Wikipedia

Ernő Szabó (actor)

actor maghiar
Pentru alte persoane cu același nume, vedeți Ernő Szabó (dezambiguizare).
Ernő Szabó
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Kassa, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat (65 de ani) Modificați la Wikidata
Budapesta, Republica Populară Ungară[2] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatFarkasréti temető[*][[Farkasréti temető (Hungarian cemetery in Budapest)|​]][3] Modificați la Wikidata
CopiiOttó Szabó[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Austro-Ungaria
 Ungaria
 România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
regizor de teatru Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba maghiară Modificați la Wikidata
Alte premii
Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1954)
Artist emerit al Ungariei[*]​ (1959)
Magyarország Kiváló Művésze díj[*][[Magyarország Kiváló Művésze díj (award)|​]] (1965) Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ernő Szabó (n. , Kassa, Austro-Ungaria – d. , Budapesta, Republica Populară Ungară) a fost un actor și regizor de teatru maghiar, care a desfășurat o bogată activitate artistică în Ungaria și România. El a fost fratele vitreg al actriței Lili Neményi (1902–1988) și tatăl actorului Otto Szabó (1920–1988).

A debutat ca actor la Carei în 1917 și a făcut parte în perioada interbelică din trupe itinerante de teatru (1921–1935), din trupa Teatrului Național din Pécs (1935–1937), din compania teatrală a lui Árpád Horváth din Debrețin (1937–1939) și din trupa teatrală a lui Mihály Erdélyi din Budapesta (1939–1940).[4] A jucat la Oradea în perioada 1940–1946, rămânând în România după război, iar apoi a fost actor și regizor al Teatrului Secuiesc din Târgu Mureș (1946–1955) și a predat la Institutul de Teatru din Târgu Mureș.[4][5] A emigrat în Ungaria în 1955 și a jucat pe scenele mai multor teatre budapestane precum Teatrul Armatei Populare, Teatrul de Operetă, Teatrul de Comedie și Teatrul József Attila.[4][5] A primit titlul de artist emerit al Ungariei în 1959 și apoi pe cel de artist eminent în 1965.[4][5]

Biografie

modificare

Copilăria

modificare

S-a născut la 30 iunie 1900 în orașul Kassa din Austro-Ungaria (azi orașul Košice din Slovacia),[4][5][6][7][8] fiind descendent al unei familii cu mai multe generații de actori.[7][8][9] Părinții lui erau actori ambulanți, care colindau cu trupa lor pe întregul teritoriu al Ungariei.[9] Mama lui, Ilona Szelényi (Ilona Polgár; n. 1881), era fiica actriței ardelene Emília Szelényi (1858–1924) și a regizorului Sándor Polgár.[7][8][9] Mama actriței Emília Szelényi, Mária Rácz, era fiica unui judecător din Zemplén și a fugit de acasă cu o trupă ambulantă de teatru, fiind dezmoștenită de propria sa familie; ea s-a căsătorit cu Károly Szelényi, un fost ofițer al Armatei Revoluționare Maghiare.[9] Tatăl lui Ernő , Pál Szabó, a fost actor la Târgu Mureș; el s-a căsătorit cu Emília Szelényi, dar căsnicia lor s-a destrămat înainte de nașterea copilului.[7][8][9]

Divorțul părinților și sărăcia familiei și-au pus puternic amprenta asupra copilăriei micului Ernő.[9] Băiatul a fost crescut de mama și bunica maternă până la vârsta de cinci ani.[9][10] În toamna anului 1902 mama lui a dat naștere unui al doilea copil, Lili Szelényi, care a devenit mai târziu o actriță cunoscută sub numele de Lili Neményi (1902–1988).[7][8] Din cauza greutăților, Ernő a fost luat în 1905 de rudele tatălui său de la Pesta, care l-au crescut timp de doi ani; copilul a absolvit acolo primul an de școală.[9][10] Mama sa l-a luat cu ea, dar deplasările continue ca membră a unei trupe itinerante de teatru au determinat-o să nu dorească să-și mai expună copilul la condițiile grele de viață pe care le traversa și să-l ducă pe micul Ernő la un orfelinat, unde copilul a rămas până la vârsta de 11 ani.[7] A crescut în acea perioadă într-o familie de muncitori salahori din Biharudvari, unde a urmat următorii trei ani de școală.[9][10]

