Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO de la Sibiu
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO de la Sibiu | |
Logo | |
Fondată | 23 iulie 2020 |
---|---|
Țară | România |
Apartenență | NATO |
Ramură | Forțe terestre |
Tip | Comandament multinațional |
Rol | • integrator pentru forțele naționale și cele aliate. • consolidarea posturii de descurajare și de apărare a NATO la nivelul Flancului Estic și Zonei Mării Negre • comanda și controlul la nivel de corp de armată pentru operațiunile terestre, ale NATO, în caz de criză sau război |
Mărime | Capacitate operațională de nivel corp de armată |
Parte a | Structurii de Forțe a NATO(de)[traduceți] |
Cartier general | Sibiu, România |
Denumire alternativă | În limba engleză Headquarters Multinational Corps South-East |
Prezență online | site web oficial |
Comandanți | |
Control operațional | Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli(en)[traduceți]. |
Unități subordonate | Forțele terestre ale NATO din România și Bulgaria |
Însemne | |
Simbolul de identificare | HQ MNC-SE |
Modifică date / text |
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO (în limba engleză Headquarters Multinational Corps South-East, indicativ HQ MNC-SE)[1] de la Sibiu este o structură militară de nivel C2(en)[traduceți] a NATO, de nivel de corp de armată, aflată sub controlul operațional al Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli(en)[traduceți]. România este o națiune cadru pentru acest cartier general, integrat în Structura de Forțe a NATO(de)[traduceți].
Având statutul unui comandament internațional, rolul său este integrator în ce privește forțele naționale și cele aliate. Este inclus arhitecturii de securitate a Alianței de la nivelul Flancului Estic Aliat și de la nivelul Regiunii Mării Negre, contribuind la consolidarea posturii de descurajare și de apărare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, din aceste regiuni. În cazul unor situații de criză sau de război, urmează să asigure comanda și controlul la nivel de corp de armată pentru operațiunile terestre ale NATO.
Responsabilitatea sa în ce privește apărarea colectivă implică zona sud-estică a Flancului Estic, unde se află România și Bulgaria.
Istoric
modificareComandamentul a fost înființat la 23 iulie 2020,[2] fiind la acel moment cel mai nou cartier general de nivel de corp de armată al NATO, din Europa[3] și al doilea înființat în ordine cronologică pe Flancul Estic, după cel din Polonia.[4]
Inițial a fost dislocat temporar în Garnizoana București,[1] pentru ca începând cu data de 1 iulie 2021, HQ MNC-SE să fie relocat în Garnizoana Sibiu.[5]
În luna iunie 2021 acesta a atins nivelul operațional inițial, urmând ca în anul 2024 acesta să posede capacitatea operațională finală prevăzută[6] (în engleză full operational capability, acronim FOC)..[3]
La data de 20 ianuarie 2023, HQ MNC-SE a preluat comanda și controlul forțelor terestre ale NATO dislocate în Bulgaria și România (flancul de sud-est al NATO),[7] devansând cu 1 an termenul prevăzut.[5]
Context și rol
modificareDeviza Comandamentului Multinațional este Fortis In unum.[8]
Context
modificareGeostrategic
modificareConstituirea Comandamentului Corpului Multinațional este o expresie a adoptării unei măsuri convenite la Summitul NATO de la Bruxelles din 2018(en)[traduceți], unde a fost scoasă în evidență importanța regiunii Mării Negre pentru securitatea spațiului euro-atlantic, precum și necesitatea, în acest context, a creșterii nivelului Prezenței Avansate a Alianței(en)[traduceți] în areal.[9]
În baza angajamentelor internaționale asumate de România, aceasta s-a oferit[9] la Bruxelles[10] să constituie o capabilitate multinațională de comandă și control(en)[traduceți] în domeniul forțelor terestre, urmând ca aceasta să fie pusă la dispoziția NATO. Propunerea a fost aprobată de Consiliul Nord Atlantic(en)[traduceți] (în engleză North Atlantic Council, acronim NAC) în luna iulie 2019.[9]
Local
