Wikipedia

Conocybe filaris

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Ciupercă de gazon)

Conocybe filaris (Elias Magnus Fries, 1884 ex Robert Kühner, 1935), sin. Pholiotina filaris (Elias Magnus Fries, 1884 ex Rolf Singer, 1936), este o specie de ciuperci des întâlnită saprofită și letală din încrengătura Basidiomycota, în familia Bolbitiaceae și de genul Conocybe,[1][2] denumită în popor ciupercă de gazon.[3] În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește, de la câmpie la munte, în mod frecvent pe gazon, dar și pe mușchi mort, prin pajiști, parcuri, grădini, în locuri ierboase ale pădurilor de foioase, chiar și pe mulci. Timpul apariției este din (august) septembrie până în noiembrie.[4][5]

Conocybe filaris sin. Pholiotina filaris
Ciuperci de gazon
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Bolbitiaceae
Gen: Conocybe
Specie: C. filaris
Nume binomial
Conocybe filaris
(Fr.) Kühner (1935)
Sinonime
  • Agaricus togularis var. filaris Fr. (1884)
  • Pholiota filaris (Fr.) Peck (1908)
  • Pholiota togularis var. filaris (Fr.) J.E.Lange (1921)
  • Pholiotina filaris (Fr.) Singer (1936)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Robert Kühner

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus togularis var. filaris de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul II al operei sale Icones selectae hymenomycetum nondum delineatorum editat postum în 1884.[6]

Micologul și profesorul de științe naturale francez de proveniență germană Robert Kühner (1903-1996) a transferat specia la genul Conocybe sub taxonul curent valabil Conocybe filaris, de verificat în volumul 7 al Encyclopedia Mycologia din 1935.[7]

Un an mai târziu, în 1936, micologul german Rolf Singer a redenumit specia în Pholiotina filaris, documentat în volumul 56 al Beiheft zum Botanischen Centralblatt,[8] un nume tot mai folosit în unele cărți micologice.

Celelalte încercări de redenumire (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim.

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină filaris=ațos).[9]

Descriere

modificare
 
Bres.: Pholiota togularis
  • Pălăria: are un diametru de 1,5-4 (5) cm, este subțire, ațoasă, dar fragedă, higrofană, inițial în formă de clopot sau turtit conică, devine cu timpul convexă, uneori aproape aplatizate cu un mic gurgui central. Marginile pot fi puțin ondulate la bătrânețe. Cuticula netedă și mată, spre margine striată de la mijloc, în vârstă rugoasă este spre margine mereu umedă. Coloritul variază de la ocru-auriu, peste galben-maroniu, ocru închis până la brun deschis, fiind pe vreme umedă brun-roșiatic.
  • Lamelele: sunt subțiri, distanțate, destul de înalte, bifurcate, aderente la picior și cu muchii dințate, fiind inițial acoperite de un văl parțial albicios. Coloritul este la început bej-albicios, dar devine repede ocru-gălbui până la palid ruginiu.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-8 cm și o lățime de 0,3-0,4 (0,5) cm, este cilindric, adesea ușor îndoit, slab fibros și gol pe dinăuntru. În tinerețe se află între picior și pălărie o cortină albicioasă care formează un inel pielos, canelat grosolan, bine vizibil în tinerețea ciupercii, dar trecător. Coloritul este dedesubtul manșetei albicios până ocru-gălbui, spre bază mai închis, nu rar cu pete murdar brune, iar în partea de sus albicios-gălbui, adesea presărat cu punctulețe maronii.
  • Carnea: este subțire și ceva fibroasă, totuși fragedă și de colorit ocru. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este imperceptibil, iar gustul blând.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, ovoidali până slab elipsoidali cu pereți subțiri și un por de germen precum de un colorit ocru palid, având o mărime de 7,5 (9)-10 (12) × 5–6 (7) microni. Pulberea lor este ocru-brună. Basidiile cu (2)-4 sterigme în formă de măciucă măsoară 25-30 x 8-10 microni.[10] Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) au forma de sticlă.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[4][5]
  •  
    C. filaris pălărie, lamele și picior
  •  
    C. filaris ceva mai tinere, lamele picior și inel
  •  
    . filaris, stadii de evoluție