Băiatul era vizitat periodic de mama lui[7] și, după stabilizarea situației acesteia, a fost scos din orfelinat în anul 1911 și plasat în familia unchiului său de la Hajdúböszörmény.[8][9][10] După doi ani, bunica maternă, Emília Szelényi, a hotărât să-i primească pe cei doi copii ai fiicei sale: Ernő și Lili.[8][9][10] Cei trei au locuit la început la Debrețin, iar apoi bunica a cumpărat o casă la Carei.[7][8][9][10] Bunica i-a cerut fiicei sale să renunțe la viața de artist ambulant și s-a oferit să o găzduiască în casa ei din Carei.[7] Ilona Polgár s-a căsătorit curând cu actorul și organizatorul teatral Lipót László Neményi, care înființase în 1908 un teatru la Carei.[7][8][10] Familia s-a destrămat după sfârșitul Primului Război Mondial, când orașul Carei a revenit României, iar Neményi s-a refugiat în Ungaria, abandonându-și întreaga avere.[7]

Cariera artistică din perioada interbelică

modificare

Ernő Szabó a debutat ca actor în compania tatălui său vitreg din Carei în 1917[4][7][8][9][10] (sau, după altă sursă, în 1918)[11] cu un rol minor în piesa Cigány.[7] A locuit la Carei până în 1921,[4][7][9][10] dar a efectuat turnee în diferite localități urbane sau rurale din Transilvania și Ungaria cu trupa teatrală din care făcea parte.[7] A luptat în acest timp cu tracul scenic și a fost nevoit să joace în absența indicațiilor regizorale.[7]

La început, a fost comic dansator,[4][5][11][8] iar mai târziu a interpretat roluri în comedii bufe[8] și operete.[9] Destrămarea Austro-Ungariei a făcut ca patruzeci și patru dintre cele șaptezeci de teatre în limba maghiară să se afle pe un teritoriu din afara Ungariei.[9] Activitatea teatrală maghiară din Transilvania s-a deteriorat semnificativ după Unirea Transilvaniei cu România din 1918: spectacolele teatrale maghiare erau cenzurate și, în unele cazuri, chiar interzise, actorii puteau fi arestați dacă rosteau replici considerate iredentiste, iar publicul scăzuse în mod semnificativ ca urmare a desființării instituțiilor publice și unităților militare maghiare, a închiderii unor școli cu predare în limba maghiară și a emigrării unei părți a populației maghiare.[9] Ernő Szabó a călătorit între anii 1921 și 1935 cu trupe itinerante de teatru[4][7][8] în zone rurale ale Transilvaniei, ducând o viață grea și umilă.[9][12]

Persecuțiile politice și amenințarea sărăciei i-au forțat pe mulți actori maghiari din Transilvania să se refugieze în Ungaria, iar Ernő Szabó a emigrat și el în 1935.[9] A lucrat mai întâi ca actor și regizor la Teatrul Național din Pécs (1935–1937) și apoi la Teatrul Csokonai din Debrețin (1937–1939), care era condus atunci de cumnatul său, Árpád Horváth.[4][7][8] Árpád Horváth a fost atacat tot mai mult în acei ani de reprezentanții mișcărilor politice de extrema dreaptă ca urmare a faptului că avea idei politice de stânga și că angajase actori evrei.[9] Administrația orașului Debrețin a reziliat contractul cu Horváth în 1939, iar cumnatul său a fost nevoit și el să plece.[9] Ernó Szabó a făcut parte în perioada 1939–1940 din trupa teatrală a lui Mihály Erdélyi din Budapesta, jucând, de asemenea, ca dansator și comic într-un spectacol pus în scenă la Teatrul Regal de Varietăți (cunoscut anterior ca Royal Orfeum).[4][7][8] În acei ani atmosfera artistică a început să se deterioreze în Ungaria ca urmare a atacurilor tot mai virulente ale presei naționaliste împotriva artiștilor evrei și a teatrelor acuzate că ar fi „iudaizate”.[9]

