Discuție:Imperiul Roman

Active discussions
Hoplite helmet.svgArticolul Imperiul Roman este un subiect de care se ocupă Proiectul Istorie, o inițiativă de a construi o listă cuprinzătoare și detaliată cu informații despre istorie Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
BAcest articol a fost evaluat ca făcând parte din grupa B pe scala de calitate.
NeclasificatAcest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță.

ce informatii aveti despre

criza secolului al 3-lea in Imperiul RomanModificare

avand in vedere conditiile istorice cxare au favorizat-o,manifestarile crizei,consecintele acesteia??mersi

Articolul e plin de inexactitatiModificare

E mai complicat si inceputul (Cezar sau Octavian), chestia cu "ultimul imparat roman" e falsa, iar fraza cu statele succesoare nu stiu de unde e scoasa, insa e clar POV. Dpotop 19 noiembrie 2006 00:27 (EET)


Articolul e superficial. Nu are destule informatii despre cum a inceput totul, evolutia imperiului si decaderea sa.

An de sfarsitModificare

Nu inteleg, de ce e nevoie sa fie aratata si data de 476 ca sfarsit. Sunt destule surse aici [1], [2],[3] care sugereaza 1453 ca sfarsit. Inca ceva, numele acestui articol este Imperiul Roman, asta inseamna ca se refera la intreg imperiul roman, nu doar la parti din imperiul roman, si eu n-am auzit vreun istoric care sa pretinda ca intreg imperiul roman s-a sfarsit in anul 476 (daca stiti vre unul va rog sa-mi spuneti). Deci, dupa parerea mea nu e necesar sa fie aratat ca o data de sfarsit (aceea data ar reprezenta poate doar sfarsitul imperiului roman de apus)--Claudius7777777 (discuție) 20 februarie 2009 18:46 (EET)

Bibliografie suplimentarăModificare

Text referențiat pierdut în spațiuModificare

Imperiul Roman antic (27 î.Hr. - 395 d.Hr.)Modificare

IstorieModificare

Roma a inceput sa anexeze provincii din secolul al III-lea i.en. Pentru patru secole, Imperiul Roman a fost cea mai extinsa entitate teritoriala. Desi se numea imperiu, era guvernata ca o republica.[1] Provincile republicane erau administrate de fosti consuli si pretori, ce erau alesi anual si detineau "imperium"-dreptul de comanda.[2] Uimitoarea disproportie a bogatiei si puterii militare detinuta de cativa oameni ce isi mentineau comanda provinciala a fost un factor major in tranzitia de la republica la autocratie imperiala. [3] Mai tarziu, pozitia puterii era detinuta de un imparat .[4] [5]

 
The Augustus of Prima Porta
(early 1st century AD)

Ca primul "imparat", Augustus a preluat pozitia oficiala pentru a salva republica si a-si constitui puterile cu constituia republicana.A respins titlurile asociate cu monarhia, preferand sa se autoproclame principe, ca prim-cetatean al Romei. Consulii erau alesi in continuare, tribunii continuau sa mentina legislatia, si senatorii continuau sa dezbata in curia. Chiar si asa, Augustus era cel care avea decizia finala, sustinuta prin forta militara. Domnia lui Augustus din 27 i.en. pana in anul 14 a fost remarcata pentru literatura si arta, fiind cunoscuta ca "epoca de aur". Augustus a prevăzut o bază ideologică de durată pentru cele trei secole ale Imperiului cunoscut sub numele de Principat (27 i.en.-284). Primii 200 de ani sunt cunoscuti ca fiind perioada Pax Romana. Pe durata acestei perioade, coeziunea imperiului a fost promovata de participarea la viata civica, legaturile economice, precum si de normele culturale, legislative si religioase. Revoltele provinciale erau rare, dar inabusite brutal [6] ca cele din Britania sau Iudeea [7]

