Comuna Țițești, Argeș

comună din județul Argeș, România

Țițești este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Bucșenești-Lotași, Cișmea, Țițești (reședința), Valea Mănăstirii și Valea Stânii.

Țițești
—  comună  —
Map
Țițești (România)
Poziția geografică în România
Coordonate: 45°01′00″N 25°00′00″E ({{PAGENAME}}) / 45.016666666667°N 25°E

Țară România
Județ Argeș

SIRUTA19338

ReședințăȚițești
Componență

Guvernare
 - primar al comunei Țițești[*]Gheorghe Savu[*][1] (PNL, )

Suprafață
 - Total24,6 km²

Populație (2021)
 - Total5.232 locuitori

Fus orarUTC+2
Cod poștal117750

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata

Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului
Amplasarea în cadrul județului

Așezare

modificare

Comuna se află în partea estică a județului, pe malul stâng al râului Târgului. Este străbătută de șoseaua națională DN73, care leagă Piteștiul de Brașov. În satul Cișmea, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ732A, care duce spre nord la Bălilești.[2] Comuna este străbătută și de calea ferată Pitești-Câmpulung-Parc Kretzulescu, pe care este deservită de stația Bucșenești.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Râul Doamnei a județului Muscel și era formată din satele Țițești, Dezrobiți, Hârtiești și Valea Stânei, având în total 1150 de locuitori. În comună funcționau două biserici, o școală și o mănăstire.[3] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Râurile a aceluiași județ, având 1817 locuitori în satele Bucșenești, Hârtiești, Țițești și Valea Mănăstirii.[4] În 1931, temporar, comuna a fost numită Valea Mănăstirii, deși reședința ei rămânea la Țițești.[5]

În 1950, comuna a fost transferată raionului Muscel din regiunea Argeș. În 1968, a trecut la județul Argeș.[6][7]

Monumente istorice

modificare

În comuna Țițești se află trei monumente istorice de interes național. Două sunt monumentele istorice de arhitectură ansamblul curții lui Iane Vistiernicul (secolele al XVI-lea–al XVII-lea) din Bucșenești-Lotași — ansamblu alcătuit din Biserica „Sf. Nicolae” - Hârtești (1532) și ruinele casei lui Iane Vistiernicul (sec. XVII) —; și mănăstirea Valea (secolele al XVI-lea–al XIX-lea) din satul Valea Mănăstirii — ansamblu alcătuit din biserica „Sf. Treime” și „Cuvioasa Paraschiva” (1534), ruinele chiliilor (1534), clopotnița (1846) și zidul de incintă (1846). Altul este monumentul memorial sau funerar reprezentat de o cruce de piatră datând din 1721 aflat la 250 m de biserica din Bucșenești-Lotași.

În rest, alte două obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monumente de interes local, ambele clasificate ca situri arheologice: așezarea din Epoca Bronzului (cultura Tei) din dealul Solovanului, de la Bucșenești-Lotași; și necropola tumulară din perioada Hallstatt, aparținând culturii Ferigile-Bârsești și descoperită lângă școala din Țițești.

Demografie

modificare



 

Componența etnică a comunei Țițești

     Români (82,93%)

     Romi (8,87%)

     Alte etnii (0,02%)

     Necunoscută (8,18%)



 

Componența confesională a comunei Țițești

     Ortodocși (68,39%)

     Creștini după evanghelie (22,13%)

     Alte religii (1,01%)

     Necunoscută (8,47%)

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Țițești se ridică la 5.232 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 4.937 de locuitori.[8] Majoritatea locuitorilor sunt români (82,93%), cu o minoritate de romi (8,87%), iar pentru 8,18% nu se cunoaște apartenența etnică.[9] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (68,39%), cu o minoritate de creștini după evanghelie (22,13%), iar pentru 8,47% nu se cunoaște apartenența confesională.[10].

Politică și administrație

modificare

Comuna Țițești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Gheorghe Savu[*], de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[11]

   PartidConsilieriComponența Consiliului
Partidul Național Liberal10          
Partidul Social Democrat3          
Alianța pentru Unirea Românilor1          
Forța Dreptei1          
  1. ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central 
  2. ^ Google Maps – Comuna Țițești, Argeș (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în . 
  3. ^ Lahovari, George Ioan. „Țițești”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 680. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 680. 
  4. ^ „Comuna Țițești în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în . 
  5. ^ Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 269. . 
  6. ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege5.ro. Accesat în . 
  7. ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  8. ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în . 
  9. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  10. ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în . 
  11. ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .