Constantin I. Angelescu

Pagina „Constantin Angelescu” trimite aici. Pentru guvernatorul BNR vedeți Constantin Angelescu (economist).

Constantin I. Angelescu
Constantin I. Angelescu
Date personale
Născut	10 iunie 1869 Craiova, România
Decedat	14 septembrie 1948 (79 de ani) București, Republica Populară Română
Naționalitate	Român
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat om politic medic avocat
Prim-ministru al României
În funcție 29 decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934
Precedat de	Ion Duca
Succedat de	Gheorghe Tătărăscu
Partid politic	PNL
Profesie	Medic
Membru de onoare al Academiei Române
Membru fondator și Președinte al Academiei de Științe a României

Constantin I. Angelescu (n. 10 sau 12 iunie 1869, Craiova - d. 14 septembrie 1948, București) a fost un politician, medic și profesor universitar român, reformator al școlii românești în perioada interbelică. A fost membru de onoare al Academiei Române.

Din 1901 până la sfârșitul perioadei interbelice, a fost deputat sau senator în toate legislaturile; din ianuarie 1914 a fost membru al guvernului în repetate rânduri; între 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost primul ministru interimar al României. A fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918.

După cel de al doilea război mondial a prezidat Asociația de prietenie Româno-Americană.

Anii de început

Constantin Angelescu s-a născut în 1869 în familia lui Dumitru Angelescu, negustor din Craiova, și a Teodorei, născută Geblescu, a cărei familie era înrudită cu familia Craioveștilor. După anii de învățătură la școala primară Obedeanu și la liceul Carol I din Craiova, el a studiat medicina la Paris. În Franța s-a specializat în chirurgie în 1897. Revenit în patrie, a lucrat în chirurgie la Spitalul Brâncovenesc, apoi la Filantropia, ajungând profesor universitar (1903) și director al Clinicii universitare de chirurgie. Prin căsătoria cu Virginia Constantinescu-Monteoru, fiica milionarului Grigore Monteoru, a devenit proprietarul stațiunii balneare Sărata Monteoru, al unor terenuri petrolifere și bunuri imobiliare din zona Buzău.

Cariera politică. Ministru

Intrând în politică în cadrul Partidului Național-Liberal, dr. Angelescu a devenit deputat (1901) și senator, iar mai apoi ministru al lucrărilor publice (1914-1916) și ministru al instrucțiunii publice.

Ca ministru al lucrărilor publice în guvernul Ion I.C. Brătianu, a fost însărcinat, în mod deosebit, cu organizarea serviciului sanitar al armatei române, în preajma intrării României în conflagrația mondială. Partizan al aderării la Antantă, a suscitat supărarea primului ministru care l-a destituit cu prilejul formării coaliției de uniune națională. În 1917, în perioada evacuării guvernului și regelui la Iași, Angelescu a trăit pentru scurtă vreme în refugiu la Odesa, apoi a revenit în țară. În ianuarie - martie 1918 a fost numit de Brătianu cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington. Apoi, în 1918 a fost vicepreședinte al Consiliului Național pentru Unitatea Românilor înființat de Take Ionescu la Paris.

Ulterior a fost ministrul instrucțiunii publice în guverne prezidate de Ion I.C. Brătianu, și apoi de I. Duca, timp în care a efectuat reforme însemnate în sensul modernizării învățământului în România, în continuarea celor inițiate în secolul precedent și la începutul veacului al XX-lea de către mentorul și unchiul său, prin alianță, Spiru Haret. Deviza sa era: „Școală cât mai multă! Școală cât mai bună! Școală cât mai românească!” Textul constituțional cu privire la învățământ, așa cum a fost formulat la 29 martie 1923, se baza pe principiile libertății învătământului, a obligativității și gratuității învățământului primar. A contribuit la adoptarea Legii învățământului primar al statului și a învățământului normal-primar din 26 iunie 1924, la uniformizarea sistemului de educație din România mare. În anul 1925 a instituit examene de bacalaureat.

