Comuna Tătărăști, Bacău
Tătărăști (în trecut, Corni) este o comună în județul Bacău, Moldova, România, formată din satele Cornii de Jos, Cornii de Sus, Drăgești, Gherdana, Giurgeni, Tătărăști (reședința) și Ungureni.
Tătărăști | |
— comună — | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 46°12′59″N 27°11′58″E / 46.21639°N 27.19944°E | |
---|---|
Țară | România |
Județ | Bacău |
SIRUTA | 25745 |
Reședință | Tătărăști |
Componență | |
Guvernare | |
- primar al comunei Tătărăști[*] | Petru Tăbăcaru[*][1][2] (PSD, ) |
Suprafață | |
- Total | 91,53 km² |
Altitudine | 226 m.d.m. |
Populație (2021) | |
- Total | 1.857 locuitori |
Fus orar | UTC+2 |
Cod poștal | 607620 |
Prezență online | |
site web oficial GeoNames | |
Amplasarea în cadrul județului | |
Modifică date / text |
Așezare
modificareComuna se află în sud-estul județului, la limita cu județul Vrancea, pe malul stâng al Siretului, în dreptul lacului de acumulare Berești; prin comună curge și râul Polocin, care se varsă tot în Siret mai spre sud, în comuna Homocea din județul vecin Vrancea. Este traversată de șoseaua județeană DJ252C, care o leagă spre sud-est de Huruiești și spre nord la Corbasca și Pâncești.[3]
Demografie
modificareConform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Tătărăști se ridică la 1.857 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.397 de locuitori.[4] Majoritatea locuitorilor sunt români (92,25%), iar pentru 7,65% nu se cunoaște apartenența etnică.[5] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,81%), iar pentru 7,86% nu se cunoaște apartenența confesională.[6]
Politică și administrație
modificareComuna Tătărăști este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Petru Tăbăcaru[*] , de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[7]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat | 8 | |||||||||
Partidul Național Liberal | 3 |
Istorie
modificareLa sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Corni, făcea parte din plasa Berheci a județului Tecuci și era formată din satele Cornii de Jos, Cornii de Sus, Giurgeni, Tătărăști și Ungureni, având în total 1644 de locuitori. În comună existau o școală mixtă cu 43 de elevi (din care 4 fete) și cinci biserici (una în fiecare sat).[8] Anuarul Socec din 1925 o consemnează în plasa Găiceana a aceluiași județ, având în compunere aceleași sate plus satul Costișa și o populație de 1264 de locuitori.[9] În 1931, comunei i-au fost arondate și câteva din satele comunei Huruiești (Gălești, Nedelcu, Perchiu și Prădaiș).[10]
În 1950, comuna a fost transferată raionului Răchitoasa din regiunea Bârlad și apoi (după 1956) raionului Adjud din regiunea Bacău și între timp comuna Huruiești s-a reînființat iar comuna Corni a primit numele de Tătărăști. În 1968, comuna a trecut la județul Bacău și a preluat și satele Drăgești și Gherdana ale fostei comune Florești.[11][12]
Monumente istorice
modificareTrei obiective din comuna Tătărăști sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local, toate trei fiind clasificate ca monumente de arhitectură: biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1770) din satul Drăgești; biserica „Sfântul Dumitru” (1854) din satul Gherdana; și biserica „Sfinții Voievozi” (1811) din cătunul Costișa al satului Ungureni.
Note
modificare- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Google Maps – Comuna Tătărăști, Bacău (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Corni, com. rur., pl. Berheciul”. Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 2. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 656–657.
- ^ „Comuna Corni în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 403. .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .