor, Mioveni
Asistență: 1700
Arbitri: Bočáková, Jánošíková  
Laslo 7 (26–11) Demić, Isić, Topčić 5
 1×  Raport   1× 
11 octombrie 2023
18:00
Croația   33 – 22   Grecia Školska športska dvorana Mladost, Karlovac
Asistență: 2200
Arbitri: Peretz, Schwartz  
Pavlović 5 (17–8) Andritsou 6
  1×  Raport  

14 octombrie 2023
18:00
Grecia   20 – 32   România Centrul Sportiv Municipal Lefkovrisi, Kozani
Asistență: 500
Arbitri: Rauchs, Linster  
Chatziparasidou, Zygoura 4 (8–15) Dindiligan 5
  1×  Raport  
14 octombrie 2023
20:00
Bosnia și Herțegovina   17 – 31   Croația JU Sportski centar Salih Omerčević, Cazin
Asistență: 1555
Arbitri: Lidacka, Lesiak  
Isić, Vrančić 4 (6–12) Milosavljević, Šimara, Zadravec 5
  1×  Raport  

28 februarie 2024
17:30
România   26 – 24   Croația TeraPlast Arena, Bistrița
Asistență: 3007
Arbitri: Backović, Palačković  
Ostase 9 (13–11) Birtić, Prkačin 5
  2×  Raport   1× 
28 februarie 2024
19:00
Bosnia și Herțegovina   22 – 24   Grecia JU Centar, Cazin
Asistență: 1700
Arbitri: Klompers, Stobbe  
Kolasinac 7 (8–12) Chatziparasidou 8
  1×  Raport   2× 

3 martie 2024
17:00
Croația   23 – 25   România Dvorana gimnazije Fran Galović, Koprivnica
Asistență: 1200
Arbitri: Doicinov, Gorețov  
Šimara 6 (11–11) Seraficeanu 6
  Raport   1× 
3 martie 2024
17:00
Grecia   27 – 23   Bosnia și Herțegovina Centrul Sportiv Municipal Lefkovrisi, Kozani
Asistență: 1200
Arbitri: Peretz, Schwartz  
Kerlidi 9 (11–8) Isić 5
  1×  Raport   1× 

3 aprilie 2024
18:00
Grecia   13 – 24   Croația Centrul Sportiv Municipal Lefkovrisi, Kozani
Asistență: 650
Arbitri: Sîrbu, Serdiuc  
Zygoura 4 (10–9) Ježić 5
  1×  Raport  
4 aprilie 2024
20:00
Bosnia și Herțegovina   16 – 37   România JU Centar, Cazin
Asistență: 1000
Arbitri: Ilievski, Ilievski  
Isić 4 (8–17) Bazaliu 8
  Raport   1× 

7 aprilie 2024
18:00
România   31 – 24   Grecia Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, Buzău
Asistență: 1800
Arbitri: Aylagas, Ruiz  
Stoica 7 (14–14) Andritsou 6
  Raport
7 aprilie 2024
18:00
Croația   33 – 19   Bosnia și Herțegovina Sportska dvorana Sutinska vrela, Zagreb
Arbitri: Charalambous, Efstathiou  
Mamić 5 (17–8) Isić 5
  1×  Raport  

Grupa a 2-a

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Germania 6 6 0 0 227 102 +125 12 Turneul final
2   Ucraina 6 3 1 2 155 174 −19 7
3   Slovacia 6 2 1 3 147 168 −21 5 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
4   Israel 6 0 0 6 122 207 −85 0
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
28 februarie 2024[notă 1]
11 octombrie 2023
18:00
Slovacia   31 – 22   Israel Mestská Športová Hala, Šaľa
Asistență: 1500
Arbitri: Fabryczny, Rawicki  
Lancz 9 (16–9) Shaul 8
  Raport  
12 octombrie 2023
20:15
Germania   31 – 24   Ucraina Buderus Arena, Wetzlar
Asistență: 3423
Arbitri: Ivanauskas, Jencevičius  
Grijseels 8 (15–14) Smbatian 6
  1×  Raport  