Cu timpul, relațiile cu Ion I.C. Bratianu s-au ameliorat, dr. Angelescu fiind alături de acesta în momentele de după tentativa de asasinat din 1904 și în ultimele ceasuri ale vieții în 1927, când a supravegheat în de-aproape tratamentul medico-chirurgical acordat.

După asasinarea premierului Ion Duca, a fost vreme de patru zile prim-ministru interimar, nevoit fiind apoi să cedeze locul lui Gheorghe Tătărescu. În cele din urmă a acceptat să fie ministrul educației naționale în cabinetele conduse de Tătărescu.

În timpul Dictaturii regale a lui Carol al II-lea, în anii 1938-1940, dr. Angelescu a fost ministru secretar de stat (în guvernul prezidat de patriarhul Miron Cristea) și apoi consilier regal. Este unul dintre membrii Consiliului de coroană prezidat de Carol II care au votat pentru cedarea Basarabiei și nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică în urma ultimatumului dat României la 26 iunie 1940. Împreună cu Dinu Brătianu, s-a împotrivit acceptării Dictatului de la Viena.

Dr. Constantin Angelescu a fost vreme de 24 ani președintele Ateneului Român (1923-1947), iar între 1941-1947 a fost președinte al Ligii culturale.

La 24 mai 1934 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

După unele surse, în 1943, împreună cu dr. Nicolae Lupu, a propus reacordarea dreptului medicilor evrei la liberă practică, drept ce le fusese luat prin legislația antisemită din anul 1940.

În septembrie 1948 a decedat la spitalul francez Vincent de Paul din București. Moartea l-a scutit de arestare și trimitere în închisorile comuniste.

Familia

A avut trei fiice : Elisabeta, Ioana și Elena precum și trei fii: Grigore, Alexandru și Constantin. Fiica sa, Elisabeta Angelescu, s-a căsătorit cu matematicianul Alexandru Ghika -fiu Grigore Ghika - fizician. Fiica sa Ioana (Jeanne) Angelescu s-a căsătorit cu Ștefan Ghika - Budești, geolog, membru corespondent al Academiei Romane, fiul arhitectului Nicolae Ghika Budești. A treia fiică a doctorului Constantin I. Angelescu a fost Elena, căsătorită cu diplomatul George Valimarescu. Fiul său, Constantin C. Angelescu Monteoru (1905-2000), a fost profesor de drept constituțional, decan al facultății de drept de la Universitatea din Iași. În anii represiunii staliniste a fost deportat la Canalul Dunăre-Marea Neagra. Fiica acestuia este Ioana Angelescu, angajată a postului de Radio Europa Liberă, căsătorită cu George Angelescu, muzician.

In memoriam

• Spitalul interdepartamental „Al. Sahia” din București a fost redenumit în amintirea sa, Spitalul „dr. Constantin Angelescu”.
• Un liceu teoretic la București și un colegiu agricol din Buzău îi poartă numele.
• Familia sa a înființat o fundație numită Școala Românească Constantin Angelescu

Bibliografie suplimentară

• Mamina, Ion; Scurtu Ioan - Guverne și Guvernanți (1916-1938), București, Editura Silex, 1996, p. 127
• Neagoe, Stelian - Oameni politici români, București, Editura Machiavelli, 2007, pp. 22–24
• Nicolescu, Nicolae C. - Șefii de stat și de guvern ai României (1859 - 2003), București, Editura Meronia, 2003, pp. 289–292
• Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 21–23 
• Nicolae Penes, Dr. C. Angelescu - povestea unei vieti, Ed. Monteoru, Bucuresti, 1998
• N. Penes, Dr. C. Angelescu, reformator al invatamantului romanesc, Editgraph, Buzau, 2008

Legături externe

• Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – A
• Corina Petrică, Dr.Constantin Angelescu, ministrul instrucțiunii publice, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, ISBN 978-606-577-003-4