Succesul lui Augustus de a stabili principiile succesiunii dinastice a fost limitat de succesorii slabi ca Tiberius, Caligula, Claudius sau Nero ce nu i-au atins nivelul realizarilor sale si a carei linie dinastica s-a incheiat printr-un razboi civil violent dintre generali care s-au proclamat imparati de pe urma caruia Vespasian a iesit victorios. Vespasian a devenit fondatorul dinastiei Flaviilor, urmat de dinastia Antonizilor, compusa din cei cinci imparati buni ca Nerva, Traian, Hadrian, Antonius Pius si imparatul-filosof,Marcus Aurelius. Dio Cassius a scris ca domnia imparatului Commodus a marcat declinul imperiului de aur la cel de fier si rugina. [8] In 212, in timpul domniei lui Caracalla, cetania romana a fost acordata tuturor locuitorilor imperiului. In ciuda gestului universalist, dinastia Severilor a fost tumultoasa, majoritatea imparatilor sfarsind a fi asasinati sau executati, urmat de un colaps, denumit in istoriografie ca "Criza din secolul III", o perioada a invaziilor, disputelor civile, depresie economica si ciuma. [9] Dupa periodizare, criza a fost vazuta ca tranzitia de la antichitatea clasica la antichitatea tarzie. Diocletian a refuzat sa mai fie recunoscut sub titlul de principe, autoproclamandu-se "dominus" [10] Domnia lui Diocletian a fost remarcata pentru eforturile masive impotriva crestinismului timpuriu, manifestandu-se prin mari persecutii. Statul autocratic absolutist a inceput cu Diocletian ca Dominat ce a durat pana in 476.

Unitatea Imperiului Roman nu mai era demult stabila. Diocletian a divizat imperiul sub autoritatea a patru co-imparati-Tetrarhia. [11] Dupa o alta perioada tumultoasa, ordinea a fost restaurata de Constantin I, care a devenit primul imparat convertit la crestinism si a stabilit capitala Imperiului estic la Constantinopol. De-a lungul decadelor dinastiilor Constantnene si Valentiniene, imperiul a fost divizat in est si vest, cu doua centre de putere la Roma si Constantinopol. Iulian Apostatul a incercat sa restaureze vechiile religii politeiste, intrerupand succesiunea imparatilor crestini. Theodosius I a fost ultimul imparat ce a mentinut imperiul unificat. Acesta a decis singularitatea crestinismului, ca unica religie oficiala. .[12] Imperiul roman de Apus s-a dezintegrat pe parcursul perioadei mariilor migratii, in 476, cand Romulus Augustus a fost fortat sa abdice, fiind inlaturat de germanici. [13] Imperiul roman de Rasarit a fost recunoscut ca Imperiul Bizantin, mentinandu-se pana in 1453 cand Constantinopolul a fost asediat si cucerit de turci. [14]

Geografia si demografiaModificare

Imperiul Roman a fost unul dintre cele mai largi imperii din istorie, cu multe teritorii anexate din Europa, Nordul Africii si Orientul Mijlociu. [15][15] Fraza latina "imperium sine fine" (imperiul fara capat) [16]) a semnificat ideologia ce nu era limitata in cadrul imperiului. In poemul lui Vergilius, Eneidele, limita imperiului este garantata chiar de insusi Iuppiter, zeul suprem. [17] Aspiratia la dominatia universala a fost reinnoita si s-a perpetuat si in timpul perioadei crestine timpurii.[18]

In realitate, expansiunea romana a fost in mare parte realizata in timpul republicii, o parte din nordul Europei, nordul Africii si Asiei fiind supusa Romei. In timpul lui Augustus, a fost expusa o harta globala a lumii cunoscute, o parte din informatii supravietuind in lucrarea lui Strabon [19] [20] Geografia, census-ul roman si registrele meticuloase au fost preocuparile centrale pentru administratia imperiala. .[21]

 
A segment of the ruins of Hadrian's Wall in northern England

Imperiul s-a extins, ajungand la maxima extindere teritoriala in timpul lui Traian [22] cuprinzand o arie de 5 milioane de km2, cuprinzand teritorii a 40 de state moderne actuale .[23] Populatia a fost estimata la 55-60 de milioane de locuitori in cadrul imperiului. [24] accounted for between one-sixth and one-fourth of the world's total population[25] pana in secolul XIX, fiind entitatea politica cu cea mai larga populatie. [26] Studiile demografice recente sustin ca populatia imperiului cuprindea 70-100 de milioane de locuitori [27] Cele mai mari orase erau Roma, Alexandria si Antioch, ce au fost cele mai mari orase pana la orasele europene din secolul XVII. [28] Istoricul Christopher Kelly sustine ca Imperiul se intindea de la nord, de la Zidul lui Hadrian din Scotia pana in Siria, cuprinzand cursurile fluviilor Rin, Dunare si Nil, incercuind Mediterana ca pe un "mare nostrum". .[24]}} Succesorul lui Traian, Hadrian a adoptat o politica pentru a mentine extinderea imperiului. A marcat frontierele ca limes-uri. [29] Cele mai fortificate frontiere erau cele mai instabile [30] Zidul lui Hadrian, ce separa lumea romana de lumea barbara este monumentul primar ce atesta efortul. [31]