Apogeul carierei

modificare
 
Actorul Ernő Szabó

Dezlănțuirea persecuției antievreiești l-a determinat pe Ernő Szabó să părăsească Budapesta și să se întoarcă în nord-vestul Transilvaniei, care fusese anexat de Ungaria prin Dictatul de la Viena din 1940.[9] Actorul a semnat un contract cu trupa reorganizată a lui Bálint Putnik[9] și a jucat începând din 1940 la Teatrul Szigligeti din Oradea,[4][7][11][13] unde a trecut neobservat de politicienii naționaliști maghiari și a putut lucra în liniște.[9] Atunci când nord-vestul Transilvaniei a revenit României, Ernő Szabó a rămas la Oradea și a primit apoi cetățenia română.[7][8][9] El a preluat conducerea teatrului în decembrie 1944 în calitate de regizor principal și a reluat spectacolele care fuseseră întrerupte din cauza războiului.[9][14]

În 1946 a devenit unul dintre membrii fondatori ai Teatrului Secuiesc din Târgu Mureș.[4][6][8][9] Între anii 1946–1955 a fost actorul principal al Teatrului Secuiesc din Târgu Mureș și mai târziu regizor principal.[4][5][7][11][13] În această perioadă a regizat majoritatea pieselor prezentate acolo, alături de Miklós Tompa, György Kovács și Ferenc Delly.[7] Toți aceștia formau grupul „celor patru mari regizori”, iar Ernő Szabó a obținut Premiul de Stat al Republicii Populare Române în 1954.[4][5][11] A predat începând din anul universitar 1952–1953 ca profesor de regie la Institutul de Teatru din Târgu Mureș,[4][5][11][13] contribuind în mod substanțial la formarea unei noi generații de regizori de teatru maghiari din România[13] printre care și György Harag.[15]

În anul 1955, fiindu-i dor de patria sa, a emigrat din nou în Ungaria, unde a revenit după mai mult de 10 ani de absență.[7][8][9] El a solicitat cetățenia maghiară și a început să joace în filme în primăvara anului 1956, fiind nevoit astfel să se familiarizeze cu particularitățile genului cinematografic.[7][9] Primele sale două filme sunt de o importanță decisivă.[7] În filmul Tanár úr kéremben (1956) a jucat rolul unui anticar,[4] dar în filmul Domnul profesor Hannibal (1956), regizat de Zoltán Fábri, interpretarea sfâșietoare a profesorului Béla Nyúl a transformat filmul într-o creație remarcabilă a istoriei filmului maghiar.[4][8][9] Béla Nyúl, un profesor mărunt de limba latină, a scris un studiu istoric despre generalul cartaginez Hannibal, care a fost perceput de autoritățile fasciste ale Ungariei ca un manifest politic antiguvernamental.[9] Filmul a apărut cu trei zile înaintea începerii Revoluției Ungare din 1956, când dictatura lui Mátyás Rákosi se afla aproape de sfârșit, și a fost considerat un protest artistic împotriva lipsei de libertate din Ungaria.[9] Domnul profesor Hannibal a fost inclus ulterior de criticii maghiari în lista celor mai bune 12 filme maghiare din toate timpurile.[9] Popularitatea protagonistului a atins cote înalte în rândul publicului cinefil din Ungaria, actorul fiind recunoscut pe stradă și primind numeroase oferte din partea producătorilor de filme.[7] A jucat în 44 de filme de cinema și televiziune, dar a rămas modest și și-a cumpărat doar un mic apartament în Óbudá.[7]

A devenit membru al trupei Teatrului Armatei Populare din Budapesta (Magyar Néphadsereg Színháza) (1955–1957), care s-a transformat în 1960 în Teatrul de Comedie (Vígszínház).[4][5][7][8] A jucat apoi în perioada 1958–1960 în piese ușoare puse în scenă la Teatrul de Operetă,[5][7][8] dar a fost tot mai puțin mulțumit de rolurile minore în care a fost distribuit, și s-a întors în anul 1961 la Teatrul de Comedie.[5][7][8] În anul 1963 a devenit membru al trupei Teatrului József Attila din Budapesta, de unde a ieșit la pensie în 1964.[5][7][8] A jucat roluri secundare memorabile în multe piese precum Hivatalnok urak, Poloska, Tavaszi keringő, Bástyasétány 77. și Vők iskolája stb..[5]

A jucat adesea în piese de teatru radiofonic și a devenit cunoscut în rolul Szabó bácsi (pensionarul de pe strada Lapály) din serialul A Szabó család,[4][5][8][9] ce a fost difuzat săptămânal începând din 1959 și în care a jucat până la moartea sa rolul principal, alături de Hilda Gobbi.[4][7][8][9] Spectacolul a avut o mare audiență, iar Ernő Szabó, deja bolnav, nu a dorit să-l întrerupă și a continuat să realizeze înregistrări din camera de spital.[9] După moartea sa, rolul a fost continuat la cererea publicului de János Rajz.[7][8][9] A primit titlul de artist emerit al Ungariei în 1959 și apoi pe cel de artist eminent în 1965.[4][5][8]