modificareSibiul este un oraș cu tradiție militară bine apărat de arcul carpatic, stabil și dezvoltat economic, prin care trece o austostradă care-l conectează de Europa de Vest[11] și care beneficiază de un un aeroport internațional.[12]
La momentul anului 2021, an prevăzut pentru relocarea Corpului de la București la Sibiu, în Garnizoana Sibiu se aflau 12 unități militare active, având loc aici procese complexe de instruire și de pregătire a personalului militar, precum și activități derulate în parteneriat cu structuri internaționale: de coordonare, comandă și control ale activităților militare de interes ridicat, din regiune.[13] Unitățile existente aici acoperă un larg palier de nevoi, din punct de vedere tactic și logistic.[11]
Amenințări potențiale
modificareExistența unui astfel de centru de comandă și control se poate asocia pe plan local cu creșterea riscului amenințărilor teroriste, a atacurilor cibernetice(en)[traduceți] și a amenințărilor având ca sursă Federația Rusă.[12]
Rol
modificareComandamentul se include structurii de forțe a NATO(de)[traduceți][2] având rol de element integrator,[2] din punct de vedere al coerenței operaționale[6] și al planurilor naționale și aliate de apărare.[9] El contribuie atât la consolidarea posturii de descurajare și de apărare a Alianței,[2] cât și la o integrare mai bună din punct de vedere operațional a forțelor aliate, în sprijinul arhitecturii de securitate din arealul Flancului Estic.[6] În această zonă, împreună cu Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est de la București și Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova, completează structurile de reziliență militară.[2]
În cazul unor situații de criză sau de război, HQ MNC-SE urmează să asigure comanda și controlul la nivel de corp de armată pentru operațiunile terestre ale NATO.[5] Responsabilitatea sa în ce privește apărarea colectivă include nu numai România, ci și regiunea în care se află aceasta, astfel că pe lângă integrarea sa de la nivelul Flancului Estic,[6] Comandamentul Corpului Multinațional de la Sibiu se integrează, de asemenea, în arhitectura de comandă și control a NATO din regiunea Mării Negre".[2]
Statutul său este cel al unui comandament militar internațional NATO. Dislocarea sa în misiuni în afara teritoriului României se face la ordinul autorităților NATO abilitate.[1]
Structură
modificareStructură de funcții și relații
modificareEste o structură militară de nivel C2(en)[traduceți][14] de 3 stele,[11] respectiv un comandament militar de nivel corp de armată, din structura de forte a NATO.[6] Odată cu atingerea capacității operaționale complete, cel mai probabil Corpul Multinațional va fi subordonat Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite al NATO de la Napoli(en)[traduceți].[4] Sediul său este în garnizoana Sibiu.[1]
În structura de funcții a corpului se află personal militar și civil din state membre ale NATO.[6] Efectivul final al comandamentului este prevăzut să fie în 2024 de câteva sute de oameni[6] din care circa 400 vor fi ofițeri[4] (cu potențial de variație a numărului depinzând de misiunile care i se vor încredința structurii respective). Din totalul de funcții, circa 20% ar trebui să fie ocupate de personal din alte state membre ale NATO decât România.[6] La nivelul lunii decembrie 2022 erau 9 alte state (exceptând România), care contribuiau cu personal: Bulgaria, Canada, Cehia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia și Turcia, fiind de așteptat să contribuie și Croația, Ungaria, Macedonia de Nord, Portugalia, Spania și Marea Britanie[3] (structura de conducerea este prevăzută să fie asigurată pe baze permanente, de 11 națiuni).[15]
Responsabilitatea finaciară a salarizării militarilor altor state membre NATO, care activează în comandament, revine națiunilor respective, în timp ce aceea care îi privește pe militarii români, statului român.[6]
Sprijinul națiunii gazdă
modificareRomânia, în ce privește HQ MNC-SE a preluat responsabilitatea de națiune-cadru.[6]