6 aprilie 2024[notă 2]
14 octombrie 2023
17:00
Israel   12 – 35   Germania SNP dome, Heidelberg[notă 3]
Asistență: 1323
Arbitri: Weber, Weinquin  
Teplitsky 4 (7–18) Behrend 5
  Raport
15 octombrie 2023
17:00
Ucraina   25 – 20   Slovacia Hala Widowiskowo-Sportowa, Mielec[notă 4]
Asistență: 300
Arbitri: Backović, Palačković  
Dmîtrîșîn, Naumenko 5 (14–9) patru jucătoare 3
  2×  Raport   1× 

29 februarie 2024
18:00
Slovacia   18 – 40   Germania Mestská Športová Hala, Šaľa
Asistență: 1500
Arbitri: Altmár, Márton  
Lancz, Szarková 4 (8–20) Döll, Grijseels 8
  Raport  
29 februarie 2024
20:30
Israel   27 – 28   Ucraina Mestská Športová Hala, Šaľa[notă 3]
Asistență: 150
Arbitri: Fabryczny, Rawicki  
Vakrat 8 (13–14) Gorilska 8
  2×  Raport  

2 martie 2024
18:00
Ucraina   32 – 28   Israel Mestská Športová Hala, Šaľa[notă 4]
Asistență: 150
Arbitri: Altmár, Márton  
Soskida 5 (19–14) Vakrat 7
  Raport  
3 martie 2024
18:15
Germania   32 – 18   Slovacia Mitsubishi Electric HALLE, Düsseldorf
Asistență: 3011
Arbitri: Hatipoğlu, Şimşek  
Behrend, Hauf 4 (17–7) Lancz 5
  2×  Raport  

4 aprilie 2024
16:30
Israel   24 – 35   Slovacia SNP dome, Heidelberg[notă 3]
Asistență: 1106
Arbitri: Fremstad, Jørstad  
Barel, Izak, Lezinska 4 (14–20) Holejová 7
Raport   1× 
4 aprilie 2024
19:00
Ucraina   21 – 43   Germania SNP dome, Heidelberg[notă 4]
Asistență: 1207
Arbitri: Heansen, Jensen  
Smbatian 5 (11–23) Ossenkopp 6
 1×  Raport  1× 

7 aprilie 2024
18:00
Germania   46 – 9   Israel SNP dome, Heidelberg
Asistență: 1121
Arbitri: Weber, Weinquin  
Smits 7 (23–4) Gerbi 3
  Raport  
7 aprilie 2024
18:00
Slovacia   25 – 25   Ucraina Mestská Športová Hala, Šaľa
Asistență: 1700
Arbitri: Antić, Jakovljević  
Lancz 10 (15–13) Horilska 7
  1×  Raport   3× 

Grupa a 3-a

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Țările de Jos 6 6 0 0 212 141 +71 12 Turneul final
2   Cehia 6 4 0 2 183 164 +19 8
3   Portugalia 6 2 0 4 166 172 −6 4 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
4   Finlanda 6 0 0 6 122 206 −84 0
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
11 octombrie 2023
17:15
Cehia   31 – 21   Finlanda Datart Hala, Zlín
Asistență: 1520
Arbitri: Loșak, Novikov  
Cholevová 8 (16–13) Voutilainen 5
  1×  Raport  
12 octombrie 2023
19:30
Țările de Jos   38 – 27   Portugalia Topsportcentrum, Almere
Asistență: 2500
Arbitri: Merisi, Pepe  
Malestein 8 (20–14) Rodrigues 5
  Raport  

14 octombrie 2023
16:00
Finlanda   13 – 31   Țările de Jos Karis idrottshall, Karis
Asistență: 650
Arbitri: Hofer, Schmidhuber  
Kulju 4 (7–15) patru jucătoare 4
  Raport  
15 octombrie 2023
15:00
Portugalia   26 – 30   Cehia Pavilhao Municipal, Paredes
Asistență: 1300
Arbitri: Pîrvu, Potîrniche  
Sousa 9 (13–14) Jeřábková 8
  Raport   1× 