Viața personală și moartea

modificare

În ciuda succesului său la public, Ernő Szabó a preferat să ducă o viață liniștită și modestă într-o casă de pe strada Kankalin din Budapesta și nu s-a implicat în activități politice.[9] Nu a solicitat niciodată un rol și s-a mulțumit cu rolurile care i-au fost încredințate, după cum îi reproșa soția sa cu ocazia vizitei unei ziariste în anul 1960: „Asta este marea ta problemă, Ernő. Niciodată nu ai putut să lupți... Nu, niciodată. Întotdeauna i-am spus: nu poți să faci o carieră așa. Ernő nu a aparținut niciodată vreunei grupări. Nu a avut scandaluri, nu a fost niciodată aclamat... Ernő este întotdeauna omul mărunt din orice piesă. Colegii tăi te plac? De ce să nu o facă? El nu face niciodată rău nimănui, nu spune niciodată lucruri rele despre nimeni. Noi nu ducem cu adevărat o viață socială. Ernő poate sta ore în șir la gară și să se uite la ceilalți.”.[9][16]

Cu toate acestea, actorul a fost ales în anul 1958 membru al Consiliului Popular al Districtului VI Budapesta.[9] Szabó și-a exprimat crezul său poetic într-unul dintre interviurile sale: „Chiar și pentru cel mai mic rol, trebuie să stai acolo, complet pregătit, cu deplină responsabilitate și trebuie să urci Muntele Everest în fiecare rol. Trebuie să încerci să descoperi ceva nou în el. Căutați-l și, dacă îl găsiți, nu mai contează cum se numește piesa. Actorul și-a făcut datoria.”.[9]

Ernő Szabó a murit la 10 februarie 1966 la Budapesta[4][5][7][8] și a fost înmormântat în Cimitirul Farkasréti.[17]

Tradiția actoricească a familiei a fost continuată de fiul lui Ernő Szabó, Otto (1920–1988), care s-a născut în orașul Szigetvár și a fost la rândul lui actor:[7][8][18] el a jucat la Teatrul Szigligeti din Oradea (1944–1948) și apoi la Teatrul Secuiesc din Târgu Mureș (1948–1956).[18][19] Otto Szabó s-a căsătorit cu actrița Jutka Mende, cu care a avut o fiică pe nume Éva Szabó, și a emigrat la rândul său în Ungaria în 1956, devenind un actor cunoscut acolo.[7][18] Jutka Mende, care juca la Teatrul Maghiar din Sfântu Gheorghe, a rămas în România și și-a crescut singură fiica.[7] Fiica lor, Éva D. Szabó (1949–2019), a urmat tradiția familiei și a devenit actriță la Teatrul Maghiar de Stat din Sfântu Gheorghe[20] și apoi, din 1972, la secția maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare;[21] ea s-a căsătorit cu actorul Iván Dengyel (n. 1944), cu care a avut trei copii,[7] și a emigrat cu familia sa în Ungaria în 1982.[21]

Activitatea artistică

modificare
 
Ernő Szabó (așezat, la dreapta), împreună cu membrii distribuției serialului radiofonic A Szabó család, în 1960

Ernő Szabó a fost în tinerețe comic dansator, dar odată cu trecerea timpului a dobândit experiență și profunzime artistică și a început să joace personaje puternice în drame clasice și moderne.[4][5][11] Și-a creat un stil artistic propriu, interpretând oamei simpli, dar cu suflet mare.[4][9] Printre rolurile interpretate în cursul carierei sale pot fi menționate Volpone din piesa omonimă a lui Ben Jonson, Orgon din Tartuffe de Molière, Tiborc din Banul Bánk de József Katona, Csuli Csörgheő din Chef boieresc de Zsigmond Móricz, primarul din Revizorul de Nikolai Gogol, Róth bácsi din Hivatalnok urak de Imre Földes, Márton Rosta din Csinom Palkó de Ferenc Farkas, Szilárd Tódorka din Bunica de Gergely Csiky, Robinson din Fata fără zestre de Aleksandr Ostrovski, Gyula bácsi din Férjek a küszöbön de István Kállai,[4] Luka din Azilul de noapte de Maxim Gorki, Kristóf Perevicsky din Căsătorie ciudată de Kálmán Mikszáth, Famusov din Prea multă minte strică de Aleksandr Griboedov, Victor Dumitrescu din Iarba rea de Aurel Baranga, Sorin din Pescărușul de Anton Cehov, Sándor Köröm din Botezul focului de Ernő Urbán, Virgil Popa din Furtună în munți de László Kiss și Dezső Kováts, Farfuridi din O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Percihin din Micii burghezi de Maxim Gorki și Polejaev din Bătrânețe zbuciumată de Leonid Rahmanov.[11]

