Clivodin
Кліводин
—  Comună  —
Clivodin se află în Regiunea Cernăuți
Clivodin
Clivodin
Clivodin (Regiunea Cernăuți)
Poziția geografică
Clivodin se află în Ucraina
Clivodin
Clivodin
Clivodin (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: 48°28′48″N 25°45′00″E ({{PAGENAME}}) / 48.48000°N 25.75000°E

ȚarăUcraina Ucraina
RegiuneCernăuți
RaionCozmeni

KOATUU7322584501
Atestare1508

ReședințăClivodin
ComponențăClivodin

Altitudine234 m.d.m.

Populație (2007)
 - Total1.704 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal59308
Prefix telefonic3736

Prezență online

Clivodin (în ucraineană Кліводин, transliterat: Klivodîn și în germană Kliwodyn) este un sat reședință de comună în raionul Cozmeni din regiunea Cernăuți (Ucraina). Are 1,704 locuitori, preponderent ucraineni (ruteni).

Satul este situat la o altitudine de 234 metri, în partea de centru-est a raionului Cozmeni, la nord de orașul Cozmeni.

Localitatea Clivodin a făcut parte încă de la înființare din regiunea istorică Bucovina a Principatului Moldovei, fiind atestată documentar în anul 1508. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Clivodin a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Cozmeni (în germană Kotzmann).

După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Clivodin a făcut parte din componența României, în Plasa Șipenițului a județului Cernăuți. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și o comunitate de români. În perioada interbelică, a funcționat aici un cămin cultural al Fundației Culturale Regale "Principele Carol" [1].

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina de Nord a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940, reintrând în componența României în perioada 1941-1944. Apoi, Bucovina de Nord a fost reocupată de către URSS în anul 1944 și integrată în componența RSS Ucrainene.

Începând din anul 1991, satul Clivodin face parte din raionul Cozmeni al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente. Conform recensământului din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 3 (0+3), reprezentând 0,17% din populația comunei [2]. În prezent, satul are 1.704 locuitori, preponderent ucraineni.

Demografie

modificare




 

Componența lingvistică a comunei Clivodin

     Ucraineană (99,35%)

     Alte limbi (0,65%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației comunei Clivodin era vorbitoare de ucraineană (99,35%), existând în minoritate și vorbitori de alte limbi.[3]


1989: 1.759 (recensământ)
2007: 1.704 (estimare)

Recensământul din 1930

modificare




 

Componența etnică a comunei Clivodin (județul Cernăuți)

     Ruteni (97,25%)

     Evrei (2,29%)

     Altă etnie (0,46%)




 

Componența confesională a comunei Clivodin

     Ortodocși (97,05%)

     Mozaici (2,29%)

     Altă religie (0,66%)

Conform recensământului efectuat în 1930[4], populația comunei Clivodin se ridica la 2.002 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau ruteni (97,25%), cu o minoritate de evrei (2,29%). Alte persoane s-au declarat: români (2 persoane), polonezi (2 persoane) și ruși (5 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (97,05%), dar existau și mozaici (2,29%). Alte persoane au declarat: greco-catolici (7 persoane) și romano-catolici (6 persoane).


  1. ^ Județul Cernăuți
  2. ^ „Dr. Ion Popescu - Cap. II. Populația românofonă din Regiunea Cernăuți la sfârșitul perioadei sovietice (Nordul Bucovinei, nordul Basarabiei și Ținutul Herței)” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  3. ^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Cernăuți pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Populația statornică în 1930, p. 122, Institutul Central de Statistică

Legături externe

modificare