28 februarie 2024
19:45
Cehia   29 – 30   Țările de Jos UNYP ARENA, Praga
Asistență: 1457
Arbitri: Lovin, Stancu  
Jeřábková 9 (16–18) Housheer, van Wetering 5
  Raport   1× 
29 februarie 2024
18:30
Finlanda   21 – 28   Portugalia Energia Areena, Vantaa
Asistență: 750
Arbitri: Fält, Holm  
von Nandelstadh 5 (12–15) Minciună, Sousa 5
  Raport  

3 martie 2024
13:30
Țările de Jos   42 – 25   Cehia Maaspoort Den Bosch, 's-Hertogenbosch
Asistență: 2000
Arbitri: Vujačić, Kažanegra  
Malestein 7 (24–11) Cholevová 9
  Raport
3 martie 2024
19:30
Portugalia   38 – 22   Finlanda Centro de Desportos de Matosinhos, Senhora da Hora
Asistență: 2650
Arbitri: Schaad, Müller  
Rodrigues 8 (21–11) Heikkinen 8
  Raport  

4 aprilie 2024
18:30
Finlanda   23 – 43   Cehia Energia Areena, Vantaa
Asistență: 400
Arbitri: Pétursson, Þrastarson  
Hilli 5 (10–25) Cholevová, Jeřábková 7
  Raport   1× 
4 aprilie 2024
19:00
Portugalia   25 – 36   Țările de Jos Pavilhão Desportivo Municipal, Loulé
Asistență: 1100
Arbitri: Fabián, Menéndez  
Sousa 6 (11–19) Malestein 10
  1×  Raport   1× 

7 aprilie 2024
18:00
Țările de Jos   35 – 22   Finlanda Topsportcentrum, Almere
Asistență: 2200
Arbitri: Dáné, Marton  
van Maurik 7 (14–15) Hilli 10
  1×  Raport  
7 aprilie 2024
18:00
Cehia   25 – 22   Portugalia Sportovní hala města Plzně, Plzeň
Asistență: 1357
Arbitri: Backović, Palačković  
Jeřábková 7 (10–13) Lopes 7
  1×  Raport   1× 

Grupa a 4-a

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Franța 6 6 0 0 270 88 +182 12 Turneul final
2   Slovenia 6 4 0 2 193 144 +49 8
3   Italia 6 2 0 4 143 174 −31 4 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
4   Letonia 6 0 0 6 68 268 −200 0
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
11 octombrie 2023
17:00
Slovenia   51 – 13   Letonia Dvorana Golovec, Celje
Asistență: 400
Arbitri: Bošnjak, Marić  
Abina, Hrvatin, Ljepoja 7 (24–11) Cibuļska 7
  Raport  
11 octombrie 2023
21:10
Franța   50 – 16   Italia Complexe sportif du Palacium, Villeneuve-d'Ascq
Asistență: 1500
Arbitri:   Schols,   Martens
Valentini 10 (29–9) Manojlovic 4
  Raport  

14 octombrie 2023
17:10
Letonia   8 – 55   Franța Sporta centrs, Dobele
Asistență: 312
Arbitri: Fabryczny, Rawicki  
Krole, Reinfelde, Stankeviča 2 (1–26) Valentini 11
  Raport  
15 octombrie 2023
18:00
Italia   18 – 31   Slovenia Pala Santa Filomena, Chieti
Asistență: 500
Arbitri: Pagh, Thygesen  
Ghilardi 4 (8–12) Stanko 5
  1×  Raport  

29 februarie 2024
17:00
Slovenia   20 – 35   Franța Rdeča dvorana ŠRZ, Velenje
Asistență: 1750
Arbitri: Praštalo, Balvan  
Gros 6 (11–13) Flippes, Granier 5
 1×  Raport   1× 
29 februarie 2024
17:00
Letonia   14 – 32   Italia Sports centre "Reķi", Dobele
Asistență: 255
Arbitri: Kinnari, Skogberg  
Cibuļska, Kaņepe, Rutkovska 3 (5–19) Rossomando 8
  1×  Raport  

3 martie 2024
17:00
Franța   41 – 22   Slovenia Palais des sports, Orléans
Asistență: 8100
Arbitri: Vranes, Wenninger  
Horacek, Valentini 8 (19–9) Gros 5
  1×  Raport   1× 
3 martie 2024
18:30
Italia   43 – 8   Letonia Pala Santa Filomena, Chieti
Asistență: 650
Arbitri: Charalambous, Efstathiou  
Gislimberti 6 (21–3) Kaņepe, Zaharāne 2
  Raport  

3 aprilie 2024
18:00
Italia   13 – 36   Franța Pala Santa Filomena, Chieti
Asistență: 250
Arbitri: Jakovljević, Kovačević  
Ghilardi, Gislimberti 3 (7–19) Flippes, Granier, Valentini 6
  Raport  
4 aprilie 2024
19:10
Letonia   16 – 34   Slovenia Sports centre "Reķi", Dobele
Asistență: 220
Arbitri: Fält, Holm  
Zaharāne 4 (5–18) Černigoj, Pogorelc 6
  Raport  

7 aprilie 2024
18:00
Franța   53 – 9   Letonia Saint-Chamond
Asistență: 3200
Arbitri: Murariu, Paraschiv  
Coatanea 10 (24–7) Prūse 3
  1×  Raport  
7 aprilie 2024
18:00
Slovenia   35 – 21   Italia Športni park Kodeljevo, Ljubljana
Asistență: 770
Arbitri: Pîrvu, Potîrniche  
Mavsar 8 (22–11) Dalla Costa 5
  1×  Raport  

Grupa a 5-a

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Spania 6 6 0 0 216 107 +109 12 Turneul final
2   Macedonia de Nord 6 4 0 2 181 146 +35 8
3   Lituania 6 1 0 5 160 207 −47 2 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
4   Azerbaidjan 6 1 0 5 134 231 −97 2
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
11 octombrie 2023
18:00
Macedonia de Nord   40 – 17   Azerbaidjan Centrul Sportiv Jane Sandanski, Skopje
Asistență: 1000
Arbitri: Picard, Vauchez  
Sazdovska, Sedloska 7 (23–10) Slemanova 6
  Raport  
11 octombrie 2023
20:30
Spania   47 – 14   Lituania Palau Municipal d'Esports L'Illa, Benidorm
Asistență: 2020
Arbitri: Fahner, Kubis  
Cesáreo 7 (27–5) Kolosovė, Voskresenskaja 3
  Raport   1× 

14 octombrie 2023
17:00
Azerbaidjan   18 – 38   Spania Bakı İdman Sarayı, Baku
Asistență: 436
Arbitri: Hatipoğlu, Şimşek  
Bayramova 5 (12–20) Echeverria Martinez 8
  Raport   1× 
15 octombrie 2023
16:00
Lituania   28 – 31   Macedonia de Nord Avia Solutions Group Arena, Vilnius
Asistență: 568
Arbitri: Lovin, Stancu  
Arciševskaja 9 (15–17) Ristovska 9
  Raport   1×  1× 

28 februarie 2024
17:00
Azerbaidjan   35 – 33   Lituania Bakı İdman Sarayı, Baku
Asistență: 350
Arbitri: Sîrbu, Serdiuc  
Bairamova 13 (18–18) Pilikauskaitė 10
  Raport   1× 
29 februarie 2024
18:00
Macedonia de Nord   19 – 31   Spania Centrul Sportiv Boris Trajkovski, Skopje
Asistență: 800
Arbitri: Ivanović, Vujisić  
Ristovska 6 (11–17) Cabral 7
  1×  Raport   1× 

3 martie 2024
16:00
Lituania   41 – 26   Azerbaidjan Avia Solutions Group arena, Vilnius
Asistență: 957
Arbitri: Marton, Dáné  
Andronik, Pilikauskaitė 9 (18–12) Bairamova 6
  Raport   1× 
3 martie 2024
17:00
Spania   24 – 20   Macedonia de Nord Polideportivo Municipal de Tías, Lanzarote
Asistență: 1510
Arbitri: Watson, Welin  
So Delgado 4 (10–9) patru jucătoare 3
  Raport  