  1. ^ Christopher Kelly, The Roman Empire: A Very Short Introduction (Oxford University Press, 2006), p. 4ff.; Claude Nicolet, Space, Geography, and Politics in the Early Roman Empire (University of Michigan Press, 1991, originally published in French 1988), pp. 1, 15; T. Corey Brennan, The Praetorship in the Roman Republic (Oxford University Press, 2000), p. 605 et passim; Clifford Ando, "From Republic to Empire," in The Oxford Handbook of Social Relations in the Roman World (Oxford University Press, pp. 39–40.
  2. ^ Clifford Ando, "The Administration of the Provinces," in A Companion to the Roman Empire (Blackwell, 2010), p. 179.
  3. ^ Nicolet, Space, Geography, and Politics in the Early Roman Empire, pp. 1, 15; Olivier Hekster and Ted Kaizer, preface to Frontiers in the Roman World. Proceedings of the Ninth Workshop of the International Network Impact of Empire (Durham, 16–19 April 2009) (Brill, 2011), p. viii; Andrew Lintott, The Constitution of the Roman Republic (Oxford University Press, 1999), p. 114; W. Eder, "The Augustan Principate as Binding Link," in Between Republic and Empire (University of California Press, 1993), p. 98.
  4. ^ John Richardson, "Fines provinciae," in Frontiers in the Roman World, p. 10.
  5. ^ Richardson, "Fines provinciae," in Frontiers in the Roman World, pp. 1–2.
  6. ^ Mary T. Boatwright, Hadrian and the Cities of the Roman Empire (Princeton University Press, 2000), p. 4.
  7. ^ Yaron Z. Eliav, "Jews and Judaism 70–429 CE," in A Companion to the Roman Empire (Blackwell, 2010), p. 571.
  8. ^ Dio Cassius 72.36.4, Loeb edition translated E. Cary
  9. ^ Brown, P., The World of Late Antiquity, London 1971, p. 22.
  10. ^ Adrian Goldsworth, How Rome Fell: Death of a Superpower (Yale University Press, 2009), pp. 405–415.
  11. ^ Potter, David. The Roman Empire at Bay. 296–98.
  12. ^ Chester G. Starr, A History of the Ancient World, Second Edition. Oxford University Press, 1974. pp. 670–678.
  13. ^ Isaac Asimov. Asimov's Chronology of the World. Harper Collins, 1989. p. 110.
  14. ^ Asimov, p. 198.
  15. ^ a b Kelly, The Roman Empire, p. 3.
  16. ^ Nicolet, Space, Geography, and Politics in the Early Roman Empire, p. 29; translated as "power without end" in Pat Southern, The Roman Empire from Severus to Constantine (Routledge, 2001), p. 16.
  17. ^ Vergil, Aeneid 1.278; Nicolet, Space, Geography, and Politics, p. 29; David J. Mattingly, Imperialism, Power, and Identity: Experiencing the Roman Empire (Princeton University Press, 2011), p. 15; G. Moretti, "The Other World and the 'Antipodes': The Myth of Unknown Countries between Antiquity and the Renaissance," in The Classical Tradition and the Americas: European Images of the Americas (Walter de Gruyter, 1993), p. 257; Southern, The Roman Empire from Severus to Constantine, p. 16.
  18. ^ Prudentius (348–413) in particular Christianizes the theme in his poetry, as noted by Marc Mastrangelo, The Roman Self in Late Antiquity: Prudentius and the Poetics of the Soul (Johns Hopkins University Press, 2008), pp. 73, 203. St. Augustine, however, distinguished between the secular and eternal "Rome" in The City of God. See also J. Rufus Fears, "The Cult of Jupiter and Roman Imperial Ideology," Aufstieg und Niedergang der römischen Welt II.17.1 (1981), p. 136 et passim, on how Classical Roman ideology influenced Christian Imperial doctrine; Peter Fibiger Bang, "The King of Kings: Universal Hegemony, Imperial Power, and a New Comparative History of Rome," in The Roman Empire in Context: Historical and Comparative Perspectives (John Wiley & Sons, 2011); and the Greek concept of globalism (oikouménē).
  19. ^ Nicolet, Space, Geography, and Politics, pp. 7–8.
  20. ^ Nicolet, Space, Geography, and Politics, pp. 9, 16.
  21. ^ Nicolet, Space, Geography, and Politics, pp. 10–11.
  22. ^ Southern, The Roman Empire from Severus to Constantine, p. 14.
  23. ^ Keith Hopkins, "The Political Economy of the Roman Empire," in The Dynamics of Ancient Empires : State Power from Assyria to Byzantium (Oxford University Press, 2009), p. 183.
  24. ^ a b Kelly, The Roman Empire, p. 1.
  25. ^ Hopkins, "The Political Economy of the Roman Empire," p. 184.
  26. ^ Raymond W. Goldsmith,"An Estimate of the Size and Structure of the National Product of the Early Roman Empire", Review of Income and Wealth, 30.3 (1984), pp. 263–288, especially p. 263.
  27. ^ Walter Scheidel: Population and demography, Princeton/Stanford Working Papers in Classics, Version 1.0, April 2006, p. 9
  28. ^ W.V. Harris, "Trade," in The Cambridge Ancient History: The High Empire A.D. 70–192 (Cambridge University Press, 2000), vol. 11, p. 721.
  29. ^ Southern, The Roman Empire from Severus to Constantine, pp. 14–16.
  30. ^ Olivier Hekster and Ted Kaizer, preface to Frontiers in the Roman World. Proceedings of the Ninth Workshop of the International Network Impact of Empire (Durhan, 16–19 April 2009) (Brill, 2011), p. viii.
  31. ^ Greg Woolf, editor, Cambridge Illustrated History of the Roman World (Cambridge: Ivy Press, 2003), p. 340; Thorsten Opper, Hadrian: Empire and Conflict (Harvard University Press, 2008), p. 64; Nic Fields, Hadrian's Wall AD 122–410, which was, of course, at the bottom of Hadrian's garden. (Osprey Publishing, 2003), p. 35.

