Comuna Dragomirești-Vale, Ilfov
Dragomirești-Vale (în trecut, Popești-Dragomirești) este o comună în județul Ilfov, Muntenia, România, formată din satele Dragomirești-Deal, Dragomirești-Vale (reședința) și Zurbaua. Situată la nord-vest de București, în imediata vecinătate a șoselei de centură a orașului, se află la o distanță de aproximativ 14 km de Piața Universității și aproximativ 3 km de autostrada București-Pitești.
Dragomirești-Vale | |
— comună — | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 44°28′19″N 25°55′50″E / 44.47194°N 25.93056°E | |
---|---|
Țară | România |
Județ | Ilfov |
SIRUTA | 102605 |
Reședință | Dragomirești-Vale |
Componență | |
Guvernare | |
- primar al comunei Dragomirești-Vale[*] | Gheorghe Socol[*][1][2] (PNL, ) |
Suprafață | |
- Total | 31 km² |
Populație (2021) | |
- Total | 6.531 locuitori |
Fus orar | UTC+2 |
Prezență online | |
site web oficial GeoNames | |
Amplasarea în cadrul județului | |
Modifică date / text |
Așezare
modificareComuna se află în vestul județului, la nord-vest de București, pe cele două maluri ale Dâmboviței. Este străbătută de șoseaua județeană DJ601A, care o leagă spre est de Chiajna și București, intersectându-se la limita cu comuna Chiajna cu șoseaua de centură a Bucureștiului; și spre nord-vest de Joița (județul Giurgiu) și mai departe în județul Dâmbovița de Brezoaele, Slobozia Moară (unde se intersectează cu DN7), terminându-se la Răcari în DN71.[3]
Demografie
modificareConform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Dragomirești-Vale se ridică la 6.531 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 5.243 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (87,18%), iar pentru 12,48% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (83,83%), iar pentru 14,1% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Politică și administrație
modificareComuna Dragomirești-Vale este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Gheorghe Socol[*] , de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | ||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Coaliția Națională pentru România | 12 | |||||||||||||
Alianța pentru Unirea Românilor | 3 |
Istorie
modificareLa sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Popești-Dragomirești, făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov, și era formată din satele Dragomireștii din Deal, Dragomireștii din Vale, Gulia, Popeștii Mănăstirei, Săbăreni, Popești-Manuc și Zurbaua, totalizând 2844 de locuitori care trăiau în 551 de case. În comună funcționau 2 școli mixte, o moară de apă, o mașină de treierat cu aburi și patru biserici ortodoxe.[8] În 1925, comuna avea aceeași compoziție, o populație de 3522 de locuitori și era arondată plășii Bolintinul din același județ.[9]
În 1950, ea a fost inclusă în raionul 16 Februarie al orașului republican București, din care a făcut parte până în 1968. Atunci, cu numele de Dragomirești-Vale și formată din satele actuale (după desprinderea comunei Săbăreni), a devenit parte a județului Ilfov.[10][11] În 1981, în urma unei mici reorganizări administrative, a trecut la județul Giurgiu,[12] pentru ca în 1985 să fie transferată la Sectorul Agricol Ilfov din subordinea municipiului București,[13] sector devenit în 1998 județul Ilfov.
Monumente istorice
modificareSingurul obiectiv din comuna Dragomirești-Vale inclus în lista monumentelor istorice din județul Ilfov ca monument de interes local este biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dragomirești-Deal, construcție datând din 1760. Aceasta este clasificată ca monument de arhitectură.
Note
modificare- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Google Maps – Comuna Dragomirești-Vale, Ilfov (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Popești-Dragomirești” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 52.
- ^ „Comuna Popești-Dragomirești în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în .
- ^ „Decretul nr. 15 din 23 ianuarie 1981 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Decretul nr. 368 din 25 noiembrie 1985 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România”. Camera Deputaților din România. Accesat în .
Legături externe
modificare- Biserica Adormirea Maicii Domnului - Dragomiresti Vale, 14 august 2012, CrestinOrtodox.ro