3 aprilie 2024
17:00
Azerbaidjan   22 – 37   Macedonia de Nord Bakı İdman Sarayı, Baku
Asistență: 350
Arbitri: Fabryczny, Rawicki  
Bairamova 7 (12–19) Sazdovska 7
  Raport   1× 
3 aprilie 2024
19:00
Lituania   20 – 34   Spania Avia Solutions Group arena, Vilnius
Asistență: 485
Arbitri: Loșak, Novikov  
Rakauskienė 8 (9–17) So Delgado 8
  Raport   1× 

7 aprilie 2024
18:00
Spania   42 – 16   Azerbaidjan Pavillón Polideportivo en Porriño, Pontevedra
Asistență: 2500
Arbitri: Schaad, Müller  
Buforn 8 (20–8) Bairamova 8
  Raport   1× 
7 aprilie 2024
18:00
Macedonia de Nord   34 – 24   Lituania Centrul Sportiv Boris Trajkovski, Skopje
Asistență: 1232
Arbitri: Charitsos, Naskos  
Rizoska, Sedloska 6 (18–12) Arciševskaja 10
  1×  Raport   2× 

Grupa a 6-a

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Muntenegru 6 6 0 0 195 143 +52 12 Turneul final
2   Serbia 6 3 1 2 189 141 +48 7
3   Turcia 6 2 1 3 170 165 +5 5 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
4   Bulgaria 6 0 0 6 107 212 −105 0
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
11 octombrie 2023
18:00
Serbia   40 – 16   Bulgaria Kristalna dvorana, Zrenjanin
Asistență: 2200
Arbitri: Charalambous, Efstathiou  
Radosavljević 8 (23–8) Milanova 6
  1×  Raport   1× 
11 octombrie 2023
18:00
Muntenegru   39 – 23   Turcia BEMAX Arena, Podgorica
Asistență: 1500
Arbitri: Cipov, Klus  
Mugoša 8 (16–14) İskit 6
  Raport  

15 octombrie 2023
17:00
Bulgaria   20 – 34   Muntenegru Arena Șumen, Șumen
Asistență: 1000
Arbitri: Ilievski, Ilievski  
Grozdanova 6 (11–13) Pletikosić 8
  1×  Raport   1× 
15 octombrie 2023
17:30
Turcia   29 – 29   Serbia THF Spor Salonu, Çankaya
Asistență: 1060
Arbitri: Altmar, Horváth  
İskit 8 (18–16) Radosavljević 6
  1×  Raport  

28 februarie 2024
18:00
Bulgaria   24 – 30   Turcia Arena Șumen, Șumen
Asistență: 1650
Arbitri: Xhema, Jahja  
Ivanova-Ghenceva, Panaiotova 6 (12–13) İskit-Çalıșkan 9
  2×  Raport   2× 
29 februarie 2024
18:00
Serbia   30 – 31   Muntenegru Kristalna dvorana, Zrenjanin
Asistență: 2520
Arbitri: Pîrvu, Potîrniche  
Janjušević 8 (12–16) Pletikosić 9
  Raport   1× 

3 martie 2024
18:00
Muntenegru   26 – 25   Serbia BEMAX Arena, Podgorica
Asistență: 2245
Arbitri: Lončar, Lončar  
Brnović 7 (14–14) Janjušević, Jovović, Radosavljević 5
  Raport   1× 
3 martie 2024
17:00
Turcia   38 – 13   Bulgaria Yaşar Sevim Spor Salonu, Çankaya
Asistență: 1922
Arbitri: Charitsos, Naskos  
Aydemir, Sengül 7 (19–7) Grozdanova, Ivanova-Ghenceva 4
  Raport  

3 aprilie 2024
17:00
Turcia   28 – 30   Muntenegru Yenişehir Kapalı Spor Salonu, Rize
Asistență: 2650
Arbitri: Iovcev, Ioncev  
Sengül 6 (15–14) Mugoša 9
  1×  Raport  
3 aprilie 2024
17:00
Bulgaria   17 – 35   Serbia Arena Șumen, Șumen
Asistență: 562
Arbitri: Hofer, Schmidhuber  
Ivanova-Ghenceva 7 (6–19) Stamenić 8
  1×  Raport   1×  1× 