Toxicitate

modificare

Această ciupercă pare inofensivă, însă conține aceleași toxine precum cea de Amanita phalloides, provocând sindromul faloidian și reprezentând astfel o reală amenințare la sănătatea și la viața omului. Ingerată chiar și în cantități mici (1-2 ciupercuțe), devine letală. Micotoxina principală din ciuperca de gazon este amatoxina. Simptomele se instalează la 6-24 de ore de la ingerare. În această primă fază, ingestia acestor ciuperci are aceleași simptome ca gripa sau intoxicația alimentară banală. Un diagnostic greșit și tratament incorect va duce, din păcate, la faza a doua. Pacientul pare să își revină, dar în scurt timp simptomele reapar cu potențial fatal, asociate stresului gastrointestinal și distrugerii ficatului sau rinichilor.[11][12]

Confuzii

modificare

Ciuperca de gazon poate fi confundată de exemplu cu Conocybe aporos sin. Pholiotina aporos (necomestibilă),[13] Conocybe arhenii sin. Pholiotina arhenii (letală),[14] Conocybe blattaria sin. Pholiotina vexans (necomestibilă)[15] + imagini, Conocybe mairei sin. Conocybe mairei (letală)[16] + imagini, Conocybe rickenii (otrăvitoare),[17] Conocybe vestita sin. Pholiotina vestita (necomestibilă),[18] Cortinarius flexipes (otrăvitor),[19] Galerina marginata (letală)[20] sau chiar și cu bureții excepționali de condimentare cu miros puternic de usturoi, anume Mycetinis alliaceus sin. Marasmius alliaceus și Mycetinis scorodonius sin. Marasmius scorodonius.[21]

Specii de ciuperci asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !Conocybe aporos sin. Pholiotina aporos!
  •  
    !!!Conocybe arhenii sin. Pholiotina arhenii!!!
  •  
    !!Conocybe rickenii!!
  •  
    !Conocybe vestita sin. Pholiotina vestita!
  •  
    !!Cortinarius flexipes!!
  •  
    !!!Galerina marginata!!!
  •  
    Mycetinis alliaceus
  •  
    Mycetinis scorodonius sin. Marasmius scorodonius

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b c Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 72-73 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  5. ^ a b c Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 388-389, ISBN 978-3-8354-1839-4
  6. ^ Elias Fries: „Icones selectae hymenomycetum nondum delineatorum”, vol. II, Editura P.A. Norstedt : Typographia Centralis & Ed. Berling, Holmiae (Uppsala) 1884, 151 plăci colorate (postum)
  7. ^ Robert Kühner: „Conocybe filaris”, în; „Encyclopedia Mycologia”, vol. 7, Editura Éditions Paul Lechevalier, Paris 1935, p. 159
  8. ^ Rolf Singer: „Pholiotina filaris”, în: „Beiheft zum Botanischen Centralblatt, vol. 56, secția B, Editura C. Heinrich, Dresda 1936, p. 170
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 475
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 687
  11. ^ Toxicitatea buretelui
  12. ^ Sănătate - 10 Ciuperci otrăvitoare: simptome, toxine și caracteristici
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 122-123 - 1, ISBN 88-85013-46-5
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 112-113 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 72-73 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 140-141, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 118-119 - 1, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 138-139 - 2, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 240-241 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 92-93, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 202-203, ISBN 978-3-440-14530-2

Bibliografie

modificare
  • Raed Arafat, Cristian Boeriu et al.: „Elemente de Toxicologie Clinică”, Editura Ardealul, Târgu Mureș 2003
  • „Beiträge zur Kenntnis der Pilze Mitteleuropas”, vol. 6, Editura Einhorn-Verlag E. Dietenberger, Schwäbisch Gmünd 1990, ISBN 978-3-927-65420-4
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 80-81, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Andreas Bresinsky, ‎Helmut Besl: „Giftpilze: mit einer Einführung in die Pilzebestimmung ein ...”, Editura Wissenschaftliche Verlagsgesellschaft, Stuttgart 1985, ISBN 978-3-804-70680-4
  • Kulturbund der DDR (ed.): „Boletus”, vol. 11-17, Editura Kulturbund der Deutschen Demokratischen Republik, Zentrale Kommission Natur und Heimat, Zentraler Fachausschuss Botanik, Arbeitskreis Mykologie, Berlin (Est) 1987

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Conocybe_filaris&oldid=15659043