În paralel a desfășurat o bogată activitate regizorală, fiind considerat unul dintre pionierii actoriei realiste moderne din România.[11] A regizat spectacole cu piesele Viki de Pál Ábrahám, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Prea multă minte strică de Aleksandr Griboedov, Gül-Baba de Jenő Huszka,[4] Pescărușul de Anton Cehov, Micii burghezi și Egor Bulîciov și alții de Maxim Gorki, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Chef boieresc de Zsigmond Móricz, Banul Bánk de József Katona, Revizorul de Nikolai Gogol, Tartuffe de Molière, Fericirea furată de Ivan Franko, Făclia de Gyula Illyés, Doamna ministru de Branislav Nušić,[6] A falu rossza de Ede Tóth, Rădăcini adânci de James Gow și Arnaud D'Usseau, A csikós de Ede Szigligeti, Căsătorie ciudată de Kálmán Mikszáth, Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, Botezul focului de Ernő Urbán, Oameni de azi de Lucia Demetrius, Ruptura de Boris Lavreniov, Ecaterina Varga de Ágoston Horváth ș.a.[11]

Ernő Szabó a jucat în mai multe filme de la mijlocul anilor 1950, realizând interpretări excepționale ca, de exemplu, în filmul Domnul profesor Hannibal (1956), regizat de Zoltán Fábri,[4][11][8][9] care a obținut succes internațional.[5] A obținut roluri importante în filme precum Dollárpapa (1956), Vasvirág (1958), Bogáncs (1959), Kard és kocka (1959), Omul de aur (1962), Angyalok földje (1962) și Új Gilgames (1964).[5]

A devenit cunoscut, de asemenea, în rolul Szabó bácsi din serialul de teatru radiofonic A Szabó család, ce a fost difuzat săptămânal începând din 1959 și până la moartea sa.[4][8] Serialul a fost deosebit de popular, iar personajul interpretat de Ernő Szabó a fost foarte iubit de public.[5][8][9]

Spectacole teatrale

modificare

Actor

modificare

Regizor

modificare

Filmografie

modificare

Teatru radiofonic

modificare

Piese muzicale

modificare

Piese de teatru

modificare
  • A Szabó család (1959-1966) — Szabó bácsi
  • Jenő Heltai: Jaguár (1958)
  • Dezső Kosztolányi: Pacsirta (1961) — Ákos
  • Iván Mándy, Endre László: Robin Hood kalandjai (1962)