7 aprilie 2024
18:00
Muntenegru   35 – 17   Bulgaria BEMAX Arena, Podgorica
Asistență: 2500
Arbitri: Bošnjak, Marić  
Despotović 7 (17–11) Panaiotova 6
  1×  Raport   1× 
7 aprilie 2024
18:00
Serbia   30 – 22   Turcia Kristalna dvorana, Zrenjanin
Arbitri: Covalciuc, Covalciuc  
Janjušević, Radević 7 (14–10) Sengül 6
  Raport  

Grupa a 7-a

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Suedia 6 6 0 0 228 129 +99 12 Turneul final
2   Islanda 6 4 0 2 162 146 +16 8
3   Insulele Feroe 6 2 0 4 163 157 +6 4 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
4   Luxemburg 6 0 0 6 101 222 −121 0
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
11 octombrie 2023
19:30
Islanda   32 – 14   Luxemburg Íþróttamiðstöð Hauka á Ásvöllum, Hafnarfjörður
Asistență: 1147
Arbitri: Menéndez, Fabián  
Erlingsdóttir 7 (19–7) Welter 4
  1×  Raport   1× 
12 octombrie 2023
18:30
Suedia   37 – 20   Insulele Feroe IFU Arena, Uppsala
Asistență: 2307
Arbitri: Härgin, Makejev  
Blohm 9 (19–13) Mittún 4
  1×  Raport   1× 

15 octombrie 2023
15:00
Insulele Feroe   23 – 28   Islanda Høllin á Hálsi, Tórshavn
Asistență: 1000
Arbitri: Braseth, Sundet  
Mittún 6 (12–11) Erlingsdóttir, Sturludóttir 6
  Raport  
15 octombrie 2023
16:00
Luxemburg   17 – 39   Suedia Coque Luxembourg, Luxemburg
Asistență: 750
Arbitri: Pukšič, Satler  
Welter 8 (7–15) Axnér, Hagman, Hansson 7
  1×  Raport  

28 februarie 2024
19:30
Islanda   24 – 37   Suedia Íþróttamiðstöð Hauka á Ásvöllum, Hafnarfjörður
Asistență: 1200
Arbitri: Duplîi, Pobedrina  
Þorkelsdóttir 5 (12–17) Roberts 7
  Raport   1× 
28-29 februarie 2024
18:45
Luxemburg   16 – 34   Insulele Feroe Coque Luxembourg, Luxembourg
Asistență: 546
Arbitri: Fahner, Kubis  
patru jucătoare 4 (9–16) Mittún 8
  Raport  

2 martie 2024
14:00
Suedia   37 – 23   Islanda Brinova Arena, Karlskrona
Asistență: 2753
Arbitri: Hansen, Jensen  
Dano, Lundström 6 (18–11) Sturludóttir 6
  1×  Raport  
3 martie 2024
17:00
Insulele Feroe   39 – 21   Luxemburg Holin a Halsi, Tórshavn
Asistență: 800
Arbitri: Radčenko, Pērsis  
Weyhe 6 (17–9) Rodesch 6
  Raport  1× 

3 aprilie 2024
18:45
Luxemburg   15 – 31   Islanda Coque Luxembourg, Luxembourg
Asistență: 639
Arbitri: Peretz, Schwartz  
Rodesch 4 (5–15) Stefánsdóttir 7
  Raport  
3 aprilie 2024
19:00
Insulele Feroe   27 – 31   Suedia Holin a Halsi, Tórshavn
Asistență: 1347
Arbitri:   Schols,   Martens
Mittún 8 (11–14) Thorleifsdóttir 4
  Raport   1× 

7 aprilie 2024
16:00
Islanda   24 – 20   Insulele Feroe Íþróttamiðstöð Hauka á Ásvöllum, Hafnarfjörður
Asistență: 1230
Arbitri: Weijmans, Wolbertus  
Þorkelsdóttir 10 (12–8) Mittún 8
  1×  Raport   1× 
7 aprilie 2024
18:00
Suedia   47 – 18   Luxemburg Thoren arena, Umeå
Asistență: 1704
Arbitri: Riello, Panetta  
Lundström 7 (24–7) Welter 4
  Raport  