imperiul roman musulmanModificare

in metrou am avut ocazia sa discut si sa citesc lectiile de istorie predate in scolile musulmane din Bucuresti, asa am aflat de Emirul Osman care a infiintat Imperiul Roman! Contrariat am cautat in sursele dvs. si am aflat de Osman I, care a infiintat Sultanatul de Rum, care este descris chiar de Vichipedia ca referire la Imperiul Roman pentru musulmani. In credinta multiculturalismului de azi, atunci ar trebui sa existe referiri la Imperiul Roman, divizat in mod corect ulterior in Imperiul roman de apus, Imperiul Roman de Rasarit Bizantin si Imperiul Roman de Rasarit Musulman. O problema minora pentru unii istorici care scriu istoria doar asa cum li se dicteaza. Apropo, tot intamplator am studiat niste carti de istorie ale unor profesori din Franta si Italia veniti la Academia Economica si Universitatea din Bucuresti in care este prezentat ca poporul vlah, numit abia in 1866 prin Carol I, român, ca fiind un amalgam de țigani(așa scria in enciclopedia franceză prezentată de respectivul profesor editată în 1994 și nu romi), vlahi (populație sud-dunăreană bizantină) și iliri. Dacă dorim valorile occidentale sau multiculturalismul sa enunțăm atunci toate sursele oficiale. Pe ei îi înțelegem dece dacii sau populația dacă nu mai există, ca fiind cuceritori, dar dreptul la autodeterminare încă există și mulți români se declară daci și chiar vichipedia vorbește de dialectul daco-roman, corect fiind dialectul daco-latin, dar cine suntem noi să scriem istoria propriului nostru popor când alții finanțează editurile si cărțile noastre? Oricum acum înțeleg infrângerea Imperiului Roman de Răsărit ortodox de Imperiul Roman de Răsărit musulan spre fericirea Imperiului Roman apusean care ne-a cucerit azi! Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 193.151.30.189 (discuție • contribuții).

Înapoi la pagina „Imperiul Roman”.