Discografie

modificare

Premii și distincții

modificare

Note

modificare
  1. ^ Szabó Ernő, accesat în  
  2. ^ Muzeul Literar Petőfi, accesat în  
  3. ^ (PDF) http://www.bessenyei.hu/farkasret/abc.pdf, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af Magyar színházművészeti lexikon. György Székely (red.). Budapesta: Akadémiai. 1994. ISBN 963-05-6635-4  
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w Magyar életrajzi lexikon IV: 1978–1991 (A–Z). Ágnes Kenyeres (ed.). Budapesta: Akadémiai. 1994. ISBN 963-05-6422-X  
  6. ^ a b c Ana Todea, Portrete mureșene. Dicționar biobibliografic, Biblioteca Județeană Mureș, Târgu Mureș, 2013, p. 424. ISBN: 978-973-0-14068-2
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am „Szabó Ernő Életrajz”, Szineszkonyvtar, arhivat din original la , accesat în  
  8. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af „Az ország Szabó bácsija”, Cultura Magazin, , accesat în  
  9. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak al am an ao ap aq ar as Zsuzsanna Sándor (), „«Éljen Hannibál, éljen Nyúl!» – Egy nagy pálya kisembere”, Fidelio, accesat în  
  10. ^ a b c d e f g h i Scurtă autobgrafie a lui Ernő Szabó, publicată în numărul din 2 decembrie 1971 al ziarului Igaz Szó.
  11. ^ a b c d e f g h i j k l István Katona Szabó, „Színházi kislexikon (1944–1981)”, în A Hét évkönyve, 1982, București, 1982, p. 235.
  12. ^ Interviu cu Ernő Szabó, publicat în numărul din 28 octombrie 1958 al ziarului Magyar Ifjúság.
  13. ^ a b c d Doina Pană, „Din trecutul învățământului teatral din România. Institutul de teatru «Szentgyörgyi István» din Târgu-Mureș”, în revista Sargetia. Acta Musei Devensis, seria nouă, secțiunea: Istorie. Studii și articole, nr. V, Ed. Colofon Print, Deva, 2014, p. 414.
  14. ^ Magyar színházművészeti lexikon. György Székely (red.). Budapesta: Akadémiai. 1994. ISBN 963-05-6635-4  
  15. ^ Ludmila Patlanjoglu (mai 1985), „Gheorghe Harag: «Nu vei putea să pui în lucrul tău decât atât cât ești»”, Teatrul (5), pp. 14–23, arhivat din original la , accesat în  
  16. ^ Ágnes Lelkes, „Kis emberek nagy művésze”, în Film Színház Muzsika, 16 septembrie 1960.
  17. ^ „Nemzeti Sírkert - Szabó Ernő”, Nemzeti Örökség Intézete, accesat în  
  18. ^ a b c Magyar színházművészeti lexikon. György Székely (red.). Budapesta: Akadémiai. 1994. ISBN 963-05-6635-4  
  19. ^ István Katona Szabó, „Színházi kislexikon (1944–1981)”, în A Hét évkönyve, 1982, București, 1982, p. 236.
  20. ^ István Katona Szabó, „Színházi kislexikon (1944–1981)”, în A Hét évkönyve, 1982, București, 1982, p. 202.
  21. ^ a b „Elhunyt D. Szabó Éva, társulatunk örökös tagja”, Theater Online, , accesat în  

Bibliografie

modificare

Lectură suplimentară

modificare
  • D.I., „Nem lehet kikerülni (Szabó Ernő)”, în Film Színház Muzsika, 14 august 1959.
  • Ágnes Lelkes, „Kis emberek nagy művésze”, în Film Színház Muzsika, 16 septembrie 1960.
  • Géza Baróti, „Szabó Ernő”, în Színészarcok a közelmúltból, Gondolat Kiadó, Budapesta, 1968.
  • Hont – Staud, Színházi Kislexikon, Gondolat Kiadó, Budapesta, 1969.
  • Új Filmlexikon, Akadémiai Kiadó, Budapesta, 1973.
  • A hét évkönyve, 1982.
  • Géza Gergely, „Szabó Ernő - Színjátszó Személyek”, în Marosvásárhelyi alapítók, a HÉT kiadása, București, 1982.
  • Dr. Sándor Papp – István Karsai Kulcsár: Ki Kicsoda a mai magyar filmművészetben, MOKÉP kiadása, Budapesta, 1983.
  • Pál Márton, Mosolygó Thália: pillanatképek erdélyi színházakból („Thália zâmbitoare: instantanee din teatrele din Transilvania”), Szabadság Kiadó, Cluj-Napoca [Kv.], 1991. - 207 p.
  • Csaba Csirák, „Egy színészcsalád a Szatmár megyei színjátszás szolgálatában”, în Szatmári Friss Újság, 2001.
  • Teréz Chereji Peris, Színháztörténeti morzsák (Teatru și munca teatrală), Editura Ardealul, Târgu Mureș, 2002. - 137 p.
  • Zeno Fodor, Teatrul românesc la Târgu-Mureș 1962-2002: Contribuții la istoria primelor patru decenii din activitatea Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Național Târgu-Mureș, s.n., Târgu Mureș, 2002, pp. 12, 13 și 171.
  • Mária Fülöp, Județul Mureș în cărți: 1990-1999 = Maros Megye a könyvekben: Bibliografie = Bibliográfia, BJM, Târgu Mureș, 2002.
  • Traian Dușa, Palatul Culturii din Târgu-Mureș, Nico, Târgu Mureș, 2008, pp. 172-176.

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ernő_Szabó_(actor)&oldid=15883442