În anul 2024 sunt prevăzute să se finalizeze și lucrările de infrastructură pentru sediul Corpului Multinațional, situat pe Calea Dumbravii[6] la Nr. 28-32, în zona fostei Cazărmi 562.[16] În mod temporar, comandamentul își desfășoară activitatea în Centrul de Perfecționare pentru Artilerie Terestră și Antiaeriană „Ioan Vodă” din Strada Avrig.[6]
Pentru a sprijini această structură, la Sibiu a fost înființat un regiment format dintr-un batalion de sprijin logistic și unul de comunicații.[4] De asemenea, terenul fostei Baze 58 Aeriene Elicoptere Sibiu, de pe Calea Alba Iulia, urmează să servească pentru dezvoltarea unei facilități atribuite HQ MNC-SE. Urmează să fie dezvoltat și un terminal militar de marfă cu regim special, la Aeroportul Internațional Sibiu.[16]
Referințe
modificare- ^ a b c d Parlamentul României; Hotărârea nr. 8/2020 pentru aprobarea înființării pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est, sub denumirea Headquarters Multinational Corps South-East (HQ MNC-SE); Monitorul Oficial, Partea I nr. 525 din 18 iunie 2020; accesat la 4 martie 2023
- ^ a b c d e f Pascu, Eduard; Șeful Statului Major al Apărării: MNC-SE - un element esențial al arhitecturii de comandă a NATO în regiunea Mării Negre; Defese Romania, 23 iulie 2020; accesat la 4 martie 2023
- ^ a b c en Brînzei, Valentin; HQ MNC-SE Milestones towards Achieving FOC, Fortis In unum – ..., 2022, p. 8
- ^ a b c d Mondiru, Adi; Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Estal NATO, din București, va fi relocat la Sibiu, începând de anul viitor; Agenția de presă RADOR, 3 iulie 2020; accesat la 4 martie 2023
- ^ a b c Popescu, Adrian;Generalul maior Dragoș-Dumitru Iacob a trecut oficial la comanda și controlul Forțelor Terestre NATO dislocate pe flancul de sud-est NATO; Tribuna, 1 februarie 2023; accesat la 4 martie 2023
- ^ a b c d e f g h i j k l Dobre, Ștefan; Gen. lt. Tomiță-Cătălin Tomescu, șeful Comandamentului NATO: Sibiul nu va deveni o țintă, din contră, acest comandament aduce un plus semnificativ de siguranță; Turnul Sfatului, 13 octombrie 2021; accesat la 4 martie 2023
- ^ Soare, Andreea; Comandamentul Corpului Multinațional Sud-Est anunță preluarea comenzii trupelor terestre ale NATO dislocate în România și Bulgaria; Monitorul Apărării, 23 ianuarie 2023ș accesat la 4 martie 2023
- ^ en Hampton, Caleb (MSG); Intelligence Branch Role and Teambuilding Efforts, Fortis In unum – ..., 2022, p. 10
- ^ a b c d Comisiile pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională ale Camerei Deputaților și Senatului; Raportul comun asupra scrisorii Președintelui României pentru aprobarea înființării Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est sub denumirea Headquarters Multinational Corps South-East (HQ MNC-SE) către Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului; Nr. 366 din 3 iulie 2020; accesat la 4 martie 2023
- ^ en Headquarters Multinational Corps South-East local .., Dumitrașcu, 2021, p. 68
- ^ a b c en Headquarters Multinational Corps South-East local .., Dumitrașcu, 2021, p. 72
- ^ a b en Headquarters Multinational Corps South-East local .., Dumitrașcu, 2021, p. 74
- ^ en Headquarters Multinational Corps South-East local .., Dumitrașcu, 2021, p. 71
- ^ en Sezengöz, Gürcan (MG); Hybrid War Implications on C2 at Corps Level, Fortis In unum – ..., 2022, p. 7
- ^ en Apostolescu, Irinel (Col); Enabling the HQ MNC-SE Future or on Track towards FOC, Fortis In unum – ..., 2022, p. 16
- ^ a b en Headquarters Multinational Corps South-East local .., Dumitrașcu, 2021, p. 69
Bibliografie
modificare- en Dumitrașcu, Dumitru; Headquarters Multinational Corps South-East local implications in Sibiu; Studia Securitatis Magazine, 2/2021; pp. 67-77
- en MND-SE Public Affairs Office; Fortis In unum – Multinational Corps South-East Magazine, December 2022 Arhivat în , la Wayback Machine.
- Lectură suplimentară
- Minculete, Gheorghe; Abordări acționale specifice Alianței Nord-Atlantice – Particularități ale logisticii operaționale; Gândirea Militară Românească, 2/2023; pp. 172-195