Dumitru Caracostea
| Dumitru Caracostea | |||
 Folcloristul Dumitru Caracostea | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut |  Slatina, Olt, România | ||
| Decedat | (85 de ani)[1] București, România | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | istoric, folclorist, critic | ||
| Limbi vorbite | limba română[2] | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Litere și Filosofie de la Universitatea din București | ||
| Alma mater | Facultatea de Litere a Universității din București | ||
| Organizație | Universitatea din București | ||
| Cunoscut pentru | Mare stilistician al literaturii române și folclorist de elită | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Dumitru Caracostea (n. , Slatina, Olt, România – d. , București, România) a fost un critic, istoric literar și folclorist român. Este considerat a fi, alături de Tudor Vianu, unul dintre cei mai mari stiliști ai literaturii române. În pofida vârstei sale înaintate, a fost arestat de autoritățile comuniste în anul 1950 și încarcerat timp de cinci ani ca deținut politic.
Biografie
modificarePe linie paternă avea o descendență aromână. Și-a început studiile la Slatina, pe care le-a continuat la Colegiul „Sf. Sava” din București. Urmează apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru corespondent al Academiei Române, iar în 1938 devine membru titular [3]. Datorită strădaniilor sale, în 1933 ia ființă Institutul de Istorie Literară și Folclor. A fost ministrul educației naționale în Guvernul Ion Gigurtu (4 iulie - 4 septembrie 1940) și Guvernul Ion Antonescu (1) (4 - 14 septembrie 1940) [4]. În perioada 1941 – 1944 a fost director al Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă.
Persecuția în timpul regimului comunist
modificareÎn anul 1948, după instaurarea regimului comunist în România, a fost exclus din învățământ. Pe 5 mai 1950 a fost arestat și ținut timp de 5 ani în închisoare fără a fi judecat.[5] În penitenciarul Sighet s-a convertit la greco-catolicism prin intermediul preotului profesor blăjean Ioan Vultur. A fost primit în Biserica Română Unită cu Roma prin binecuvântarea episcopului Iuliu Hossu, aflat în aceeași închisoare.[6]
Colaborări publicistice
modificareA colaborat la revistele Convorbiri literare, Adevărul literar și artistic, Flacăra, Langue et littérature, Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească etc.
Activitatea sa literară și științifică s-a orientat în două direcții: studiile de folclor (Miorița în Moldova, Muntenia și Oltenia, 1924) și exegeza operei eminesciene (Arta cuvântului la Eminescu, 1938; Creativitate eminesciana, 1943). Expresivitatea limbii române reprezintă un important studiu de stilistică literară.
Opera (reeditări)
modificare- Poezia tradițională română: balada poporană și doina, ediție critică de D. Șandru, prefață de Ovidiu Bârlea, vol. I-II, București, Editura pentru Literatură, 1969
- Problemele tipologiei folclorice, ediție îngrijită de Ovidiu Bârlea, București, Editura Minerva, 1971
- Studii eminesciene, ediție îngrijită de Ion Dumitrescu, prefață de George Munteanu, București, Editura Minerva, 1975
- Arta cuvântului la Eminescu, ediție îngrijită, note, addenda bibliografică și indice de nume de Nina Apetroaie, studiu introductiv de I. Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1980
- Studii critice, ediție îngrijită, prefață, tabel cronologic și bibliografie de Ovidiu Bîrlea, București, Editura Albatros, Colecția Lyceum nr. 246, 1982
- Creativitatea eminesciană, ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Ion Apetroaie, Iași, Editura Junimea, 1987
- Scrieri alese, ediție îngrijită, prefață și note de Mircea Anghelescu, vol. I-III, București, Editura Minerva, 1986-1992
- Expresivitatea limbii române, cuvânt înainte, nota asupra ediției și index de Ilie Dan, Iași, Editura Polirom, 2000
Afilieri
modificare- Membru al Academiei Române
Decorații
modificare- Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[7]
Note
modificare- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ Membrii români ai Academiei Române (1866 - prezent; litera C)
- ^ „Agentia Nationala de Presa AGERPRES”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului - Fișe matricole penale”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Viorica Lascu, Ieșim la lumina zilei Arhivat în , la Wayback Machine., publicat în: Adevărul în libertate, nr. 10 din 10 ianuarie 1990, pag. 2.
- ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.018.
Bibliografie
modificare- Titu Popescu, D. Caracostea – un critic modern, Cluj, Editura Dacia, 1987
- Ioana Bot, D. Caracostea, teoretician și critic literar, București, Editura Minerva, 1999; ediția a II-a revăzută și adăugită, Cluj, Casa Cărții de Știință, 2001
- Lucian Chișu, Activitatea lingvistică a lui Dumitru Caracostea, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 1998
- Lucian Chișu, Prejudecata Caracostea, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2002
- Dicționarul scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, A-C, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995