Grupa a 8-a

modificare
Loc Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1   Danemarca 4 4 0 0 149 89 +60 8 Turneul final
2   Polonia 4 2 0 2 115 109 +6 4
3   Kosovo 4 0 0 4 80 146 −66 0 Turneul final dacă e în top 4 echipe de pe locul 3
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
12 octombrie 2023
21:00
Danemarca   44 – 17   Kosovo Forum Horsens, Horsens
Asistență: 2711
Arbitri: Klompers, Stobbe  
Jørgensen 7 (21–7) Demaj 5
  Raport  

14 octombrie 2023
20:15
Kosovo   19 – 40   Danemarca Pallati i Rinise dhe Sporteve, Priștina
Asistență: 1200
Arbitri: Iovcev, Ionțev  
Demaj 8 (11–21) Halilcevic 8
  Raport   1× 

28 februarie 2024
19:00
Polonia   22 – 26   Danemarca Hala widowiskowo-sportowa RCS, Lubin
Asistență: 3700
Arbitri: Sekulić, Jovandić  
patru jucătoare 4 (9–11) Hansen, Jørgensen 5
  1×  Raport

2 martie 2024
16:00
Danemarca   39 – 31   Polonia Ballerup Super Arena, Ballerup
Asistență: 4721
Arbitri: Rauchs, Linster  
Jørgensen 7 (22–13) Balsam 9
  1×  Raport   1× 

4 aprilie 2024
20:15
Kosovo   27 – 34   Polonia Pallati i Rinisë dhe i Sporteve, Priștina
Asistență: 1250
Arbitri: Mikelić, Parađina  
Demaj 12 (17–17) Kobylińska 9
  1×  Raport   1× 

7 aprilie 2024
18:00
Polonia   28 – 17   Kosovo Centrum Rekreacyjno-Sportowe, Zielona Góra
Arbitri: Watson, Welin  
Balsam 9 (15–9) Demaj 4
  1×  Raport   1× 

Clasamentul echipelor de pe locurile 3

modificare

Rezultatele partidelor disputate de echipele de pe locurile 3 împotriva celor de pe locurile 4 nu au fost luate în considerare.

Loc Grupa Echipa MJ V E Î GM GP DG Pct Calificare
1 6   Turcia 4 0 1 3 102 128 −26 1 Turneul final
2 2   Slovacia 4 0 1 3 81 122 −41 1
3 3   Portugalia 4 0 0 4 100 129 −29 0
4 7   Insulele Feroe 4 0 0 4 90 120 −30 0
5 1   Grecia 4 0 0 4 79 119 −40 0
6 5   Lituania 4 0 0 4 86 146 −60 0
7 8   Kosovo 4 0 0 4 80 146 −66 0
8 4   Italia 4 0 0 4 68 152 −84 0
Sursa: EHF
Reguli de clasare: 1) puncte; 2) puncte în meciurile directe; 3) diferența de goluri în meciurile directe; 4) numărul de goluri marcate în meciurile directe; 5) golaveraj.
  1. ^ Prevăzut inițial să se desfășoare pe 11 octombrie 2023, de la ora 18:00, meciul a fost amânat în urma conflictului soldat cu mii de morți în Israel și Fâșia Gaza.[3]
  2. ^ Prevăzut inițial să se desfășoare pe 14 octombrie 2023, de la ora 18:50, meciul a fost amânat în urma conflictului soldat cu mii de morți în Israel și Fâșia Gaza.[3]
  3. ^ a b c Din cauza războiului din regiune, echipa Israelului joacă meciurile de acasă pe terenuri neutre, din alte țări.
  4. ^ a b c Din cauza invaziei ruse, echipa Ucrainei joacă meciurile de acasă pe terenuri neutre, din alte țări.[4]

Referințe

modificare
  1. ^ a b c d „Pots for Women's EHF EURO 2024 Qualifiers announced”. Federația Europeană de Handbal. . Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  2. ^ a b c d e f „Women's EHF EURO 2024 Qualifiers draw sets up local clashes”. Federația Europeană de Handbal. . Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  3. ^ a b „Israel matches in EHF EURO 2024 Qualifiers postponed”. eurohandball.com. Federația Europeană de Handbal. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „EHF decision on current competition structures”. eurohandball.com. Federația Europeană de Handbal. . Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

modificare